ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3446/2005

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea formulată la

data de 30 octombrie 2003, reclamantul P.A. a solicitat anularea Ordinului nr. 442

din 2 octombrie 2003, emis de Ministerul Transporturilor, Construcțiilor și

Turismului, reintegrarea în funcția de director economic, plata drepturilor

salariale, daune morale de 300.000.000 lei, plus cheltuieli de judecată.

În motivarea acțiunii s-a

arătat că reclamantul a deținut funcția de director economic la Spitalul C.F.R. Simeria, iar prin ordinul atacat a fost eliberat din funcție, pentru că nu a

respectat dispozițiile privind achizițiile publice, conform O.U.G. nr. 60/2001

și Ordinului nr. 2006/2002, al Ministerului Transporturilor.

Reclamantul a susținut că

măsura este nelegală, deoarece au fost invocate dispozițiile art. 61 lit. d) și

ale art. 64 alin. (1) C. muncii, care prevăd concedierea salariatului, iar

procedura prealabilă a fost sumară, măsura a fost luată în timp ce se afla în

concediu de odihnă, iar ordinul nu a fost semnat de ministrul transportului.

Prin sentința civilă nr. 220/2004,

a Curții de Apel Alba Iulia, secția comercială și de contencios administrativ,

acțiunea a fost respinsă ca neîntemeiată.

Instanța a reținut că

reclamantul se face vinovat de faptul că nu a dispus efectuarea achizițiilor

necesare spitalului, prin licitație, conform O.U.G. nr. 60/2001; că nu era

necesar să i se acorde preaviz, deoarece nu a fost concediat din unitate, ci a

fost doar schimbat din funcție și reîncadrat în postul de economist deținut

anterior; că ordinul i-a fost comunicat, după revenirea din concediul de

odihnă; că ordinul a fost legal semnat de Secretarul de stat din minister,

delegat de ministrul titular să îndeplinească și atribuția de a semna diferite

acte; că angajatorul nu este obligat să aplice alte sancțiuni disciplinare, anterior

eliberării din funcție.

Împotriva acestei sentințe a

declarat recurs în termen, reclamantul.

În motivarea recursului s-a

arătat că B.R.M., prin adresa din data de 17 februarie 2003, a precizat că

organizează proceduri de achiziție pentru mărfuri, cu o valoare minimă de peste

40.000 Euro; că nu există fișa postului; că a fost o concediere și nu o

eliberare din funcție, mai ales că a fost reîncadrat pe postul de economist și

că actul atacat este nul.

Verificând cauza, în funcție

de motivarea recursului, în lumina dispozițiilor art. 304

1

C. proc.

civ., Curtea reține următoarele:

Prin Ordinul nr. 442 din 2

octombrie 2003, emis de Ministerul Transporturilor, Construcțiilor și

Turismului, P.A., director economic la Spitalul C.F.R. Simeria, a fost eliberat din funcția de director financiar-contabil. Totodată, s-a prevăzut că acesta va

fi încadrat pe un post corespunzător pregătirii sale profesionale, ceea ce s-a

și realizat.

În cuprinsul ordinului sunt

precizate prevederile art. 61 lit. d) și ale art. 64 alin. (1) C. muncii, care

se referă la concedierea pentru necorespundere profesională.

Ceea ce s-a imputat

petentului, a fost faptul că nu a respectat dispozițiile privind achizițiile

publice conform O.U.G. nr. 60/2001.

Ordinul atacat este nelegal.

Raporturile de serviciu ale

recurentului, în calitate de director economic, nu erau reglementate de Codul muncii,

ci de Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici.

Prin ordin, în mod nelegal

au fost invocate, ca temei de drept, dispozițiile art. 61 lit. d) și ale art. 64

alin. (1) C. muncii.

În dispozitivul ordinului

s-a prevăzut că petentul „se eliberează din funcție”.

