ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2277/2003

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 309 din 2 aprilie 2002, Tribunalul București, secția a II-a penală, în fond după casare cu trimitere, a condamnat pe inculpatul B.N. la o pedeapsă rezultantă de 14 ani închisoare și 5 ani interzicerea drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a), b), d) și e) C. pen., precum și la pedeapsa complementară a degradării militare, prevăzută de art. 67 din același cod, pentru săvârșirea infracțiunilor de viol, prevăzută de art. 197 alin. (2) lit. a) C. pen., de lipsire de libertate prevăzută de art. 189 alin. (2) C. pen., de perversiuni sexuale, prevăzută de art. 201 alin. (1), cu referire la art. 200 alin. (3) C. pen.

și de contaminare venerică prevăzută de art. 309 C. pen. S-a făcut aplicarea art. 71 și art. 64 C. pen. S-a menținut starea de arest a inculpatului și s-a dedus arestarea preventivă de la 8 ianuarie 2000, la zi. În baza art. 14 și art. 346 C. proc. pen., cu referire la art. 998 și art. 999 C. civ., a obligat pe inculpat să plătească părții civile S.N.C., în solidar cu inculpatul G.A., 2.000.000 lei despăgubiri civile. S-a reținut că inculpatul a lipsit-o de libertate pe partea vătămată S.N.C. pe timpul cât coinculpatul G.A. a întreținut raporturi sexuale normale, anale și orale cu aceasta, la rândul său, a întreținut raporturi sexuale prin constrângere cu aceeași parte vătămată și le-a contaminat veneric pe martorele V.M.

și D.M. Împotriva hotărârii primei instanțe, inculpatul a declarat apel, solicitând achitarea, întrucât nu se face vinovat de săvârșirea infracțiunilor pentru care a fost condamnat. Curtea de Apel București, secția I penală, prin decizia nr. 303 din 4 iunie 2002, a respins apelul declarat de inculpat, ca nefondat. Pentru a hotărî astfel, instanța de apel a reținut că susținerile inculpatului sunt infirmate de probele dosarului, respectiv declarațiile părții vătămate, constatările consemnate în certificatul medico-legal, fotografiile părților vătămate găsite la domiciliul aceluiași inculpat și faptul că acesta era contaminat cu sifilis. Curtea Supremă de Justiție, secția penală, prin decizia nr. 2622 din 20 noiembrie 2002, a admis recursul declarat de inculpat împotriva acestei din urmă hotărâri, a casat decizia penală atacată și a trimis cauza aceleași instanțe, pentru rejudecarea apelului.

Instanța de recurs a reținut că hotărârea atacată a fost pronunțată de judecătorii D.P. și E.P., aceasta din urmă fiind incompatibilă în raport de împrejurarea că, în aceeași cauză, în ședința publică din data de 10 ianuarie 2001, a pus concluzii ca procuror, cerând respingerea apelului declarat de inculpat. Prin decizia penală nr. 13 din 21 ianuarie 2003, Curtea de Apel București, secția I penală, rejudecând după casare cu trimitere apelul declarat de inculpatul B.N. împotriva hotărârii primei instanțe, a decis respingerea acestuia, ca nefondat, cu motivarea că prima instanță a stabilit corect starea de fapt, în baza probelor administrate. Împotriva deciziei pronunțate în apel, inculpatul B.N.

a declarat prezentul recurs, reiterând susținerile din apel privind lipsa vinovăției și stabilirea eronată a stării de fapt. În subsidiar, prin apărător și personal având ultimul cuvânt, inculpatul a solicitat reindividualizarea pedepsei, în sensul reducerii acesteia. Recursul este nefondat. Instanța de fond a stabilit corect starea de fapt în baza probatoriului administrat în cauză. Sunt de reținut în acest sens, concordant cu declarația părții vătămate și a coinculpatului, caracterul de pretext al închirierii apartamentului la o chirie simbolică pentru atragerea părții vătămate în scopul de a o viola, precum și faptul încălzirii unei oale cu apă la aragaz și spălarea victimei, pe față și pe corp în vederea ștergerii urmelor infracțiunilor de lipsire de libertate în mod ilegal și perversiuni sexuale.

Totodată, din certificatul medico-legal rezultă că partea vătămată prezenta fisuri anal sângerânde, respectiv urmele unui raport sexual recent. Pe de altă parte, deși inculpatul știa că suferă de o boală venerică, a întreținut raporturi sexuale cu partea vătămată. Totodată, pedeapsa aplicată acestui inculpat este just individualizată în raport de criteriile generale prevăzute de art. 72 C. pen. și de natură a asigura realizarea scopului și funcțiilor pedepsei stabilite prin art. 25 din același cod, la stabilirea fiecărei pedepse pentru infracțiunile reținute în sarcina sa instanța de fond având în vedere gravitatea deosebită a faptelor comise, modul și condițiile concrete în care au fost săvârșite infracțiunile, urmările acestora, precum și conduita inculpatului înainte și după comiterea faptelor.

Susținerile inculpatului în sensul nevinovăției sale nu au suport în probele dosarului. Ca atare, vinovăția inculpatului rezultând cu certitudine din probele administrate, iar pedeapsa fiind just individualizată, împrejurări în raport de care criticile formulate în recurs se constată a fi neîntemeiate, respingând apelul declarat de către acesta și menținând sentința atacată, instanța de apel a pronunțat o decizie ce nu este supusă cazurilor de casare prevăzute de art. 385 9 pct. 18 și 14 C. proc. pen., vizate de către inculpat prin recursul declarat împotriva acestei din urmă hotărâri. Totodată, examinând cauza și în raport de dispozițiile art. 385 9 alin. (3) C. proc. pen., nu se constată nici motive de casare susceptibile a fi luate în considerare din oficiu.

În consecință, pentru considerentele ce preced, în baza art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Curtea va respinge recursul declarat de inculpatul B.N. ca nefondat. În baza art. 88 C. pen., cu referire la art. 357 C. proc. pen., din pedeapsa aplicată acestui inculpat se va deduce pedeapsa executată în arest preventiv, iar în baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul-inculpat va fi obligat, potrivit dispozitivului, la plata cheltuielilor judiciare către stat, din care onorariul avocatului din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul B.N. împotriva deciziei penale nr. 13 din 21 ianuarie 2003 a Curții de Apel București, secția I penală. Deduce din pedeapsă perioada executată în arest preventiv de la 8 ianuarie 2000, la 15 mai 2003. Obligă pe recurent la plata sumei de 1.400.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat din care, suma de 300.000 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Pronunțată în ședință publică, azi 15 mai 2003.