ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3133/2003

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 241 din 24 aprilie 2002, Tribunalul Dolj a condamnat pe inculpatul D.S. la: - 15 ani închisoare și 5 ani interzicerea drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pentru săvârșirea infracțiunii de omor calificat, prevăzută de art. 174 C. pen., raportat la art. 175 lit. i) C. pen. S-a făcut aplicarea art. 71 și art. 64 C. pen. În baza art. 350 C. proc. pen., i-a fost menținută starea de arest a inculpatului, iar în temeiul art. 88, din pedeapsa pe care acesta urmează să o execute, s-a dedus timpul arestării preventive de la 12 mai 2001, la zi. Prin aceeași sentință inculpatul a fost obligat să plătească Spitalului Clinic Craiova suma de 1.960.377 lei, cu titlu de cheltuieli de spitalizare, cu dobânzile legale aferente calculate de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare și până la achitarea totală a debitului.

A fost admisă, în parte, acțiunea civilă, iar inculpatul a fost obligat să plătească părții civile N.J., sumele de 75.085.187 lei, cu titlu de despăgubiri civile, 50.000.000 lei, cu titlu de daune morale și 1.500.000 lei cheltuieli judiciare. De asemenea, inculpatul a fost obligat la plata unei prestații periodice lunare, în cuantum de 258.682 lei, către minora N.A.C., începând cu 11 noiembrie 2001 și până la majorat sau la intervenția unei cauze legale de modificare sau încetare a obligației. Diferit, inculpatul a fost obligat să plătească statului suma de 4.000.000, cu titlu de cheltuieli judiciare. Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut în fapt următoarele: În seara zilei de 11 mai 2001, victima N.I.

venea cu autoturismul proprietate personală la părinții săi din Craiova, Cartierul Valea Roșie, pentru a-i lua acasă pe soție și copil. În momentul în care a intrat pe aleea dintre blocuri a observat că intrarea în alee era blocată de autoturismul la volanul căruia se găsea inculpatul D.S. care discuta cu niște persoane. Era de notorietate faptul că inculpatul obișnuia să lase adesea autoturismul în mijlocul aleilor din cartier, distrându-se și în același timp șicanând pe ceilalți conducători auto. Victima N.I. a avertizat sonor de blocarea drumului de către inculpat, încercare nesocotită de acesta, motiv pentru care victima a coborât de la volan și s-a apropiat de autoturismul inculpatului pe care l-a invitat să deblocheze drumul, fiind întâmpinat cu un refuz categoric.

Conflictul a fost aplanat pentru un moment ca urmare a intervenției martorului G.I. care îi cunoștea pe amândoi. Cu toate acestea, victima constatând că inculpatul a rămas, în continuare, în mod ostentativ, în intersecție, deși îl clacsonase, a mers din nou la acesta, cerându-i să elibereze aleea, între ei având loc un dialog injurios, care a fost, și de această dată, aplanat de intervenția aceleași persoane, G.I. Întrucât inculpatul continua să refuze eliberarea accesului în alee, victima s-a deplasat din nou la autoturismul acestuia și profitând de faptul că geamul de la portiera din stânga era lăsată a pătruns peste inculpat cu intenția de a-l lovi, lucru pe care nu l-a reușit, deoarece în acel moment inculpatul a luat un cuțit din buzunarul portierei din dreapta și i-a aplicat victimei o lovitură în zona pectorală stânga.

În urma loviturii primită, victima s-a retras cu greutate la autoturismul său și a încercat să plece în urmărirea inculpatului, dar la mică distanță s-a prăbușit peste volan și cu toate că a fost transportat de urgență la spital, în scurt timp a încetat din viață. Raportul de constatare medico-legală – autopsie, întocmit în cauză a concluzionat că moartea victimei N.I. a fost violentă și s-a datorat hemoragiei interne și externe, consecința unei plăgi înjunghiate toracice cu interesare cardiacă cu traiect antero-posterior și că leziunea de violență s-a putut produce prin lovire cu un corp tăietor-înțepător (posibil cuțit) a cărui lamă are lungimea minimă de 10-12 cm și lățimea maximă de cca.

un cm. Împotriva acestei hotărâri au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Dolj, partea civilă N.J., inculpatul D.S. și tatăl său, D.G.

Prin apelul declarat Parchetul de pe lângă Tribunalul Dolj a criticat hotărârea primei instanțe cu privire la: - pedeapsa aplicată inculpatului pe care o consideră prea blândă, fiind orientată către minimul legal, deși fapta comisă prezintă un pericol social major, demonstrat prin perseverența infracțională manifestată de acesta la locul faptei și consecințele grave cauzate, solicitând majorarea acesteia; - sumele acordate părții civile N.J., cu titlu de despăgubiri, reprezentând cheltuielile neachitate pentru înmormântarea victimei și pomenile ulterioare ca și cele cu titlu de daune morale, sunt prea mici în raport cu probatoriul administrat și conținutul prejudiciului moral încercat de partea civilă și familie, solicitându-se majorarea acestora la suma de 100.000.000 lei, urmând a fi majorate în același timp și daunele morale.

