ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1629/2010

Asupra recursurilor de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 52 din 14 februarie 2005 Curtea de Apel Târgu Mureș a respins acțiunea reclamanților D.I.D., T.M.V. și R.I., formulată în contradictoriu cu pârâții Ministerul Administrației și Internelor și Inspectoratul General al Poliției Române București, reținându-se în considerentele sentinței următoarele: Prin cererea introductivă, reclamanții au solicitat instanței anularea ordinelor emise de Ministrul Afacerilor și Internelor, respectiv numărul S/11/2688 din 24 mai 2004 și S/11/2687 din 24 mai 2004 prin care s-a luat măsura destituirii din poliție a reclamanților D.I.D. și T.M.V., precum și anularea deciziei I.G.P.R.

nr. 059046 comunicată la 24 mai 2004, prin care s-a dispus destituirea din poliție a reclamantului R.I., reintegrarea în funcțiile anterior deținute, obligarea pârâților la plata drepturilor salariale cuvenite în perioada scursă de la destituire până la reintegrarea efectivă în funcție, indexate, majorate și recalculate; obligarea pârâților la plata daunelor morale; suspendarea executării sancțiunilor disciplinare aplicate în cauză până la pronunțarea unei hotărâri irevocabile în cauză, cu cheltuieli de judecată.

Instanța a mai reținut că recursul formulat de reclamanți împotriva sentinței nr. 52 din 14 februarie 2005 a Curții de Apel Târgu Mureș a fost respins prin decizia nr. 4254 din 6 iulie 2005 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, reținându-se că în urma controlului efectuat de corpul de control a Inspectoratului General al Poliției Române, s-a întocmit raportul din 24 martie 2004 prin care de altfel s-a și propus destituirea reclamanților din funcțiile deținute, raport care în raport de dispozițiile art. 59 alin. (1) din Legea nr. 360/2002 reprezintă referat de cercetare prealabilă, fiind sesizat în consecință și Consiliul Superior de Disciplină.

Acest Consiliu Superior de Disciplină a fost organizat la nivelul Inspectoratului General al Poliției Române, în componența stabilită conform dispoziției nr. 209 din 14 aprilie 2004; și în cadrul activității desfășurate a audiat reclamanții, a primit rapoartele acestora, propunând sancțiunile disciplinare individualizate pentru fiecare reclamant în parte, dar altele decât destituirea din funcție.

Prin cererea de revizuire reclamanții - revizuienți au solicitat revizuirea sentinței nr. 52 din 14 februarie 2005 a Curții de Apel Târgu Mureș, secția comercială, contencios administrativ și fiscal, solicitând instanței admiterea în principiu a cererii, rejudecarea cauzei în fond și schimbarea în tot a hotărârii atacate, în sensul admiterii acțiunii introductive, respectiv: anularea actelor atacate prin care s-a dispus destituirea atacanților, reîncadrarea pe funcțiile avute la data destituirii, respectiv Ofițer specialist I pentru D.I., Ofițer specialist II pentru T.M., și subofițer operativ principal R.I.; acordarea tuturor drepturilor salariale și profesionale de la data destituirii și până la încadrarea efectivă ; plata concediilor de odihnă pentru perioada cuprinsă de la data destituirii până la încadrarea efectivă precum și a primelor de vacanță pentru aceeași perioadă; recunoașterea perioadei cuprinse între data destituirii și data reîncadrării efective ca vechime în muncă; acordarea de daune morale în cuantum de câte 200.000 lei pentru fiecare revizuient, cu cheltuieli de judecată.

Prin sentința civilă nr. 97 din 19 iunie 2009 Curtea de Apel Târgu Mureș, secția comercială, contencios administrativ și fiscal, a admis cererea de revizuire formulată de revizuienții D.I.D., T.M.V.

și R.I., a schimbat în tot hotărârea atacată în sensul că a admis acțiunea revizuientilor reclamanți, a anulat ordinul Ministrului Administrației si Internelor nr. S/ll/2688 din 24 mai 2004, Ordinul Ministrului Administrației și Internelor nr. S/ll/2687 din 24 mai 2004, decizia nr. 059046 din 24 mai 2004 a Inspectoratul General al Poliției Române; a dispus reintegrarea reclamanților în funcțiile avute anterior destituirii și restabilirea situației anterioare aplicării sancțiunilor, în sensul obligării pârâtelor la plata despăgubirilor egale cu salariile indexate, majorate și recalculate pentru perioada scursă de la punerea în aplicare a dispoziției de destituire și până la reintegrarea în funcție, a respins celelalte petite din acțiunea introductivă și a obligat pârâtele la plata sumei de 11,9 lei cheltuieli de judecată către reclamanții revizuienții.

