ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3132/2007

Asupra recursului de față, constată:

Prin notificarea nr. 3835 din 8 noiembrie 2001

a Biroului Executorului Judecătoresc T.G., petenta M.M.(născută A.) a cerut

retrocedarea în natură a suprafeței de 155,5 mp teren care a aparținut tatălui

său A.T. și de care a fost deposedat în mod

abuziv

de stat, în aplicarea art. 30 din Legea nr. 58/1974, când a înstrăinat

apartamentul

nr. 3 din imobilul situat în București cumpărătorului I.N.

Prin notificarea nr. 3836 din 8 noiembrie 2001

a Biroului Executorului Judecătoresc T.G. petenta M.M. a cerut retrocedarea în

natură a apartamentului nr. 3 B situat la etajul II din imobilul situat la

adresa mai sus arătată care a aparținut tatălui său și de care a fost

deposedat, în mod abuziv de stat, prin decizia nr. 180 din 11 mai 1982.

Prin ambele notificări petenta a cerut, în

subsidiar, în măsura în care imobilele nu îi pot fi restituite în natură,

acordarea de măsuri reparatorii sub forma de despăgubiri bănești.

Prin dispoziția nr. 3782 din 2 februarie 2005

primarul municipiului București a respins notificările, motivat de faptul că

petenta nu a depus acte care să ateste dreptul de proprietate cu privire la

imobilele în litigiu până la data de 1 iulie 2003.

Prin cererea înregistrată la 12 aprilie 2005,

astfel cum a fost

precizată (fila 35),

reclamanta M.M. a cerut anularea dispoziției

și admiterea cererii de

restituire în natură a suprafeței de 155,5 mp teren și a apartamentului nr. 3 B

din imobilul din București.

În motivarea cererii reclamanta a susținut că

imobilele arătate au fost preluate în mod abuziv de stat din patrimoniul

autorilor săi A.T.

și A.C. și că a depus

actele de proprietate referitoare la

acestea.

Potrivit

relațiilor comunicate de SC T.A.L. SA București (fila 132

fond)

imobilul din sector 3 a trecut în proprietatea statului în baza Decretului nr.

223/1974, cu deciziile nr. 1501/177 și nr.890/1982 de la A.R. și A.D., apoi a

fost expropriat în

baza Decretului nr.

41/1989, iar în prezent este demolat.

Prin sentința civilă nr. 428 din 21

martie 2006 Tribunalul București, secția a III-a civilă, a admis cererea

precizată, a anulat dispoziția și a obligat pe pârâta Primăria Municipiului

București să acorde reclamantei

măsuri

reparatorii prin echivalent pentru imobilul situat în București,

compus

din teren în suprafață de 155,5 mp și construcție.

În motivarea sentinței instanța a reținut că

reclamanta a dovedit că are calitatea de moștenitoare a autorilor invocați

(filele 23-26) din

patrimoniul cărora precum

și al lui A.D. și R. au fost preluate în

mod abuziv imobilele în

litigiu, în aplicarea Decretului nr. 223/1974, act normativ contrar art. 8 din

Constituția din 1948.

Cum preluarea imobilelor a fost abuzivă

în sensul art. 2 lit. i) din

Legea nr.

10/2001 și cum reclamanta este moștenitoare defuncților A.D. și R., care la

rândul lor au moștenit pe A.C. și A.T.

, prima instanță a apreciat că

este îndreptățită să primească măsuri reparatorii, terenul nemaiputând fi

restituit în natură întrucât este ocupat de un bloc de locuințe care a fost

edificat prin demolarea

construcțiilor din

care făcea parte și apartamentul nr. 3 B.

Prin decizia civilă nr. 636/A din 9

noiembrie 2006 Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze

cu minori și de familie, a admis apelul declarat de pârâta Primăria

municipiului București, a schimbat în tot sentința și a respins contestația

dedusă judecății de reclamantă.

