ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4254/2005

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin cererea adresată Curții

de Apel Târgu Mureș, reclamanții D.I.D., T.M.V. și R.I. au chemat în judecată

Ministerul Administrației și Internelor și Inspectoratul General al Poliției,

pentru ca instanța să dispună anularea ordinelor emise de Ministerul

Administrației și Internelor și a deciziei emise de Inspectoratul General al

Poliției, reintegrarea reclamantului în funcțiile deținute, obligarea pârâților

la plata salariilor cuvenite în perioada scurtă de la destituire, până la

încadrarea efectivă și plata daunelor morale, solicitând suspendarea executării

sancțiunilor aplicate, până la pronunțarea unei hotărâri în cauză.

În motivarea cererii au

arătat faptul că nu a fost efectuată cercetarea prealabilă, așa cum prevăd

dispozițiile legale, iar concluziile raportului întocmit de Corpul de Control

al Inspectoratul General al Poliției nu au fost aduse la cunoștința

reclamantului. Se mai arată faptul că a fost aplicată sancțiunea cea mai gravă,

fără să se țină seama de rezultatele profesionale anterioare aplicării

sancțiunii.

Curtea de Apel Târgul Mureș,

secția comercială și de contencios administrativ, prin sentința nr. 52 din 14

februarie 2005, a respins acțiunea formulată, reținând, în esență, faptul că au

fost respectate întocmai dispozițiile legale cu privire la cercetarea

prealabilă, raportul Corpului de Control a fost citit în ședința din 12 mai

2004 a Consiliului Superior de Disciplină și constituie referatul de cercetare

prealabilă, iar sancțiunea aplicată a avut în vedere abaterile săvârșite și

natura acestora.

Împotriva acestei hotărâri

au declarat recurs, recurenții, criticând-o pentru nelegalitate și

netemeinicie. Au arătat că abaterile săvârșite sunt prescrise și că instanța de

fond nu s-a pronunțat cu privire la această excepție, că instanța a confundat

obiectul cauzei depășind limitele învestirii, că hotărârea atacată nu cuprinde

motivele de fapt și de drept care au format convingerea, precum și faptul că nu

au fost avute în vedere probele administrate (declarațiile autentificate ale

martorilor) și nu s-a pronunțat cu privire la suspendarea actelor solicitată

prin cererea introductivă.

Recursul este nefondat.

Înalta Curte de Casație și

Justiție, analizând motivele invocate în raport cu sentința atacată, materialul

probator și dispozițiile legale incidente în cauză, a constatat nefondat,

recursul formulat pentru considerentele ce urmează:

Din materialul probator

existent la dosar a rezultat faptul că în urma controlului efectuat de Corpul

de Control al Inspectoratului General al Poliției Române, a fost întocmit

raportul din 24 martie 2004, prin care s-a propus destituirea reclamantului din

funcțiile deținute.

În conformitate cu

dispozițiile prevăzute în art. 59 alin. (1) din Legea nr. 360/2002 privind

Statutul polițistului, raportul întocmit de Corpul de Control, la data de 24

martie 2004, a constituit referat de cercetare prealabilă și a fost sesizat

Consiliul Superior de Disciplină.

Consiliul Superior de

Disciplină organizat la nivelul Inspectoratului General al Poliției Române, în

componența stabilită conform dispoziției nr. 209 din 14 aprilie 2004, a propus,

după audierea recurenților-reclamanți și primirea rapoartelor de la aceștia,

sancțiuni disciplinare individualizate pentru fiecare recurent în parte, altele

decât destituirea din funcție.

Având în vedere dispozițiile

prevăzute în art. 62 alin. (2) din Legea nr. 360/2002, cu modificările și

completările ulterioare, conducerea Inspectoratului General al Poliției Române

a considerat sancțiunile propuse, insuficiente, în raport cu gravitatea faptelor

reținute și a hotărât ca sancțiunea aplicată recurenților-reclamanți să fie

maximă, și anume, destituirea din funcție, conform dispozițiilor prevăzute de

art. 58 lit. g) din Legea nr. 360/2002, sancțiune care a fost aplicată

reclamanților, și asupra căreia instanța nu poate interveni prin modificarea

sancțiunilor aplicate, așa cum pretind recurenții-reclamanți.

Acest drept aparține numai

unității angajatoare care are libertatea de a aprecia și de a sancționa

activitatea angajatului său.

Instanța, chemată a soluția

litigiul apărut, verifică și, în final, decide, dacă au fost respectate

dispozițiile legale la emiterea ordinelor și dacă au fost respectate etapele

cercetării prealabile, obligatorie în acest caz.

Curtea, analizând situația

de fapt reținută, a constatat că pârâții au respectat dispozițiile legii

speciale și au aplicat sancțiunea pe care au considerat-o, în acord cu faptele

recurenților-reclamanți.

Nefiind nici un motiv de

nulitate, Curtea urmează să mențină hotărârea instanței de fond, cu această

motivare.

Curtea va respinge critica

formulată de recurenți, cu privire la prescrierea faptelor săvârșite, întrucât

a constatat faptul că ordinele prin care au fost destituiți din funcțiile

deținute, au fost emise cu respectarea termenului prevăzut de art. 59 pct. 9

din Legea nr. 360/2002.

De asemenea, va fi respinsă

și critica cu privire la nepronunțarea pe cererea de suspendare formulată,

întrucât din actele dosarului rezultă faptul că la termenul din 17 decembrie

2004, curtea de apel a constatat lipsă de procedură și a amânat soluționarea

cererii de suspendare, pentru termenul din 31 ianuarie 2005, termen la care

părțile au pus concluzii pe fondul cauzei, pricina rămânând în pronunțare.

Având în vedere dispozițiile

prevăzute de art. 9 teza finală din Legea nr. 29/1990 (legea aplicabilă la data

introducerii acțiunii formulate de reclamanți), instanța poate dispune

suspendarea actului administrativ, până la soluționarea acțiunii, or la

termenul din 31 ianuarie 2005, cauza a fost reținută pentru soluționare, ceea

ce înseamnă că instanța de fond a procedat corect.

Toate criticile formulate de

recurenți, Curtea le găsește neîntemeiate, motiv pentru care va respinge

recursul formulat, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de D.I.D., T.M.V. și R.I., împotriva sentinței civile nr. 52 din 14 februarie

2005 a Curții de Apel Târgu Mureș, secția comercială și de contencios

administrativ, ca nefondat.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 6 iulie 2005.