ÎCCJ, decizie (scj.ro #85100)

ÎCCJ, decizie (scj.ro #85100) (Înalta Curte de Casație și Justiție)

Eliberare din funcția de conducere. Caracterul măsurii.

Termen de contestare.

Legea nr.188/1999

Legea nr.554/2004

Dispozițiile

art.89

alin

.(

1) din

Legea

nr. 188/1999

privind Statutul funcționarilor publici,

republicată, potrivit cărora anularea

actului

administrativ

prin

care s-a

constat

ori

s-a

dispus

încetarea

raportului

de

serviciu

poate

fi

cerută

în

termen

de 30 de

zile

calendaristice

de la

comunicare

,

nu

sunt

aplicabile

și

actului

prin

care s-a

dispus

eliberarea

dintr

-o

funcție

de

conducere

,

aceasta

fiind

o

măsură

cu

caracter

administrativ

, managerial,

iar

nu

o

sancțiune

disciplinară

.

În lipsa unor prevederi speciale,

contestarea unei decizii administrative prin care se dispune o măsură

managerială, va fi făcută în termenele și condițiile prevăzute de Legea

nr

. 554/2004, dreptul comun în materia dreptului

administrativ.

Î.C.C.J., Secția de

contencios administrativ și fiscal,

Decizia

nr

.

4178 din 24 noiembrie 2006

Notă: Instanța a avut în vedere art.89 alin. (1) din

Legea

nr

. 188/1999 în forma republicată în

M.Of

.

nr

. 251 din 22/03/2004. În

urma republicării Legii

nr

. 188/1999 în

M.Of

.

nr

. 365 din 29/05/2007,

art

. 89 a căpătat un alt conținut.

Prin acțiunea înregistrată la Tribunalul Iași la data de 14.11.2005,

reclamantul CI a chemat în judecată pe pârâtul Inspectoratul General al

Poliției Române, solicitând anularea dispoziției nr.S/1727 din 22.07.2005,

emise de pârât, obligarea pârâtului la plata daunelor materiale constând în

drepturile

salariale

de care a fost lipsit din

momentul eliberării din funcție și până la soluționarea definitivă a acțiunii

precum și obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că prin actul atacat a fost demis

din funcția de adjunct al șefului Inspectoratului de Poliție Județean Iași,

fără ca în activitatea pe care a desfășurat-o să fi existat o situație care să

presupună aplicarea unor sancțiuni.

A mai arătat că această măsură a fost dispusă în urma unui control efectuat în

mod formal, cu încălcarea prevederilor Ordinului Ministrului Administrației și

Internelor în care s-a ajuns fără temei la concluzia că a exercitat un

management defectuos.

De asemenea, reclamantul a arătat că măsura atacată este nelegală și în raport

cu prevederile art.6 alin. (1) din Legea nr.364/ 2004 și ale art.44 pct.2 din

Ordinul M.A.I. nr.300/2004, conform cărora numirea, promovarea și eliberarea

polițiștilor în și din funcțiile structurilor poliției judiciare se fac,

potrivit normelor de competență aprobate, prin ordin al ministrului

administrației și internelor, cu avizul Procurorului general al Parchetului de

pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

Prin sentința civilă nr.2024 din 14.12.2005, Tribunalul iași a declinat

competența judecării cauzei în favoarea Curții de Apel Iași – Secția contencios

administrativ, având în vedere dispozițiile art.10 alin. (1) din Legea

nr.554/2004 și ale art.7 din Legea nr.218/ 2002 privind organizarea și

funcționarea Poliției Române.

Astfel învestită, prin sentința nr.61/CA din 8 mai 2006, Curtea de Apel Iași –

Secția contencios administrativ și fiscal a admis excepția prescripției

dreptului la acțiune al reclamantului, respingând acțiunea.

În considerentele sentinței, instanța a reținut că raportul juridic dintre

părți este un raport de serviciu, guvernat de Legea nr.360/2002 privind

Statutul polițistului care, potrivit art.78, se completează cu prevederile

Legii nr.188/1999 privind Statutul funcționarului public.

Din conținutul acestui din urmă act normativ, instanța a reținut că singura

normă care se referă la încetarea și modificarea raportului de serviciu este

art.89 din Legea nr.188/1999, care reglementează condițiile în care funcționarul

public, în speță polițistul, poate cere instanței de contencios administrativ

anularea actului administrativ prin care s-a constatat ori s-a dispus încetarea

sau modificarea raportului de serviciu.

Instanța de fond a mai reținut că prin Legea nr.188/1999 a fost stabilită, cu

valoare de principiu „regula potrivit căreia orice acțiune referitoare la

încheierea și executarea raporturilor de serviciu trebuie exercitată în termen

de cel mult 30 de zile de la data comunicării actului contestat, fără a fi

necesară parcurgerea vreunei alte proceduri administrative prealabile, termenul

de 30 de zile fiind prevăzut și de art.283 din Codul muncii, act normativ cu

care Legea privind Statutul funcționarilor publici și Legea privind Statutul

polițistului se completează.

Sentința menționată a fost atacată cu recurs de către reclamant.

În motivarea căii de atac, recurentul-reclamant a arătat că în cauza de față nu

sunt aplicabile dispozițiile speciale de procedură cuprinse în art.68 din Legea

nr.188/1999 și art.61 din Legea nr.360/2002, care se referă numai la

contestarea sancțiunilor disciplinare, în cazul săvârșirii unor abateri

disciplinare prevăzute expres și exhaustiv de lege.

În acest sens, recurentul-reclamant a mai arătat că eliberarea sa din funcția

de adjunct al șefului poliției județene Iași nu este o sancțiune disciplinară,

ci o măsură administrativă supusă prevederilor generale în materia

contenciosului administrativ, conținute de Legea nr.554/2004.

