Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 26.05.2005
casat

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3149/2005

HOTĂRÂRE
26.05.2005
CAMERĂ
civil_2
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3149/2005 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2005)

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Judecătoria Ploiești prin sentința civilă nr. 4576 din 28 mai 2004, a admis în parte acțiunea reclamantei și a obligat-o pe pârâta C.F.R. M. SA, sucursala București la plata sumei de 89.691.300 lei, pretenții și la 6.166.478 lei cheltuieli de judecată. A respins acțiunea față de pârâtele SC P. SA Ploiești și SC P. SA Brazi. Prin decizia civilă nr. 748 din 22 octombrie 2004, Curtea de Apel Ploiești, secția comercială și de contencios administrativ, a respins ca nefondat apelul declarat de pârâta C.F.R. M. SA, sucursala București, împotriva hotărârii instanței de fond. Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta C.F.R.

M. SA, sucursala București. Constatând nelegalitatea căii de atac a apelului în speță, față de cuantumul pretențiilor deduse judecății (sub 200.000.000 lei) și dispozițiile art. 282 1 C. proc. civ., în redactarea în vigoare la data pronunțării sentinței atacate, Curtea, în temeiul art. 306 alin. (2) C. proc. civ. și art. 137 alin. (1) C. proc. civ., a invocat din oficiu, excepția necompetenței materiale a Curții de Apel Ploiești de a soluționa calea de atac formulată împotriva sentinței judecătoriei ca fiind apel. În considerarea acestor dispoziții legale și obiectului cererii dedusă judecății, Curtea va admite excepția de necompetență materială a Curții de Apel Ploiești de a soluționa apelul declarat în cauză.

Ca o consecință a admiterii acestei excepții, Curtea apreciază ca fiind de prisos examinarea motivelor de recurs invocate de pârâtă, astfel că, în temeiul art. 304 pct. 3 C. proc. civ., raportat la art. 312 alin. (1) și (5) C. proc. civ., va admite recursul, va casa decizia și va trimite cauza Tribunalului Prahova, ca instanță imediat superioară Judecătoriei Ploiești, spre a soluționa calea de atac prevăzută de lege a fi exercitată împotriva sentinței atacate, respectiv recursul.

D E C I D E Admite excepția necompetenței materiale. Casează decizia nr. 748 din 22 octombrie 2004 a Curții de Apel Ploiești, secția comercială și de contencios administrativ. Trimite cauza la Tribunalul Prahova pentru soluționarea recursului declarat de pârâta C.F.R. M. SA, sucursala București, împotriva sentinței nr. 4576 din 28 mai 2004 a Judecătoriei Ploiești. Irevocabilă. Pronunțată în ședința publică, astăzi 26 mai 2005.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2005-05-26
0,98
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3152/2005
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Judecătoria Ploiești prin sentința civilă nr. 844 din 2 februarie 2004, a respins acțiunea reclamantei S.N.P. P. SA sucursala București, împotriva pârâtel
ÎCCJ 2005-05-26
0,97
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3158/2005
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Judecătoria Ploiești prin sentința civilă nr. 4558 din 27 mai 2004 a admis în parte acțiunea reclamantei S.N.P. P. SA București, sucursala Bihor-Oradea și
ÎCCJ 2005-05-26
0,97
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3145/2005
Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Judecătoria Ploiești prin sentința civilă nr. 4133 din 14 mai 2004, a admis în parte acțiunea reclamantei S.N.P. P. SA, sucursala Bihor Oradea și a obliga
ÎCCJ 2005-05-26
0,97
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3144/2005
Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Judecătoria Ploiești prin sentința civilă nr. 4231 din 18 mai 2004, a admis în parte acțiunea reclamantei S.N.P. P. SA, sucursala Bihor Oradea și a obliga
ÎCCJ 2005-05-26
0,97
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3151/2005
Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Judecătoria Ploiești prin sentința civilă nr. 4330 din 21 mai 2005, a admis în parte acțiunea reclamantei S.N.P. P. SA București, sucursala Bihor - Oradea
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă