ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7685/2006

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7685/2006 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2006)

Asupra recursurilor de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la 9

aprilie 2004 sub nr. 417/2004 pe rolul Tribunalului București, secția a III-a

civilă, reclamantele Ș.R.(născută I.) și A.R.(născută I.), în calitate de

moștenitoare ale defuncților I.R. și I.L., au chemat în judecată pe pârâții

Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, Municipiul București prin

Primarul General, Consiliul Local sector 1 București și Prefectura Municipiului

București, solicitând instanței pronunțarea unei sentințe prin care să se

dispună obligarea pârâților la plata echivalentului în lei la data plății a

sumei de 600.000 EURO, reprezentând contravaloarea imobilului situat în

București, confiscat în mod abuziv de la autorul reclamantelor în anul 1957

pentru motive politice.

Motivându-și cererea, reclamantele

au susținut că imobilul situat în București, compus din teren și două corpuri

de construcții, a fost proprietatea tatălui lor, iar în anul 1957 a fost în mod

abuziv trecut în proprietatea statului prin sentința penală nr. 1460 din 26

august 1957 pronunțată de Tribunalul Militar al Regiunii a III-a Militară Cluj

dispunându-se condamnarea politică a acestuia și confiscarea averii.

În anul 1973 construcțiile au fost

demolate, iar pe teren au fost ridicate blocuri de locuințe cu spații

comerciale la parter.

După apariția Legii nr. 10/2001

reclamantele, în calitate de moștenitoare ale fostului proprietar, au notificat

Primăria Municipiului București solicitând restituirea prin echivalent a

imobilului.

Deși avea obligația soluționării

acestei notificări în termen de 60 de zile de la data înregistrării, până la

data introducerii acțiunii, Primăria Municipiului București nu a comunicat

reclamantelor decizia sau dispoziția de restituire, ceea ce în opinia acestora

echivalează cu refuzul de restituire a imobilului.

Prin sentința civilă nr. 800 din 17

septembrie 2004, Tribunalul București, secția a III-a civilă, a admis excepția

prematurității acțiunii, invocată de pârâți și în consecință, a respins

acțiunea reclamantelor ca fiind prematur formulată.

Pentru a hotărî astfel, instanța de

fond a reținut în esență că, fiind vorba de un imobil trecut în patrimoniul

statului în perioada martie 1945-decembrie 1989, restituirea acestuia nu se

poate face decât în condițiile Legii nr. 10/2001.

S-a reținut că, potrivit acestei

legi, reclamantele ar fi trebuit să urmeze o procedură prealabilă de

restituire, administrativă, controlul instanței de judecată neputând interveni

decât după emiterea deciziei sau dispoziției de restituire de către unitatea

deținătoare a imobilului.

Împotriva acestei sentințe au

formulat apel reclamantele, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

În motivele de apel s-a susținut că

hotărârea atacată a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii,

deoarece lipsa răspunsului deținătorului imobilului în termenul prevăzut de

lege echivalează cu refuzul de restituire a bunului, iar consecința juridică

pentru persoana îndreptățită este posibilitatea de a ataca în justiție acest

refuz tacit în termenul prevăzut de lege.

Prin decizia civilă nr. 581 din 11

aprilie 2005 Curtea de Apel București, secția a III-a civilă, a admis apelul

declarat de apelantele-reclamante, a anulat sentința instanței de fond și a

reținut cauza pentru evocarea fondului conform dispozițiilor art. 297 C. proc.

civ. reglementarea în vigoare la acea dată.

Pentru a hotărî astfel, instanța de

apel a reținut că, deși Legea nr. 10/2001 nu reglementează situația în care

unitatea deținătoare nu soluționează notificarea persoanei îndreptățite în

termenul prevăzut de lege, aceasta nu poate afecta dreptul persoanei

îndreptățite ocrotit prin această lege.

S-a apreciat că lipsa răspunsului

pârâtelor la notificarea reclamantelor echivalează cu respingerea notificării,

iar acestea pot contesta în instanță soluția tacită în condițiile art. 24 din

Legea nr. 10/2001.

Prin decizia civilă nr. 1654 A din

16 decembrie 2005, Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru

cauze cu minori și de familie, a admis acțiunea precizată formulată de

reclamante și a constatat că acestea sunt îndreptățite la acordarea de titluri

de despăgubiri pentru imobilul situat în București în valoare de 686.955 Euro.

