ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3133/2003

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3133/2003 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2003)

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 241 din 24

aprilie 2002, Tribunalul Dolj a condamnat pe inculpatul D.S. la:

- 15 ani închisoare și 5 ani

interzicerea drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pentru

săvârșirea infracțiunii de omor calificat, prevăzută de art. 174 C. pen.,

raportat la art. 175 lit. i) C. pen.

S-a făcut aplicarea art. 71 și art.

64 C. pen.

În baza art. 350 C. proc. pen., i-a

fost menținută starea de arest a inculpatului, iar în temeiul art. 88, din

pedeapsa pe care acesta urmează să o execute, s-a dedus timpul arestării preventive

de la 12 mai 2001, la zi.

Prin aceeași sentință inculpatul a

fost obligat să plătească Spitalului Clinic Craiova suma de 1.960.377 lei, cu

titlu de cheltuieli de spitalizare, cu dobânzile legale aferente calculate de

la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare și până la achitarea totală a

debitului.

A fost admisă, în parte, acțiunea

civilă, iar inculpatul a fost obligat să plătească părții civile N.J., sumele

de 75.085.187 lei, cu titlu de despăgubiri civile, 50.000.000 lei, cu titlu de

daune morale și 1.500.000 lei cheltuieli judiciare.

De asemenea, inculpatul a fost

obligat la plata unei prestații periodice lunare, în cuantum de 258.682 lei,

către minora N.A.C., începând cu 11 noiembrie 2001 și până la majorat sau la

intervenția unei cauze legale de modificare sau încetare a obligației.

Diferit, inculpatul a fost obligat

să plătească statului suma de 4.000.000, cu titlu de cheltuieli judiciare.

Pentru a pronunța această hotărâre,

prima instanță a reținut în fapt următoarele:

În seara zilei de 11 mai 2001,

victima N.I. venea cu autoturismul proprietate personală la părinții săi din

Craiova, Cartierul Valea Roșie, pentru a-i lua acasă pe soție și copil. În

momentul în care a intrat pe aleea dintre blocuri a observat că intrarea în

alee era blocată de autoturismul la volanul căruia se găsea inculpatul D.S.

care discuta cu niște persoane.

Era de notorietate faptul că

inculpatul obișnuia să lase adesea autoturismul în mijlocul aleilor din

cartier, distrându-se și în același timp șicanând pe ceilalți conducători auto.

Victima N.I. a avertizat sonor de

blocarea drumului de către inculpat, încercare nesocotită de acesta, motiv

pentru care victima a coborât de la volan și s-a apropiat de autoturismul

inculpatului pe care l-a invitat să deblocheze drumul, fiind întâmpinat cu un

refuz categoric.

Conflictul a fost aplanat pentru un

moment ca urmare a intervenției martorului G.I. care îi cunoștea pe amândoi.

Cu toate acestea, victima constatând

că inculpatul a rămas, în continuare, în mod ostentativ, în intersecție, deși

îl clacsonase, a mers din nou la acesta, cerându-i să elibereze aleea, între ei

având loc un dialog injurios, care a fost, și de această dată, aplanat de

intervenția aceleași persoane, G.I.

Întrucât inculpatul continua să

refuze eliberarea accesului în alee, victima s-a deplasat din nou la

autoturismul acestuia și profitând de faptul că geamul de la portiera din

stânga era lăsată a pătruns peste inculpat cu intenția de a-l lovi, lucru pe

care nu l-a reușit, deoarece în acel moment inculpatul a luat un cuțit din

buzunarul portierei din dreapta și i-a aplicat victimei o lovitură în zona

pectorală stânga.

În urma loviturii primită, victima

s-a retras cu greutate la autoturismul său și a încercat să plece în urmărirea

inculpatului, dar la mică distanță s-a prăbușit peste volan și cu toate că a

fost transportat de urgență la spital, în scurt timp a încetat din viață.

Raportul de constatare medico-legală

– autopsie, întocmit în cauză a concluzionat că moartea victimei N.I. a fost

violentă și s-a datorat hemoragiei interne și externe, consecința unei plăgi

înjunghiate toracice cu interesare cardiacă cu traiect antero-posterior și că

leziunea de violență s-a putut produce prin lovire cu un corp tăietor-înțepător

(posibil cuțit) a cărui lamă are lungimea minimă de 10-12 cm și lățimea maximă

de cca. un cm.

Împotriva acestei hotărâri au

declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Dolj, partea civilă N.J.,

inculpatul D.S. și tatăl său, D.G.

Prin apelul declarat Parchetul de pe

lângă Tribunalul Dolj a criticat hotărârea primei instanțe cu privire la:

- pedeapsa aplicată inculpatului pe

care o consideră prea blândă, fiind orientată către minimul legal, deși fapta

comisă prezintă un pericol social major, demonstrat prin perseverența

infracțională manifestată de acesta la locul faptei și consecințele grave

cauzate, solicitând majorarea acesteia;

- sumele acordate părții civile

N.J., cu titlu de despăgubiri, reprezentând cheltuielile neachitate pentru

înmormântarea victimei și pomenile ulterioare ca și cele cu titlu de daune

morale, sunt prea mici în raport cu probatoriul administrat și conținutul

prejudiciului moral încercat de partea civilă și familie, solicitându-se

majorarea acestora la suma de 100.000.000 lei, urmând a fi majorate în același

timp și daunele morale.

