ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1629/2010

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1629/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin

sentința civilă nr. 52 din 14 februarie 2005 Curtea de Apel Târgu

Mureș a respins acțiunea reclamanților D.I.D., T.M.V. și R.I.,

formulată în contradictoriu cu pârâții Ministerul Administrației

și Internelor și Inspectoratul General al Poliției Române București,

reținându-se în considerentele sentinței următoarele:

Prin cererea introductivă, reclamanții au solicitat

instanței anularea ordinelor emise de Ministrul Afacerilor și

Internelor, respectiv numărul S/11/2688 din 24 mai 2004 și S/11/2687

din 24 mai 2004 prin care s-a luat măsura destituirii din poliție a reclamanților

D.I.D. și T.M.V., precum și anularea deciziei I.G.P.R. nr. 059046

comunicată la 24 mai 2004, prin care s-a dispus destituirea din

poliție a reclamantului R.I., reintegrarea în funcțiile anterior

deținute, obligarea pârâților la plata drepturilor salariale cuvenite

în perioada scursă de la destituire până la reintegrarea

efectivă în funcție, indexate, majorate și recalculate;

obligarea pârâților la plata daunelor morale; suspendarea executării

sancțiunilor disciplinare aplicate în cauză până la

pronunțarea unei hotărâri irevocabile în cauză, cu cheltuieli de

judecată.

Instanța a mai reținut că recursul formulat de

reclamanți împotriva sentinței nr. 52 din 14 februarie 2005 a

Curții de Apel Târgu Mureș a fost respins prin decizia nr. 4254 din 6

iulie 2005 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția

de contencios administrativ și fiscal, reținându-se că în urma

controlului efectuat de corpul de control a Inspectoratului General al

Poliției Române, s-a întocmit raportul din 24 martie 2004 prin care de

altfel s-a și propus destituirea reclamanților din funcțiile

deținute, raport care în raport de dispozițiile art. 59 alin. (1) din

Legea nr. 360/2002 reprezintă referat de cercetare prealabilă, fiind

sesizat în consecință și Consiliul Superior de Disciplină.

Acest Consiliu Superior de Disciplină a fost organizat la nivelul Inspectoratului

General al Poliției Române, în componența stabilită conform

dispoziției nr. 209 din 14 aprilie 2004; și în cadrul

activității desfășurate a audiat reclamanții, a primit

rapoartele acestora, propunând sancțiunile disciplinare individualizate

pentru fiecare reclamant în parte, dar altele decât destituirea din

funcție.

Prin cererea de revizuire reclamanții - revizuienți au

solicitat revizuirea sentinței nr. 52 din 14 februarie 2005 a Curții

de Apel Târgu Mureș, secția comercială, contencios administrativ

și fiscal, solicitând instanței admiterea în principiu a cererii,

rejudecarea cauzei în fond și schimbarea în tot a hotărârii atacate,

în sensul admiterii acțiunii introductive, respectiv: anularea actelor

atacate prin care s-a dispus destituirea atacanților, reîncadrarea pe

funcțiile avute la data destituirii, respectiv Ofițer specialist I pentru

D.I., Ofițer specialist II pentru T.M., și subofițer operativ

principal R.I.; acordarea tuturor drepturilor salariale și profesionale de

la data destituirii și până la încadrarea efectivă ; plata

concediilor de odihnă pentru perioada cuprinsă de la data destituirii

până la încadrarea efectivă precum și a primelor de

vacanță pentru aceeași perioadă; recunoașterea

perioadei cuprinse între data destituirii și data reîncadrării

efective ca vechime în muncă; acordarea de daune morale în cuantum de câte

200.000 lei pentru fiecare revizuient, cu cheltuieli de judecată.

Prin sentința civilă nr. 97 din 19 iunie 2009 Curtea de Apel

Târgu Mureș, secția comercială, contencios administrativ și

fiscal, a admis cererea de revizuire formulată de revizuienții D.I.D.,

T.M.V. și R.I., a schimbat în tot hotărârea atacată în sensul

că a admis acțiunea revizuientilor reclamanți, a anulat ordinul

Ministrului Administrației si Internelor nr. S/ll/2688 din 24 mai 2004,

Ordinul Ministrului Administrației și Internelor nr. S/ll/2687 din 24

mai 2004, decizia nr. 059046 din 24 mai 2004 a Inspectoratul General al

Poliției Române; a dispus reintegrarea reclamanților în

funcțiile avute anterior destituirii și restabilirea situației

anterioare aplicării sancțiunilor, în sensul obligării pârâtelor

la plata despăgubirilor egale cu salariile indexate, majorate și recalculate

pentru perioada scursă de la punerea în aplicare a dispoziției de

destituire și până la reintegrarea în funcție, a respins celelalte

petite din acțiunea introductivă și a obligat pârâtele la plata

sumei de

11,9

lei cheltuieli de

judecată către reclamanții revizuienții.

Pentru a pronunța această soluție, instanța a

reținut prin referirea revizuienților prin chiar cererea de revizuire

cu privire la înscrisul nou, rechizitoriul prin care s-a dispus scoaterea de sub

urmărire penală a acestora, și prezentarea acestuia la primul

termen, este îndeplinită cerința prezentării înscrisului în

fața instanței în termenul definit de legiuitor.

Astfel, prin natura sa, rechizitoriul, invocat de revizuienți

atestă o stare de fapt opusă celei reținute de instanța de

fond prin hotărârea atacată, și mai mult, circumscrierea acestui

înscris în sfera noțiunii de act nou este determinată de faptul

că revizuienții nu puteau înfățișa acest înscris

instanței întrucât nu era în măsură să determine

pronunțarea ei la o dată anterioară spre a servi instanței.

Mai exact, la data pronunțării instanței de fond,

revizuienții aveau calitatea de învinuiți în dosarul nr. 32/D/P/2004

al Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată

și Terorism, Serviciul Teritorial Târgu Mureș, situație în

raport de care nu se poate susține ca suficient temei că,

soluția instanței de fond nu ar fii întemeiată pe această

realitate.

În ceea ce privește efectele actului nou, prezentat instanței,

este de observat că prin scoaterea de sub urmărire penală a

revizuienților, aceștia sunt repuși în situația

anterioară începerii urmării penale, ceea ce conduce implicit la o

stare de fapt fundamental diferită de cea reținută de

instanță la pronunțarea hotărârii atacate.

Or, în raport de noua stare de fapt, este cert că actele atacate

întemeiate pe raportul nr. 044410 din 24 martie 2004, care reține în sarcina

revizuienților faptele pentru care fată de aceștia s-a dispus

scoaterea de sub urmărire penală, sunt nelegale, întrucât stabilesc

sancțiunea demiterii din funcție pentru fapte care nu există;

după cum s-a reținut prin rechizitorul prezentat de revizuienti.

Instanța a mai apreciat că revizuienții sunt

îndreptățiți la plata despăgubirilor cuvenite acestora,

pentru a se asigura o justă reparație a prejudiciului.

În ceea ce privește daunele morale solicitate, instanța de

fond a constatat că acestea nu au fost cuantificate și cu atât mai

puțin justificate în vreun fel, astfel că acest petit l-a respins ca

nefondat; iar petitul privind suspendarea executării sancțiunilor

disciplinare aplicate este rămas fără obiect ca urmare a

admiterii în această fază procesuală a cererii

reclamanților.

Împotriva acestei sentințe au formulat recurs intimații

Inspectoratul General al Poliției Române (I.G.P.R.) și Ministerul

Administrației și Internelor, criticând-o pentru nelegalitate și

netemeinicie pentru următoarele motive:

- în mod nelegal s-a respins excepția de inadmisibilitate a cererii

de revizuire.

Revizuienții - intimați au formulat cerere de revizuire împotriva

sentinței civile nr. 52 din 14 februarie 2005 pronunțată în

dosarul nr. 567/2004 al Curții de Apel Târgu Mureș, în temeiul

dispozițiilor art. 322 pct. 5 C. proc. civ.

Consideră recurenții că înscrisurile prezentate de revizuienți

[rechizitoriul, trei adrese emise în dosarul nr. 32/D/P/2004 prin care

Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție,

Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată

și Terorism Târgu Mureș le-a comunicat că față de ei s-a

dispus scoaterea de sub urmărire penală în baza art. 249 C. proc.

pen., art. 10 lit. d) raportat la art. 11 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.] nu pot

constitui înscrisuri doveditoare apte să conducă la admiterea cererii

de revizuire.

Aceste

acte au fost emise după pronunțarea hotărârii ce se atacă,

nu pot fi deci considerate înscrisuri noi, nu constituie documente doveditoare

reținute de partea potrivnică sau care nu au putut fi

înfățișate dintr-o împrejurare mai presus de voința părții,

dat fiind faptul că la momentul pronunțării sentinței a

cărei revizuire se cere, nu existau.

Mai

arată recurenții că dosarul de urmărire penală nr.

32/D/2004 are ca obiect cercetarea penală a acestora și nicidecum

cercetarea disciplinară.

