ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5831/2005

Asupra contestației în anulare de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin decizia nr. 2973 din 11 mai 2005, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, au fost respinse, ca nefondate, recursurile declarate de Ministerul Administrației și Internelor - Inspectoratul General al Poliției Române și de Inspectoratul de Poliție al județului Satu Mare, împotriva sentinței civile nr. 252/CA/PI din 29 martie 2004, a Curții de Apel Oradea, secția comercială și de contencios administrativ. Împotriva acestei decizii și în temeiul art. 318 C. proc. civ., Inspectoratul Județean de Poliție Satu Mare a formulat contestație în anulare și a solicitat anularea deciziei atacate, motivând că dezlegarea dată de instanța de recurs este rezultatul unei greșeli materiale și că pronunțarea hotărârii s-a făcut cu omiterea cercetării motivelor de recurs.

În primul motiv al contestației, s-a susținut că instanța de recurs a constatat eronat calitatea procesuală a Inspectoratului Județean de Poliție Satu Mare, reținând că intimatul M.M. avea la data sancționării, funcția de șef patrulă I la Serviciul Județean de Poliție Transporturi din cadrul acestui inspectorat, dar fără a se avea în vedere că la data comiterii abaterii, intimatul-reclamant era cadru al Inspectoratului Transporturi Cluj, în structura căruia a funcționat până la 1 iulie 2003 și Serviciul Transporturi Satu Mare.

Contestatorul a arătat că și soluția dată de instanța de recurs, excepției de tardivitate a aplicării sancțiunii, este rezultatul unei erori materiale, pentru că s-a considerat finalizată cercetarea prealabilă la data întocmirii raportului de cercetare prealabilă și că nu a fost suspendată prescripția termenului de aplicare a sancțiunii, prin sesizarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Satu Mare, după împlinirea termenului legal de emitere a deciziei de sancționare. Contestatorul a susținut că instanța de recurs nu a avut în vedere dispozițiile Legii nr. 360/2002 și ale Ordinului nr. 350/2002, emis de ministrul de interne, potrivit cărora consiliul de disciplină propune măsurile de sancționare, dar pentru aplicarea sancțiunii este competent Inspectoratul General al Poliției Române.

Sub același aspect, contestatorul a învederat că instanța de recurs nu a analizat argumentele referitoare la excepția tardivității și nu a expus motivele pentru care a respins apărările invocate, cu privire la natura termenului de prescripție de 1 an și la faptul că aplicarea sancțiunii nu era posibilă, anterior confirmării soluției de neîncepere a urmăririi penale dată prin rezoluția din 23 octombrie 2003. În ultimul motiv al contestației, s-a susținut că instanța de recurs nu a analizat critica adusă hotărârii pronunțată de prima instanță, cu privire la aplicarea regulilor procedurale cuprinse în Ordinul nr. 350/2002, potrivit cărora competența de soluționare a contestației împotriva sancțiunii disciplinare aparține șefului ierarhic superior.

Analizând actele și lucrările dosarului, Curtea va respinge prezenta contestație în anulare, ca nefondată, pentru următoarele considerente: Contestația în anulare specială, reglementată de art. 318 C. proc. civ., poate fi exercitată împotriva hotărârilor instanței de recurs, când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale sau când instanța, respingând recursul sau admițându-l numai în parte, a omis din greșeală să cerceteze unul din motivele de casare. Primele două motive invocate în prezenta contestație, cu privire la soluția dată de instanța de recurs, excepțiilor de tardivitate a aplicării sancțiunii disciplinare și lipsa calității procesuale a contestatorului nu îndeplinesc condițiile prevăzute de art. 318 C. proc.

civ., întrucât nu se referă la greșeli materiale săvârșite de instanța de recurs și care să fi fost determinante în pronunțarea soluției contestate. Interpretarea dată de instanța de recurs, dispozițiilor legale incidente în cauză, cu privire la calculul și natura juridică a termenului de aplicare a sancțiunii disciplinare, la cauzele de întrerupere a prescripției acestui termen și la calitatea procesuală a contestatorului, nu constituie greșeli materiale, care să justifice retractarea unei hotărâri irevocabile pe calea contestației în anulare. Pentru aceleași considerente, va fi respinsă și susținerea contestatorului, că decizia atacată nu cuprinde considerentele pentru care au fost respinse argumentele și apărările sale referitoare la cele două excepții.

Instanța de recurs a cercetat motivele de casare invocate în recursul contestatorului și soluția pronunțată a fost motivată în fapt și în drept, în conformitate cu prevederile art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. Contestatorul a susținut neîntemeiat și că instanța de recurs a omis să examineze critica sa referitoare la modul de soluționare a contestației împotriva sancțiunii disciplinare. Din verificarea motivelor de recurs declarate de contestator, rezultă că instanța de recurs a fost învestită să se pronunțe numai cu privire la conținutul actului prin care se soluționează contestația, conform art. 61 alin. (1) din Legea nr. 360/2002, și nu în ceea ce privește competența exclusivă a șefului ierarhic superior de a întocmi acest act.

Cum această critică nu a constituit un motiv de recurs în sensul dispozițiilor art. 304 C. proc. civ., nu se poate reține omisiunea instanței de recurs de a se pronunța. În consecință, în cauză, nu se constată existența unuia din cazurile prevăzute expres și limitativ în art. 318 C. proc. civ., pentru calea extraordinară de atac, motiv pentru care va fi respinsă, ca nefondată, contestația în anulare. În temeiul art. 274 C. proc. civ., contestatorul va fi obligat să plătească intimatului M.M., cheltuieli de judecată în sumă de 300 RON, reprezentând cheltuieli de transport pentru termenul la care s-a judecat contestația în anulare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge contestația în anulare formulată de Inspectoratul Județean de Poliție Satu Mare împotriva deciziei nr. 2973 din 11 mai 2005, a Înaltei Curți de Casație și Justiție, ca nefondată. Obligă contestatorul la plata a 300 RON, către intimatul M.M., reprezentând cheltuieli de judecată. Pronunțată în ședință publică, astăzi 7 decembrie 2005.