Partea civilă N.J. a criticat

aceeași hotărâre cu privire la cuantumul atât al daunelor materiale, cât și al

celor morale pe care le consideră ca fiind prea mici în raport cu dovezile

făcute, solicitând majorarea acestora.

Inculpatul a criticat hotărârea

instanței de fond referitor la greșita încadrare juridică a faptei în

infracțiunea de omor calificat, solicitând a fi schimbată în infracțiunea de

loviri cauzatoare de moarte, întrucât intenția sa nu a fost de a ucide pe

victimă, ori în infracțiunea de omor simplu, prin înlăturarea agravantei

prevăzută de art. 175 lit. i) C. pen., întrucât actul de agresiune a avut loc

în interiorul autoturismului său și nu în drumul public.

Tatăl inculpatului D.G. nu și-a

motivat apelul declarat.

Curtea de Apel Craiova, prin decizia

penală nr. 537 din 28 noiembrie 2002, a admis apelurile declarate de Parchetul

de pe lângă Tribunalul Dolj și partea civilă N.J. pe care a desființat-o, în

sensul că a majorat pedeapsa aplicată inculpatului la 20 ani închisoare și 10

ani interzicerea drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen.

De asemenea, au fost majorate

cuantumul daunelor morale acordate părții civile N.J. la 150.000.000 lei,

precum și o prestație periodică pentru minora N.A.C. la 1.000.000 lei, lunar.

Au fost menținute celelalte

dispoziții ale hotărârii atacate și a fost respins ca nefondat apelul declarat

de inculpatul D.S. și ca inadmisibil apelul declarat de D.G., tatăl

inculpatului.

Prin aceeași decizie inculpatul a

fost obligat să plătească statului suma de 1.000.000 lei, cu titlu de

cheltuieli judiciare și de 1.500.000 lei, cu același titlu către partea civilă

N.J.

S-a menținut starea de arest a

inculpatului și s-a dedus, în continuare, timpul arestării preventive, la zi.

În motivarea acestei decizii curtea

de apel a arătat că:

- „În ce privește tratamentul

sancționator, se constată că într-adevăr, față de gravitatea maximă a faptei

comise de inculpat, astfel cum este confirmată prin consecințele cauzate și

anume suprimarea vieții victimei și perseverența infracțională manifestată de

inculpat la locul faptei, prin conduita antisocială care a atras aprobiul

tuturor persoanelor în număr mare prezente la locul faptei, este prea blândă și

urmează ca prin desființarea sentinței pedeapsa să fie majorată în mod corespunzător”.

- „Sub aspectul laturii civile, se

constată, de asemenea, că, daunele morale acordate părții civile sunt în

cuantum prea redus, față de prejudiciul moral accentuat suferit de aceasta și

de fiica minoră, în vârstă de 2 ani, precum și de întreaga familie, reclamau un

cuantum mai ridicat, ce urmează să fie operat și acordat prin admiterea

apelului”.

S-a mai arătat că „prestația

periodică acordată pentru întreținerea minorei ce a rămas în urma victimei este

în cuantum prea redus, ținându-se seama că din luna aprilie 2001, victima

realiza un venit brut lunar de 4.686.405 lei, atestat prin adeverința nr. 33

din 30 ianuarie 2002, eliberată de SC W.I.E. SRL București, unitate în cadrul

căreia victima era angajată, criterii față de care se constată o mai importantă

contribuție a victimei pe timpul vieții, la întreținerea minorei, ca și de

contribuția nemijlocită a victimei la asigurarea climatului familial, efectiv

și de educația, pentru minoră, toate acestea urmând ca prin majorarea

cuantumului prestației periodice, să fie complinite în mai mare măsură,

menținând însă cuantumul despăgubirilor civile, reprezentând cheltuielile

efectuate pentru înmormântarea victimei și pomenile ulterioare, întrucât sumele

deja acordate sunt în limita confirmării lor de către probatoriile

administrate, menținând și celelalte dispoziții ale sentinței”.

- „Pentru subzistența infracțiunii

de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte prevăzută de art. 183 C. pen., se

impune existența condiției praeterintenției, cerință neîndeplinită în speță,

iar în ce privește faptul că actul de agresiune a fost comis de inculpat în

interiorul autoturismului este irelevant pentru schimbarea de încadrare

solicitată, întrucât autoturismul se găsea în drum public și sub observația

persoanelor în număr mare la locul faptei”.

