ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3446/2005
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3446/2005 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2005)
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea formulată la data de 30 octombrie 2003, reclamantul P.A. a solicitat anularea Ordinului nr. 442 din 2 octombrie 2003, emis de Ministerul Transporturilor, Construcțiilor și Turismului, reintegrarea în funcția de director economic, plata drepturilor salariale, daune morale de 300.000.000 lei, plus cheltuieli de judecată. În motivarea acțiunii s-a arătat că reclamantul a deținut funcția de director economic la Spitalul C.F.R. Simeria, iar prin ordinul atacat a fost eliberat din funcție, pentru că nu a respectat dispozițiile privind achizițiile publice, conform O.U.G. nr. 60/2001 și Ordinului nr. 2006/2002, al Ministerului Transporturilor.
Reclamantul a susținut că măsura este nelegală, deoarece au fost invocate dispozițiile art. 61 lit. d) și ale art. 64 alin. (1) C. muncii, care prevăd concedierea salariatului, iar procedura prealabilă a fost sumară, măsura a fost luată în timp ce se afla în concediu de odihnă, iar ordinul nu a fost semnat de ministrul transportului. Prin sentința civilă nr. 220/2004, a Curții de Apel Alba Iulia, secția comercială și de contencios administrativ, acțiunea a fost respinsă ca neîntemeiată. Instanța a reținut că reclamantul se face vinovat de faptul că nu a dispus efectuarea achizițiilor necesare spitalului, prin licitație, conform O.U.G.
nr. 60/2001; că nu era necesar să i se acorde preaviz, deoarece nu a fost concediat din unitate, ci a fost doar schimbat din funcție și reîncadrat în postul de economist deținut anterior; că ordinul i-a fost comunicat, după revenirea din concediul de odihnă; că ordinul a fost legal semnat de Secretarul de stat din minister, delegat de ministrul titular să îndeplinească și atribuția de a semna diferite acte; că angajatorul nu este obligat să aplice alte sancțiuni disciplinare, anterior eliberării din funcție. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs în termen, reclamantul. În motivarea recursului s-a arătat că B.R.M., prin adresa din data de 17 februarie 2003, a precizat că organizează proceduri de achiziție pentru mărfuri, cu o valoare minimă de peste 40.000 Euro; că nu există fișa postului; că a fost o concediere și nu o eliberare din funcție, mai ales că a fost reîncadrat pe postul de economist și că actul atacat este nul.
Verificând cauza, în funcție de motivarea recursului, în lumina dispozițiilor art. 304 1 C. proc. civ., Curtea reține următoarele: Prin Ordinul nr. 442 din 2 octombrie 2003, emis de Ministerul Transporturilor, Construcțiilor și Turismului, P.A., director economic la Spitalul C.F.R. Simeria, a fost eliberat din funcția de director financiar-contabil. Totodată, s-a prevăzut că acesta va fi încadrat pe un post corespunzător pregătirii sale profesionale, ceea ce s-a și realizat. În cuprinsul ordinului sunt precizate prevederile art. 61 lit. d) și ale art. 64 alin. (1) C. muncii, care se referă la concedierea pentru necorespundere profesională. Ceea ce s-a imputat petentului, a fost faptul că nu a respectat dispozițiile privind achizițiile publice conform O.U.G.
nr. 60/2001. Ordinul atacat este nelegal. Raporturile de serviciu ale recurentului, în calitate de director economic, nu erau reglementate de Codul muncii, ci de Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici. Prin ordin, în mod nelegal au fost invocate, ca temei de drept, dispozițiile art. 61 lit. d) și ale art. 64 alin. (1) C. muncii. În dispozitivul ordinului s-a prevăzut că petentul „se eliberează din funcție”. Eliberarea din funcție este prevăzută de dispozițiile art. 84 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 188/1999 și în conformitate cu art. 84 alin. (4) din aceeași lege, eliberarea din funcție se dispune pentru motive neimputabile funcționarului public, în cazuri strict prevăzute la lit. a) - f) ale textului precizat.