În consecință, a arătat recurentul-reclamant, termenul în care se putea adresa

instanței de contencios administrativ este cel de 6 luni de la primirea

răspunsului la plângerea prealabilă administrativă, prevăzut de art.11 din

Legea nr.554/2004.

De asemenea, recurentul-reclamant a arătat că în nici un caz nu se pot aplica

prevederile Codului Muncii, deoarece raporturile juridice dintre părți nu sunt

raporturi de muncă, ci de serviciu.

Prin întâmpinarea depusă la dosar la data de 12.09.2006, intimatul-pârât a

arătat, la rândul său, că măsura eliberării din funcție nu rezultă o sancțiune

disciplinară, ci este o măsură managerială, administrativă, luată în interesul

instituției, în vederea îmbunătățirii activității structurii conduse de

reclamant,

nefiind

de natură a-i prejudicia

interesele acestuia.

Totodată, a arătat că nici Legea nr.360/2002, privind statutul polițistului și

nici vreun alt act normativ nu recunoaște dreptul unui polițist de a ocupa o

funcție de conducere pe timp nelimitat, măsura luată fiind legală, în raport cu

prevederile art.22 alin. (7) și (8) din Legea nr.360/2002, art.3 pct.5 din

Legea nr.218/2003 și art.6 din Legea nr.364/2004.

Recursul este fondat.

Prin dispoziția Inspectoratului General al Poliției Române nr.S/1729 din

22.07.2005, recurentul-reclamant a fost eliberat din funcția de adjunct al

șefului Inspectoratului de Poliție al județului Iași pentru management

defectuos și disfuncții în activitatea personalului din subordine, care au

condus la diminuarea prestației profesionale, fiind pus la dispoziția unității

pe o perioadă de cel mult 3 luni, până la identificarea unei funcții

corespunzătoare, în temeiul art.22 alin. (8) din Legea nr.360/2002.

Ulterior, recurentul-reclamant a fost repartizat la compartimentul pentru

prevenirea controlului ilicit de droguri în  Centrul Universitar Iași,

prin dispoziția nr.S/1077 din 15.08.2005 a Șefului Inspectoratului de Poliție

Județean Iași.

Potrivit art.45 din Ordinul Ministrului Administrației și Internelor nr.300 din

21.06.2004, eliberarea polițistului din funcția de conducere în care a fost

numit precum și eliberarea din funcția de execuție, se pot face la propunerea

Corpului de Control al ministrului sau a Corpului de control al Inspectorului

general, în urma evaluării unității pe timpul inspecțiilor, contractelor de

fond și tematice, precum și a verificărilor ocazionate de sesizări la adresa

personalului.

Identificarea normelor juridice aplicabile în cauză pornește de la natura

raporturilor de serviciu ale polițiștilor, funcționari publici cu statut

special, conform art.1 alin. (1) din Legea nr.360/ 2002.

Potrivit art.78 alin. (1) din Legea nr.360/2002, dispozițiile acestei legi se

completează cu prevederile Legii nr.188/1999 și ale altor acte normative în

vigoare, aplicabile funcționarului public, în situația în care domeniile

respective nu sunt reglementate în legislația specifică polițistului.

La rândul său, Legea nr.188/1999 privind Statutul funcționarului public se

completează, conform art.93, cu prevederile legislației muncii, precum și cu

reglementările de drept comun civile, administrative sau penale, după caz, în

măsura în care nu contravin legislației specifice funcției publice.

Având conținutul menționat mai sus, dispoziția atacată în cauză are natura

juridică a unei măsuri administrative, manageriale, iar nu a unei sancțiuni

disciplinare și nu a avut ca efect încetarea raporturilor de serviciu ale polițistului,

care a fost eliberat numai din funcția de conducere.

În consecință, nu sunt aplicabile prevederile art.89 alin. (1) din Legea

nr.188/1999, în forma în vigoare la data respectivă, potrivit cărora anularea

actului administrativ prin care s-a constatat ori s-a dispus încetarea

raportului de serviciu poate fi cerută în termen de 30 de zile calendaristice

de la comunicare, după cum nu sunt aplicabile nici prevederile art.283 din

Codul muncii, incidente numai în cazul raporturilor de muncă. Întrucât nici

Legea nr.360/ 2002, nici Legea nr.188/1999, nu conțin norme speciale privind

procedura de contestare a unei decizii administrative prin care se dispune o

măsură managerială, în cauză sunt aplicabile termenele și condițiile prevăzute

de Legea nr.554/2004, dreptul comun în materia contenciosului administrativ.

Din înscrisurile depuse

la dosar rezultă că măsura atacată i-a fost comunicată reclamantului prin

adresa nr.17305 din 26.07.2005, iar răspunsul la plângerea prealabilă administrativă

formulată potrivit art.7 din Legea nr.554/2004 i-a fost comunicat prin adresa

nr.32731 din 26.09.2005.

Cum cererea de chemare în judecată a fost expediată prin poștă la data de

10.11.2005 și a fost înregistrată la data de 14.11.2005, Înalta Curte constată

că acțiunea a fost formulată înăuntrul termenului de 6 luni de la comunicarea

răspunsului la plângerea prealabilă, prevăzut de art.11 alin. (1)

lit.a

) din Legea nr.554/2004.

În consecință, reținând că prin admiterea excepției prescripției dreptului la

acțiune, instanța de fond a aplicat greșit prevederile art.89 din Legea

nr.188/1999 și ale art.283 din Codul muncii, Înalta Curte a admis recursul și a

casat sentința atacată, cu trimiterea cauzei spre

rejudecare

la aceeași instanță.