În motivarea

deciziei s-a reținut că reclamanta a formulat o singură

notificare

prin care a pretins acordarea de măsuri reparatorii doar pentru suprafața de

155,5 mp teren sau despăgubiri în sumă de 6700 dolari

SUA, teren preluat de stat în baza art. 30 din Legea nr. 58/1974 și al

cărui

regim juridic a fost

reglementat prin art. 36 din Legea nr. 18/1991.

Așa fiind, în raport de limitele

învestirii și constatând că regimul terenului în litigiu este reglementat de un

alt act normativ de reparație și nu prin dispozițiile Legii nr. 10/2001,

instanța de apel a apreciat că se

impune

respingerea contestației, sens în care a schimbat hotărârea primei

instanțe.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs

reclamanta invocând incidența art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ.

În motivarea recursului reclamanta

susține că instanța de apel a schimbat înțelesul lămurit al actului dedus

judecății prin aceea că a

confundat

apartamentul nr. 3 B pentru care a solicitat măsuri reparatorii cu

cel

cu nr. 3 A din imobilul în litigiu, cu mențiunea că prin sentința civilă nr.

7439/1981 a Judecătoriei sectorului 1 București, cel de la nr. 3 A a fost

atribuit în proprietatea tatălui său care l-a

înstrăinat ulterior lui I.N.,

iar cel de la nr. 3 B, ambele situate la

etajul II, a fost atribuit fără vreo plată statului.

Susține recurenta că prin interpretarea greșită

a dispozițiilor Legii

nr. 10/2001 instanța

de apel a apreciat că preluarea terenului în baza Legii

nr. 57/1968

pentru vânzător nu ar fi abuzivă și, pe cale de consecință, a respins

contestația.

Analizând criticile formulate de reclamantă

care în raport de

argumentele invocate se

circumscriu doar motivului de recurs prevăzut de

art. 304 pct. 9 C.

proc. civ., Înalta Curte constată că sunt fondate pentru următoarele

considerente:

În drept, obligația instanței de a se pronunța

cu privire la obiectul cererii deduse judecății, constituie garanția aplicării

principiului disponibilității prevăzut de art. 129 alin. (6) C. proc. civ.,

principiu care guvernează procesul civil, fiind inadmisibilă schimbarea de

către instanța de apel, din oficiu și vreo dezbatere prealabilă, a limitelor

învestirii.

Or, în speță, reclamanta a declanșat procedura

administrativă prevăzută de Legea nr. 10/2001 prin două notificări, anume nr.

3835 și nr. 3836 din 8 noiembrie 2001, pentru două imobile cu regimuri juridice

distincte, anume suprafața de 155,5 mp teren și apartamentul nr. 3 B ambele

fost situate în strada F. nr. 24.

Referitor la aceste imobile este de

observat că suprafața de 155,5 mp teren, fost aferentă apartamentului nr. 3 (în

realitate, ap. nr. 3 A) din imobilul din strada F nr. 24 fusese dobândit de

vânzător prin sentința civilă nr. 7439 din 30 octombrie 1981 a Judecătoriei

sectorului 3 București și a fost preluat de stat, în aplicarea art. 30 din Legea

nr. 58/1974, ca urmare a încheierii contractului de vânzare-cumpărare

autentificat sub nr. 4385 din 13 aprilie 1982 de Notariatul de Stat al

sectorului 3 București intervenit între vânzătorul A.T. și cumpărătorul I.N.,

în prezent construcția fiind demolată iar terenul afectat de un bloc de

locuințe.

Cât privește apartamentul nr. 3 B, este

de observat că prin sentința mai sus arătată, nr. 7439 din 30 octombrie 1981 a

Judecătoriei sectorului 3 București, a fost atribuit în lotul statului, stat

care devenise coproprietarul imobilului prin preluarea în baza Decretului nr.

223/1974 a cotelor indivize deținute din acesta de A.A.R. (decizia nr. 890 din

11 mai 1982 a fostului CE. al Consiliului popular al Municipiului București

prin modificarea art. 1 din Decizia nr. 1501 din 29 septembrie 1977 a aceluiași

consiliu popular fila 13 dosar) și respectiv de A.D. (prin decizia nr. 1501 din

29 septembrie 1977 a Consiliului popular al Municipiului București).