Pentru a se pronunța astfel,

instanța a reținut, în esență, că, imobilul a fost preluat de stat de la

autorul reclamantelor, I.R., prin sentința penală nr. 1460 din 26 august 1957

de condamnare a acestuia la 15 ani muncă silnică pentru trădare de patrie și

confiscarea averii, că, ulterior, imobilul a fost expropriat, construcțiile

existente pe teren, demolate, în locul acestora fiind ridicate blocuri de

locuințe, astfel că restituirea se va face în condițiile Legii nr. 10/2001,

astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 247/2005 prin acordarea de titluri

de despăgubiri, conform raportului de expertiză întocmit în cauză, ale cărui

concluzii privind valoarea imobilului au fost însușite de reclamante.

Împotriva deciziei civile nr. 1654 A

din 16 decembrie 2005 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă, au

formulat recurs reclamantele A.R., precum și pârâții Statul Român prin

Ministerul Finanțelor Publice, Municipiul București prin Primar General și

Consiliul Local al sectorului 1.

În motivarea recursului,

reclamantele au invocat dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., susținând

în esență că instanța de apel a considerat în mod greșit că nu le pot fi

acordate despăgubiri bănești, ci despăgubiri sub forma acordării titlurilor de

despăgubiri, modificările aduse Legii nr. 10/2001 prin Legea nr. 247/2005

neputând fi aplicate, deoarece s-ar aduce atingere principiului

neretroactivității legii.

Au mai susținut reclamantele că,

față de faptul că tatălui acestora i-a fost acordată post mortem calitatea de

luptător în rezistența anticomunistă, instanța trebuia să facă aplicarea

dispozițiilor speciale ale art. 7 din O.U.G. nr. 214/1999.

Pârâtul Ministerul Finanțelor

Publice a formulat recurs pentru motivele prevăzute de art. 304 pct. 4 și 9 C.

proc. civ.

Critica formulată prin prisma

dispozițiilor art. 304 pct. 4 C. proc. civ. se referă la faptul că, în speță,

instanța avea competența cel mult de a obliga autoritățile administrative

notificate la emiterea unei decizii, lipsa răspunsului la notificarea formulată

de către reclamanți neîndrituind instanța să se pronunțe asupra fondului

problemei acelei notificări.

Criticând decizia pronunțată de instanța

de apel prin prisma dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., pârâtul

Ministerul Finanțelor Publice a susținut că în mod corect instanța de fond a

admis excepția prematurității acțiunii, având în vedere că nu s-a emis nici o

decizie ca urmare a notificării depuse de reclamante, acestea, înainte de a

investi instanța de judecată, având obligația de a îndeplini procedura

prealabilă obligatorie.

A mai susținut pârâtul Ministerul

Finanțelor Publice, în motivarea recursului său, că nu are calitate procesuală

pasivă, atâta vreme cât Primăria Municipiului București avea obligația să

soluționeze cererea reclamantei în sensul stabilirii de măsuri reparatorii prin

echivalent, astfel că acțiunea trebuie respinsă față de Ministerul Finanțelor

Publice, ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală

pasivă.

În motivarea recursului, pârâtul

Municipiul București, prin Primar General a invocat dispozițiile art. 304 pct.

9 C. proc. civ., susținând că, în mod greșit, instanța a respins excepția prematurității

acțiunii, procedura administrativă în baza Legii nr. 10/2001 nefiind încheiată,

că instanța nu poate să se pronunțe decât cu privire la temeinicia dispoziției

emise în soluționarea notificării, iar pe fond, a arătat că, în mod nelegal nu

s-a constatat că acțiunea este neîntemeiată, având în vedere că după

modificările aduse Legii nr. 10/2001 prin Legea nr. 247/2005, instanțele

judecătorești nu mai au competența să se pronunțe pe acordarea de despăgubiri,

acestea fiind soluționate în baza unor proceduri speciale care trebuie

respectate.

Pârâtul Consiliul Local al

sectorului 1 București a criticat decizia atacată pentru motivul că, în mod

nelegal, aceasta a fost pronunțată în contradictoriu și cu Consiliul Local al

sectorului 1, în condițiile în care acesta nu are calitate procesuală în cauză,

neexistând nici un raport juridic între acesta și reclamante.

