ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1661/2006

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată sub nr. 3030/2005, la Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, reclamanții M.A., D.A. și F.A. au chemat în judecată pe pârâtul Ministerul Administrației și Internelor - Autoritatea pentru Străini, solicitând ca, prin sentința ce va pronunța, instanța să dispună anularea dispoziției nr. 176450/CV/1 din 18 august 2005, emisă de pârâtă, prin care li s-a respins cererea de prelungire a dreptului de ședere în România. La termenele de judecată din 6 octombrie 2005 și 26 septembrie 2005, reclamanții, prin avocat, și-au completat acțiunea, în sensul că au solicitat și anularea dispozițiilor de părăsire a teritoriului României nr. 219099, nr. 2191100 și nr. 219101din 15 iulie 2005, eliberate de Serviciul pentru Străini Bihor.

Prin sentința civilă nr. 2059 din 8 decembrie 2005, Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, a admis excepția de necompetență teritorială a acestei instanțe, invocată de pârâta Autoritatea pentru Străini și a declinat competența de soluționare a cauzei, în favoarea Curții de Apel Oradea. Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut că reclamanții au solicitat, în principal, anularea dispozițiilor de părăsire a teritoriului României, din 15 iulie 2005, acestea fiind emise de Serviciul pentru Străini Bihor și potrivit art. 82 alin. (1) din O.U.G. nr. 194/2002, competentă a soluționa cauza este Curtea de Apel Oradea, instanță în a cărei rază de competență se află formațiunea teritorială care a emis dispozițiile de părăsire a teritoriului.

S-a mai reținut în considerentele sentinței, că nu are relevanță împrejurarea că reclamanții au solicitat și anularea adresei nr. 176450/CA/1 din 18 august 2005, eliberată de Autoritatea pentru Străini, pentru că aceasta este de fapt un răspuns la o cerere formulată de reclamanți împotriva dispozițiilor de părăsire a teritoriului a căror anulare s-a solicitat. Împotriva acestei sentințe au declarat recurs, reclamanții, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie și susținând, în esență, că în mod eronat cauza a fost declinată la Curtea de Apel Oradea, pentru că, în principal, ei au contestat dispoziția emisă de Ministerul Administrației și Internelor - Autoritatea pentru Străini care, fiind prezentă la mai multe termene de judecată, nu a invocat excepția de necompetență, aceasta fiind susținută la ultimul termen când s-a judecat cauza pe fond.

Se precizează, deci, că acțiunea vizează un aspect în care calitatea de intimat o are o autoritate administrativă centrală și numai în mod subsecvent se referă și la alte aspecte de competența Curții de Apel Oradea. Recursul este fondat, astfel încât el va fi admis, sentința atacată modificată, cauza urmând a se trimite, spre competentă soluționare, la Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, potrivit considerentelor ce se vor arăta în continuare. Așa cum precizează și recurenții, calitatea de intimat o are Ministerul Administrației și Internelor - Autoritatea pentru Străini, cererea de chemare în judecată vizând și anularea „dispoziției” nr. 176450/CV/1 din 18 august 2005, emisă de acesta, deci anularea unui act administrativ emis de o autoritate centrală.

Calitatea procesuală pasivă a pârâtului nu a fost contestată, iar calificarea actului emis de acesta, a cărei anulare se solicită, în sensul dacă acesta este un act administrativ, în înțelesul art. 2 lit. c) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, susceptibil de a face obiectul unei acțiuni în contencios administrativ, este atributul instanței la momentul soluționării fondului cauzei. Aceasta a fost solicitarea principală a reclamanților, prin acțiunea introductivă, iar faptul că ulterior și-au completat acțiunea, solicitând și anularea dispozițiilor de părăsire a teritoriului emis de Serviciul pentru Străini Bihor, din 15 iulie 2005, nu trebuie să conducă la concluzia eronată că, competența teritorială a curții de apel se stabilește, având în vedere exclusiv aspectele ce fac obiectul acestei completări de acțiune.

Art. 10 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 544/2004 precizează că „reclamantul se poate adresa instanței de la domiciliul său sau celei de la domiciliul pârâtului”. Dacă reclamantul a optat pentru instanța de la domiciliul pârâtului, nu se poate invoca excepția necompetenței teritoriale. În speță, reclamanții au optat pentru instanța de la sediul pârâtului - Curtea de Apel București, instanță care nu se mai putea desesiza în favoarea Curții de Apel Oradea, ci trebuia să rețină cauza, spre soluționare. În materia contenciosului administrativ, legiuitorul a instituit o competentă alternativă, pusă la îndemâna reclamantului, pentru o mai bună ocrotire a intereselor sale. Așa fiind, se constată că în mod nelegal, instanța de fond, a admis excepția necompetenței teritoriale a Curții de Apel București, invocată de pârâtă și a declinat competența de soluționare a cauzei, în favoarea Curții de Apel Oradea.

Se impune, deci, admiterea recursului, conform art. 312 C. proc. civ. și modificarea sentinței instanței de fond, în sensul că se va trimite cauza, spre competentă soluționare, la Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de M.A., D.A. și F.A. împotriva sentinței civile nr. 2059 din 8 decembrie 2005 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal. Modifică sentința atacată și trimite cauza, spre competentă soluționare, la Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal. Pronunțată în ședință publică, astăzi 10 mai 2006.