ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1677/2005

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la 14 noiembrie 2003, reclamantul C.C. a solicitat în contradictoriu cu Ministerul Administrației și Internelor - Direcția Generală de Evidență Informatizată a Persoanei și cu Serviciul de Evidență Informatizată a Persoanei al județului Maramureș, anularea măsurii destituirii sale din funcția publică de agent principal de poliție, reîncadrarea în funcția și gradul anterior și obligarea primului pârât la plata drepturilor salariale cuvenite . Curtea de Apel Cluj, secția comercială și de contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 264 din 18 februarie 2004, a admis acțiunea, dispunând anularea măsurii și reîncadrarea reclamantului în funcție, precum și obligarea pârâtului Ministerul Administrației și Internelor, să achite reclamantului, drepturile salariale cuvenite în perioada 27 august 2003 și până la rămânerea definitivă a hotărârii.

Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut că nici unul din motivele invocate de pârâți, pentru a justifica destituirea din funcție a reclamantului, pe considerente disciplinare, nu au fost dovedite cu probele administrate în cauză, pârâții necomunicând dosarul de cercetare prealabilă, deși li s-au solicitat actele în mod repetat . Instanța a respins, de asemenea, prin sentința civilă nr. 607 din 5 mai 2004, și cererea formulată de pârâtă, în baza art. 281 2 , privind completarea dispozitivului sentinței civile nr. 264 din 18 februarie 2004, reținând că Direcția Generală de Evidență Informatizată a Persoanei are calitate procesuală pasivă, cum corect s-a reținut în dispozitivul sentinței pronunțate pe fondul cauzei.

Împotriva ambelor sentințe, în termen legal, a declarat recurs, Direcția Generală de Evidență Informatizată a Persoanei din cadrul Ministerului Administrației și Internelor (devenită prin O.U.G. nr. 50/2004, Inspectoratul Național pentru Evidența Persoanelor). Un prim motiv de recurs este comun pentru ambele hotărâri și privește împrejurarea că, deși instanța de fond a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a Direcției Generale de Evidență Informatizată a Persoanei, astfel cum se menționează în considerentele sentinței nr. 264/2004, în dispozitiv omite acest lucru și admite acțiunea formulată de reclamant împotriva instituției sus-menționate, reținându-se în mod greșit că ar exista identitate între direcția amintită și Ministerul Administrației și Internelor.

Pârâta a mai susținut că la aplicarea sancțiunii destituirii din funcție au fost respectate toate condițiile de fond și de formă cerute de Legea nr. 360/2002 privind Statutul polițistului și că s-a ținut cont de întreaga activitate desfășurată de reclamant. Astfel, sancțiunea corespunde abaterilor săvârșite de reclamant, constând în încălcarea în mod repetat a atribuțiilor funcționale și a superficialității de care a dat dovadă, ce a dus la emiterea de cărți de identitate false, precum și a faptului că a ascuns adevărul privind deplasările efectuate în străinătate. Recursurile declarate în cauză sunt nefondate și urmează, în consecință, a fi respinse. Astfel, Curtea constată că situația de fapt a fost corect reținută, reclamantul îndeplinind la data sancționării, calitatea de agent principal de poliție la Serviciul de Evidență Informatizată a Persoanei al județului Maramureș și fiindu-i aplicabile prevederile Legii nr. 360/2002 privind Statutul polițistului.

Potrivit acestui act normativ, art. 1 alin (1) și, respectiv, art. 61 alin. (3), polițistul este funcționar public civil, cu statut special, având dreptul de a se adresa instanței de contencios administrativ pentru a solicita anularea sau modificarea, după caz, a ordinului ori a dispoziției de sancționare. Sesizată cu acțiunea reclamantului, Curtea de Apel Cluj a procedat potrivit art. 10 din Legea nr. 29/1990, solicitând autorității publice emitente a actului atacat să-i comunice acel înscris.

