ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2250/2006

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiunea formulată la data de

20 septembrie 2005, reclamantul B.R. a chemat în judecată Inspectoratul General

al Poliției Române și Inspectoratul de Poliție al județului Satu Mare,

solicitând anularea dispozițiilor nr. 252 din 24 august 2005 și nr. 4294 din 12

septembrie 2005, prin care a fost sancționat cu diminuarea drepturilor

salariale cu 20%, pe o perioadă de 3 luni.

În motivarea cererii, reclamantul a

arătat că în cursul lunii ianuarie 2005 a făcut parte dintr-un colectiv, cu sarcina de a verifica o informație privind neînregistrarea unor plângeri penale

la Poliția Municipiului Satu Mare, în care sens a întocmit un raport.

Deși nu a fost desemnat să efectueze

cercetarea prealabilă a abaterilor disciplinare constatate, reclamantul a fost

ulterior sancționat în urma controlului efectuat de Corpul de Control al

Ministerului Administrației și Internelor.

Prin sentința nr. 36 din 20

februarie 2006, Curtea de Apel Oradea, secția comercială, de contencios

administrativ și fiscal, a admis acțiunea și a dispus anularea celor două acte

administrative contestate.

Pentru a pronunța această hotărâre,

instanța a reținut că reclamantul nu se face vinovat de comiterea abaterii

disciplinare constând în „neglijența manifestată în îndeplinirea îndatoririlor

de serviciu”.

Deși reclamantul nu a avut atribuții

de cercetare prealabilă, i s-a imputat și a fost sancționat pentru faptul că nu

a individualizat participarea polițiștilor nominalizați în nota raport și nu a

stabilit gradul de vinovăție al fiecăruia.

În acest sens, instanța de fond a

reținut că, în cadrul controlului unilateral cu care a fost însărcinat

reclamantul, nu se puteau stabili împrejurările în care s-a săvârșit fapta și

gradul de vinovăție a polițiștilor, actul de cercetare prealabilă trebuind să

conțină elementele obligatorii prevăzute de art. 59 pct. 8 din Legea nr. 360/2002,

inclusiv ascultarea persoanelor a căror sancționare se propunea.

Instanța a avut în vedere și faptul

că, deși raportul a fost întocmit și semnat de toți cei 3 polițiști desemnați

pentru verificare, numai reclamantul a fost sancționat.

Împotriva sentinței au declarat

recurs, pârâții Inspectoratul General al Poliției Române și Inspectoratul de

Poliție al județului Satu Mare, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Astfel, în recursul promovat de

primul pârât s-a criticat greșita respingere a excepției lipsei calității

procesuale pasive a Inspectoratului General al Poliției Române, pe

considerentul că dispoziția nr. 4294 din 12 septembrie 2005 nu constituie un

act administrativ individual, ci doar răspunsul dat în cadrul procedurii

prealabile, în urma contestației formulate de reclamant, cererea de anulare a

acestui act fiind astfel inadmisibilă.

Inspectoratul de Poliție al

județului Satu Mare a invocat aplicarea greșită a legii și ignorarea probelor

administrate, din care rezultă vinovăția reclamantului în săvârșirea abaterii

disciplinare reținute în sarcina sa .

Astfel, reclamantul a fost desemnat

ca membru al comisiei de control tematic și în această calitate avea obligația

de a face propuneri concrete privind deficiențele constatate și

responsabilizarea celor din a căror culpă s-au produs.

Or, reclamantul, în conținutul notei

raport, a făcut referiri generice privind neîndeplinirea dispozițiilor pe linie

de înregistrare a sesizărilor, fără a analiza vinovăția polițiștilor implicați

și a propune sancționarea lor.

S-a mai arătat în recurs că și un

alt membru al comisiei, din care a făcut parte reclamantul, P.I., a fost

sancționat printre altele și pentru neînregistrarea a 11 plângeri penale.

Analizând actele și lucrările dosarului, în raport cu

motivele invocate și cu prevederile art. 304 și 304

1

C. proc. civ., Curtea va constata că recursurile sunt nefondate, urmând a fi respinse

ca atare.

Astfel, instanța de fond a respins

în mod justificat excepția lipsei calității procesuale pasive invocate de

Inspectoratul General al Poliției Române, câtă vreme unul din actele

administrative contestate îl constituie dispoziția prin care s-a respins

contestația împotriva dispoziției de sancționare, ambele înscrisuri fiind acte

de autoritate producătoare de efecte juridice.

Cu privire la aspectele de fond ale litigiului,

soluția instanței este temeinică și legală, având suport în probele

administrate în cauză.

Astfel, s-a reținut în mod

justificat faptul că reclamantul, împreună cu P.I. și B.V. au fost desemnați să

efectueze un control tematic pe linia verificării modului de înregistrare a

sesizărilor la Poliția municipiului Satu Mare, de la data de 1 ianuarie 2004.

Acest colectiv a procedat la verificarea sesizării și a constatat că parte din

plângerile penale nu erau înregistrate, ca și alte 100 lucrări, dispunând

înregistrarea lor și propunând măsuri pentru sancționarea persoanelor vinovate

și pentru prevenirea altor asemenea evenimente.

Instanța de fond a reținut în mod

corect împrejurarea că reclamantul și colegii săi și-au îndeplinit sarcina

asumată, acel colectiv neavând și atribuția de a stabili în concret faptele și

vinovăția fiecărui polițist implicat.

De altfel, din conținutul raportului

întocmit ulterior de Corpul de Control al Ministerului Administrației și Internelor

nu s-a reținut că reclamantul nu și-ar fi îndeplinit în mod corespunzător

atribuțiile, ci doar aspectele de neindividualizare a participației ce nu

cădeau în sarcina colectivului desemnat cu efectuarea controlului tematic

finalizat cu nota din 22 februarie 2005, care cuprinde constatările privind

neînregistrarea sesizărilor și propuneri privind sancționarea disciplinară a celor

responsabili.

În consecință, instanța a constatat

în mod întemeiat că materialul întocmit de reclamant și colegii săi nu a

constituit un act de cercetare prealabilă pentru a stabili în concret și cu

respectarea dispozițiilor legale, faptele constituind abateri disciplinare și

persoanele vinovate, astfel încât soluția de anulare a actelor administrative

atacate este întemeiată.

Față de cele expuse mai sus, Curtea

va respinge recursurile declarate în cauză, ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile declarate de

Inspectoratul General al Poliției Române și Inspectoratul de Poliție al

județului Satu Mare împotriva sentinței nr. 36/CA din 20 februarie 2006 a Curții de Apel Oradea, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 14 iunie 2006.