Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ
respins

ÎCCJ, decizie (scj.ro #85145)

CAMERĂ
other
Citează această cauză
ÎCCJ, decizie (scj.ro #85145) (Înalta Curte de Casație și Justiție)

Funcționar public. Sancțiune disciplinară. Încetarea raporturilor de serviciu. Destituire din funcția publică. Actul de destituire. Condiții. Nulitate. Legea nr.188/1999 , art.84 alin.(1) lit.d) și alin.(4), art.84 alin.(5), art.93 Legea nr.53/2003 - Codul muncii , art.61 lit.d), art.64 alin.(1), art.268 Destituirea din funcția publică se poate face pentru motive imputabile funcționarului public, ca sancțiune disciplinară, în baza art.84 alin.(1) lit.d) și art.84 alin.(5) lit.a) din Legea nr.188/1999. Legea nr.188/1999 nu cuprinde dispoziții referitoare la forma și conținutul actului de destituire din funcția publică, ca sancțiune disciplinară, astfel că, având în vedere prevederile art.93 din lege, se face aplicarea dispozițiilor art.268 alin.(2) din Codul muncii.

În speță, prin ordinul contestat, reclamantul a fost „eliberat” din funcția publică de director general, în baza art.61 lit.d) și art.64 alin.(1) din Codul muncii – referitoare la concedierea pentru faptul că salariatul nu corespunde profesional. Curtea a reținut că intenția reală a autorității emitente a ordinului a fost de destituire din funcție a reclamantului, ca sancțiune disciplinară, ordinul contestat fiind nul, întrucât nu cuprinde mențiunile, prevăzute, sub sancțiunea nulității absolute, de art.268 alin.(2) din Codul muncii, și anume: descrierea faptei, motivele pentru care au fost înlăturate apărările celui în cauză, temeiul de drept în baza căruia se aplică sancțiunea disciplinară, termenul în care sancțiunea poate fi contestată și instanța competentă la care sancțiunea poate fi contestată.

I.C.C.J., Secția de contencios administrativ și fiscal, decizia nr.3445 din 31 mai 2005 Prin acțiunea înregistrată la 30 octombrie 2003, reclamantul L.P. a chemat în judecată Ministerul Transporturilor, Construcțiilor și Turismului, solicitând anularea Ordinului nr.443 din 2 octombrie 2003, reintegrarea în funcția de director general al Spitalului C.F.R. Simeria, obligarea pârâtului la plata diferenței de salariu, precum și plata unor daune morale de 300.000.000 lei. În motivarea acțiunii reclamantul arată că, prin ordinul atacat a fost eliberat din funcția de conducere deținută pentru nerespectarea dispozițiilor privind achizițiile publice, reglementate de O.U.G. nr.60/2001 și Ordinul ministrului transporturilor nr.2006/2002, fără a se indica concret care dispoziții au fost încălcate.

Mai susține reclamantul că măsura este abuzivă, întrucât s-au invocat prevederile Codului muncii referitoare la concedierea salariatului, sancțiunea aplicată fiind disproporționată în raport cu fapta reținută în sarcina sa, că la data emiterii ordinului se afla în concediu medical, iar ordinul nu este semnat de ministru. Curtea de Apel Alba Iulia – Secția comercială și de contencios administrativ prin sentința civilă nr.221 din 19 noiembrie 2004 a respins acțiunea. Instanța a reținut că reclamantul se face vinovat de faptul că nu a dispus efectuarea achizițiilor necesare spitalului, prin licitație, conform O.U.G.

nr.60/2001; că nu era necesar să i se acorde preaviz deoarece nu a fost concediat din unitate, ci doar schimbat din funcția de conducere și reîncadrat în funcția de execuție deținută anterior; că susținerea privitoare la faptul că se afla în concediu medical nu este fondată, întrucât reclamantul nu a fost concediat din unitate ci doar eliberat din funcția de conducere; că ordinul atacat a fost legal semnat de secretarul de stat din cadrul ministerului, care avea delegație de la ministru. Împotriva acestei soluții a declarat recurs reclamantul, susținând că Bursa Română de Mărfuri, prin adresa din data de 17 februarie 2003 a precizat că organizează proceduri de achiziții pentru mărfuri cu o valoare minimă de peste 40.000 Euro, că nu există fișa postului, că a fost o concediere și nu o eliberare din funcție.

Recursul este fondat. La data de 2 octombrie 2003, prin Ordinul nr.443 emis de ministrul transporturilor, construcțiilor și turismului, Lădariu Petru, director general al Spitalului C.F.R. Simeria a fost eliberat din funcție, prevăzându-se că urmează a fi încadrat pe postul deținut anterior. În cuprinsul ordinului sunt precizate prevederile art.61 lit.d) și de art.64 alin.1 din Codul Muncii, care se referă la concedierea pentru necorespundere profesională. Ceea ce s-a imputat reclamantului a fost nerespectarea dispozițiilor privind achizițiile publice, conform O.U.G. nr.60/2001. Ordinul atacat este nelegal. Raporturile de serviciu ale recurentului în calitate de director general, nu erau reglementate de Codul Muncii, ci de dispozițiile Legii nr.188/1999 privind Statutul funcționarilor publici.

