ÎCCJ, decizie (scj.ro #85078)
ÎCCJ, decizie (scj.ro #85078) (Înalta Curte de Casație și Justiție)
Polițist. Eliberare din
funcție. Încetarea raporturilor de serviciu. Deosebire.
Legea
nr
. 360/2002,
art.22 alin. (7),
art
. 69 alin. (1)
În conformitate cu
art
. 22 alin.
(7) din Legea
nr
. 360/2002, eliberarea din funcție a
unui polițist se face potrivit normelor de competență aprobate prin ordin al
ministrului administrației și internelor, iar în conformitate cu dispozițiile
art
. 69 alin. (1) încetarea raporturilor de serviciu se
dispune potrivit normelor de competență stabilite expres prin
art
. 15 din lege.
Reglementarea diferită a competenței de dispunere a celor
două măsuri, demonstrează diferența de regim juridic dintre acestea, în sensul
că față de încetarea raporturilor de serviciu, eliberarea din
funcție reprezintă o măsură ce produce efecte mai puțin grave pentru polițist.
Întrucât măsura eliberării din funcție nu are caracterul unei sancțiuni
disciplinare, aceasta nu este supusă condiției efectuării cercetării prealabile
sau a consultării consiliului de disciplină.
Î.C.C.J
., Secția de contencios administrativ și fiscal,
Decizia
nr
.
2220 din 13 iunie 2006
Prin acțiunea sa, reclamantul
L.G
. a formulat
contestație împotriva Dispoziției
nr
. S/137110 din 26
mai 2005 emisă de Inspectoratul General al Poliției de Frontieră, solicitând
anularea acesteia și reintegrarea sa în funcția de șef sector 1 al
Secției Poliției de Frontieră Carei, deținută anterior fără cheltuieli de
judecată, arătând că dispoziția de
eliberare din funcție este nelegală, întrucât aceasta nu i-a fost comunicată
pentru a-i permite formularea unei căi de atac just motivată. Ulterior la
insistențele sale, prin adresa din 12 iulie 2005 i-a fost adusă la cunoștință
baza legală invocată și presupusele deficiențe constatate în activitatea
sa. Totodată, a susținut că au fost încălcate prevederile legale privind
acordarea preavizului de 30 de zile, iar în final a arătat că intimata a
procedat la eliberarea sa din funcție invocând motive de destituire din
funcție.
Curtea de Apel
Oradea
– Secția comercială și de
contencios administrativ și fiscal a respins excepția de tardivitate a
acțiunii, a admis în parte acțiunea formulată de reclamant, a anulat dispoziția
atacată și a respins capătul de cerere privind reintegrarea în funcția deținută
anterior. Instanța a reținut că începând cu data de 26 mai 2005 reclamantul a
fost numit la cererea sa, ofițer specialist, la Biroul Combaterea
Infracționalității
Transfrontaliere
din cadrul
Inspectoratului Județean al Poliției de Frontieră Satu – Mare. Instanța a
apreciat că, reclamantul a fost trecut într-o altă funcție, care nu poate fi
luată în condițiile Legii
nr
. 360/2002 decât ca o
măsură disciplinară, cu respectarea procedurii privind cercetarea faptei.
Împotriva acestei soluții au formulat recurs ambele părți.
În recursul său, reclamantul a susținut că, întrucât măsura schimbării sale din
funcție a fost nelegală și abuzivă se impunea ca instanța de fond să admită în
totalitate acțiunea și să dispună și reintegrarea sa în funcția deținută
anterior.
Pârâtul Inspectoratul General al Poliției de Frontieră, în recursul său a
arătat că, polițistul în cauză a fost eliberat dintr-o funcție de conducere
datorită managementului defectuos, aceasta fiind o măsură administrativă și nu
o sancțiune disciplinară, cum greșit a reținut prima instanță.
Analizând
motivele
de
recurs invocate de
părți
,
Înalta
Curte
a
reținut
următoarele
:
Comisarul șef
L.G
. a fost eliberat din funcția de Șef
sector I la Sectorul Poliția de Frontieră Carei prin Dispoziția inspectorului
general al Inspectoratului General al Poliției de Frontieră,
nr
. S/137110 din 26 mai 2005.
Dispoziția de eliberare din funcția de polițist a fost emisă în temeiul
art
. 22 alin.(7) din Legea
nr
.
360/2002 privind statutul polițistului, raportat la prevederile
art
. 45 din Ordinul ministrului de interne
nr
. 300/2004 privind activitatea de management
resurse umane în unitățile
M.A.I
., eliberarea având
la bază cele constatate prin Raportul de control
nr
.
