ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3818/2006

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin contestația înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova sub nr. 4980/2004 M.T. a solicitat în contradictoriu cu intimații Consiliul local al comunei Fântânele, Primarul comunei Fântânele și Consiliul local Vadu-Săpat anularea dispoziției nr. 749/2004 emisă de primarul Fântânele și retrocedarea în natură sau prin compensare în bani a imobilului situat în comuna Fântânele Satul Vadu-Săpat, compus din teren în suprafață de 1,50 ha. și casă de locuit. În motivarea contestației, contestatorul a precizat că, în calitate de moștenitor al defunctului M.(M.)T. a notificat Primăria comunei Fântânele pentru retrocedarea imobilului, însă notificarea i-a fost respinsă, cu motivarea că imobilul nu face obiectul Legii nr. 10/2001.

Prin sentința civilă nr. 157 din 14 februarie 2005 pronunțată de Tribunalul Prahova s-a admis contestația și s-a anulat decizia nr. 749/2004. S-a constatat dreptul contestatorului la despăgubiri prin echivalent pentru construcția situată în comuna Vadu-Săpat, evaluată prin raportul de expertiză întocmit în cauză. Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că imobilul solicitat a fost proprietatea autorului contestatorului, dobândit prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1303 din 14 septembrie 1930, însă ulterior acesta a fost preluat de Banca de Stat, în baza Decretului nr. 115/1951, conform procesului-verbal din data de 25 februarie 1952. Ultimul deținător al imobilului a fost CAP Vadu-Săpat, iar după lichidarea CAP-urilor potrivit Legii nr. 18/1991, Primăria a înstrăinat și demolat parțial construcțiile.

Tribunalul a mai reținut că în speță sunt aplicabile dispozițiile art. 10 alin. (1) și art. 11 alin. (4) din Legea nr. 10/2001 privind acordarea de măsuri reparatorii pentru construcții, față de precizarea contestatorului care a renunțat la judecată în ce privește contravaloarea terenului. Împotriva acestei sentințe au declarat apel intimații Consiliul local al comunei Fântânele și Primarul comunei Fântânele care au susținut că în mod greșit s-a admis contestația întrucât petentul nu a făcut dovada preluării abuzive de către statul român a imobilului în litigiu și nici a calității sale de succesor al proprietarului imobilului. Prin decizia civilă nr. 905 din 21 iunie 2005 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești s-a respins ca nefondat apelul declarat în cauză.

În motivarea acestei decizii, instanța de apel a reținut că prin actele de stare civilă și declarația autentificată sub nr. 1039/2003 contestatorul a făcut dovada calității de moștenitor legal al fostului proprietar al imobilului în litigiu. Referitor la imobil curtea a reținut că acesta a fost preluat în mod abuziv de către stat prin procesul verbal din 25 februarie 1952, pentru asigurarea rambursării creditului ce fusese acordat autorului contestatorului de către Banca de Stat, întrucât acest credit a fost rambursat integral până la data de 14 mai 1952, conform adresei nr. 11317 din 12 iunie 1952 emisă de Banca de Stat a R.P.R. Intimații Consiliul local al comunei Fântânele și Primarul comunei Fântânele au declarat recurs împotriva deciziei pronunțate în apel, invocând drept temei legal dispozițiile art. 304 pct. 9 și 10 C. proc.

civ. În dezvoltarea motivelor de recurs, recurenții susțin, în esență, că decizia din apel a fost pronunțată pe considerente greșite în sensul că „adeverința reținută nu îndeplinește condițiile de formă pentru valabilitatea unui act emis de o entitate ce reprezintă statul și că acest act poate fi interpretat și în sensul că, în urma preluării din data de 25 februarie 1952 Banca a valorificat bunurile preluate, iar după acoperirea creditului urmând să restituie diferența, lucru care rezultă și din adresa nr. 557/1952”. Verificând legalitatea deciziei recurate, în raport de criticile formulate și dispozițiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul declarat în cauză este nefondat, având în vedere considerentele ce urmează.

Recurenții și-au întemeiat recursul pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., respectiv „când hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii”. Aceștia însă nu au precizat concret în ce constă lipsa temeiului legal și nici nu au indicat care anume dispoziții legale au fost încălcate sau greșit aplicate. Pe de altă parte, considerentele deciziei recurate permit să se constate că elementele de fapt necesare pentru justificarea aplicării legii se regăsesc în cauză, iar legea aplicabilă speței, nr. 10/2001, nu a fost încălcată în litera și spiritul ei, nu a fost interpretată eronat și nici aplicată greșit, astfel că în cauză nu-și găsesc incidența prevederile art. 304 pct. 9 C. proc.

civ. Motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 10 C. proc. civ., avea în vedere situația când instanța nu s-a pronunțat asupra unui mijloc de apărare sau asupra unei dovezi administrate, care erau hotărâtoare pentru dezlegarea pricinii. Prin motivele de recurs însă nu se indică astfel de dovezi asupra cărora instanța nu s-ar fi pronunțat, criticile referindu-se de fapt la interpretarea probelor administrate în cauză, motiv de recurs care s-ar încadra în fostul pct. 11 al art. 304, abrogat însă prin art. I pct. 112 din O.U.G. nr. 138/2000, aprobată prin Legea nr. 219/2005. Față de toate considerentele expuse, Înalta Curte, urmează a respinge ca nefondat recursul declarat în cauză, în conformitate cu prevederile art. 312 alin. (1) C. proc.

civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâții Primarul comunei Fîntînele și Consiliul local Fîntînele împotriva deciziei nr. 905 din 21 iunie 2005 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 13 aprilie 2006.