S-a

mai arătat că atât instanța cât și revizuienții

confundă răspunderea disciplinară cu cea penală. La data la

care a fost efectuată cercetarea prealabilă consemnată în

raportul nr. 044410 din 24 martie 2004, precum și la data la care au fost destituiți

din poliție, nu era începută urmărirea penală, ceea ce

denotă că faptele săvârșite sunt în mod evident abateri disciplinare.

Prin

scoaterea de sub urmărire penală a învinuiților, aceștia nu

pot fi absolviți de răspunderea disciplinară , întrucât

parchetul a stabilit că în raport de prevederile art. 10 lit. d) raportat la

art. 11 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. că faptei îi lipsește unul din

elementele constitutive ale infracțiunii.

Au

mai arătat recurenții că prin Ordinul Ministrului Administrației

și Internelor nr. S/11/2688 nr. S/11/2687 și Dispoziția

șefului Inspectoratului General al Poliției Române nr. S/121 din 24

mai 2004 numiților D.I.D., T.M.V. și R.I. le-a fost aplicată

sancțiunea disciplinară de destituire din poliție conform prevederilor

art. 58 lit. d) din Legea nr. 360/2002, în contextul în care, cu ocazia

verificărilor efectuate de Corpul de Control al Inspectoratului General al

Poliției Române, au fost constatate aspecte grave de încălcare a atribuțiilor

funcționale și ale deontologiei profesionale, precum și fapte cu

caracter penal, care exced laturii disciplinare, cu atât mai mult cu cât răspunderea

penală nu exclude răspunderea disciplinară.

Este

neîntemeiată critica referitoare la greșita aplicare a unei

sancțiuni disciplinare în condițiile în care față de

intimați s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală, întrucât

potrivit art. 22 alin. (1) C. proc. pen., numai hotărârea definitivă

a instanței penale nu și ordonanța de scoatere de sub

urmărire penală sau de încetare a urmăririi penale are

autoritate de lucru judecat în fața instanței investite cu

soluționarea unei acțiuni disciplinare. În acest sens s-a

pronunțat și Înalta Curte de Casație și Justiție prin decizia

nr. 65/2005 - acțiunea disciplinară este perfect posibilă fără

a se putea invoca cu autoritate de lucru judecat, sub nici un aspect,

ordonanța procurorului de scoatere de sub urmărire penală.

În

drept, cererile de recurs se întemeiază pe dispozițiile art. 304 pct.

9 și art. 304

1

C. proc. civ.

Intimații

D.I.D., T.M.V. și R.I. au formulat întâmpinare și au solicitat

respingerea recursurilor ca nefondate.

Se

arată că instanța de revizuire a considerat rechizitoriul ca

înscris nou conform art. 322 pct. 5 C. proc. civ. și nu cele 3

ordonanțe de neîncepere a urmăririi penale.

Consideră

intimații că rechizitoriul îi absolvă atât de răspunderea

penală cât și de răspunderea disciplinară, în

condițiile în care faptele reținute nu au fost săvârșite.

Analizând

cererile de recurs, motivele invocate, normele legale incidente în cauză

precum și în conformitate cu art. 304

1

C. proc. civ., Înalta

Curte constată următoarele:

În

ceea ce privește admisibilitatea cererii de revizuire, se reține

că aceasta deși în mod corect a fost respinsă, motivele sunt

greșit expuse.

Potrivit

art. 326 alin. (3) C. proc. civ. dezbaterile sunt limitate la admisibilitatea

revizuirii și la faptele pe care se întemeiază.

Inadmisibilitatea

se referă la o situație interzisă expres de lege sau pe care

legea nu o prevede.

Situația

de revizuire prevăzută de art. 322 pct. 2 C. proc. civ. se

referă la descoperirea unor înscrisuri doveditoare, după darea hotărârii,

reținute de partea potrivnică sau care nu au putut fi înfățișate

mai presus de voința părților.

Intimații

au invocat ca înscris nou Rechizitoriul din data de 22 septembrie 2008 a

Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție

- Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată

și Terorism , pronunțat după pronunțarea sentinței

civile nr. 52 din 14 februarie 2005 și pe care nu l-au putut prezenta la

data judecății, întrucât nu era începută urmărirea

penală, aceasta constituind conform intimaților o împrejurare mai

presus de voința lor.

Față

de cele expuse mai sus, rezultă că cererea de revizuire este

admisibilă prin raportare la motivele invocate și încadrarea lor

teoretică la prevederile art. 322 pct. 5 teza I C. proc. civ.

În

ceea ce privește temeinicia cererii de revizuire, Înalta Curte

apreciază că abia aici trebuie analizate dacă sunt îndeplinite condițiile

prevăzute de lege.