Pentru a pronunța această soluție, instanța a reținut prin referirea revizuienților prin chiar cererea de revizuire cu privire la înscrisul nou, rechizitoriul prin care s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală a acestora, și prezentarea acestuia la primul termen, este îndeplinită cerința prezentării înscrisului în fața instanței în termenul definit de legiuitor. Astfel, prin natura sa, rechizitoriul, invocat de revizuienți atestă o stare de fapt opusă celei reținute de instanța de fond prin hotărârea atacată, și mai mult, circumscrierea acestui înscris în sfera noțiunii de act nou este determinată de faptul că revizuienții nu puteau înfățișa acest înscris instanței întrucât nu era în măsură să determine pronunțarea ei la o dată anterioară spre a servi instanței.

Mai exact, la data pronunțării instanței de fond, revizuienții aveau calitatea de învinuiți în dosarul nr. 32/D/P/2004 al Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, Serviciul Teritorial Târgu Mureș, situație în raport de care nu se poate susține ca suficient temei că, soluția instanței de fond nu ar fii întemeiată pe această realitate. În ceea ce privește efectele actului nou, prezentat instanței, este de observat că prin scoaterea de sub urmărire penală a revizuienților, aceștia sunt repuși în situația anterioară începerii urmării penale, ceea ce conduce implicit la o stare de fapt fundamental diferită de cea reținută de instanță la pronunțarea hotărârii atacate.

Or, în raport de noua stare de fapt, este cert că actele atacate întemeiate pe raportul nr. 044410 din 24 martie 2004, care reține în sarcina revizuienților faptele pentru care fată de aceștia s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală, sunt nelegale, întrucât stabilesc sancțiunea demiterii din funcție pentru fapte care nu există; după cum s-a reținut prin rechizitorul prezentat de revizuienti. Instanța a mai apreciat că revizuienții sunt îndreptățiți la plata despăgubirilor cuvenite acestora, pentru a se asigura o justă reparație a prejudiciului. În ceea ce privește daunele morale solicitate, instanța de fond a constatat că acestea nu au fost cuantificate și cu atât mai puțin justificate în vreun fel, astfel că acest petit l-a respins ca nefondat; iar petitul privind suspendarea executării sancțiunilor disciplinare aplicate este rămas fără obiect ca urmare a admiterii în această fază procesuală a cererii reclamanților.

Împotriva acestei sentințe au formulat recurs intimații Inspectoratul General al Poliției Române (I.G.P.R.) și Ministerul Administrației și Internelor, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie pentru următoarele motive: - în mod nelegal s-a respins excepția de inadmisibilitate a cererii de revizuire. Revizuienții - intimați au formulat cerere de revizuire împotriva sentinței civile nr. 52 din 14 februarie 2005 pronunțată în dosarul nr. 567/2004 al Curții de Apel Târgu Mureș, în temeiul dispozițiilor art. 322 pct. 5 C. proc. civ. Consideră recurenții că înscrisurile prezentate de revizuienți [rechizitoriul, trei adrese emise în dosarul nr. 32/D/P/2004 prin care Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism Târgu Mureș le-a comunicat că față de ei s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală în baza art. 249 C. proc.

pen., art. 10 lit. d) raportat la art. 11 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.] nu pot constitui înscrisuri doveditoare apte să conducă la admiterea cererii de revizuire. Aceste acte au fost emise după pronunțarea hotărârii ce se atacă, nu pot fi deci considerate înscrisuri noi, nu constituie documente doveditoare reținute de partea potrivnică sau care nu au putut fi înfățișate dintr-o împrejurare mai presus de voința părții, dat fiind faptul că la momentul pronunțării sentinței a cărei revizuire se cere, nu existau. Mai arată recurenții că dosarul de urmărire penală nr. 32/D/2004 are ca obiect cercetarea penală a acestora și nicidecum cercetarea disciplinară. S-a mai arătat că atât instanța cât și revizuienții confundă răspunderea disciplinară cu cea penală.