S/169041 din 18 mai 2005.
Prin acest act s-au reținut în sarcina reclamantului deficiențe majore în
exercitarea actului managerial la nivelul Sectorului Poliției de Frontieră
Carei, insuficiente implicării în instruirea efectivelor pe linia muncii
informativ – operative și lipsa exigenței în organizarea și coordonarea
activităților de supraveghere control la trecerea frontierei de stat a
României.
Potrivit
art
. 22 alin.(7) din Legea
nr
. 360/2002, polițiști sunt numiți și eliberați din
funcții potrivit normelor de competență aprobate prin Ordin al Ministrului
administrației și internelor, în condițiile legii, iar potrivit
art
. 45 din Ordinul ministrului internelor
nr
. 300/2004, „eliberarea polițistului .... din funcția de
execuție - se poate face la propunerea Corpului de control al ministrului
... în urma evaluării unității pe timpul inspecțiilor, controalelor de fond și
tematice”.
În speță, s-a analizat dacă eliberarea din funcție în condițiile art.45 din
Ordinul menționat echivalează cu încetarea raporturilor de serviciu
reglementate de Legea
nr
. 360/2002, dacă
evaluarea prevăzută de același articol corespunde situației de încetare a
raporturilor de serviciu prevăzut de
art
. 69
lit
. „h” din lege și dacă eliberarea din funcție a
reclamantului a fost dispusă în vederea încetării raporturilor de serviciu.
În ceea ce privește noțiunile de eliberare din funcție și încetare a raporturilor
de serviciu se constată că acestea nu sunt identice.
În conformitate cu art.22 alin. (7) din Legea nr.360/2002, eliberarea din
funcție se face potrivit normelor de competență aprobate prin ordin al
ministrului administrației și internelor, iar încetarea raporturilor de
serviciu, se dispune potrivit normelor de competență stabilite expres prin
art.15 din Lege.
Acest regim juridic diferit în privința reglementării competenței de dispunere
a celor două măsuri denotă rațiunile avute în vedere de legiuitor în
sensul că, față de încetarea raporturilor de serviciu, eliberarea din funcție
reprezintă o măsură ce produce efecte mai puțin grave pentru polițist. În
virtutea acestor rațiuni, prin
art
. 22 alin.(7) din
lege, a fost delegat ministrului administrației și internelor dreptul de a
stabili prin ordin - act cu forță juridică inferioară legii, competența
de dispunere a măsurii de eliberare din funcție. În această privință se reține
că
art
. 22 alin.(7) nu distinge între eliberarea din
funcții de conducere sau de execuție.
Eliberarea din funcția prevăzută de art.45 din ordin nu reprezintă o situație
de încetare a raporturilor de serviciu și nu constituie o adăugare la cazurile
de încetare a raporturilor de serviciu reglementate de
art
.
69 alin.(1) din Legea 360/2002, acest fapt rezultând chiar din economia
reglementării ordinului, care folosește diferențiat cele două noțiuni. Un
exemplu elocvent în acest sens, îl reprezintă dispozițiile art.120 alin. (1) și
alin.(2) din ordin, din care rezultă cu claritate faptul că eliberarea din
funcție se face în vederea numirii, rațiune invocată, în mod corect și de
recurentul pârât Ministerul Administrației și Internelor. Astfel, a fost
reținut argumentul recurentului pârât potrivit căruia, în cazul polițiștilor,
eliberarea din funcții reprezintă un act administrativ prin care polițistul
este eliberat din funcția pe care o deține și urmează să fie încadrat într-o
altă funcție, prin modificarea raporturilor de serviciu.
Eliberarea din funcția de conducere a reclamantului reprezintă o măsură
administrativă cu caracter pur managerial, de
eficientizare
a activității în cadrul structurii la nivelul căruia acesta își desfășoară
activitatea, cu consecința modificării raporturilor de funcții și nu a
celor de serviciu așa cum în mod greșit a apreciat instanța de fond.
În mod eronat prima instanță a reținut că eliberarea din funcția de conducere a
unui polițist constituie sancțiune disciplinară. Aplicarea unei sancțiuni
disciplinare presupune încălcarea cu vinovăție a prevederilor Legii
nr
. 360/2002, efectuarea cercetării prealabile și
consultarea consiliului de disciplină care constă împrejurările în care a fost
săvârșită fapta și gradul de vinovăție al polițistului.
Având în vedere cele expuse, recursul pârâtului a fost admis, sentința atacată
a fost modificată, și în fond, acțiunea formulată de reclamant a fost respinsă.
Pe cale de consecință, recursul declarat de reclamant a fost respins ca
nefondat
.