Deși cauza a fost amânată de la 10 decembrie 2003, la 14 ianuarie 2004 și apoi la 11 februarie 2004, de asemenea pronunțarea a fost amânată la 18 februarie 2004, pârâții nu s-au conformat solicitării de a depune toate actele din dosarul de cercetare prealabilă a reclamantului, cu excepția raportului nr. 15190 din 17 septembrie 2003 al șefului Direcției Generale de Evidență Informatizată a Persoanei, înscris ulterior datei de 26 august 2003, când a fost emisă dispoziția de sancționare a reclamatului cu destituirea din poliție.

Nici în acest act și nici în adresa prin care i-a fost comunicată reclamatului, sancțiunea aplicată, nu este indicat temeiul legal al abaterilor disciplinare săvârșite care au atras sancționarea cu măsura extremă de îndepărtare din poliție, consemnându-se doar că polițistul a încălcat în mod repetat atribuțiile funcționale, prin emiterea în fals a unor cărți de identitate, prin neprezentarea realității în fața Consiliului de disciplină și a dat dovadă de aroganță și lipsă de respect. Solicitând documentația care a stat la baza dispoziției de sancționare, instanța a urmărit să verifice dacă au fost respectate prevederile Legii nr. 360/2002 și ale Ordinului nr. 350 din 22 noiembrie 2002 privind disciplina și deontologia profesională a polițiștilor, referitoare la procedura cercetării prealabile a abaterilor disciplinare și la concordanța între gravitatea acestora și sancțiunea aplicată.

În lipsa oricăror acte, instanța nu a putut constata dacă anterior datei aplicării sancțiunii, 26 august 2003, a avut loc cercetarea prealabilă, care a fost dispoziția Consiliului de disciplină consultat în legătură cu faptele imputate reclamatului și dacă au fost respectate inclusiv dispozițiile art. 59 alin. (8) din Legea nr. 360/200 și ale art. 17 lit. g) din Ordinul nr. 350/2002. Potrivit acestor dispoziții, la stabilirea sancțiunii se ține seama de activitatea desfășurată anterior, de împrejurările în care a fost săvârșită abaterea, de cauzele, gravitatea și consecințele acesteia, de gradul de vinovăție a polițistului. Cât privește măsura destituirii din funcția publică, ordinul indicat o prevede ca o sancțiune extremă, aplicabilă în cazul unor abateri grave de la prevederile normelor de muncă interne ori de la alte dispoziții legale.

Or, cât timp pârâții nu au comunicat actele solicitate, soluția instanței, de anulare a sancțiunii, este pe deplin justificată, criticile aduse în sensul că au fost respectate toate prevederile legale, neavând suport probator. Și motivul de recurs privind lipsa calității procesuale pasive a Direcției Generale de Evidență Informatizată a Persoanei, excepție invocată și în cererea de completare a dispozitivului hotărârii prin care s-a soluționat fondul litigiului, este, de asemenea, nefondat.

Întrucât nici măcar dispoziția de sancționare disciplinară a reclamatului nu a fost depusă la dosar, instanța de fond a procedat în mod corect, reținând vă măsura a fost dispusă de Direcția Generală de Evidență Informatizată a Persoanei din cadrul Ministerului Administrației și Internelor, prin șeful direcției, având în acest sens în vedere, adresa nr. 21107 din 27 august 2003. Astfel fiind, în mod corect a fost respinsă excepția lipsei calității procesuale pasive, împrejurarea că în cuprinsul sentinței nr. 264/2004 se menționează că s-ar fi admis această excepție, constituind o eroare materială. În raport cu cele expuse mai sus, Curtea va respinge cele două recursuri, ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de Ministerul Administrației și Internelor - Inspectoratul Național pentru Evidența Persoanelor, împotriva sentinței civile nr. 264 din 18 februarie 2004, a Curții de Apel Cluj, secția comercială și de contencios administrativ, ca nefondat. Respinge ca nefondat, și recursul împotriva sentinței nr. 607 din 5 mai 2004, a aceleiași instanțe. Pronunțată în ședință publică, astăzi 15 martie 2005.