ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2261/2005

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

La 17 noiembrie 2004, petiționara

G.M. prin mandatar N.C.V. a înregistrat sub nr. 1730/P/F/2004, pe rolul Curții

de Apel Brașov, plângerea formulată împotriva rezoluției dată la 25 octombrie

2004 de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Brașov nr. 965/II/2/2004, prin

care s-a respins plângerea formulată de aceasta împotriva rezoluției dată la 30

septembrie 2004 de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Brașov în dosarul penal

nr. 176/P/2003.

În motivarea plângerii,

petiționara a solicitat redeschiderea urmăririi penale împotriva notarilor C.D.I.

și B.E., întrucât aceștia nu și-au îndeplinit obligațiile legale cu ocazia

întocmirii actelor autentificate privind pe G.M., dar și împotriva lui H.C., H.C.V.

și H.L. ce se fac vinovați de săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 289

și art. 291 C. pen. A mai solicitat efectuarea unei contraexpertize la Cluj sau

la București cu mențiunea de a fi cerut un înscris de comparație provenit de la

H.C.V.

Analizând plângerea

formulată, văzând dispozițiile art. 278

1

C. proc. pen. și materialul

probator aflat în dosarul nr. 176/P/2003, instanța de fond a constatat

următoarele:

Prin rezoluția dată la 30

septembrie 2004 de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Brașov, în dosarul

penal nr. 176/P/2003, s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de numiții H.C.,

H.C.V. și B.E., notar public, sub aspectul infracțiunilor prevăzute de art. 289

și art. 291 C. pen., în ce privește testamentul autentificat sub nr. 2250 din

11 iunie 1997, întrucât fapta nu există; neînceperea urmăririi penale față de

numiții H.C., H.L. și C.D.I. notar public, sub aspectul infracțiunilor

prevăzute de art. 289 și art. 291 C. pen., în ce privește actele autentificate

sub nr. 3600 și nr. 3601 la 29 iulie 1998, întrucât nu sunt întrunite

elementele constitutive; neînceperea urmăririi penale față de B.E. și C.D.I. cu

privire la notele depuse la instanța de judecată, întrucât faptele nu întrunesc

elementele constitutive ale vreunei infracțiuni.

Pentru a dispune astfel, s-a

reținut că, la 16 iunie 2003, persoana vătămată G.M., prin mandatar N.C.T., a

formulat plângere împotriva notarului public B.E. și a lui H.C. Urmare actelor

premergătoare efectuate în cauză prin rezoluția din 15 august 2003 s-a dispus

neînceperea urmăririi penale față de aceștia întrucât nu există faptele

reclamate sub aspectul infracțiunilor prevăzute de art. 289 și art. 291 C. pen.

Împotriva rezoluției s-a

formulat plângere la Curtea de Apel Brașov, iar prin sentința nr. 8 din 24

martie 2004, această instanță a desființat rezoluția și a trimis cauza

procurorului pentru a dispune efectuarea unei expertize grafice la Laboratorul

de expertize criminalistice Cluj și audierea persoanei vătămate. Hotărârea a

rămas definitivă prin decizia penală nr. 3156 din 9 iunie 2004 a Înaltei Curți

de Casație și Justiție.

Cu prilejul reluării urmăririi

penale, persoana vătămată a formulat o nouă plângere penală, motiv pentru care

cercetările s-au extins și cu privire la noile fapte reclamate.

Persoana vătămată a fost

audiată la 23 iulie 2004, iar din declarația dată rezultă faptele pe care aceasta

consideră că le-au comis notarii publici cu concursul familiei H. Astfel,

într-o zi din anul 1998, H.C. a invitat persoana vătămată la H.L. Ajunși la

locuința ei, persoana vătămată a fost servită cu o ciocolată, din care a luat o

bucată pe care a mâncat-o, toți trei au plecat la cimitir și apoi, persoana

vătămată și H.C. s-au deplasat la Biroul notarului public C.D.I.

Persoana vătămată a arătat

că se simțea rău și nu mai putea să vorbească, stare care s-a datorat bucății

de ciocolată pe care a mâncat-o, apreciind că a fost drogată. H.C. i-a

solicitat să semneze mai multe acte, ceea ce a și făcut. Ea a remarcat cuvântul

„donație” și i-a cerut explicații lui H.C. care nu a putut să o lămurească

despre ce este vorba. Notarul a chemat-o în fața lui însă, întrucât nu putea

răspunde la întrebări a vorbit tot H.C., după care au plecat.

Ulterior deplasării la

biroul notarului public, H.C. i-a dat un exemplar de pe contractul de donație

și până la sfârșitul anului 1998 a primit de la acesta suma de bani din contract.

În anul următor, acesta nu i-a mai dat bani, iar ea l-a împuternicit pe

mandatarul N.C.T. să îl acționeze în instanță pe H.C. Cu acest prilej a aflat

de existența contractului de vânzare-cumpărare autentificat la Biroul notarului

public C.D. și a unui testament autentificat la Biroul notarului public B.E.

Persoana vătămată susține că

nu a semnat testamentul și este posibil ca semnătura să fi fost copiată de

numita H.C.V. de pe hârtia pe care și-a aplicat semnătura cu ocazia deplasării

făcute la notarul public B.E. pentru a se informa despre actul pretins a fi

semnat de ea.

Din probele administrate a

rezultat că, la 11 iunie 1997, la Biroul notarului public B.E., s-a redactat și

dactilografiat actul denumit „testament”, prin care persoana vătămată G.M., în

cazul încetării din viață, lasă imobilul situat în Brașov numitului H.C. Acest

testament a fost semnat de persoana vătămată G.M., astfel cum, cu certitudine

au stabilit raportul de constatare și expertiză grafică efectuată în cauză.

La data de 29 iulie 1998, la

Biroul notarului public C.D.I. s-a redactat contractul de vânzare-cumpărare,

prin care persoana vătămată G.M. a vândut lui H.C. imobilul situat în Brașov,

str. Gh. Barițiu, autentificat sub nr. 3600, precum și contractul de donație,

prin care numitul H.C. a oferit persoanei vătămate echivalentul în lei a 50 dolari

S.U.A. lunar pe întreaga perioadă a vieții ei, autentificat sub nr. 3601.

Ambele acte au fost autentificate după ce au fost semnate în cauză.

Persoana vătămată recunoaște

faptul că s-a deplasat la biroul acestui notar unde a semnat mai multe acte,

însă apreciază că acestea sunt false, întrucât nu reprezintă voința sa, iar notarul

public nu i-a citit actele și nu i-a explicat conținutul lor.

S-a constatat că, deși

persoana vătămată contestă legalitatea ambelor acte, aceasta a acceptat

contractul de donație și banii dați de H.C. După ce acesta nu i-a mai plătit

suma pe care s-a angajat să o dea, l-a acționat în instanță pentru a fi obligat

la plata sumelor indicate în contractul de donație.

Nu s-a identificat și

administrat vreo probă prin care să rezulte că persoana vătămată ar fi fost

drogată de H.L. și că notarul public nu și-a respectat obligațiile impuse de

Legea nr. 36/1995.

În plângerea persoanei

vătămate se face referire și la fapta numitei H.L. care a construit o verandă

fără autorizație de construcție. Aceasta a făcut obiectul dosarului nr. 1266/P/2002

al Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov. La 14 decembrie 2002 s-a dispus

prin ordonanță scoaterea de sub urmărire penală a acesteia pentru infracțiunea

prevăzută de art. 21 lit. b) din Legea nr. 50/1991 și aplicarea unei sancțiuni

administrative, întrucât fapta nu prezintă gradul de pericol social al unei

infracțiuni.

De asemenea, infracțiunea de

înșelăciune reclamată de persoana vătămată a format obiectul dosarului nr. 597/P/2002

al Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov și i s-a soluționat la 9 iulie

2002, prin rezoluție, dispunându-se neînceperea urmăririi penale față de H.C.

Plângerea formulată de persoana vătămată a fost respinsă.

Tot în plângerea persoanei

vătămate se arată că nota prezentată de notarul public B.E. este mincinoasă,

iar notarul public C.D. se face vinovat de declarații mincinoase.

S-a constatat că aceste

înscrisuri au fost depuse sub formă de „notă” cu prilejul judecării de către

Curtea de Apel Brașov a plângerii formulate de persoana vătămată împotriva

rezoluției de neîncepere a urmăririi penale dată de Parchetul de pe lângă

Curtea de Apel Brașov. Acestea reprezintă punctul de vedere al celor două

persoane referitor la susținerile arătate în plângere. Cei doi notari publici

nu au săvârșit vreo infracțiune care împiedică înfăptuirea justiției.