Prima

condiție a invocării unui înscris nou descoperit după darea

hotărârii care reprezintă în sine un înscris doveditor , este

îndeplinită. Astfel „Rechizitoriul” a fost emis la data de 22 septembrie

2008, după pronunțarea sentinței civile nr. 52 din 14 februarie 2005

și are forță probantă de sine stătătoare.

A

doua condiție a înscrisului prezentat este ca acesta să fi existat la

data pronunțării hotărârii. Această condiție nu este

îndeplinită, înscrisul nou este emis ulterior, după aproximativ 3 ani

și jumătate de la data pronunțării sentinței a

cărei revizuire se cere. Înscrisurile constituite ulterior nu pot

constitui drept temei al revizuirii.

Cea

de a treia condiție - aceea ca înscrisul să nu fi fost înfățișat

în procesul în care a fost pronunțată hotărârea a cărei

revizuire se cere, fie că a fost reținut de partea potrivnică,

fie dintr-o împrejurare mai presus de voința părții - nu este de

asemenea îndeplinită.

„Rechizitoriul”

nu a fost prezentat în proces, dar acesta nu pentru că a fost reținut

de partea potrivnică și nici dintr-o cauză de forță

majoră. Împrejurarea că a fost emis mai târziu, după câțiva

ani de la pronunțarea sentinței a cărei revizuire se

solicită - nu justifică cea de-a treia condiție.

Cea

de-a patra condiție - este aceea ca înscrisul prezentat să fie

determinant, adică dacă acesta ar fi fost cunoscut de instanța a

cărei hotărâre este atacată cu revizuire, ar fi putut duce la

pronunțarea unei alte soluții.

Înalta

Curte constată că în condițiile în care înscrisul „Rechizitoriul”

ar fi fost prezentat instanței de fond, acesta nu avea putere

determinantă față de faptele săvârșite de

intimați, analizate ca abateri disciplinare grave sancționate cu destituirea

din poliție, întrucât pentru a le analiza instanța de fond s-a

raportat la împrejurările faptelor și la Regulamentele militare, la

legislația specifică incidentă.

Aceeași

faptă poate constitui o abatere disciplinară, o contravenție, o

infracțiune, fiecare având regim juridic diferit și consecințe și

sancțiuni diferite.

În

privința intimaților revizuienți li s-a reținut în raportul

Corpului de Control al Inspectorului General al Poliției, comportamentul

necorespunzător în societate, legând onoarea și probitatea profesională

a polițistului și prestigiul instituției, lipsă de preocupare

în îndeplinirea sarcinilor serviciului și încălcarea prevederilor

referitoare la îndatoriri conform art. 57 lit. a), b), l) din Legea nr.

360/2002.

De

subliniat că și instanța care a pronunțat sentința a

cărei revizuire se cere a făcut referire la faptul că în

speță a prevalat gravitatea încălcărilor atribuțiilor

funcționale, a deontologiei profesionale și faptele penale ce exced laturii

disciplinare, verificarea fiind materializată în sesizarea Parchetului cu

nr. 46367/P/2004 (797 file) pentru cercetarea reclamanților sub aspectul

săvârșirii infracțiunilor de complicitate la

înșelăciune și favorizarea infractorului.

Prin

urmare, instanța fondului nu a considerat ca fiind determinantă

pentru analizarea sancțiunilor disciplinare, eventuala latură

penală a faptelor săvârșite.

Mai

exact, la data pronunțării sentinței civile nr. 52 din 14

februarie 2005, intimații - revizuenți aveau calitatea de

învinuiți în dosarul nr. 32/D/2004 al Direcției de Investigare a

Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Târgu

Mureș, aceștia nu au solicitat suspendarea judecării cauzei

până la soluționarea laturii penale și nici instanța nu a

invocat din oficiu în conformitate cu art. 244 pct. 2 C. proc. civ., pentru simplul

motiv că nu ar fi avut nici o înrâurire asupra abaterii disciplinare

săvârșite și sancționate cu destituirea din poliție.

Concluzionând,

văzând că instanța de revizuire a pronunțat o

sentință nelegală și netemeinică, Înalta Curte, în

conformitate cu art. 304 pct. 9 C. proc. civ., va admite recursurile, va

modifica sentința recurată în sensul că va respinge cererea de

revizuire ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite

recursurile declarate de Ministerul Administrației și Internelor și

Inspectoratul General al Poliției Române împotriva sentinței civile

nr. 97 din 19 iunie 2009 a Curții de Apel București, secția a

VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Modifică

sentința atacată în sensul că respinge cererea de revizuire ca

neîntemeiată.

Irevocabilă.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi 23 martie 2010.