ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 5980/2005

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin încheierea din 22 mai 2003

pronunțată de Judecătoria Craiova, în dosarul nr. 7630/2003, s-a dispus

respingerea plângerii formulată de petiționarul B.F. împotriva rezoluției nr. 381/P/1997

a Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj.

Pentru a dispune astfel, prima

instanță a reținut următoarele:

Prin rezoluția nr. 381/P/1997 a

Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj, s-a dispus scoaterea de sub urmărire

penală a inculpatului B.F., pentru infracțiunile prevăzute de art. 197 alin.

(1) C. pen., art. 211 alin. (1) C. pen., art. 189 alin. (2) C. pen., și art. 309

C. pen., și a inculpaților P.A. și B.M., pentru infracțiunile prevăzute de art.

189 alin. (2) C. pen.

Pentru a adopta această soluție,

procurorul a reținut că, la 20 iulie 1994, partea vătămată B.V., la acea dată

minoră, fiind agresată fizic de tatăl său, petiționarul B.F., a fugit de acasă,

l-a cunoscut ulterior pe inculpatul B.F., cu care, în intenția de a se

căsători, a locuit timp de două săptămâni la domiciliul părinților acestuia din

comuna Lipov, județul Dolj. S-a mai reținut că atât B.F. cât și partea vătămată

erau bolnavi de sifilis și nu s-a putut stabili care dintre ei a transmis

celuilalt boala venerică, iar P.A. și B.M. nu au cunoscut și nu au participat

în nici un fel la faptele care au făcut obiectul sesizării.

În ce privește infracțiunea de

tâlhărie s-a reținut că suma de 40.000 lei pe care partea vătămată a avut-o

asupra sa a fost cheltuită de aceasta, iar ceasul la care a făcut referire

petiționarul în plângere, fusese pierdut de partea vătămată cu mult înaintea datei

de 20 iulie 1994.

Împotriva acestei rezoluții au fost

exercitate căile de atac prevăzute de art. 275 – art. 278 C. proc. pen., iar cu

adresa nr. 1831/533/2000 a Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție i

s-a comunicat petiționarului faptul că soluția adoptată de Parchetul de pe

lângă Tribunalul Dolj este legală și temeinică.

Prima instanță a constatat același

lucru conchizând că soluția pronunțată este conformă cu probele administrate.

Tribunalul Dolj, prin decizia penală

nr. 846 din 17 octombrie 2003, a respins, ca nefondat, recursul declarat de

petiționarul B.F. împotriva încheierii din 22 mai 2003 pronunțată de

Judecătoria Craiova și l-a obligat la 7.000.000 lei cheltuieli judiciare către

intimații inculpați și la 200.000 lei cheltuieli judiciare statului.

Petiționarul a declarat un nou

recurs arătându-și nemulțumirea cu privire la hotărârile pronunțate anterior.

Curtea de Apel Craiova, prin decizia

penală nr. 6 din 8 ianuarie 2004, constatând că recursul este declarat

împotriva unei decizii definitive, în baza art. 385

15

pct. 1 lit. a)

C. proc. pen., a respins, ca inadmisibil, recursul formulat de petiționar,

obligându-l și la 400.000 lei cheltuieli judiciare către stat.

La data de 21 iulie 2005,

petiționarul a formulat „recurs de nemulțumire” împotriva tuturor hotărârilor

pronunțate de Judecătoria Craiova, Tribunalul Dolj și Curtea de Apel Craiova,

criticându-le pentru nelegalitate și netemeinicie și solicitând, în rejudecare,

să se dispună „reanchetarea inculpaților pentru aflarea adevărului”.

Recursul declarat de petiționar este

inadmisibil pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 129 din Constituția

României, împotriva hotărârilor judecătorești, părțile interesate și Ministerul

Public pot exercita căile de atac în condițiile legii.

Așadar, posibilitatea promovării

unui control judiciar al hotărârilor judecătorești este statuată prin însăși

legea fundamentată.

Legea procesuală penală, prin norme

imperative, a stabilit un sistem al căilor de atac menit a asigura,

concomitent, prestigiul justiției, pronunțarea unei hotărâri judecătorești care

să fie conformă cu prevederile legale și să corespundă adevărului și care să

evite producerea oricărei vătămări materiale sau morale părților din proces.

În raport de dispozițiile art. 278

1

pct. 10 C. proc. pen., hotărârea instanței pronunțată potrivit alin. (8) lit.

a) și b) C. proc. pen., poate fi atacată cu recurs de către procuror, de

persoana care a făcut plângere, de persoana față de care s-a dispus neînceperea

urmăririi penale, scoaterea de sub urmărire penală sau încetarea urmăririi

penale, precum și de orice persoane ale căror interese legitime sunt vătămate.

În speță, secția penală a Înaltei

Curți de Casație și Justiție a fost sesizată cu recurs declarat de petiționarul

B.F. împotriva deciziei pronunțate în recurs, prin care Curtea de Apel Craiova

a dispus respingerea, ca inadmisibil, a recursului declarat de același

petiționar împotriva deciziei Tribunalului Dolj, prin care s-a dispus

respingerea ca nefondat a recursului formulat de petiționar.

Or, recunoașterea unei căi de atac

în situații exceptate de legea procesuală penală constituie o încălcare a

principiului legalității căilor de atac și, din acest motiv, apare ca o soluție

inadmisibilă în ordinea de drept.

Față de cele menționate mai sus,

Înalta Curte, în conformitate cu prevederile art. 385

15

alin. (1) pct.

1 lit. a) Teza a II-a C. proc. pen., va respinge, ca inadmisibil, recursul

declarat de petiționarul B.F. împotriva deciziei penale nr. 6 din 8 iunie 2004

a Curții de Apel Craiova.

Potrivit art. 192 alin. (2) C. proc.

pen., ca obliga recurentul petiționar la plata cheltuielilor judiciare către

stat, conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, recursul

declarat de petiționarul B.F. împotriva deciziei penale nr. 6 din 8 ianuarie

2004 a Curții de Apel Craiova.

Obligă recurentul petiționar să

plătească suma de 20 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 24

octombrie 2005.