ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3445/2005
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3445/2005 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2005)
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la 30 octombrie 2003, reclamantul L.P. a chemat în judecată Ministerul Transporturilor, Construcțiilor și Turismului, solicitând anularea Ordinului nr. 443 din 2 octombrie 2003, reintegrarea în funcția de director general al Spitalului C.F.R. Simeria, obligarea pârâtului la plata diferenței de salariu, precum și plata unor daune morale de 300.000.000 lei. În motivarea acțiunii, reclamantul arată că, prin ordinul atacat, a fost eliberat din funcția de conducere deținută, pentru nerespectarea dispozițiilor privind achizițiile publice, reglementate de O.U.G. nr. 60/2001 și Ordinul Ministerului Transporturilor nr. 2006/2002, fără a se indica concret care dispoziții au fost încălcate.
Mai susține reclamantul, că măsura este abuzivă, întrucât s-au invocat prevederile Codului muncii, referitoare la concedierea salariatului, sancțiunea aplicată fiind disproporționată în raport cu fapta reținută în sarcina sa, că la data emiterii ordinului se afla în concediu medical, iar ordinul nu este semnat de ministru. Curtea de Apel Alba Iulia, secția comercială și de contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 221 din 19 noiembrie 2004, a respins acțiunea. Instanța a reținut că reclamantul se face vinovat de faptul că nu a dispus efectuarea achizițiilor necesare spitalului, prin licitație, conform O.U.G.
nr. 60/2001; că nu era necesar să i se acorde preaviz, deoarece nu a fost concediat din unitate, ci doar schimbat din funcția de conducere și reîncadrat în funcția de execuție deținută anterior; că susținerea privitoare la faptul că se afla în concediu medical, nu este fondată, întrucât reclamantul nu a fost concediat din unitate, ci doar eliberat din funcția de conducere; că ordinul atacat a fost legal semnat de Secretarul de stat din cadrul ministerului, care avea delegație de la ministru. Împotriva acestei soluții a declarat recurs, reclamantul. În motivarea recursului se arată că B.R.M., prin adresa din data de 17 februarie 2003, a precizat că organizează proceduri de achiziții pentru mărfuri cu o valoare minimă de peste 40.000 Euro; că nu există fișa postului, că a fost o concediere și nu o eliberare din funcție.
Recursul este fondat, pentru următoarele considerente: La data de 2 octombrie 2003, prin Ordinul nr. 443, emis de Ministerul Transporturilor, Construcțiilor și Turismului, L.P., director general al Spitalului C.F.R. Simeria, a fost eliberat din funcție, prevăzându-se că urmează a fi încadrat pe postul deținut anterior. În cuprinsul ordinului sunt precizate prevederile art. 61 lit. d) și ale art. 64 alin. (1) C. muncii, care se referă la concedierea pentru necorespundere profesională. Ceea ce s-a imputat reclamantului. a fost nerespectarea dispozițiilor privind achizițiile publice, conform O.U.G. nr. 60/2001. Ordinul atacat este nelegal. Raporturile de serviciu ale recurentului. în calitate de director general, nu erau reglementate de Codul muncii, ci de dispozițiile Legii nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici.
Prin ordin, în mod nelegal au fost invocate ca temei de drept, dispozițiile art. 61 lit. d) și ale art. 64 alin. (1) C. muncii. În dispozitivul ordinului s-a prevăzut că reclamantul „se eliberează din funcție”. Eliberarea din funcție este prevăzută de dispozițiile art. 84 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 188/1999, iar în conformitate cu art. 84 alin. (4) al legii, eliberarea din funcție se dispune pentru motive neimputabile funcționarului public, în cazurile limitativ prevăzute la lit. a) - f) ale textului precizat. Întrucât actul atacat nu cuprinde aceste mențiuni, este nelegal.
Având în vedere motivul imputat recurentului, rezultă că intenția reală a autorității publice a fost aceea de destituire din funcția publică a reclamantului, situație prevăzută de dispozițiile art. 84 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 188/1999, cu referire la art. 84 alin. (5) lit. a) din lege, care reglementează destituirea din funcția publică, pentru motive imputabile funcționarului, ca sancțiune disciplinară, aplicată pentru săvârșirea unei abateri disciplinare care a avut consecințe grave (încălcarea prevederilor legale referitoare la îndatoriri). Potrivit art. 93 din Legea nr. 188/1999, dispozițiile acestei legi se completează cu prevederile legislației muncii. Întrucât Legea nr. 188/1999 nu cuprinde dispoziții referitoare la actul de destituire, în considerarea dispozițiilor art. 93 din Legea nr. 188/1999, se vor aplica dispozițiile art. 268 C. muncii.
Art. 268 alin. (2) lit. a) - f) C. muncii, sancționează cu nulitatea absolută, necuprinderea în actul de înlăturare din muncă, a următoarelor mențiuni: descrierea faptei, motivele pentru care au fost înlăturate apărările celui în cauză, temeiul de drept în baza căruia se aplică sancțiunea disciplinară, termenul în care sancțiunea poate fi contestată, instanța competentă la care sancțiunea poate fi contestată. Întrucât ordinul atacat nu cuprinde aceste mențiuni obligatorii, el este nul, motiv pentru care acțiunea reclamantului se impune a fi admisă. Așa fiind, se va admite recursul reclamantului, se va modifica sentința atacată, se va anula ordinul atacat și conform art. 89 alin. (2) din Legea nr. 188/1999, se va dispune reintegrarea reclamantului în funcția publică din care a fost destituit.
Potrivit art. 89 alin. (1) din lege, pârâtul va fi obligat să-i plătească reclamantului, o despăgubire egală cu diferența dintre salariile indexate, majorate și recalculate ce i se cuveneau reclamantului pentru funcția de director general și salariile pe care acesta le-a încasat, plus celelalte drepturi de care ar fi beneficiat în funcția respectivă. Capătul de cerere privind acordarea daunelor morale va fi, însă, respins, întrucât legislația specială, mai sus expusă, permite acordarea daunelor precizate în art. 89 alin. (1) din Legea nr. 188/1999. Conform art. 274 C. proc. civ., pârâtul-intimat va fi obligat la cheltuielile de judecată la fond și în recurs, în cuantum de 32.450.000 lei (onorariu de avocat, contravaloare transport la termenul de judecată la fond).
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Admite recursul declarat de reclamantul L.P. împotriva sentinței civile nr. 221 din 19 noiembrie 2004 a Curții de Apel Alba Iulia, secția comercială și de contencios administrativ. Modifică sentința atacată și admite acțiunea formulată de reclamantul L.P., în parte. Anulează Ordinul nr. 443/2003, emis de Ministerul Transporturilor, Construcțiilor și Turismului. Dispune reintegrarea reclamantului în funcția de Director general al Spitalului C.F.R. Simeria. Obligă pârâtul să-i plătească reclamantului, diferența dintre salariile indexate, majorate, recalculate, ce i se cuveneau și salariile încasate, plus celelalte drepturi de care ar fi beneficiat în funcția respectivă, plus 32.450.000 lei, cheltuieli de judecată.
Respinge cererea de acordare a daunelor morale. Pronunțată în ședință publică, astăzi 31 mai 2005.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.