Cele două notificări au fost soluționate

prin aceiași dispoziție

nr. 3782/2005 a

primarului municipiului București, contestată prin cererea

dedusă judecății în conformitate cu art. 26 alin.

(3) din Legea nr. 10/2001, cerere

prin care reclamanta și-a precizat

limitele investirii, anume acordarea de măsuri reparatorii sub formă de

despăgubiri bănești pentru ambele imobile (filele 1 și 35 primă instanță).

Așa fiind,

instanța de apel în mod greșit, și cu încălcarea principiului

disponibilității a reținut că reclamanta a investit instanțele doar cu

o cerere

în despăgubire doar pentru

suprafața de 155,5 mp teren.

Referitor la acest teren, instanța de apel a

reținut în mod greșit și faptul că regimul său juridic ar fi reglementat prin

dispozițiile art. 36 alin. (3) din Legea nr. 18/1991.

Potrivit dispoziției legale menționate,

terenurile atribuite în folosință pe durata existenței construcțiilor

dobânditorilor acestora, ca efect al preluării terenurilor aferente

construcțiilor în condițiile art. 30 din Legea nr. 58/1974 cu privire la

sistematizarea teritoriului și localităților urbane și rurale, trec în

proprietatea actualilor titulari ai dreptului de folosință a terenului,

proprietari ai construcțiilor.

Dispoziția legală menționată a fost

edictată în favoarea cumpărătorilor construcțiilor sub regimul Legii nr.

58/1974, legiuitorul

înțelegând ca,

referitor la terenul aferent acestor construcții care existau la

momentul

intrării în vigoare a legii și pentru care cumpărătorii aveau recunoscut un

drept de folosință pe durata existenței construcțiilor, să constituie în

favoarea lor un drept de proprietate.

Indiferent însă de regimul actual al

unor astfel de terenuri preluate de stat în condițiile art. 30 din Legea nr.

58/1974 (anume, s-a constitut deținătorului construcției dreptul de proprietate

în conformitate cu art. 36 din Legea nr. 18/1991 ori s-a constat că, dată fiind

situația actuală, se justifică să rămână în patrimoniul statului), pentru

vânzători preluarea a

fost una abuzivă în

sensul art. 2 lit. h) din Legea nr. 10/2001.

Așa fiind, cum instanța de apel a reținut în

mod eronat incidența în cauză a excepției prevăzute de art. 8 din Legea nr.

10/2001 referitor la pretenția reclamantei privind suprafața de 155,5 mp și

cum, prin

încălcarea principiului

disponibilității, a omis să analizeze și să soluționeze

pretenția

reclamantei în legătură cu apartamentul nr. 3 B, Înalta Curte urmează ca în

baza art. 304 pct. 9 coroborat cu art. 314 alin. (5) C. proc. civ. să caseze

decizia recurată și să trimită cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

În

rejudecare, instanța de apel urmează să se pronunțe cu privire la

cererea de măsuri reparatorii referitoare formulată de reclamantă

pentru suprafața de 155,5 mp teren, fost aferentă apartamentului nr. 3 A de la

etajul II din imobilul din strada F. nr. 24,

preluat de stat ca urmare a

încheierii

contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 4385 din 13

aprilie

1982 de Notariatul de Stat al sectorului 3 București de către autorul pretins

A.T. precum și cererea de măsuri reparatorii referitoare

la apartamentul nr. 3 B care a fost situat în

același imobil atribuit statului ca

urmare a preluării de către acesta

în baza Decretului nr. 223/1974 a cotelor indivize din imobil deținute de A.D.

și de A.A.R., sens în care instanța va verifica dacă reclamanta are calitate de

persoană îndreptățită, în sensul art. 3 și art. 4 din lege, după toți autorii

invocați.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de reclamanta M.M.

împotriva deciziei nr. 636/A din 9 noiembrie 2006 a Curții de Apel București,

secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, și trimite cauza

spre rejudecare aceleiași instanțe.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 18 aprilie

2007.