ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2180/2006

Asupra recursului penal de față: În baza lucrărilor de la dosar, constată următoarele: Petiționara K.A. s-a adresat cu plângere penală Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara pentru a se efectua cercetări față de numiții L.Șt. și J.G., deoarece în dosarul civil nr. 3452/2001, al Judecătoriei Lugoj, a depus mai multe înscrisuri autentificate de notarul public S.G. pe care le consideră false, întrucât nu au fost semnate de către ea. S-au efectuat acte premergătoare și la data de 19 decembrie 2002, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, în dosarul nr. 97/P/2002, a adoptat rezoluția prin care a dispus neînceperea urmăririi penale cu privire la S.G. și J.G., sub aspectul infracțiunii prevăzute de art. 289 C. pen.

Prin aceeași rezoluție s-a dispus disjungerea cauzei pentru a se efectua cercetări separate sub supravegherea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Lugoj față de L.Șt., sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prevăzute de art. 290 și 291 C. pen., precum și față de K.A. și L.A. sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzute de art. 259 C. pen. În adoptarea acestei soluții, s-a arătat că potrivit actelor premergătoare, s-a stabilit pe baza unei expertize grafoscopice privind înscrisurile autentice originale depuse în dosarul civil că numai semnătura de la rubrica „declarant” de pe declarația autentificată prin încheierea nr. 149 din 22 noiembrie 1995 a fost executată de L.A.

Referitor la autentificarea actului menționat s-a constatat că a intervenit prescripția răspunderii penale față de notarul public S.G., cum și față de procuratorul J.G. privind infracțiunea prevăzută de art. 289 C. pen., termenul de prescripție împlinindu-se în luna noiembrie 2000. De asemenea, s-a mai arătat în considerentele rezoluției că nu se impune efectuarea de cercetări pentru identificarea persoanei care a semnat la rubrica „declarant” de pe acel înscris, precum și cu privire la autenticitatea semnăturilor de pe înscrisurile numerele 4840 din 18 mai 1993 și nr. 12992 din 23 octombrie 2005, întrucât a intervenit prescripția, însă aceste cercetări vor continua sub aspectul săvârșirii infracțiunii de uz de fals prevăzută de art. 291 C. pen., prin folosirea acestor înscrisuri în cauza civilă de la Judecătoria Lugoj.

S-a mai arătat în legătură cu aceste înscrisuri că acțiunea penală s-a stins potrivit prescripției răspunderii penale, însă instanța civilă în conformitate cu art. 184 C. proc. civ., poate să stabilească prin orice mijloace de probă autenticitatea semnăturilor de pe ele. În legătură cu contractul de credit nr. 260901 este necesar să se facă o cercetare separată a autenticității semnăturii de pe el, fapt pentru care se impune disjungerea cauzei și continuarea cercetărilor de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Lugoj, față de presupusul autor L.Șt., sub aspectul infracțiunilor prevăzute de art. 290 și 291 C. pen. Împotriva acestei rezoluții petiționara a formulat plângere la Procurorul General, potrivit art. 278 C. proc.

pen., care verificând actele premergătoare începerii urmăririi penale în dosarul nr. 97/P/2004, în raport de conținutul acesteia, la data de 09 martie 2005, Procurorul General al parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, prin rezoluția emisă în dosarul nr. 179/II/2/2005, a respins, ca neîntemeiată, plângerea petiționarei, pe motiv că este neîntemeiată. Potrivit art. 278 1 C. proc. pen., împotriva rezoluției adoptată de către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara cum și a Procurorului General, petiționarele K.A. și K.S. au formulat plângere pe considerent că deși făptuitorii au comis infracțiunile de fals și uz de fals, în mod nejustificat nu s-a început urmărirea penală, stabilirea vinovăției acestora și trimiterea lor în judecată pentru infracțiunile pe care le-au săvârșit, de fals și uz de fals.

Curtea de Apel Timișoara a examinat plângerea petiționarelor în raport de actele premergătoare efectuate în cauză, de adoptarea celor două rezoluții și prin sentința penală nr. 102/ PI din 24 noiembrie 2005 a respins plângerea, ca nefondată, în baza art. 278 1 pct. 8 lit. a) C. proc. pen., pe considerent că organul de urmărire penală a adoptat în cauză soluțiile care se impuneau referitoare la faptul că în legătură cu comiterea infracțiunilor a intervenit termenul de prescripție a răspunderii penale privind pe cei doi făptuitori S.G. și J.G., iar în legătură cu folosirea acestor înscrisuri în instanță urmează să se întreprindă cercetări. În conformitate cu art. 278 1 pct. 10 C. proc. pen., împotriva hotărârii instanței de fond, petiționara a declarat recurs astfel că prin motivele scrise arată că deși notarul public S.G.

a comis infracțiuni de fals împreună cu J.G., instanța nu a fost preocupată să desființeze rezoluțiile adoptate de parchet și să dispună ca acesta să înceapă urmărirea penală împotriva făptuitorilor, deoarece din cauza lor a pierdut imobilul care a fost vândut la licitație. Examinând recursul declarat, în raport de motivele invocate, de actele premergătoare efectuate în cele două dosare, de rezoluțiile adoptate, de soluția pronunțată în cauză, se constată că recursul de față este nefondat și se va respinge pentru considerente ce vor fi expuse mai jos. Potrivit actelor premergătoare efectuate de organul de urmărire penală și analizate de acesta și instanță, s-a stabilit că declarația autentificată prin încheierea nr. 149/1995 a dosarului succesoral 13/1995 al Biroului Notarului Public S.G.

nu a fost executată de recurenta petiționară K.A. Desigur că această constatare a fost făcută în urma întocmirii raportului de expertiză criminalistică nr. 149 din 18 decembrie 2002. Cum aceste acte l-au vizat în mod nemijlocit pe notarul public și pe procuratorul J.G., că de la data când s-au întocmit aceste acte și până în prezent a intervenit termenul de prescripție încă din luna noiembrie 2000, în mod justificat s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de cei doi. Având în vedere că, în cauză a intervenit prescripția răspunderii penale față de persoanele care au comis infracțiunea de fals prevăzută de art. 289 C. pen., instanței civile îi revine sarcina ca potrivit art. 184 C. proc. pen., să stabilească prin orice mijloc de probă autenticitatea acestor semnături.

De asemenea, corect s-a stabilit că în legătură cu folosirea înscrisurilor 4840 din 18 mai 1993 și 12992 din 23 octombrie 2005, cum și contractul de credit nr. 260901/2001, Parchetul de pe lângă Judecătoria Lugoj urmează să întreprindă cercetări, sens în care a și decis prin disjungerea față de celelalte fapte pentru care nu a intervenit prescripția răspunderii penale. Așa fiind, se constată în mod neîndoielnic că hotărârea instanței de fond este legală și temeinică, având în vedere materialul probator de la dosar și nefiind indici în sensul celor criticate, recursul declarat se va respinge, ca nefondat, în baza art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. Văzând și dispozițiile art. 189 și urm. C. proc.

pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petenta K.A., împotriva sentinței penale nr. 102/ PI din 24 noiembrie 2005, a Curții de Apel Timișoara. Obligă pe recurentă la plata sumei de 120 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică astăzi, 04 aprilie 2006.