Împotriva acestei rezoluții,

petiționară G.M. a formulat plângere la organul ierarhic superior la data de 14

octombrie 2004. Prin rezoluția dată la 25 octombrie 2004 de Parchetul de pe

lângă Curtea de Apel Brașov sub nr. 965/II/2/2004, comunicată acesteia la 29

octombrie 2004, procurorul general a dispus respingerea plângerii ca

neîntemeiată.

Împotriva rezoluției dată la

25 octombrie 2004 de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de

Apel Brașov și comunicată părții la 29 octombrie 2004 a formulat plângere, în interiorul

termenului prevăzut de lege, petiționara G.M.

Curtea de Apel Brașov, prin

sentința penală nr. 45/ F din 7 decembrie 2004, a respins plângerea formulată

de petiționara G.M. prin mandatar N.C.T., împotriva rezoluției dată, la 25

octombrie 2004, de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel

Brașov sub nr. 965/II/2/2004, prin care s-a respins plângerea formulată de

aceasta împotriva rezoluției dată la 30 septembrie 2004 de Parchetul de pe

lângă Curtea de Apel Brașov în dosarul penal nr. 176/P/2003, pe care a

menținut-o. A mai dispus obligarea petentei la plata sumei de 300.000 lei

cheltuieli judiciare.

Pentru a hotărî astfel,

instanța de fond a reținut în esență, că, în speță nu este necesară efectuarea

unei contraexpertize grafice, întrucât nu există dubii asupra modalității de

efectuarea a expertizei și a exactității concluziilor acesteia, nu s-au

identificat contradicții în concluziile raportului de constatare grafică

întocmit de specialiștii din cadrul I.P.J. Brașov.

De asemenea, s-a constatat

că în cauză nu sunt necesare scripte de comparație provenite de la H.C.V.,

întrucât nu există nici un detaliu că semnătura de pe testament aparține

petentei.

În ce privește cele două

acte autentificate la Biroul notarului public C.D.I., din analiza materialului

probator administrat, nu s-au identificat împrejurări care să dovedească faptul

să petiționara ar fi semnat cele două înscrisuri împotriva propriei sale voințe

sau că notarul public și-ar fi încălcat obligațiile profesionale, potrivit

Legii nr. 36/1995.

Instanța de apel a mai

apreciat că împrejurările ulterioare invocate de petiționară privind neplata

sumelor din contractul de donație de către H.C. și multiplele acțiuni civile pe

care le-a intentat acestuia sunt neconcludente față de datele săvârșirii  pretinselor

infracțiuni pentru care aceasta a făcut plângere.

Fiind nemulțumită de soluția

pronunțată, petiționara, în termen legal a declarat recurs, depunând prin

mandatar un amplu memoriu însoțit de acte la dosar și a solicitat casarea

hotărârii atacate ca nelegală și netemeinică și pe fond, infirmarea rezoluției

parchetului și tragerea la răspundere penală a intimaților: B.E., C.I.D., H.C.,

H.C.V. și H.L.

Recursul nu este fondat.

Instanța de fond, pe baza

actelor aflate la dosar a respins, în mod justificat plângerea formulată de

petiționară prin mandatar, constatând că rezoluția de neîncepere a urmăririi

penale privind infracțiunile prevăzute de art. 289 și art. 291 C. pen., este

legală și temeinică.

Așa cum corect s-a învederat

în motivarea sentinței atacate și a rezoluției de neîncepere a urmăririi

penale, nu există indicii care să justifice aprecierea că intimații H.C., H.C.V.

și H.L. ar fi săvârșit vreo faptă de natură penală.

De asemenea, s-a mai

apreciat corect că notarii B.E. și C.I.D. nu au făcut altceva decât au efectuat

acte corespunzătoare conținutului îndatoririlor de serviciu și cu respectarea

dispozițiilor Legii nr. 36/1995.

În consecință, rezultând că

motivele de casare invocate nu sunt întemeiate, iar alte motive susceptibile de

a fi luate în considerare din oficiu, nu există, Curtea, în baza art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., urmează a respinge recursul declarat de

petiționară, ca nefondat, și potrivit art. 192 alin. (2) C. proc. pen., o va

obliga pe aceasta să plătească statului cheltuielile judiciare efectuate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat,

recursul declarat de petiționara G.M. împotriva sentinței penale nr. 45/ F din

7 decembrie 2004 a Curții de Apel Brașov.

Obligă recurenta petiționară

la plata sumei de 600.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 4 aprilie 2005.