ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 662/2004

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 1895 din 14

august 2002, Judecătoria sector 5 București l-a condamnat pe inculpatul G.C. în

baza art. 197 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., la 10

ani închisoare.

În baza art. 61 C. pen., a fost

revocată liberarea condiționată pentru restul de 444 zile din pedeapsa de 3 ani

și 6 luni aplicată prin sentința penală nr. 1175 din 21 iulie 1999 a

Judecătoriei sector 1, pe care l-a contopit cu pedeapsa din prezenta cauză,

dispunând ca inculpatul să execute pedeapsa de 10 ani închisoare, sporită cu 2

ani, în total având de executat 12 ani închisoare, cu aplicarea art. 64 și art.

71 C. pen.

S-a dispus și interzicerea

drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) și e) C. pen., pe o perioadă de 5

ani după executarea pedepsei principale.

Inculpatul a fost obligat la

despăgubiri civile către Spitalul Universitar de Urgență București și s-a luat

act că partea vătămată nu s-a constituit parte civilă.

A fost dedusă din pedeapsă durata

detenției preventive de la 22 iunie 2002 la zi și menținută arestarea preventivă.

Inculpatul a mai fost obligat la

plata cheltuielilor judiciare către stat.

Instanța a reținut,

în esență, că la data de 17 iunie 2002, inculpatul G.C., prin constrângere,

folosindu-se de un cuțit, a întreținut raport sexual cu partea vătămată N.A.M.

Apelul inculpatului împotriva

acestei hotărâri a fost respins, ca nefondat, prin decizia penală nr. 1796 din

1 noiembrie 2002 a Tribunalului București.

Recursul inculpatului împotriva

deciziei penale sus-menționate, prin care a solicitat reducerea pedepsei, a

fost respins, ca nefondat, prin decizia penală nr. 2523 din 20 decembrie 2002 a

Curții de Apel București.

Impotriva acestei decizii penale

inculpatul a declarat recurs la data de 5 decembrie 2003, reiterând cererea din

precedentele căi de atac, de reducere a pedepsei.

Verificând hotărârea atacată în

raport cu dispozițiile legale care reglementează felul căilor de atac, se

constată că recursul este inadmisibil.

Așa cum rezultă din dispozițiile

procesual-penale privind judecata, cuprinse în Titlul II al Codului de

procedură penală, căile ordinare de atac sunt apelul și recursul.

Dispozițiile art. 385

1

C.

proc. pen., care prevăd limitativ și expres hotărârile supuse recursului, nu

menționează printre acestea, și deciziile pronunțate, ca instanțe de recurs, de

către curțile de apel.

De urmare, recursul inculpatului,

declarat împotriva deciziei penale nr. 2523 din 20 decembrie 2002, pronunțată

de Curtea de Apel București, ca instanță de recurs, este inadmisibil.

Recurentul va fi obligat la plata

cheltuielilor judiciare către stat, în care va fi inclusă și suma reprezentând

onorariul pentru apărătorul din oficiu, care va fi avansată din fondul

Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, recursul

declarat de inculpatul G.C. împotriva deciziei penale nr. 2523 din 20 decembrie

2003 a Curții de apel București, secția I penală.

Obligă pe recurent la plata sumei de

1.600.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 400.000 lei,

reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul

Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 4

februarie 2004.