Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 05.09.2006
inadmisibil

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 5028/2006

HOTĂRÂRE
05.09.2006
CAMERĂ
penal
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 5028/2006 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2006)

Asupra recursului de față: În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin încheierea din 22 mai 2003, Craiova a respins plângerea formulată de petentul B.F. împotriva rezoluției nr. 381/P/1997 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj prin care s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală a inculpatului B.F. pentru infracțiunea prevăzută de art. 197 alin. (1), art. 211 alin. (1) și art. 189 alin. (2) C. proc. pen., și a inculpaților P.A. și B.M. pentru infracțiunea prevăzută de art. 189 alin. (2) C. pen. Recursul declarat împotriva acestei hotărâri a fost respins, ca nefondat, de Tribunalul Dolj prin sentința penală nr. 846 din 17 noiembrie 2003. Petiționarul a declarat din nou recurs împotriva acestei decizii definitive, recurs respins, ca inadmisibil, prin decizia nr. 6 din 8 ianuarie 2004 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția penală.

La 21 iulie 2005 B.F. a formulat recurs de „nemulțumire” împotriva tuturor acestor hotărâri, recurs apreciat de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, inadmisibil și respins ca tare prin decizia nr. 5980 din 24 octombrie 2005. La 25 mai 2006, petiționarul a mai declarat un nou recurs, cel de față prin care reiterează aceleași nemulțumiri și solicită condamnarea inculpaților, polițiștilor și avocatului T.F. Recursul este inadmisibil. Având în vedere dispozițiile art. 278 1 pct. 10 C. proc. pen., hotărârea instanței pronunțată potrivit art. 8 lit. a) și b) C. proc. pen., poate fi atacată cu recurs de către procuror, de persoana care a făcut plângere, de persoana față de care s-a dispus neînceperea urmării penale, scoaterea de sub urmărire penală sau încetarea urmăririi penale precum și de orice persoane ale cărei interese legitime sunt vătămate.

Prin art. 385 1 C. proc. pen., legiuitorul a stabilit hotărârile care sunt supuse recursului, printre acestea fiind și sentințele pronunțate de judecătorii în cazul infracțiunilor menționate în art. 279 alin. (2) lit. a), precum și în alte cazuri prevăzute de lege [(cum ar fi sentințele pronunțate potrivit art. 278 1 C. proc. pen.)]. Hotărârea pronunțată în recurs de Tribunalul Dolj este definitivă iar prin deciziile sus menționate toate recursurile împotriva acestei decizii la curtea de apel și Înalta Curte de Casație și Justiție au fost respinse ca inadmisibile și sunt inadmisibile. Recursul de față este și el inadmisibil și urmează ca în conformitate cu art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc.

pen., să fie respins. Văzând dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.;

D E C I D E Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de petiționarul B.F. împotriva deciziei penale nr. 6 din 8 ianuarie 2004 a Curții de Apel Craiova. Obligă recurentul petiționar la plata sumei de 60 lei, cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 5 septembrie 2006.

§ Citări

Rețeaua de citări a acestei cauze

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2009-06-15
0,95
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2253/2009
-a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare la Tribunalul Dolj. Prin decizia penală nr. 310 din 3 decembrie 2008 a Tribunalului Dolj au fost respinse apelurile declarate de părțile civile și a fost admis apelul declarat de procuror, aplicân
ÎCCJ 2006-02-21
0,95
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2694/2006
Această hotărâre a fost atacată cu recurs la Tribunalul Dolj de petent, calea de atac fiind soluționată de magistrații judecători B.L., M.S. și D.B. prin decizia civilă nr. 972 din 30 mai 2005. Apreciind probatoriul administrat în cauză, in
ÎCCJ 2006-09-20
0,95
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 5401/2006
(1) C. pen., a fost condamnat și inculpatul parte vătămată M.N. la 300 lei amendă la plângerea părții vătămate B.I., iar în baza art. 81 C. pen., s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei pe durata prevăzută de art. 82 C. pe
ÎCCJ 2006-05-15
0,95
ÎCCJ, Decizia nr. 187/2006
Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 504 din 2 iunie 2005, Judecătoria Novaci a respins, ca inadmisibilă, plângerea formulată de petentul B.I. împotriva rezoluției nr. 144/P
ÎCCJ 2005-12-05
0,95
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 6813/2005
j, a fost respins, ca nefondat, recursul declarat de petiționarul B.I. împotriva sentinței primei instanțe. Curtea de Apel Craiova, prin decizia nr. 950 din 4 octombrie 2005, a respins, ca inadmisibil, recursul petiționarului împotriva hotă
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă