ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 5980/2005

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin încheierea din 22 mai 2003 pronunțată de Judecătoria Craiova, în dosarul nr. 7630/2003, s-a dispus respingerea plângerii formulată de petiționarul B.F. împotriva rezoluției nr. 381/P/1997 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj. Pentru a dispune astfel, prima instanță a reținut următoarele: Prin rezoluția nr. 381/P/1997 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj, s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală a inculpatului B.F., pentru infracțiunile prevăzute de art. 197 alin. (1) C. pen., art. 211 alin. (1) C. pen., art. 189 alin. (2) C. pen., și art. 309 C. pen., și a inculpaților P.A. și B.M., pentru infracțiunile prevăzute de art. 189 alin. (2) C. pen.

Pentru a adopta această soluție, procurorul a reținut că, la 20 iulie 1994, partea vătămată B.V., la acea dată minoră, fiind agresată fizic de tatăl său, petiționarul B.F., a fugit de acasă, l-a cunoscut ulterior pe inculpatul B.F., cu care, în intenția de a se căsători, a locuit timp de două săptămâni la domiciliul părinților acestuia din comuna Lipov, județul Dolj. S-a mai reținut că atât B.F. cât și partea vătămată erau bolnavi de sifilis și nu s-a putut stabili care dintre ei a transmis celuilalt boala venerică, iar P.A. și B.M. nu au cunoscut și nu au participat în nici un fel la faptele care au făcut obiectul sesizării.

În ce privește infracțiunea de tâlhărie s-a reținut că suma de 40.000 lei pe care partea vătămată a avut-o asupra sa a fost cheltuită de aceasta, iar ceasul la care a făcut referire petiționarul în plângere, fusese pierdut de partea vătămată cu mult înaintea datei de 20 iulie 1994. Împotriva acestei rezoluții au fost exercitate căile de atac prevăzute de art. 275 – art. 278 C. proc. pen., iar cu adresa nr. 1831/533/2000 a Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție i s-a comunicat petiționarului faptul că soluția adoptată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Dolj este legală și temeinică. Prima instanță a constatat același lucru conchizând că soluția pronunțată este conformă cu probele administrate.

Tribunalul Dolj, prin decizia penală nr. 846 din 17 octombrie 2003, a respins, ca nefondat, recursul declarat de petiționarul B.F. împotriva încheierii din 22 mai 2003 pronunțată de Judecătoria Craiova și l-a obligat la 7.000.000 lei cheltuieli judiciare către intimații inculpați și la 200.000 lei cheltuieli judiciare statului. Petiționarul a declarat un nou recurs arătându-și nemulțumirea cu privire la hotărârile pronunțate anterior. Curtea de Apel Craiova, prin decizia penală nr. 6 din 8 ianuarie 2004, constatând că recursul este declarat împotriva unei decizii definitive, în baza art. 385 15 pct. 1 lit. a) C. proc. pen., a respins, ca inadmisibil, recursul formulat de petiționar, obligându-l și la 400.000 lei cheltuieli judiciare către stat.

La data de 21 iulie 2005, petiționarul a formulat „recurs de nemulțumire” împotriva tuturor hotărârilor pronunțate de Judecătoria Craiova, Tribunalul Dolj și Curtea de Apel Craiova, criticându-le pentru nelegalitate și netemeinicie și solicitând, în rejudecare, să se dispună „reanchetarea inculpaților pentru aflarea adevărului”. Recursul declarat de petiționar este inadmisibil pentru următoarele considerente: Potrivit art. 129 din Constituția României, împotriva hotărârilor judecătorești, părțile interesate și Ministerul Public pot exercita căile de atac în condițiile legii. Așadar, posibilitatea promovării unui control judiciar al hotărârilor judecătorești este statuată prin însăși legea fundamentată.

Legea procesuală penală, prin norme imperative, a stabilit un sistem al căilor de atac menit a asigura, concomitent, prestigiul justiției, pronunțarea unei hotărâri judecătorești care să fie conformă cu prevederile legale și să corespundă adevărului și care să evite producerea oricărei vătămări materiale sau morale părților din proces. În raport de dispozițiile art. 278 1 pct. 10 C. proc. pen., hotărârea instanței pronunțată potrivit alin. (8) lit. a) și b) C. proc. pen., poate fi atacată cu recurs de către procuror, de persoana care a făcut plângere, de persoana față de care s-a dispus neînceperea urmăririi penale, scoaterea de sub urmărire penală sau încetarea urmăririi penale, precum și de orice persoane ale căror interese legitime sunt vătămate.

În speță, secția penală a Înaltei Curți de Casație și Justiție a fost sesizată cu recurs declarat de petiționarul B.F. împotriva deciziei pronunțate în recurs, prin care Curtea de Apel Craiova a dispus respingerea, ca inadmisibil, a recursului declarat de același petiționar împotriva deciziei Tribunalului Dolj, prin care s-a dispus respingerea ca nefondat a recursului formulat de petiționar. Or, recunoașterea unei căi de atac în situații exceptate de legea procesuală penală constituie o încălcare a principiului legalității căilor de atac și, din acest motiv, apare ca o soluție inadmisibilă în ordinea de drept. Față de cele menționate mai sus, Înalta Curte, în conformitate cu prevederile art. 385 15 alin. (1) pct. 1 lit. a) Teza a II-a C. proc.

pen., va respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de petiționarul B.F. împotriva deciziei penale nr. 6 din 8 iunie 2004 a Curții de Apel Craiova. Potrivit art. 192 alin. (2) C. proc. pen., ca obliga recurentul petiționar la plata cheltuielilor judiciare către stat, conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de petiționarul B.F. împotriva deciziei penale nr. 6 din 8 ianuarie 2004 a Curții de Apel Craiova. Obligă recurentul petiționar să plătească suma de 20 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 24 octombrie 2005.