ÎCCJ, decizie (scj.ro #85145)

Funcționar

public. Sancțiune disciplinară. Încetarea raporturilor de serviciu. Destituire

din funcția publică. Actul de destituire. Condiții. Nulitate.

Legea nr.188/1999

, art.84 alin.(1) lit.d) și

alin.(4), art.84 alin.(5), art.93

Legea nr.53/2003 - Codul muncii

,

art.61 lit.d), art.64 alin.(1), art.268

Destituirea din funcția publică se poate face pentru motive imputabile

funcționarului public, ca sancțiune disciplinară, în baza art.84 alin.(1)

lit.d) și art.84 alin.(5) lit.a) din Legea nr.188/1999.

Legea nr.188/1999 nu cuprinde dispoziții referitoare la forma și conținutul

actului de destituire din funcția publică, ca sancțiune disciplinară, astfel

că, având în vedere prevederile art.93 din lege, se face aplicarea

dispozițiilor art.268 alin.(2) din Codul muncii.

În speță, prin ordinul contestat, reclamantul a fost „eliberat” din funcția

publică de director general, în baza art.61 lit.d) și art.64 alin.(1) din Codul

muncii – referitoare la concedierea pentru faptul că salariatul nu corespunde

profesional.

Curtea a reținut că intenția reală a

autorității emitente a ordinului a fost de destituire din funcție a

reclamantului, ca sancțiune disciplinară, ordinul contestat fiind nul, întrucât

nu cuprinde mențiunile, prevăzute, sub sancțiunea nulității absolute, de

art.268 alin.(2) din Codul muncii, și anume: descrierea faptei, motivele pentru

care au fost înlăturate apărările celui în cauză, temeiul de drept în baza

căruia se aplică sancțiunea disciplinară, termenul în care sancțiunea poate fi

contestată și instanța competentă la care sancțiunea poate fi contestată.

I.C.C.J., Secția de contencios administrativ și fiscal,

decizia nr.3445 din 31 mai 2005

Prin acțiunea înregistrată la 30 octombrie 2003, reclamantul L.P. a chemat în

judecată Ministerul Transporturilor, Construcțiilor și Turismului, solicitând

anularea Ordinului nr.443 din 2 octombrie 2003, reintegrarea în funcția de

director general al Spitalului C.F.R. Simeria, obligarea pârâtului la plata

diferenței de salariu, precum și plata unor daune morale de 300.000.000 lei.

În motivarea acțiunii reclamantul arată că, prin ordinul atacat a fost eliberat

din funcția de conducere deținută pentru nerespectarea dispozițiilor privind

achizițiile publice, reglementate de O.U.G. nr.60/2001 și Ordinul ministrului

transporturilor nr.2006/2002, fără a se indica concret care dispoziții au fost

încălcate.

Mai susține reclamantul că măsura este abuzivă, întrucât s-au invocat

prevederile Codului muncii referitoare la concedierea salariatului, sancțiunea

aplicată fiind disproporționată în raport cu fapta reținută în sarcina sa, că

la data emiterii ordinului se afla în concediu medical, iar ordinul nu este

semnat de ministru.

Curtea de Apel Alba Iulia – Secția comercială și de contencios administrativ prin

sentința civilă nr.221 din 19 noiembrie 2004 a respins acțiunea.

Instanța a reținut că reclamantul se face vinovat de faptul că nu a dispus

efectuarea achizițiilor necesare spitalului, prin licitație, conform O.U.G.

nr.60/2001; că nu era necesar să i se acorde preaviz deoarece nu a fost

concediat din unitate, ci doar schimbat din funcția de conducere și reîncadrat

în funcția de execuție deținută anterior; că susținerea privitoare la faptul că

se afla în concediu medical nu este fondată, întrucât reclamantul nu a fost

concediat din unitate ci doar  eliberat din funcția de conducere; că

ordinul atacat a fost legal semnat de secretarul de stat din cadrul

ministerului, care avea delegație de la ministru.

Împotriva acestei soluții a declarat recurs reclamantul, susținând că Bursa

Română de Mărfuri, prin adresa din data de 17 februarie 2003 a precizat că

organizează proceduri de achiziții pentru mărfuri cu o valoare minimă de peste

40.000 Euro, că nu există fișa postului, că a fost o concediere și nu o

eliberare din funcție.

