ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2277/2003

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 309 din 2

aprilie 2002, Tribunalul București, secția a II-a penală, în fond după casare

cu trimitere, a condamnat pe inculpatul B.N. la o pedeapsă rezultantă de 14 ani

închisoare și 5 ani interzicerea drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a), b),

d) și e) C. pen., precum și la pedeapsa complementară a degradării militare,

prevăzută de art. 67 din același cod, pentru săvârșirea infracțiunilor de viol,

prevăzută de art. 197 alin. (2) lit. a) C. pen., de lipsire de libertate

prevăzută de art. 189 alin. (2) C. pen., de perversiuni sexuale, prevăzută de art.

201 alin. (1), cu referire la art. 200 alin. (3) C. pen. și de contaminare

venerică prevăzută de art. 309 C. pen.

S-a făcut aplicarea art. 71 și art. 64

C. pen.

S-a menținut starea de arest a

inculpatului și s-a dedus arestarea preventivă de la 8 ianuarie 2000, la zi.

În baza art. 14 și art. 346 C. proc.

pen., cu referire la art. 998 și art. 999 C. civ., a obligat pe inculpat să

plătească părții civile S.N.C., în solidar cu inculpatul G.A., 2.000.000 lei

despăgubiri civile.

S-a reținut că inculpatul a lipsit-o

de libertate pe partea vătămată S.N.C. pe timpul cât coinculpatul G.A. a

întreținut raporturi sexuale normale, anale și orale cu aceasta, la rândul său,

a întreținut raporturi sexuale prin constrângere cu aceeași parte vătămată și

le-a contaminat veneric pe martorele V.M. și D.M.

Împotriva hotărârii primei instanțe,

inculpatul a declarat apel, solicitând achitarea, întrucât nu se face vinovat

de săvârșirea infracțiunilor pentru care a fost condamnat.

Curtea de Apel București, secția I

penală, prin decizia nr. 303 din 4 iunie 2002, a respins apelul declarat de

inculpat, ca nefondat.

Pentru a hotărî astfel, instanța de

apel a reținut că susținerile inculpatului sunt infirmate de probele dosarului,

respectiv declarațiile părții vătămate, constatările consemnate în certificatul

medico-legal, fotografiile părților vătămate găsite la domiciliul aceluiași

inculpat și faptul că acesta era contaminat cu sifilis.

Curtea Supremă de Justiție, secția

penală, prin decizia nr. 2622 din 20 noiembrie 2002, a admis recursul declarat

de inculpat împotriva acestei din urmă hotărâri, a casat decizia penală atacată

și a trimis cauza aceleași instanțe, pentru rejudecarea apelului.

Instanța de recurs a reținut că hotărârea

atacată a fost pronunțată de judecătorii D.P. și E.P., aceasta din urmă fiind incompatibilă

în raport de împrejurarea că, în aceeași cauză, în ședința publică din data de

10 ianuarie 2001, a pus concluzii ca procuror, cerând respingerea apelului

declarat de inculpat.

Prin decizia penală nr. 13 din 21

ianuarie 2003, Curtea de Apel București, secția I penală, rejudecând după

casare cu trimitere apelul declarat de inculpatul B.N. împotriva hotărârii

primei instanțe, a decis respingerea acestuia, ca nefondat, cu motivarea că

prima instanță a stabilit corect starea de fapt, în baza probelor administrate.

Împotriva deciziei pronunțate în

apel, inculpatul B.N. a declarat prezentul recurs, reiterând susținerile din

apel privind lipsa vinovăției și stabilirea eronată a stării de fapt. În subsidiar,

prin apărător și personal având ultimul cuvânt, inculpatul a solicitat

reindividualizarea pedepsei, în sensul reducerii acesteia.

Recursul este nefondat.

Instanța de fond a stabilit corect

starea de fapt în baza probatoriului administrat în cauză. Sunt de reținut în

acest sens, concordant cu declarația părții vătămate și a coinculpatului,

caracterul de pretext al închirierii apartamentului la o chirie simbolică

pentru atragerea părții vătămate în scopul de a o viola, precum și faptul

încălzirii unei oale cu apă la aragaz și spălarea victimei, pe față și pe corp

în vederea ștergerii urmelor infracțiunilor de lipsire de libertate în mod

ilegal și perversiuni sexuale. Totodată, din certificatul medico-legal rezultă

că partea vătămată prezenta fisuri anal sângerânde, respectiv urmele unui

raport sexual recent. Pe de altă parte, deși inculpatul știa că suferă de o

boală venerică, a întreținut raporturi sexuale cu partea vătămată.

Totodată, pedeapsa aplicată acestui

inculpat este just individualizată în raport de criteriile generale prevăzute

de art. 72 C. pen. și de natură a asigura realizarea scopului și funcțiilor

pedepsei stabilite prin art. 25 din același cod, la stabilirea fiecărei pedepse

pentru infracțiunile reținute în sarcina sa instanța de fond având în vedere

gravitatea deosebită a faptelor comise, modul și condițiile concrete în care au

fost săvârșite infracțiunile, urmările acestora, precum și conduita

inculpatului înainte și după comiterea faptelor.

Susținerile inculpatului în sensul

nevinovăției sale nu au suport în probele dosarului.

Ca atare, vinovăția inculpatului

rezultând cu certitudine din probele administrate, iar pedeapsa fiind just individualizată,

împrejurări în raport de care criticile formulate în recurs se constată a fi

neîntemeiate, respingând apelul declarat de către acesta și menținând sentința

atacată, instanța de apel a pronunțat o decizie ce nu este supusă cazurilor de

casare prevăzute de art. 385

9

pct. 18 și 14 C. proc. pen., vizate de

către inculpat prin recursul declarat împotriva acestei din urmă hotărâri.

Totodată, examinând cauza și în

raport de dispozițiile art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen., nu se

constată nici motive de casare susceptibile a fi luate în considerare din

oficiu.

În consecință, pentru considerentele

ce preced, în baza art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Curtea

va respinge recursul declarat de inculpatul B.N. ca nefondat.

În baza art. 88 C. pen., cu referire

la art. 357 C. proc. pen., din pedeapsa aplicată acestui inculpat se va deduce

pedeapsa executată în arest preventiv, iar în baza art. 192 alin. (2) C. proc.

pen., recurentul-inculpat va fi obligat, potrivit dispozitivului, la plata

cheltuielilor judiciare către stat, din care onorariul avocatului din oficiu,

se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de inculpatul B.N. împotriva deciziei penale nr. 13 din 21 ianuarie

2003 a Curții de Apel București, secția I penală.

Deduce din pedeapsă perioada

executată în arest preventiv de la 8 ianuarie 2000, la 15 mai 2003.

Obligă pe recurent la plata sumei de

1.400.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat din care, suma de

300.000 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va

avansa din fondul Ministerului Justiției.

Pronunțată în ședință publică, azi

15 mai 2003.