ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2057/2003

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2057/2003 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2003)

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Tribunalul Dolj, prin sentința

penală nr. 532 din 8 octombrie 2001, în baza art. 20, raportat la art. 174 și

art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen., cu aplicarea art. 73 lit. a) și b) art. 76

lit. b) din același cod, a condamnat pe inculpatul T.C.D. la pedeapsa de un an

și 6 luni închisoare.

A aplicat dispozițiile art. 71 și

ale art. 64 C. pen.

În baza art. 88 C. pen., a dedus din

pedeapsa aplicată inculpatului prevenția de la 3 iulie 2000, la 23 octombrie

2000.

În baza art. 118 lit. b) C. pen., a

dispus confiscarea unei bâte, corp delict.

A obligat inculpatul la plata sumei

de 5.193.346 lei, reprezentând contravaloarea cheltuielilor ocazionate de

spitalizarea părții vătămate, cu dobânzile legale aferente către Spitalul

Clinic nr. 1 Craiova, de la data rămânerii definitive a hotărârii și până la

achitarea integrală a debitului.

Inculpatul a fost obligat la plata

sumei de 628.000 lei, cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 128.000

lei, reprezentând contravaloarea taxei raportului de constatare medico-legală

către I.M.L. Craiova.

Hotărând astfel, prima instanță a

reținut, în esență, următoarele:

Partea vătămată M.M. consuma în mod

frecvent băuturi alcoolice și, pe fondul acestui consum, devenea violent și

întreținea o stare conflictuală în familie.

Aceste neînțelegeri s-au accentuat,

întrucât soția sa a contractat unele împrumuturi pentru fiica sa C., care era

căsătorită cu inculpatul și despre care sus-numitul nu avusese cunoștință.

Totodată, partea vătămată a observat lipsa unui lănțișor și a unui inel din aur

și negăsind în domiciliul comun pe soția sa, a mers la reședința fiicei sale

F.R., unde se afla aceasta și i-a spus că, în timp de 30 de minute, să-i aducă

obiectele din aur, după care a plecat. Soția sa M.V., știind că bijuteriile din

aur au fost amanetate de fiică, a plecat la locuința celeilalte fiice și anume,

C., soția inculpatului.

Numitul M.M. a revenit după cele 30

minute, la apartamentul fiicei sale R. și cum soția plecase, a devenit foarte

nervos, motiv pentru care a început să-i aducă fiicei injurii și amenințări că

le va da foc dacă nu-i vor restitui lănțișorul și inelul din aur, având în mână

o sticlă de 1/2 litri cu benzină, cu un dop de hârtie. Aceasta, de frică, a

sunat-o inițial pe sora sa C. la telefon și i-a comunicat că tatăl lor este

foarte agitat și are asupra sa o sticlă cu benzină și amenință că le va da foc

la apartament dacă nu va primi cele două bunuri din aur, iar ulterior, a sunat

la telefonul mobil pe cumnatul său, T.C.D., care era de serviciu în tura de

noapte la Spitalul de Neuropsihiatrie, unde lucra în funcție de oficiant

sanitar.

Inculpatul T.C.D. s-a învoit la

serviciu și s-a deplasat împreună cu martorul V.G. (infirmier) unde locuia,

după ce se înarmase cu o bâtă, pe care era o țeavă din metal galben, iar după

2-3 minute a observat pe socrul său care avea în mână sticla cu benzină.

A încercat să discute cu acesta din

urmă, însă nu a reușit, discuția degenerând în amenințări și insulte reciproce.

În momentul în care victima a aprins

dopul din hârtie de la sticla cu benzină, inculpatul a fugit în parcarea auto din

apropiere, iar când partea vătămată a stins flacăra, s-a apropiat de acesta,

după ce a luat bâta din rondul de flori și a început să o lovească peste

membrele superioare, abdomen, torace și cap, până ce a căzut la pământ. În timp

ce victima se afla căzută pe trotuarul din fața blocului, a mai lovit-o și cu

picioarele în torace, fracturându-i coastele 8 și 9, care au lezat plămânul în

partea inferioară stângă. Urmare acestor leziuni toracice, victima a suferit un

pneumotorax stâng, fiind necesară intervenția chirurgicală și drenaj pleural.

Din raportul de constatare

medico-legală nr. 1642/A1/2000, rezultă că partea vătămată a prezentat leziuni

de violență ce pot data din 18 iunie 2000, produse prin loviri repetate cu

corpuri dure, leziuni ce necesită 25-30 zile îngrijiri medicale de la data

producerii, dacă nu survin complicații și au pus în primejdie viața victimei.

Împotriva acestei sentințe a

declarat apel inculpatul, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie și a

solicitat ca, prin admiterea apelului, să se dispună, într-o primă teză,

achitarea sa, întrucât fapta nu este prevăzută de legea penală; în a doua teză,

aplicarea dispozițiilor art. 44 C. pen., întrucât s-a aflat în legitimă apărare

și în a treia teză, schimbarea încadrării juridice dată faptei, în infracțiunea

prevăzută de art. 182 C. pen.