- În cauză nu se justifică reținerea

în favoarea inculpatului a dispozițiilor art. 73 lit. a) ori art. 73 lit. b) C.

pen., „deoarece nu subzistă nici o depășire a limitelor legitimei apărări și

nici starea de provocare, în condițiile în care conduita nesemnificativă

agresivă a victimei a fost rezultatul atitudinii antisociale manifestate de

inculpat, prin blocarea drumului public cu autoturismul său în pofida

încercărilor victimei și al unor martori de a-l determina să renunțe la această

atitudine”.

- „În raport cu soluția ce se va

pronunța în apelul Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj, urmează a se

înlătura și solicitarea inculpatului în legătură cu a se opera o reducere de

pedeapsă”, precum și critica referitoare la greșita acordare de daune morale

părții civile.

- „În ce privește pe D.G., tatăl

inculpatului, se reține că apelul acestuia este nemotivat, dar și inadmisibil,

întrucât acesta nu se încadrează între persoanele enumerate în art. 362 C.

proc. pen., care să poată fi abilitate în exercitarea căii de atac a apelului,

în favoarea inculpatului, fiul său major”.

Împotriva deciziei pronunțată de

curtea de apel a declarat recurs inculpatul D.S. pe care a criticat-o pentru

aceleași motive invocate și la judecata în apel și anume:

- omisiunea instanței de a constata

că în cauză sunt aplicabile dispozițiile art. 73 lit. a) ori art. 73 lit. b) C.

pen., întrucât lovirea victimei de către el s-a datorat comportării culpabile a

acesteia, care s-a manifestat violent, el nefăcând altceva decât să se apere de

atacul violent exercitat asupra sa;

- greșita încadrare juridică a

faptei în infracțiunea de omor calificat, în cauză impunându-se înlăturarea

agravantei prevăzută de art. 175 lit. i) C. pen., întrucât lovirea victimei de

către el nu a avut loc într-un loc public cum o cere acest text de lege, ci în

autoturismul său care nu poate fi considerat ca fiind public, câtă vreme este

un bun proprietate personală;

- pedeapsa aplicată pe care o

consideră prea mare, în raport cu împrejurările comiterii faptei la dozarea

acesteia urmând să se țină seama și de faptul că victima a fost aceea care s-a

manifestat violent, determinându-l să se apere în modalitatea reținută de

instanțe.

Recursul declarat de inculpatul D.S.

este fondat însă numai în ce privește critica privind greșita individualizare a

pedepsei.

Analizând actele și lucrările de la

dosar se constată că în cauză a fost reținută o corectă situație de fapt,

confirmată de probele de la dosar, corect apreciate de instanțe, iar încadrarea

juridică dată faptei este cea legală.

Revenind la recursul declarat de

inculpat, în ce privesc criticile privind omisiunea reținerii în favoarea sa a

prevederilor art. 73 lit. a), ori art. 73 lit. b) C. pen. și a greșitei

încadrări juridice a faptei, în sensul înlăturării agravantei prevăzută de art.

175 lit. i) C. pen., urmează, pentru considerentele arătate în motivarea

instanței de apel, redată pe larg și în decizia de față pe care instanța de

recurs și le însușește pe deplin și a căror reluare nu se mai impune, a se

constata că sunt nefondate.

În ce privește pedeapsa aplicată

inculpatului, urmare a majorării acesteia de către instanța de apel, se

constată că este prea severă, deoarece în cauză s-a acordat o importanță prea

mare pericolului social al faptei, fără a se ține seama, la dozarea acesteia,

și de comportamentul victimei, care s-a manifestat violent în sensul că l-a

atacat pe acesta în interiorul autoturismului în care se afla, creând premisele

reacției violente a inculpatului, fără însă ca acest comportament să poată fi

apreciat în sensul prevederilor art. 73 lit. a) ori art. 73 lit. b) C. pen.,

dar care nici nu poate fi neglijat în sensul reflectării sale în cuantumul

pedepsei.

În consecință, pentru considerentele

arătate, având în vedere faptul că în cauză nu se identifică și existența unor

alte motive care, analizate din oficiu în temeiul art. 385

9

alin.

(3) C. proc. pen., să ducă la modificări ale hotărârilor pronunțate în cauză,

urmează a se constata că recursul declarat de inculpatul D.S. este fondat numai

în ce privește cuantumul pedepsei privative de libertate aplicată, a fi admis,

a casa decizia atacată sub acest aspect și a se dispune potrivit dispozitivului

prezentei decizii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de

inculpatul D.S. împotriva deciziei penale nr. 537 din  28 noiembrie 2002 a

Curții de Apel Craiova.

Casează decizia atacată cu privire

la cuantumul pedepsei privative de libertate aplicate.

Modifică pedeapsa aplicată

inculpatului, în sensul că o reduce de la 20 ani închisoare, la 16 ani

închisoare.

Deduce din pedeapsa aplicată, timpul

reținerii și arestării preventive de la 12 mai 2001, la 1 iulie 2003.

Pronunțată în ședință publică, azi 1

iulie 2003.