ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 5980/2006

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor de la

dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 76

din 15 mai 2006, Curtea de Apel București a respins, ca nefondată, plângerea

formulată de petenții O.A.M. și O.I. împotriva rezoluției nr. 3259/II/2 din 20

decembrie 2005, emisă de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București.

Pentru a pronunța soluția de

mai sus, prima instanță a reținut următoarele:

Prin plângerea înregistrată

la Curtea de Apel București, petenții O.A.M. și O.I. au solicitat desființarea

ordonanțelor nr. 308/P din 10 martie 2005 și nr. 3259/II/2 din 21 decembrie

2005, solicitând trimiterea cauzei la procuror în vederea începerii urmăririi

penale împotriva notarului public F.N. pentru infracțiunea prevăzută de art. 246

C. pen., 249 și 289 C. pen.

În motivarea plângerii s-a

arătat că soluțiile sunt nelegale, întrucât, în cauză nu s-a împlinit termenul

de prescripție generală, motivat de faptul că petenții au formulat plângeri

împotriva notarului public F.N. și față de R.G., C.V., C.D., V.D. și G.G.,

nerezultând din plângeri că la data de 14 martie 2000, notarul public a

procedat la autentificarea unui contract de vânzare cumpărare, în care persoane

necunoscute și-au atribuit, în mod nereal, calitatea de proprietari ai

imobilului situat în București, str. Antiaeriană, sector 5 și au transmis

dreptul de proprietate asupra imobilului numitului R.G. Acesta din urmă a

vândut imobilul numiților C.V. și C.D. prin contractul de vânzare cumpărare

autentificat la același birou notarial. Din actele dosarului de urmărire penală

a rezultat că în cauză s-au efectuat cercetări împotriva notarului public, iar

pentru ceilalți s-a început urmărirea penală pentru falsificarea actelor

notariale. Astfel s-a întrerupt cursul prescripției, fiind aplicabile regulile

prescripției speciale prevăzute de art. 123 alin. (3) C. pen., în cauză

prescripția urmând să se împlinească la data de 14 septembrie 2007.

Examinând plângerea în

raport de actele dosarului instanța a reținut că prima critică vizând anularea

actelor materiale nu poate fi primită în raport de decizia de îndrumare nr. XV

din 21 noiembrie 2005 dată în Secțiile Unite ale Înaltei Curți de Casație și

Justiție, potrivit căreia, în cauzele în care acțiunea penală s-a stins în faza

urmăririi penale, cum s-a procedat și în cauza de față, procurorul are

calitatea de a exercita în fața instanței civile acțiunea pentru desființarea

unui înscris falsificat numai în cazurile prevăzute de art. 245 alin. (1) C.

proc. pen., cauza de față nefiind circumscrisă textului de lege menționat.

În fine, referitor la

infracțiunile sesizate, instanța a constatat, în raport de probele

administrate, că în cauză nu puteau fi incidente dispozițiile art. 51 alin. (3)

C. pen., cu privire la infracțiunea prevăzută de art. 249 C. pen. Referitor la

infracțiunile prevăzute de art. 289 și 246 C. pen., instanța a apreciat că,

organul de cercetare a interpretat corect probele dosarului care nu au dovedit

intenția notarului, sub aspect subiectiv, de a comite fapte de natură penală.

În raport de totalitatea

împrejurărilor examinate, evidențiate de probe, prima instanță a concluzionat

că intervenția prescripției răspunderii penale pentru cele trei infracțiuni

reclamate, face imposibilă admiterea plângerii și trimiterea cauzei la parchet

pentru începerea urmăririi penale, față de notar, pentru infracțiunea prevăzută

de art. 249 C. pen.

În termen legal, împotriva

acestei soluții au declarat recurs petenții.

Prin motivele orale aceștia

au susținut că în cauză se impunea începerea urmăririi penale pentru faptele

penale reclamate, existând cauze atât de întrerupere cât și de suspendare a

prescripției răspunderii penale. În acest sens, au fost invocate dispozițiile art.

31 din Legea nr. 36/1995, care în opinia apărării, au constituit o cauză de

suspendare a prescripției pe perioada cât acestea s-au aflat în vigoare. În

susținerea criticii s-a depus și o decizie a instanței supreme care a statuat

în același sens.

Criticile formulate vor fi

examinate în raport de cazul de casare prevăzut de art. 385

9

alin.

(1) pct. 17

1

C. proc. pen., constatându-se că hotărârea primei

instanțe este conformă legii.

Corectă este și constatarea

instanței de fond, potrivit căreia, în cauză nu sunt incidente dispozițiile art.

51 alin. (3) C. pen., cu privire la infracțiunea prevăzută de art. 249 C. pen.,

dar începerea urmăririi penale este împiedicată de prescripția răspunderii

penale la acest moment.

În raport de împrejurările

obiective în care s-au derulat faptele și cercetările în cauză, de probele

existente, în speță nu funcționează cauze legale nici de întrerupere și nici de

suspendare a cursului prescripției răspunderii penale pentru cele trei

infracțiuni reclamate de petenți.

Potrivit art. 123 C. pen.,

constituie o cauză de întrerupere a cursului prescripției răspunderii penale

îndeplinirea oricărui act care, potrivit legii trebuie comunicat învinuitului

sau inculpatului. Se consideră acte comunicat învinuitului sau inculpatului

actele procesuale efectuate față de acesta, respectiv, ascultare, confruntare,

sau în prezența acestuia, cum ar fi percheziția sau cercetarea locului faptei.

Pentru ca asemenea acte să

întrerupă cursul prescripției este însă necesar, așa cum rezultă din termenii

folosiți de lege, ca procesul penal să fi fost pornit și ca făptuitorul să aibă

calitatea de învinuit sau inculpat.

În cauză însă nu s-a dispus

începerea urmăririi penale și prin aceasta începerea procesului penal, astfel

încât, nu sunt realizate cerințele legii sus-amintite, iar actele premergătoare

începerii urmăririi penale (desfășurate în speță) nu pot produce acest efect.

Recurenții nu se pot prevala

nici de dispozițiile art. 123 alin. (3) C. pen., atâta timp cât, cercetările

efectuate cu privire la alți participanți nu au legătură cu faptele de

neglijență în serviciu, abuz în serviciu și fals intelectual ce se pretind a fi

comise de notar.

Este adevărat că în

conformitate cu art. 128 C. pen., cursul prescripției poate fi suspendat pe

timpul cât o dispoziție legală sau o împrejurare de neprevăzut ori de

neînlăturat împiedică punerea în mișcare a acțiunii penale sau continuarea

procesului penal.

Recurenții nu se pot însă

prevala de dispozițiile art. 31 din Legea nr. 36/1995 (text potrivit căruia

notarii publici nu puteau fi cercetați fără avizul ministrului justiției, text

în prezent abrogat) ca de o cauză ce ar suspenda cursul prescripției, aceste

prevederi nefiind incidente în speță.

Soluția de neîncepere a

urmăririi penale dispusă de procuror împotriva notarului public nu a fost

consecința unui refuz de acordare a avizului de cercetare de către ministru (ca

în decizia nr. 6645 din 24 noiembrie 2005 a Înaltei Curți de Casație și Justiție,

invocată în apărare) ci a fost motivată pe dispozițiile art. 51 alin. (3) C.

pen., respectiv, faptele au fost comise în condițiile erorii de fapt.

Desigur, în această

situație, prevederile legale invocate (art. 31 din Legea nr. 36/1995) nu pot

constitui, în sensul legii, o cauză de suspendare a prescripției, atâta timp

cât, nu au avut incidență în cauză, și nu au împiedicat în nici un fel

începerea urmăririi penale sau punerea în mișcare a acțiunii penale.

Pentru toate aceste

considerente, intervenția prescripției răspunderii penale face imposibilă o

soluție de admitere a plângerii și de trimitere la procuror a cauzei în vederea

începerii urmăririi penale pentru faptele ce se pretind a fi săvârșite de

notar.

Cât privește actul notarial

ce se pretinde a fi încheiat cu încălcarea legii, petenții pot cere

desființarea lui în condițiile legii civile, la instanța competentă.

Drept urmare a

considerațiunilor expuse, în conformitate cu dispozițiile art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., recursul declarat de petiționari se va respinge,

ca nefondat.

În temeiul art. 192 alin.

(2) C. proc. pen., recurenții vor fi obligați la plata cheltuielilor judiciare

către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat,

recursul declarat de petiționarii O.I. și O.A.M. împotriva sentinței penale nr.

76 din 15 mai 2006 a Curții de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze

cu minori și de familie.

Obligă recurenții

petiționari la plata cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de câte 60

lei.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 18 octombrie 2006.