ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1661/2006

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin cererea înregistrată sub nr. 3030/2005,

la Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și

fiscal, reclamanții M.A., D.A. și F.A. au chemat în judecată pe pârâtul

Ministerul Administrației și Internelor - Autoritatea pentru Străini,

solicitând ca, prin sentința ce va pronunța, instanța să dispună anularea

dispoziției nr. 176450/CV/1 din 18 august 2005, emisă de pârâtă, prin care li

s-a respins cererea de prelungire a dreptului de ședere în România.

La termenele de judecată din 6

octombrie 2005 și 26 septembrie 2005, reclamanții, prin avocat, și-au completat

acțiunea, în sensul că au solicitat și anularea dispozițiilor de părăsire a

teritoriului României nr. 219099, nr. 2191100 și nr. 219101din 15 iulie 2005,

eliberate de Serviciul pentru Străini Bihor.

Prin sentința civilă nr. 2059 din 8

decembrie 2005, Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios

administrativ și fiscal, a admis excepția de necompetență teritorială a acestei

instanțe, invocată de pârâta Autoritatea pentru Străini și a declinat

competența de soluționare a cauzei, în favoarea Curții de Apel Oradea.

Pentru a pronunța această sentință,

prima instanță a reținut că reclamanții au solicitat, în principal, anularea

dispozițiilor de părăsire a teritoriului României, din 15 iulie 2005, acestea

fiind emise de Serviciul pentru Străini Bihor și potrivit art. 82 alin. (1) din

O.U.G. nr. 194/2002, competentă a soluționa cauza este Curtea de Apel Oradea,

instanță în a cărei rază de competență se află formațiunea teritorială care a

emis dispozițiile de părăsire a teritoriului.

S-a mai reținut în considerentele

sentinței, că nu are relevanță împrejurarea că reclamanții au solicitat și

anularea adresei nr. 176450/CA/1 din 18 august 2005, eliberată de Autoritatea

pentru Străini, pentru că aceasta este de fapt un răspuns la o cerere formulată

de reclamanți împotriva dispozițiilor de părăsire a teritoriului a căror

anulare s-a solicitat.

Împotriva acestei sentințe au

declarat recurs, reclamanții, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie

și susținând, în esență, că în mod eronat cauza a fost declinată la Curtea de

Apel Oradea, pentru că, în principal, ei au contestat dispoziția emisă de

Ministerul Administrației și Internelor - Autoritatea pentru Străini care, fiind

prezentă la mai multe termene de judecată, nu a invocat excepția de

necompetență, aceasta fiind susținută la ultimul termen când s-a judecat cauza

pe fond.

Se precizează, deci, că acțiunea

vizează un aspect în care calitatea de intimat o are o autoritate

administrativă centrală și numai în mod subsecvent se referă și la alte aspecte

de competența Curții de Apel Oradea.

Recursul este fondat, astfel încât

el va fi admis, sentința atacată modificată, cauza urmând a se trimite, spre

competentă soluționare, la Curtea de Apel București, secția a VIII-a de

contencios administrativ și fiscal, potrivit considerentelor ce se vor arăta în

continuare.

Așa cum precizează și recurenții,

calitatea de intimat o are Ministerul Administrației și Internelor -

Autoritatea pentru Străini, cererea de chemare în judecată vizând și anularea

„dispoziției” nr. 176450/CV/1 din 18 august 2005, emisă de acesta, deci

anularea unui act administrativ emis de o autoritate centrală.

Calitatea procesuală pasivă a

pârâtului nu a fost contestată, iar calificarea actului emis de acesta, a cărei

anulare se solicită, în sensul dacă acesta este un act administrativ, în

înțelesul art. 2 lit. c) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004,

susceptibil de a face obiectul unei acțiuni în contencios administrativ, este

atributul instanței la momentul soluționării fondului cauzei.

Aceasta a fost solicitarea

principală a reclamanților, prin acțiunea introductivă, iar faptul că ulterior

și-au completat acțiunea, solicitând și anularea dispozițiilor de părăsire a

teritoriului emis de Serviciul pentru Străini Bihor, din 15 iulie 2005, nu

trebuie să conducă la concluzia eronată că, competența teritorială a curții de apel

se stabilește, având în vedere exclusiv aspectele ce fac obiectul acestei completări

de acțiune.

Art. 10 alin. (3) din Legea

contenciosului administrativ nr. 544/2004 precizează că „reclamantul se poate

adresa instanței de la domiciliul său sau celei de la domiciliul pârâtului”.

Dacă reclamantul a optat pentru

instanța de la domiciliul pârâtului, nu se poate invoca excepția necompetenței

teritoriale.

În speță, reclamanții au optat

pentru instanța de la sediul pârâtului - Curtea de Apel București, instanță

care nu se mai putea desesiza în favoarea Curții de Apel Oradea, ci trebuia să

rețină cauza, spre soluționare.

În materia contenciosului

administrativ, legiuitorul a instituit o competentă alternativă, pusă la îndemâna

reclamantului, pentru o mai bună ocrotire a intereselor sale.

Așa fiind, se constată că în mod

nelegal, instanța de fond, a admis excepția necompetenței teritoriale a Curții

de Apel București, invocată de pârâtă și a declinat competența de soluționare a

cauzei, în favoarea Curții de Apel Oradea.

Se impune, deci, admiterea

recursului, conform art. 312 C. proc. civ. și modificarea sentinței instanței

de fond, în sensul că se va trimite cauza, spre competentă soluționare, la

Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și

fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de M.A., D.A.

și F.A. împotriva sentinței civile nr. 2059 din 8 decembrie 2005 a Curții de

Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal.

Modifică sentința atacată și trimite

cauza, spre competentă soluționare, la Curtea de Apel București, secția a

VIII-a de contencios administrativ și fiscal.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 10 mai 2006.