Întrucât actul atacat nu cuprinde aceste mențiuni, el este nelegal. Având în vedere motivul imputat recurentului, se constată că intenția reală a autorității publice a fost aceea de destituire din funcția publică a reclamantului, situație prevăzută de dispozițiile art. 84 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 188/1999, cu referire la art. 65 alin. (2) lit. j), art. 65 alin. (3) lit. e) și art. 84 alin. (5) lit. a) din lege, care reglementează destituirea din funcția publică, pentru motive imputabile funcționarului, ca sancțiune disciplinară, aplicată pentru săvârșirea unei abateri disciplinare care a avut consecințe grave (încălcarea prevederilor legale referitoare la îndatoriri). Potrivit art. 93 din Legea nr. 188/1999, dispozițiile prezentei legi se completează cu prevederile legislației muncii.
Cum Legea nr. 188/1999 nu cuprinde dispoziții referitoare la actul de destituire, în considerarea dispozițiilor art. 93 din Legea nr. 188/1999, se vor aplica dispozițiile art. 268 C. muncii. Art. 268 alin. (2) lit. a) - f) C. muncii, sancționează cu nulitatea absolută, necuprinderea în actul de înlăturare din muncă, a următoarelor mențiuni: descrierea faptei, motivele pentru care au fost înlăturate apărările celui în cauză, temeiul de drept în baza căruia se aplică sancțiunea disciplinară, termenul în care sancțiunea poate fi contestată, instanța competentă la care sancțiunea poate fi contestată. Întrucât ordinul atacat nu cuprinde aceste mențiuni obligatorii, el este nul și acțiunea reclamantului se impunea a fi admisă.
Având în vedere că instanța de fond a pronunțat o sentință greșită, recursul va fi admis, sentința se va modifica și acțiunea va fi admisă. Ca urmare, ordinul va fi anulat, și conform art. 89 alin. (2) din Legea nr. 188/1999, se va dispune reintegrarea reclamantului în funcția publică din care a fost destituit. De asemenea, potrivit art. 89 alin. (1) din aceeași lege, pârâtul va fi obligat să plătească reclamantului, o despăgubire egală cu diferența dintre salariile indexate, majorate și recalculate ce i se cuveneau reclamantului pentru funcția de director financiar contabil și salariile pe care acesta le-a încasat, ca economist, plus celelalte drepturi de care ar fi beneficiat în funcția respectivă.
Cererea privind acordarea daunelor morale va fi, însă, respinsă, întrucât legislația specială, mai sus analizată, permite acordarea daunelor precizate în art. 89 alin. (1) din Legea nr. 188/1999. Conform art. 274 C. proc. civ., pârâtul-intimat va fi obligat la cheltuielile de judecată la fond și recurs, în cuantum de 37.500.000 lei (onorariu de avocat și contravaloare transport la termenele de judecată la fond).
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Admite recursul declarat de reclamantul P.A. împotriva sentinței civile nr. 220 din 19 noiembrie 2004, a Curții de Apel Alba Iulia, secția comercială și de contencios administrativ. Modifică sentința atacată și în fond, admite în parte acțiunea formulată de reclamantul P.A. Anulează Ordinul nr. 442/2003, emis de Ministerul Transporturilor, Construcțiilor și Turismului. Dispune reintegrarea reclamantului în funcția de director financiar contabil la Spitalul C.F.R. Simeria. Obligă pârâtul să-i plătească reclamantului, diferența dintre salariile indexate, majorate, recalculate, ce i se cuveneau și salariile încasate, plus celelalte drepturi de care ar fi beneficiat în funcția respectivă, plus 37.500.000 lei, cheltuieli de judecată.
Respinge cererea de acordare a daunelor morale. Pronunțată în ședință publică, astăzi 31 mai 2005.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.