Recursul declarat de Ministerul

Finanțelor Publice împotriva deciziei civile nr. 1654/A din 16 decembrie 2005 a

Curții de Apel București, secția a III-a civilă, este fondat în limitele și

pentru considerentele care succed.

Conform art. 26 alin. (3) din Legea

nr. 10/2001, Ministerul Finanțelor Publice poate fi chemat în judecată numai în

cazul în care unitatea deținătoare a imobilului preluat abuziv nu a fost

identificată.

Față de aceste dispoziții legale, se

constată caracterul fondat al criticii vizând aspectul calității procesuale

pasive a Ministerului Finanțelor Publice.

Nu se poate reține calitatea

procesuală pasivă a Ministerului Finanțelor Publice, câtă vreme, în speță, este

identificată unitatea deținătoare, Primăria Municipiului București având

obligația să soluționeze cererea reclamantei în sensul stabilirii de măsuri

reparatorii prin echivalent.

Astfel fiind, se va admite recursul

declarat de Ministerul Finanțelor Publice împotriva deciziei civile nr. 1654/A

din 16 decembrie 2005 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă, care

se va modifica în parte în sensul că se respinge acțiunea față de Ministerul

Finanțelor Publice pentru lipsa calității procesuale pasive.

În ceea ce privește recursul

declarat de Ministerul Finanțelor Publice împotriva deciziei nr. 581 din 11

aprilie 2005 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă, acesta este

nefondat.

Așa cum rezultă din înscrisurile aflate

la dosar, imobilul situat în București, a fost preluat de stat de la autorul

reclamantelor, I.R., prin sentința penală nr. 1460 din 26 august 1957

dispunându-se condamnarea acestuia la 15 ani muncă silnică pentru trădare de

patrie și confiscarea averii.

Ulterior, prin Decretul nr.

539/1973, imobilul a fost expropriat, construcțiile existente pe teren au fost

demolate, iar în locul acestora au fost ridicate blocuri de locuințe.

În mod corect a reținut Curtea de

Apel București, evocând fondul, că exproprierea imobilului reprezentând conform

art. 2 lig. g) din Legea nr. 10/2001 o preluare abuzivă a imobilului,

reclamantele, în calitatea lor de moștenitoare ale persoanei de la care a fost

preluat imobilul, sunt îndreptățite conform Legii nr. 10/2001 la acordarea de

măsuri reparatorii atât pentru teren cât și pentru construcțiile ce au existat

pe teren, demolate în baza Decretului nr. 539/1973.

Față de împrejurarea că terenul este

ocupat în prezent de blocuri de locuințe, legal a constatat instanța că restituirea

se va face în condițiile Legii nr. 10/2001, astfel cum a fost modificată prin

Legea nr. 247/2005 prin acordarea de titluri de despăgubiri, conform raportului

de expertiză întocmit în cauză, ale cărui concluzii privind valoarea imobilului

au fost însușite de reclamante.

În ceea ce privește recursul

formulat de Ministerul Finanțelor Publice împotriva deciziei civile nr. 581 A

din 11 aprilie 2005 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru

cauze cu minori și familie, acesta este, de asemenea, nefondat.

Astfel, se constată că instanța de

apel a făcut o corectă aplicare a dispozițiilor art. 23 și art. 24 din Legea

nr. 10/2001.

Potrivit art. 23 alin. (1) și (2)

din Legea nr. 10/2001, în termen de 60 de zile de la înregistrarea notificării

sau după caz, de la data depunerii actelor doveditoare (conform art. 22 din

lege) unitatea deținătoare este obligată să se pronunțe prin decizie sau după

caz, prin dispoziție motivată, asupra cererii de restituire în natură.

Lipsa răspunsului persoanei juridice

notificate nu poate afecta interesele persoanei îndreptățite de posibilitatea

de a recurge la acțiune în justiție pentru a-și valorifica drepturile

recunoscute de lege.