La data la care a fost efectuată cercetarea prealabilă consemnată în raportul nr. 044410 din 24 martie 2004, precum și la data la care au fost destituiți din poliție, nu era începută urmărirea penală, ceea ce denotă că faptele săvârșite sunt în mod evident abateri disciplinare. Prin scoaterea de sub urmărire penală a învinuiților, aceștia nu pot fi absolviți de răspunderea disciplinară , întrucât parchetul a stabilit că în raport de prevederile art. 10 lit. d) raportat la art. 11 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. că faptei îi lipsește unul din elementele constitutive ale infracțiunii. Au mai arătat recurenții că prin Ordinul Ministrului Administrației și Internelor nr. S/11/2688 nr. S/11/2687 și Dispoziția șefului Inspectoratului General al Poliției Române nr. S/121 din 24 mai 2004 numiților D.I.D., T.M.V.

și R.I. le-a fost aplicată sancțiunea disciplinară de destituire din poliție conform prevederilor art. 58 lit. d) din Legea nr. 360/2002, în contextul în care, cu ocazia verificărilor efectuate de Corpul de Control al Inspectoratului General al Poliției Române, au fost constatate aspecte grave de încălcare a atribuțiilor funcționale și ale deontologiei profesionale, precum și fapte cu caracter penal, care exced laturii disciplinare, cu atât mai mult cu cât răspunderea penală nu exclude răspunderea disciplinară. Este neîntemeiată critica referitoare la greșita aplicare a unei sancțiuni disciplinare în condițiile în care față de intimați s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală, întrucât potrivit art. 22 alin. (1) C. proc.

pen., numai hotărârea definitivă a instanței penale nu și ordonanța de scoatere de sub urmărire penală sau de încetare a urmăririi penale are autoritate de lucru judecat în fața instanței investite cu soluționarea unei acțiuni disciplinare. În acest sens s-a pronunțat și Înalta Curte de Casație și Justiție prin decizia nr. 65/2005 - acțiunea disciplinară este perfect posibilă fără a se putea invoca cu autoritate de lucru judecat, sub nici un aspect, ordonanța procurorului de scoatere de sub urmărire penală. În drept, cererile de recurs se întemeiază pe dispozițiile art. 304 pct. 9 și art. 304 1 C. proc. civ. Intimații D.I.D., T.M.V. și R.I. au formulat întâmpinare și au solicitat respingerea recursurilor ca nefondate.

Se arată că instanța de revizuire a considerat rechizitoriul ca înscris nou conform art. 322 pct. 5 C. proc. civ. și nu cele 3 ordonanțe de neîncepere a urmăririi penale. Consideră intimații că rechizitoriul îi absolvă atât de răspunderea penală cât și de răspunderea disciplinară, în condițiile în care faptele reținute nu au fost săvârșite. Analizând cererile de recurs, motivele invocate, normele legale incidente în cauză precum și în conformitate cu art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele: În ceea ce privește admisibilitatea cererii de revizuire, se reține că aceasta deși în mod corect a fost respinsă, motivele sunt greșit expuse. Potrivit art. 326 alin. (3) C. proc. civ.

dezbaterile sunt limitate la admisibilitatea revizuirii și la faptele pe care se întemeiază. Inadmisibilitatea se referă la o situație interzisă expres de lege sau pe care legea nu o prevede. Situația de revizuire prevăzută de art. 322 pct. 2 C. proc. civ. se referă la descoperirea unor înscrisuri doveditoare, după darea hotărârii, reținute de partea potrivnică sau care nu au putut fi înfățișate mai presus de voința părților. Intimații au invocat ca înscris nou Rechizitoriul din data de 22 septembrie 2008 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism , pronunțat după pronunțarea sentinței civile nr. 52 din 14 februarie 2005 și pe care nu l-au putut prezenta la data judecății, întrucât nu era începută urmărirea penală, aceasta constituind conform intimaților o împrejurare mai presus de voința lor.

