ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 765/2006
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 765/2006 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2006)
Deliberând asupra recursului de
față:
Reclamanta S.N.T.F.M. C.F.R. M.
Galați a solicitat obligarea pârâtei la plata sumei de 666.804.484 lei
contra-valoarea prestațiilor și majorărilor de întârziere, cu cheltuieli de
judecată.
Motivându-și acțiunea, reclamanta
arată că, a încheiat cu pârâta contractul de prestări servicii și a prestat
serviciile emițând facturi fiscale pe perioada 22 august – 11 decembrie 2002.
Tribunalul Prahova, prin sentința
civilă nr. 3254 din 14 octombrie 2003 a admis acțiunea reclamantei, a obligat-o
pe pârâtă la plata sumei de 500.122.051 lei contra-valoare facturi și
142.779.404 lei majorări calculate până la 15 martie 2002 și cheltuieli de
judecată în sumă de 23.853.029 lei.
Pentru a pronunța această sentință
instanța de fond a reținut că reclamanta a efectuat serviciile conform
contractului, iar pârâta, deși și-a însușit devizul a refuzat plata invocând un
pretins calcul eronat.
Potrivit art. 6 din contract se
datorează penalități de întârziere de 0,2 % pentru depășirea termenului de
plată.
Împotriva acestei sentinței a
declarat apel pârâta SC S. SA Brazi susținând că în facturi au fost menționate
adaosuri, au fost calculate ore suplimentare și au fost introduse în calcul
costuri pentru prima de vacanță, iar excepția necompetenței teritoriale a fost
greșit soluționată fără a avea în vedere prevederile contractuale.
Curtea de Apel Ploiești, prin
decizia comercială nr. 172 din 25 februarie 2004 a respins ca nefondat apelul
pârâtei reținând că devizul anexat la contract a fost însușit de către pârâtă
și nu a fost depus un alt calcul de către aceasta și nici nu s-a cerut o
expertiză.
S-a considerat că penalitățile au
fost corect acordate potrivit art. 6 din contract, iar competența teritorială a
fost respectată deoarece reclamanta nu a înțeles să uzeze de art. 13 din
contract, clauza fiind stipulată în favoarea prestatorului.
Decizia a fost atacată cu recurs de
către pârâtă invocându-se motive ce se pot încadra în dispozițiile art. 304 pct.
9 C. proc. civ.
Se susține că au fost încălcate
dispozițiile art. 969 C. civ. care dau valoare de lege contractului părților
prin aceea că nu s-a respectat art. 13 din contract, ce stabilește o competență
teritorială exclusivă.
Recursul este nefondat pentru
următoarele considerente:
Este adevărat că potrivit art. 13
din contract litigiile dintre părți se vor soluționa de instanța de la sediul
prestatorului dar această clauză este stipulată tocmai în favoarea
prestatorului așa cum corect subliniază instanța de apel.
Cum prestatorul este reclamanta iar
aceasta a ales competența teritorială rezultă că ea a renunțat la beneficiul
acestei clauze.
De altfel regula în materie
comercială este competența teritorială alternativă conform art. 10 pct. 4 C.
proc. civ.
Negăsindu-se întemeiat motivul de
recurs invocat de recurentă, urmează a fi respins ca nefondat recursul pârâtei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de pârâta
SC S. SA Brazi, jud. Prahova, împotriva deciziei nr. 172 din 25 februarie 2004
a Curții de Apel Ploiești, secția comercială și de contencios administrativ, ca
nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică,
astăzi 22 februarie 2006.