În cazul în care persoana juridică

deținătoare a imobilului nu emite decizia sau dispoziția prevăzută de art. 23

din Legea nr. 10/2001, în termenul de 60 de zile, nu se poate refuza persoanei

îndreptățite dreptul de a se adresa tribunalului pe considerentul că acțiunea

ar fi prematur introdusă și inadmisibilă. Absența răspunsului persoanei

juridice deținătoare la notificarea ce i s-a transmis are valoarea unui refuz

de restituire a imobilului, iar acest refuz trebuie cenzurat de către tribunal.

Este de menționat că, prin decizia

nr. IX din 20 martie 2006 [obligatorie, potrivit art. 329 alin. (3) C. proc.

civ.], Secțiile Unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție, au stabilit că

instanța căreia îi revine competența de a soluționa cererile formulate

împotriva refuzului persoanei juridice notificate, deținătoare a imobilului, de

a emite decizie sau dispoziție motivată, de restituire în natură, ori de

acordare de despăgubiri, potrivit Legii nr. 10/2001, este secția civilă a

tribunalului în a cărui rază teritorială își are sediul persoana juridică

respectivă.

Astfel fiind, se constată caracterul

nefondat al criticii vizând depășirea atribuțiilor puterii judecătorești, de

către instanță, precum și al criticii potrivit căreia hotărârea pronunțată este

lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a

legii, în mod nelegal instanța nereținând că acțiunea este prematură.

Pentru considerentele prezentate, se

constată și caracterul nefondat al criticilor formulate de pârâtul Municipiul

București prin Primar general.

În ceea ce privește recursul

formulat de reclamante, acesta este, de asemenea, nefondat, în sensul

considerentelor ce succed, iar față de declarația reclamantelor formulată în

baza art. 246 C. proc. civ., depusă la termenul de soluționare a recursului din

2 octombrie 2006, se va lua act de renunțarea acestora la judecată împotriva

pârâtelor Prefectura Municipiului București și Consiliul Local al sectorului 1

București.

Referitor la susținerea potrivit

căreia modificările aduse Legii nr. 10/2001 prin Legea nr. 247/2005 nu pot fi

aplicate în speță, deoarece s-ar aduce atingere principiului neretroactivității

legii, este de reținut caracterul nefondat al acestei susțineri, noile

dispoziții fiind de imediată aplicare, astfel că instanța, față de împrejurarea

că terenul este ocupat în prezent de blocuri de locuințe, în mod corect a

stabilit acordarea de titluri de despăgubiri în condițiile Legii nr. 10/2001,

astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 247/2005.

Astfel fiind, nu se justifică nici

critica formulată de reclamante, potrivit cărora instanța nu a respectat dispozițiile

art. 7 din O.U.G. nr. 214/1999 aprobată prin Legea nr. 56/2001, conform cărora

persoanele care au calitatea de luptător în rezistența anticomunistă

beneficiază de restituirea în natură sau dacă aceasta nu este posibilă, prin

echivalent, a bunurilor confiscate.

În ceea ce privește recursul

formulat de pârâtul Consiliul Local al sectorului 1, față de declarația

reclamantelor formulată în baza art. 246 C. proc. civ., de renunțare a acestora

la judecată împotriva pârâtelor Prefectura Municipiului București și Consiliul

Local al sectorului 1, acesta se va respinge ca lipsit de interes.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de

Ministerul Finanțelor Publice împotriva deciziei civile nr. 1654/A din 16

decembrie 2005 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă, pe care o

modifică în parte în sensul că respinge acțiunea față de Ministerul Finanțelor

Publice pentru lipsa calității procesuale pasive.

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de Ministerul Finanțelor Publice împotriva deciziei nr. 581 din 11

aprilie 2005 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă.

Respinge, ca nefondate, recursurile

declarate de reclamantele A.R. și Ș.R. și de pârâtul Municipiul București

împotriva deciziei civile nr. 1654/A din 16 decembrie 2005 a Curții de Apel

București, secția a III-a civilă.

Ia act de renunțarea reclamantelor

la judecată împotriva pârâților Prefectura municipiului București și Consiliul

Local al sectorului 1 București.

Respinge, ca lipsit de interes,

recursul declarat de acest ultim pârât împotriva deciziei civile nr. 1654 A din

16 decembrie 2005 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă.

Menține celelalte dispoziții ale

deciziei.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 2 octombrie

2006.

s