ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 765/2006

Deliberând asupra recursului de față: Reclamanta S.N.T.F.M. C.F.R. M. Galați a solicitat obligarea pârâtei la plata sumei de 666.804.484 lei contra-valoarea prestațiilor și majorărilor de întârziere, cu cheltuieli de judecată. Motivându-și acțiunea, reclamanta arată că, a încheiat cu pârâta contractul de prestări servicii și a prestat serviciile emițând facturi fiscale pe perioada 22 august – 11 decembrie 2002. Tribunalul Prahova, prin sentința civilă nr. 3254 din 14 octombrie 2003 a admis acțiunea reclamantei, a obligat-o pe pârâtă la plata sumei de 500.122.051 lei contra-valoare facturi și 142.779.404 lei majorări calculate până la 15 martie 2002 și cheltuieli de judecată în sumă de 23.853.029 lei.

Pentru a pronunța această sentință instanța de fond a reținut că reclamanta a efectuat serviciile conform contractului, iar pârâta, deși și-a însușit devizul a refuzat plata invocând un pretins calcul eronat. Potrivit art. 6 din contract se datorează penalități de întârziere de 0,2 % pentru depășirea termenului de plată. Împotriva acestei sentinței a declarat apel pârâta SC S. SA Brazi susținând că în facturi au fost menționate adaosuri, au fost calculate ore suplimentare și au fost introduse în calcul costuri pentru prima de vacanță, iar excepția necompetenței teritoriale a fost greșit soluționată fără a avea în vedere prevederile contractuale. Curtea de Apel Ploiești, prin decizia comercială nr. 172 din 25 februarie 2004 a respins ca nefondat apelul pârâtei reținând că devizul anexat la contract a fost însușit de către pârâtă și nu a fost depus un alt calcul de către aceasta și nici nu s-a cerut o expertiză.

S-a considerat că penalitățile au fost corect acordate potrivit art. 6 din contract, iar competența teritorială a fost respectată deoarece reclamanta nu a înțeles să uzeze de art. 13 din contract, clauza fiind stipulată în favoarea prestatorului. Decizia a fost atacată cu recurs de către pârâtă invocându-se motive ce se pot încadra în dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Se susține că au fost încălcate dispozițiile art. 969 C. civ. care dau valoare de lege contractului părților prin aceea că nu s-a respectat art. 13 din contract, ce stabilește o competență teritorială exclusivă. Recursul este nefondat pentru următoarele considerente: Este adevărat că potrivit art. 13 din contract litigiile dintre părți se vor soluționa de instanța de la sediul prestatorului dar această clauză este stipulată tocmai în favoarea prestatorului așa cum corect subliniază instanța de apel.

Cum prestatorul este reclamanta iar aceasta a ales competența teritorială rezultă că ea a renunțat la beneficiul acestei clauze. De altfel regula în materie comercială este competența teritorială alternativă conform art. 10 pct. 4 C. proc. civ. Negăsindu-se întemeiat motivul de recurs invocat de recurentă, urmează a fi respins ca nefondat recursul pârâtei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de pârâta SC S. SA Brazi, jud. Prahova, împotriva deciziei nr. 172 din 25 februarie 2004 a Curții de Apel Ploiești, secția comercială și de contencios administrativ, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 22 februarie 2006.