Față de cele expuse mai sus, rezultă că cererea de revizuire este admisibilă prin raportare la motivele invocate și încadrarea lor teoretică la prevederile art. 322 pct. 5 teza I C. proc. civ. În ceea ce privește temeinicia cererii de revizuire, Înalta Curte apreciază că abia aici trebuie analizate dacă sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege. Prima condiție a invocării unui înscris nou descoperit după darea hotărârii care reprezintă în sine un înscris doveditor , este îndeplinită. Astfel „Rechizitoriul” a fost emis la data de 22 septembrie 2008, după pronunțarea sentinței civile nr. 52 din 14 februarie 2005 și are forță probantă de sine stătătoare. A doua condiție a înscrisului prezentat este ca acesta să fi existat la data pronunțării hotărârii.

Această condiție nu este îndeplinită, înscrisul nou este emis ulterior, după aproximativ 3 ani și jumătate de la data pronunțării sentinței a cărei revizuire se cere. Înscrisurile constituite ulterior nu pot constitui drept temei al revizuirii. Cea de a treia condiție - aceea ca înscrisul să nu fi fost înfățișat în procesul în care a fost pronunțată hotărârea a cărei revizuire se cere, fie că a fost reținut de partea potrivnică, fie dintr-o împrejurare mai presus de voința părții - nu este de asemenea îndeplinită. „Rechizitoriul” nu a fost prezentat în proces, dar acesta nu pentru că a fost reținut de partea potrivnică și nici dintr-o cauză de forță majoră. Împrejurarea că a fost emis mai târziu, după câțiva ani de la pronunțarea sentinței a cărei revizuire se solicită - nu justifică cea de-a treia condiție.

Cea de-a patra condiție - este aceea ca înscrisul prezentat să fie determinant, adică dacă acesta ar fi fost cunoscut de instanța a cărei hotărâre este atacată cu revizuire, ar fi putut duce la pronunțarea unei alte soluții. Înalta Curte constată că în condițiile în care înscrisul „Rechizitoriul” ar fi fost prezentat instanței de fond, acesta nu avea putere determinantă față de faptele săvârșite de intimați, analizate ca abateri disciplinare grave sancționate cu destituirea din poliție, întrucât pentru a le analiza instanța de fond s-a raportat la împrejurările faptelor și la Regulamentele militare, la legislația specifică incidentă. Aceeași faptă poate constitui o abatere disciplinară, o contravenție, o infracțiune, fiecare având regim juridic diferit și consecințe și sancțiuni diferite.

În privința intimaților revizuienți li s-a reținut în raportul Corpului de Control al Inspectorului General al Poliției, comportamentul necorespunzător în societate, legând onoarea și probitatea profesională a polițistului și prestigiul instituției, lipsă de preocupare în îndeplinirea sarcinilor serviciului și încălcarea prevederilor referitoare la îndatoriri conform art. 57 lit. a), b), l) din Legea nr. 360/2002. De subliniat că și instanța care a pronunțat sentința a cărei revizuire se cere a făcut referire la faptul că în speță a prevalat gravitatea încălcărilor atribuțiilor funcționale, a deontologiei profesionale și faptele penale ce exced laturii disciplinare, verificarea fiind materializată în sesizarea Parchetului cu nr. 46367/P/2004 (797 file) pentru cercetarea reclamanților sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de complicitate la înșelăciune și favorizarea infractorului.

Prin urmare, instanța fondului nu a considerat ca fiind determinantă pentru analizarea sancțiunilor disciplinare, eventuala latură penală a faptelor săvârșite. Mai exact, la data pronunțării sentinței civile nr. 52 din 14 februarie 2005, intimații - revizuenți aveau calitatea de învinuiți în dosarul nr. 32/D/2004 al Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Târgu Mureș, aceștia nu au solicitat suspendarea judecării cauzei până la soluționarea laturii penale și nici instanța nu a invocat din oficiu în conformitate cu art. 244 pct. 2 C. proc. civ., pentru simplul motiv că nu ar fi avut nici o înrâurire asupra abaterii disciplinare săvârșite și sancționate cu destituirea din poliție.

Concluzionând, văzând că instanța de revizuire a pronunțat o sentință nelegală și netemeinică, Înalta Curte, în conformitate cu art. 304 pct. 9 C. proc. civ., va admite recursurile, va modifica sentința recurată în sensul că va respinge cererea de revizuire ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursurile declarate de Ministerul Administrației și Internelor și Inspectoratul General al Poliției Române împotriva sentinței civile nr. 97 din 19 iunie 2009 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal. Modifică sentința atacată în sensul că respinge cererea de revizuire ca neîntemeiată. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 23 martie 2010.