Eliberarea din funcție este

prevăzută de dispozițiile art. 84 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 188/1999 și

în conformitate cu art. 84 alin. (4) din aceeași lege, eliberarea din funcție

se dispune pentru motive neimputabile funcționarului public, în cazuri strict

prevăzute la lit. a) - f) ale textului precizat.

Întrucât actul atacat nu

cuprinde aceste mențiuni, el este nelegal.

Având în vedere motivul

imputat recurentului, se constată că intenția reală a autorității publice a

fost aceea de destituire din funcția publică a reclamantului, situație

prevăzută de dispozițiile art. 84 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 188/1999, cu

referire la art. 65 alin. (2) lit. j), art. 65 alin. (3) lit. e) și art. 84 alin.

(5) lit. a) din lege, care reglementează destituirea din funcția publică,

pentru motive imputabile funcționarului, ca sancțiune disciplinară, aplicată

pentru săvârșirea unei abateri disciplinare care a avut consecințe grave

(încălcarea prevederilor legale referitoare la îndatoriri).

Potrivit art. 93 din Legea nr.

188/1999, dispozițiile prezentei legi se completează cu prevederile legislației

muncii.

Cum Legea nr. 188/1999 nu

cuprinde dispoziții referitoare la actul de destituire, în considerarea

dispozițiilor art. 93 din Legea nr. 188/1999, se vor aplica dispozițiile art. 268

C. muncii.

Art. 268 alin. (2) lit. a) -

f) C. muncii, sancționează cu nulitatea absolută, necuprinderea în actul de

înlăturare din muncă, a următoarelor mențiuni: descrierea faptei, motivele

pentru care au fost înlăturate apărările celui în cauză, temeiul de drept în

baza căruia se aplică sancțiunea disciplinară, termenul în care sancțiunea

poate fi contestată, instanța competentă la care sancțiunea poate fi

contestată.

Întrucât ordinul atacat nu

cuprinde aceste mențiuni obligatorii, el este nul și acțiunea reclamantului se

impunea a fi admisă.

Având în vedere că instanța

de fond a pronunțat o sentință greșită, recursul va fi admis, sentința se va

modifica și acțiunea va fi admisă. Ca urmare, ordinul va fi anulat, și conform art.

89 alin. (2) din Legea nr. 188/1999, se va dispune reintegrarea reclamantului

în funcția publică din care a fost destituit. De asemenea, potrivit art. 89 alin.

(1) din aceeași lege, pârâtul va fi obligat să plătească reclamantului, o

despăgubire egală cu diferența dintre salariile indexate, majorate și

recalculate ce i se cuveneau reclamantului pentru funcția de director financiar

contabil și salariile pe care acesta le-a încasat, ca economist, plus celelalte

drepturi de care ar fi beneficiat în funcția respectivă.

Cererea privind acordarea

daunelor morale va fi, însă, respinsă, întrucât legislația specială, mai sus

analizată, permite acordarea daunelor precizate în art. 89 alin. (1) din Legea nr.

188/1999.

Conform art. 274 C. proc.

civ., pârâtul-intimat va fi obligat la cheltuielile de judecată la fond și

recurs, în cuantum de 37.500.000 lei (onorariu de avocat și contravaloare

transport la termenele de judecată la fond).

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de

reclamantul P.A. împotriva sentinței civile nr. 220 din 19 noiembrie 2004, a

Curții de Apel Alba Iulia, secția comercială și de contencios administrativ.

Modifică sentința atacată și

în fond, admite în parte acțiunea formulată de reclamantul P.A.

Anulează Ordinul nr. 442/2003,

emis de Ministerul Transporturilor, Construcțiilor și Turismului.

Dispune reintegrarea

reclamantului în funcția de director financiar contabil la Spitalul C.F.R. Simeria.

Obligă pârâtul să-i

plătească reclamantului, diferența dintre salariile indexate, majorate,

recalculate, ce i se cuveneau și salariile încasate, plus celelalte drepturi de

care ar fi beneficiat în funcția respectivă, plus 37.500.000 lei, cheltuieli de

judecată.

Respinge cererea de acordare

a daunelor morale.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 31 mai 2005.