Prin ordin, în mod nelegal cu fost invocate ca temei de drept dispozițiile art.61 lit.d) și dispozițiile art.64 alin.1 din Codul Muncii. În dispozitivul ordinului s-a prevăzut că reclamantul „se eliberează din funcție”. Eliberarea din funcție este prevăzută de dispozițiile art.84 alin.1 lit.c) din Legea nr.188/1999, iar în conformitate cu art.84 alin.4 al legii, eliberarea din funcție se dispune pentru motive neimputabile funcționarului public în cazurile limitativ prevăzute la lit.a) – f) ale textului precizat. Întrucât actul atacat nu cuprinde aceste mențiuni, este nelegal.

Având în vedere motivul imputat recurentului, rezultă că intenția reală a autorității publice a fost aceea de destituire din funcția publică a reclamantului, situație prevăzută de dispozițiile art.84 alin.1 lit.d) din Legea nr.188/1999, cu referire la art.84 alin.5 lit.a) din lege, care reglementează destituirea din funcția publică pentru motive imputabile funcționarului, ca sancțiune disciplinară, aplicată pentru săvârșirea unei abateri disciplinare care a avut consecințe grave (încălcarea prevederilor legale referitoare la îndatoriri). Potrivit art.93 din Legea nr.188/1999, dispozițiile acestei legi se completează cu prevederile legislației muncii. Întrucât Legea nr.188/1999 nu cuprinde dispoziții referitoare la actul de destituire, în considerarea dispozițiilor art.93 din Legea nr.188/ 1999, se vor aplica dispozițiile art.268 din Codul Muncii.

Art.268 alin.2 lit.a) – f) din Codul Muncii sancționează cu nulitatea absolută necuprinderea în actul de înlăturare din muncă a următoarelor mențiuni: descrierea faptei, motivele pentru care au fost înlăturate apărările celui în cauză, temeiul de drept în baza căruia se aplică sancțiunea disciplinară, termenul în care sancțiunea poate fi contestată, instanța competentă la care sancțiunea poate fi contestată. Întrucât ordinul atacat nu cuprinde aceste mențiuni obligatorii, el este nul, motiv pentru care acțiunea reclamantului se impune a fi admisă. Așa fiind, se va admite recursul reclamantului, se va modifica sentința atacată, se va anula ordinul atacat și conform art.89 alin.2 din Legea nr.188/1999 se va dispune reintegrarea reclamantului în funcția publică din care a fost destituit.

Potrivit art.89 alin.1 din Lege, pârâtul va fi obligat să-i plătească reclamantului o despăgubire egală cu diferența dintre salariile indexate, majorate și recalculate ce i se cuveneau reclamantului pentru funcția de director general și salariile pe care acesta le-a încasat, plus celelalte drepturi de care ar fi beneficiat în funcția respectivă. Capătul de cerere privind acordarea daunelor morale va fi însă respins, întrucât legislația specială, mai sus expusă, permite acordarea daunelor precizate în art.89 alin.1 din Legea nr.188/1999. Recursul urmează a fi admis, va fi modificată sentința atacată și, pe fond, admisă, în parte, acțiunea formulată de reclamantul L.P.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2005-05-31
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3445/2005
că reclamantul „se eliberează din funcție”. Eliberarea din funcție este prevăzută de dispozițiile art. 84 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 188/1999, iar în conformitate cu art. 84 alin. (4) al legii, eliberarea din funcție se dispune pentru
ÎCCJ 2005-05-31
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3446/2005
calitate de director economic, nu erau reglementate de Codul muncii, ci de Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici. Prin ordin, în mod nelegal au fost invocate, ca temei de drept, dispozițiile art. 61 lit. d) și ale art.
ÎCCJ
0,94
ÎCCJ, decizie (scj.ro #85131)
Funcționar public. Sancțiune disciplinară. Eliberare din funcție. Condiții. Legea nr.188/1999, art.70 alin.(4), art.94 Potrivit dispozițiilor art.70 alin.(4) din Legea nr.188/1999, „la individualizarea sancțiunii disciplinare se va ține sea
ÎCCJ
0,94
ÎCCJ, decizie (scj.ro #85301)
Funcționar public. Răspundere disciplinară. Ordin de destituire din funcție. Nearătarea în ordinul atacat a abaterilor disciplinare. Legalitatea ordinului. Destituire din funcție. Condițiile de aplicare a sancțiunii disciplinare Legea nr. 1
ÎCCJ 2005-11-23
0,93
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5617/2005
precizează data la care trebuie făcute aceste mențiuni. Recursul este nefondat. Într-adevăr, potrivit dispozițiilor art. 84 alin. (4) din Legea nr. 188/1999, conducătorul autorității sau instituției publice va dispune eliberarea din funcția
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă