ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3127/2003

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Reclamantul S.O. a solicitat anularea Ordinului nr. 3551 din 27 martie 2001, prin care Ministerul Educației și Cercetării a dispus eliberarea sa din funcția de inspector școlar general la Inspectoratul Școlar Județean Timiș; obligarea pârâtului la plata daunelor materiale reprezentând salariile aferente funcției deținute, a indemnizației de concediu legal de odihnă pe perioada 1999 – 2000, la valoarea actualizată în funcție de indicele de inflație și cu dobânda legală, precum și obligarea la plata daunelor morale, reprezentând echivalentul de 35.000 USD. În susținerea acțiunii, reclamantul a arătat că a fost revocat în mod nelegal și abuziv din funcția publică de conducere deținută, fără a se preciza temeiul revocării dispuse, iar evaluarea activității sale s-a efectuat cu încălcarea prevederilor legale.

Curtea de Apel Timișoara, secția contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 33 din 12 februarie 2002, a respins acțiunea, reținând că nu a fost realizată procedura prealabilă, prevăzut de art. 5 din Legea nr. 29/1990. Curtea Supremă de Justiție, secția contencios administrativ, prin decizia civilă nr. 3440 din 13 noiembrie 2002, a casat sentința și a trimis cauza spre rejudecare, motivând că în raport de dispozițiile art. 95 din Legea nr. 188/1999, acțiunea formulată de reclamant nu este supusă condiției obligatorii reglementată prin art. 5 din Legea nr. 29/1990. Rejudecând cauza, prin sentința civilă nr. 50 din 25 februarie 2002, Curtea de Apel Timișoara, secția contencios administrativ, a respins acțiunea reclamantului, cu următoarea motivare: Eliberarea din funcțiile de conducere, prevăzute la art. 20, și din funcțiile de îndrumare și control, prevăzute de art. 25 din Legea nr. 128/1997, se face de cei care au dispus numirea, în condițiile legii.

Măsura eliberării din funcție a fost dispusă de către minister în urma evaluării activității desfășurate de reclamant în calitate de inspector școlar general, conform art. 52 din Legea nr. 128/1997, acesta obținând un punctaj insuficient pentru validarea pe funcție, nefiind o sancțiune disciplinară ce se poate aplica în temeiul art. 116 din lege, respectiv destituirea din funcția de conducere. În ce privește punctajul obținut de reclamant în urma evaluării activității desfășurate, acesta nu face obiectul cenzurii instanțelor de contencios administrativ, evaluarea competențelor profesionale situându-se în sfera oportunității actelor administrative, care presupune dreptul de apreciere a unei autorități publice, în cauză, asupra acordării unui anumit punctaj pentru activitatea reclamantului.

Împrejurarea că, anterior emiterii ordinului în discuție, reclamantul a obținut rezultate pozitive în activitate, fiind apreciat ca atare, nu are relevanță asupra legalității actului atacat, întrucât și aceasta se situează tot în sfera dreptului de apreciere al autorității publice. Totodată, se motivează că, este irelevant ce susține reclamantul că evaluarea activității sale a fost dispusă anterior ordinului prin care Ministerul Educației și Cercetării a decis evaluarea activității inspectorilor generali școlari, din punctul de vedere al legalității Ordinului nr. 3351/2001, întrucât este dreptul de apreciere al ministrului privind momentul în care, potrivit art. 52 din Legea nr. 128/1997, se va proceda, într-un anumit caz, evaluarea personalului didactic.

De asemenea, se reține că este dreptul ministrului de a desemna un înlocuitor al inspectorului școlar general, drept exercitat prin emiterea Ordinului nr. 3552 din 27 martie 2001, act administrativ care nu a fost contestat, astfel că instanța nu este abilitată să cenzureze legalitatea acestuia. În fine, în ce privește procedura de evaluare instituită prin art. 52 din Legea nr. 128/1997, se reține că a fost respectată în legătură cu reclamantul, care, de altfel, nici nu face o critică punctuală a ordinului contestat, prin prisma respectării prevederilor legale menționate.

Împotriva sentinței a declarat recurs reclamantul, susținând: întâi, că eliberarea din funcție s-a făcut abuziv, cu nesocotirea dispozițiilor art. 52 din Legea nr. 128/1997, care nu prevăd o asemenea măsură; în al doilea rând că, a contestat și Ordinul nr. 3552/2001, privind numirea înlocuitorului său; în al treilea rând, se invocă premeditarea evaluării sale cu un punctaj insuficient, comisia de evaluare fiind numită datorită presiunilor politice; că, anterior datei evaluării (13 – 14 martie 2001) a avut rezultate deosebite în activitate, fiind și decorat cu Ordinul Național „Serviciul Credincios” în grad de ofițer; în al patrulea rând că, anterior eliberării din funcție a dobândit statutul de funcționar public, conform Legii nr. 188/1999, în raport de care ordinul atacat este nelegal; în fine, se pretinde că, era necesară cercetarea sa prin act scris și ascultarea prealabilă, potrivit Codului muncii.

Recursul este nefondat. În adevăr, potrivit art. 31 din Legea nr. 128/1997 privind statutul personalului didactic, eliberarea din funcțiile de conducere, prevăzute la art. 20 și din funcțiile de îndrumare și control, prevăzute la art. 25, se face de către cei care au dispus numirea, în condițiile legii. În cauză, eliberarea reclamantului din funcția de inspector școlar general, funcție din cele prevăzute în art. 20 alin. (2) din Legea nr. 128/1997, s-a făcut în temeiul art. 31 din lege, astfel că sub acest aspect ordinul atacat se fundamentează pe dispoziții legale.

Din ordin rezultă că, la eliberarea din funcție s-a avut în vedere Ordinul Ministerului Educației și Cercetării nr. 3209 din 23 februarie 2001, privind evaluarea inspectorilor școlari generali, precum și raportul nr. 26989 din 19 martie 2001, întocmit de Comisia de evaluare delegată de Inspectoratul Școlar Timiș, numită prin Nota Ministerului Educației și Cercetării nr. 26989 din 9 martie 2001. În ce privește comisia, se constată că a fost legal constituită, nota de numire fiind emisă în baza art. 52 din Legea nr. 128/1997, privind evaluarea personalului didactic. Deci, și sub acest aspect ordinul atacat este legal, întrucât comisia a fost numită legal, iar evaluarea s-a făcut potrivit procedurilor legale, neconstatându-se abateri de natură a influența punctajul obținut de reclamant.

Așadar, ordinul atacat a fost emis legal, nu abuziv, iar pretinsele presiuni, pentru numirea comisiei de evaluare și, respectiv, în stabilirea punctajului, nu rezultă din actele dosarului. Referitor la statutul de funcționar public, invocat, se constată că, Ordinul Ministerului Educației și Cercetării nr. 4420/2000, prin care au fost stabilite funcțiile publice specifice din Ministerul Educației Naționale și din instituțiile descentralizate subordonate ministerului, a fost revocat prin Ordinul Ministerului Educației și Cercetării nr. 3178/2001 emis în baza Legii nr. 128/1997 și cu avizul Agenției Naționale a Funcționarilor Publici, astfel că reclamantul deținea și deține funcția didactică specifică învățământului.

Apoi, aspectele referitoare la împrejurarea că, anterior eliberării din funcție, reclamantul a obținut rezultate pozitive în activitate, nu au relevanță în planul legalității ordinului atacat, așa cum corect a reținut și prima instanță. În raport de cele arătate, cu privire la legalitatea ordinului atacat, aspectul invocat, în sensul că și Ordinul nr. 3552/2001, privind desemnarea înlocuitorului reclamantului, a fost contestat, de asemenea, în cauză, nu are relevanță juridică. În fine, apare nefondat și ultimul motiv de casare invocat, întrucât reclamantul a fost supus evaluării, potrivit art. 52 din Legea nr. 128/1997, nu în condițiile prevăzute de Codul muncii. În consecință, soluția adoptării este legală și temeinică, iar recursul nefondat, urmând să fie respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Respinge recursul declarat de S.O. împotriva sentinței civile nr. 50 din 25 februarie 2002 a Curții de Apel Timișoara, secția comercială și de contencios administrativ, ca nefondat. Pronunțată, în ședința publică, astăzi 9 octombrie 2003.