Curtea de Apel Craiova, prin decizia

penală nr. 277 din 24 iunie 2002, a respins apelul, ca nefondat, cu motivarea

că susținerile inculpatului în sensul că partea vătămată a căzut pe scări,

fracturându-și coastele și că fapta săvârșită de inculpat nu este prevăzută de

legea penală, sunt contrazise de raportul de expertiză medico-legală, din care

rezultă că partea vătămată a suferit multiple leziuni pe tot corpul, ce au fost

produse prin lovituri repetate cu corpuri dure.

De asemenea, susținerea inculpatului

în sensul că s-a aflat în legitimă apărare, acționând pentru a înlătura un atac

material, direct, imediat și injust din partea părții vătămate, a fost

înlăturată, ca neîntemeiată, de către instanța de control judiciar, care a

reținut, pe baza probelor de la dosar, că atacul părții vătămate încetase, prin

stingerea sticlei cu benzină, în momentul în care inculpatul a început să-i

aplice acestuia loviturile, iar solicitarea de schimbare a încadrării juridice

dată faptei, din tentativa la infracțiunea de omor, în infracțiunea de vătămare

corporală gravă, prevăzută de art. 182 C. pen., a fost înlăturată, întrucât din

probatorii rezultă intenția inculpatului de a suprima viața părții vătămate.

Nemulțumit de hotărârea pronunțată

de instanța de apel, inculpatul, în termen legal, a declarat recurs, reluând,

în esență, criticile analizate și de instanța de control judiciar și anume, a

susținut că s-a aflat în legitimă apărare, întrucât a acționat pentru a înlătura

pericolul iminent de incendiere de către partea vătămată a apartamentului său,

lovind-o pe aceasta peste mâini și picioare cu un băț, pe care l-a luat

instantaneu dintr-un boschet din fața blocului, fără, însă, a-i produce

leziunile toracice care i-au pus viața în pericol și care au fost cauzate prin

cădere, partea vătămată aflându-se în stare de ebrietate, și a solicitat în

principal, achitarea sa, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10

alin. (1) lit. e) C. pen.

În subsidiar, inculpatul a solicitat

să se rețină lipsa pericolului social al faptei comise, cu aplicarea unei

sancțiuni administrative, prevăzută de art. 91 C. pen., iar oral, în ședința

publică de judecată, a mai solicitat, prin apărătorul său, să se dispună

suspendarea condiționată a executării pedepsei aplicate.

Recursul declarat de inculpat nu

este fondat.

Analizând actele și lucrările de la

dosar, se constată că, atât prima instanță, cât și instanța de apel au reținut

o corectă situație de fapt, confirmată de probele administrate în cauză, cărora

le-au dat o interpretare corectă, încadrând fapta comisă de inculpat în textul

de lege corespunzător, pentru care i-au aplicat o pedeapsă just

individualizată, cu respectarea prevederilor art. 72 și art. 52 C. pen.

În ce privesc criticile formulate de

inculpat, sunt de arătat următoarele:

a) Pentru existența legitimei

apărări, astfel cum rezultă din dispozițiile art. 44 alin. (2) C. pen., este

necesar să se stabilească că atacul material, direct, imediat și injust,

săvârșit de către partea vătămată, care era de natură să pună în pericol grav

persoana sau drepturile celui atacat.

Toate condițiile cerute de art. 44

alin. (2) C. pen., trebuie îndeplinite cumulativ, pentru a putea fi reținută

existența legitimei apărări.

În speță, se constată că altercația

dintre inculpat și partea vătămată a intervenit în apropierea blocului unde

inculpatul avea un apartament, situat la etajul al 9-lea, și unde se aflau

soția și soacra acestuia.

În momentul în care partea vătămată

a aprins dopul de hârtie de la sticla cu benzină, inculpatul a fugit în

parcarea auto din apropiere, iar când partea vătămată a stins flacăra, s-a

apropiat de aceasta, după ce a luat bâta din rondul de flori unde a fost

ascunsă și a început să o lovească peste membrele superioare, abdomen, torace

și cap, până ce a căzut la pământ.

Or, în atare împrejurări, când

inculpatul a început să lovească pe partea vătămată abia după ce aceasta

încetase atacul și stinsese focul de la gura sticlei, este evident că la acel

moment, inculpatul nu se afla în fața unui pericol grav pentru viața sa, a

altora ori pentru drepturile sale și, prin urmare, acțiunea sa de a lovi în mod

repetat și grav pe partea vătămată, cu o bâtă, nu poate fi încadrată ca

îndeplinând cerințele art. 44 alin. (2) C. pen.