Recursul este fondat.

La data de 2 octombrie 2003, prin Ordinul nr.443 emis de ministrul

transporturilor, construcțiilor și turismului, Lădariu Petru, director general

al Spitalului C.F.R. Simeria a fost eliberat din funcție, prevăzându-se că

urmează a fi încadrat pe postul deținut anterior.

În cuprinsul ordinului sunt precizate prevederile art.61 lit.d) și de art.64

alin.1 din Codul Muncii, care se referă la concedierea pentru necorespundere

profesională.

Ceea ce s-a imputat reclamantului a fost nerespectarea dispozițiilor

privind  achizițiile publice, conform O.U.G. nr.60/2001.

Ordinul atacat este nelegal.

Raporturile de serviciu ale recurentului în calitate de director general, nu

erau reglementate de Codul Muncii, ci de dispozițiile Legii nr.188/1999 privind

Statutul funcționarilor publici.

Prin ordin, în mod nelegal cu fost invocate ca temei de drept dispozițiile

art.61 lit.d) și dispozițiile art.64 alin.1 din Codul Muncii.

În dispozitivul ordinului s-a prevăzut că reclamantul „se eliberează din

funcție”.

Eliberarea din funcție este prevăzută de dispozițiile art.84 alin.1 lit.c) din

Legea nr.188/1999, iar în conformitate cu art.84 alin.4 al legii, eliberarea

din funcție se dispune pentru motive neimputabile funcționarului public în

cazurile limitativ prevăzute la lit.a) – f) ale textului precizat.

Întrucât actul atacat nu cuprinde aceste mențiuni, este nelegal.

Având în vedere motivul imputat recurentului, rezultă că intenția reală a

autorității publice a fost aceea de destituire din funcția publică a

reclamantului, situație prevăzută de dispozițiile art.84 alin.1 lit.d) din

Legea nr.188/1999, cu referire la art.84 alin.5 lit.a) din lege, care

reglementează destituirea din funcția publică pentru motive imputabile

funcționarului, ca sancțiune disciplinară, aplicată pentru săvârșirea unei

abateri disciplinare care a avut consecințe grave (încălcarea prevederilor

legale referitoare la îndatoriri).

Potrivit art.93 din Legea nr.188/1999, dispozițiile acestei legi se completează

cu prevederile legislației muncii.

Întrucât Legea nr.188/1999 nu cuprinde dispoziții referitoare la actul de

destituire, în considerarea dispozițiilor art.93 din Legea nr.188/ 1999, se vor

aplica dispozițiile art.268 din Codul Muncii.

Art.268 alin.2 lit.a) – f) din Codul Muncii sancționează cu nulitatea absolută

necuprinderea în actul de înlăturare din muncă a următoarelor mențiuni:

descrierea faptei, motivele pentru care au fost înlăturate apărările celui în

cauză, temeiul de drept în baza căruia se aplică sancțiunea disciplinară,

termenul în care sancțiunea poate fi contestată, instanța competentă la care

sancțiunea poate fi contestată.

Întrucât ordinul atacat nu cuprinde aceste mențiuni obligatorii, el este nul,

motiv pentru care acțiunea reclamantului se impune a fi admisă.

Așa fiind, se va admite recursul reclamantului, se va modifica sentința

atacată, se va anula ordinul atacat și conform art.89 alin.2 din Legea

nr.188/1999 se va dispune reintegrarea reclamantului în funcția publică din

care a fost destituit.

Potrivit art.89 alin.1 din Lege, pârâtul va fi obligat să-i plătească

reclamantului o despăgubire egală cu diferența dintre salariile indexate,

majorate și recalculate ce i se cuveneau reclamantului pentru funcția de

director general și salariile pe care acesta le-a încasat, plus celelalte

drepturi de care ar fi beneficiat în funcția respectivă.

Capătul de cerere privind acordarea daunelor morale va fi însă respins,

întrucât legislația specială, mai sus expusă, permite acordarea daunelor

precizate în art.89 alin.1 din Legea nr.188/1999.

Recursul urmează a fi admis, va fi modificată sentința atacată și, pe fond,

admisă, în parte, acțiunea formulată de reclamantul L.P.