În mod corect, instanțele de fond și

de apel au reținut că inculpatul a săvârșit faptele în condițiile unei

puternice tulburări cauzată de comportarea culpabilă a părții vătămate și au

aplicat în cauză dispozițiile art. 73 lit. b) C. pen., privind circumstanța atenuantă

a provocării, motiv pentru care critica, prin care inculpatul solicită a se

dispune achitarea sa, nu poate fi primită.

b) Neîntemeiată se dovedește a fi și

solicitarea inculpatului de a se reține că fapta comisă nu prezintă pericolul

social al unei infracțiuni, susținând că leziunile părții vătămate nu au fost

urmarea loviturilor aplicate de el, ci au fost produse prin cădere, deoarece

partea vătămată se afla în stare de ebrietate.

Potrivit art. 18

1

C.

pen., nu constituie infracțiune fapta prevăzută de legea penală, dacă prin

atingerea minimă adusă uneia din valorile apărate de lege și prin conținutul ei

concret, fiind lipsită în mod vădit de importanță, nu prezintă gradul de

pericol social al unei infracțiuni.

La stabilirea corectă a gradului de

pericol social se ține seama de modul și mijloacele de săvârșire a faptei, de

scopul urmărit, de împrejurările în care fapta a fost comisă, de urmarea

produsă sau care s-ar fi putut produce, precum și de persoana și conduita

făptuitorului.

Din examinarea lucrărilor dosarului,

rezultă că fapta săvârșită de inculpat prezintă pericolul social al unei

infracțiuni, astfel că nu este cazul a se face aplicarea dispozițiilor art. 18

1

C. pen.

Referitor la modul și mijloacele de

săvârșire a faptei este de reținut că, în declarațiile martorilor V.G., B.C. și

S.A., se precizează că inculpatul a aplicat multiple lovituri părții vătămate

pe care a doborât-o la pământ, cu o bâtă, pe care martorul V.G. a descris-o ca

fiind o coadă de mătură pe care era trasă o țeavă metalică de culoare galbenă

și pe care inculpatul o luase cu el de la spital.

În timp ce victima se afla căzută pe

trotuarul din fața blocului, inculpatul a mai lovit-o și cu picioarele în

torace, fracturându-i coastele 8 și 9, care au lezat plămânul în partea

inferioară stânga și urmare acestor leziuni toracice, partea vătămată a suferit

un pneumotorax stâng, fiind necesară intervenția chirurgicală și drenaj

pleural, depozițiile martorilor coroborându-se și cu raportul de expertiză

medico-legală nr. 1642/ A 1 din 23 iunie 2000 și suplimentul la acest raport,

care au stabilit că „leziunile de la nivelul capului, membrelor superioare și

toracelui au fost produse prin loviri repetate cu un corp dur și alungit”.

Or, urmările produse părții

vătămate, leziuni care i-au pus viața în pericol și pentru a căror vindecare,

au fost necesare îngrijiri medicale timp de 25-30 zile, nu pot fi considerate

ca lipsite de gravitate.

Împrejurările menționate vădesc

existența pericolului social al faptei și făptuitorului, ce caracterizează fapta

comisă de acesta ca infracțiune, conduita anterioară bună a inculpatului

nefiind de natură să ducă la altă concluzie.

c) În ce privește pedeapsa aplicată

inculpatului, se constată că a fost just individualizată, atât în ceea ce

privește cuantumul ei, cât și modalitatea de executare.

La dozarea pedepsei aplicate,

instanțele au făcut o corectă aplicare a dispozițiilor art. 72 C. pen., în

sensul că au apreciat în mod just pericolul social al faptei, starea de

provocare a părții vătămate, precum și datele ce caracterizează persoana

inculpatului, care nu are antecedente penale, iar anterior a avut o bună

conduită.

Numai ținând seama de datele

favorabile inculpatului, instanțele au putut să-i aplice pedeapsa de un an și 6

luni închisoare, coborâtă mult sub limita minimă prevăzută de lege pentru fapta

comisă, și au apreciat în mod corect că scopul pedepsei, astfel cum este

prevăzut de art. 52 C. pen., se poate realiza numai prin privare de libertate,

neexistând alte temeiuri pentru schimbarea modalității de executare.

În consecință, pentru considerentele

arătate, având în vedere hotărârile atacate în raport cu prevederile art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen., nu se constată existența și a altor motive care

analizate din oficiu să ducă la casare, urmează a se constata că recursul

declarat de inculpatul T.C.D. este nefondat și va fi respins ca atare, în

temeiul art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen. și a se dispune

potrivit dispozitivului prezentei decizii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de inculpatul T.C.D. împotriva deciziei penale nr. 277 din 24 iunie

2002 a Curții de Apel Craiova.

Deduce din pedeapsa aplicată, timpul

arestării preventive de la 3 iulie 2000, la 23 octombrie 2000.

Obligă pe recurent la plata sumei de

1.000.000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Pronunțată în ședință publică, azi 6

mai 2003.