Partea civilă N.J. a criticat aceeași hotărâre cu privire la cuantumul atât al daunelor materiale, cât și al celor morale pe care le consideră ca fiind prea mici în raport cu dovezile făcute, solicitând majorarea acestora. Inculpatul a criticat hotărârea instanței de fond referitor la greșita încadrare juridică a faptei în infracțiunea de omor calificat, solicitând a fi schimbată în infracțiunea de loviri cauzatoare de moarte, întrucât intenția sa nu a fost de a ucide pe victimă, ori în infracțiunea de omor simplu, prin înlăturarea agravantei prevăzută de art. 175 lit. i) C. pen., întrucât actul de agresiune a avut loc în interiorul autoturismului său și nu în drumul public. Tatăl inculpatului D.G.

nu și-a motivat apelul declarat. Curtea de Apel Craiova, prin decizia penală nr. 537 din 28 noiembrie 2002, a admis apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Dolj și partea civilă N.J. pe care a desființat-o, în sensul că a majorat pedeapsa aplicată inculpatului la 20 ani închisoare și 10 ani interzicerea drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen. De asemenea, au fost majorate cuantumul daunelor morale acordate părții civile N.J. la 150.000.000 lei, precum și o prestație periodică pentru minora N.A.C. la 1.000.000 lei, lunar. Au fost menținute celelalte dispoziții ale hotărârii atacate și a fost respins ca nefondat apelul declarat de inculpatul D.S. și ca inadmisibil apelul declarat de D.G., tatăl inculpatului.

Prin aceeași decizie inculpatul a fost obligat să plătească statului suma de 1.000.000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare și de 1.500.000 lei, cu același titlu către partea civilă N.J. S-a menținut starea de arest a inculpatului și s-a dedus, în continuare, timpul arestării preventive, la zi. În motivarea acestei decizii curtea de apel a arătat că: - „În ce privește tratamentul sancționator, se constată că într-adevăr, față de gravitatea maximă a faptei comise de inculpat, astfel cum este confirmată prin consecințele cauzate și anume suprimarea vieții victimei și perseverența infracțională manifestată de inculpat la locul faptei, prin conduita antisocială care a atras aprobiul tuturor persoanelor în număr mare prezente la locul faptei, este prea blândă și urmează ca prin desființarea sentinței pedeapsa să fie majorată în mod corespunzător”.

- „Sub aspectul laturii civile, se constată, de asemenea, că, daunele morale acordate părții civile sunt în cuantum prea redus, față de prejudiciul moral accentuat suferit de aceasta și de fiica minoră, în vârstă de 2 ani, precum și de întreaga familie, reclamau un cuantum mai ridicat, ce urmează să fie operat și acordat prin admiterea apelului”. S-a mai arătat că „prestația periodică acordată pentru întreținerea minorei ce a rămas în urma victimei este în cuantum prea redus, ținându-se seama că din luna aprilie 2001, victima realiza un venit brut lunar de 4.686.405 lei, atestat prin adeverința nr. 33 din 30 ianuarie 2002, eliberată de SC W.I.E.

SRL București, unitate în cadrul căreia victima era angajată, criterii față de care se constată o mai importantă contribuție a victimei pe timpul vieții, la întreținerea minorei, ca și de contribuția nemijlocită a victimei la asigurarea climatului familial, efectiv și de educația, pentru minoră, toate acestea urmând ca prin majorarea cuantumului prestației periodice, să fie complinite în mai mare măsură, menținând însă cuantumul despăgubirilor civile, reprezentând cheltuielile efectuate pentru înmormântarea victimei și pomenile ulterioare, întrucât sumele deja acordate sunt în limita confirmării lor de către probatoriile administrate, menținând și celelalte dispoziții ale sentinței”.

- „Pentru subzistența infracțiunii de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte prevăzută de art. 183 C. pen., se impune existența condiției praeterintenției, cerință neîndeplinită în speță, iar în ce privește faptul că actul de agresiune a fost comis de inculpat în interiorul autoturismului este irelevant pentru schimbarea de încadrare solicitată, întrucât autoturismul se găsea în drum public și sub observația persoanelor în număr mare la locul faptei”. - În cauză nu se justifică reținerea în favoarea inculpatului a dispozițiilor art. 73 lit. a) ori art. 73 lit. b) C. pen., „deoarece nu subzistă nici o depășire a limitelor legitimei apărări și nici starea de provocare, în condițiile în care conduita nesemnificativă agresivă a victimei a fost rezultatul atitudinii antisociale manifestate de inculpat, prin blocarea drumului public cu autoturismul său în pofida încercărilor victimei și al unor martori de a-l determina să renunțe la această atitudine”.

- „În raport cu soluția ce se va pronunța în apelul Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj, urmează a se înlătura și solicitarea inculpatului în legătură cu a se opera o reducere de pedeapsă”, precum și critica referitoare la greșita acordare de daune morale părții civile. - „În ce privește pe D.G., tatăl inculpatului, se reține că apelul acestuia este nemotivat, dar și inadmisibil, întrucât acesta nu se încadrează între persoanele enumerate în art. 362 C. proc. pen., care să poată fi abilitate în exercitarea căii de atac a apelului, în favoarea inculpatului, fiul său major”. Împotriva deciziei pronunțată de curtea de apel a declarat recurs inculpatul D.S.

pe care a criticat-o pentru aceleași motive invocate și la judecata în apel și anume: - omisiunea instanței de a constata că în cauză sunt aplicabile dispozițiile art. 73 lit. a) ori art. 73 lit. b) C. pen., întrucât lovirea victimei de către el s-a datorat comportării culpabile a acesteia, care s-a manifestat violent, el nefăcând altceva decât să se apere de atacul violent exercitat asupra sa; - greșita încadrare juridică a faptei în infracțiunea de omor calificat, în cauză impunându-se înlăturarea agravantei prevăzută de art. 175 lit. i) C. pen., întrucât lovirea victimei de către el nu a avut loc într-un loc public cum o cere acest text de lege, ci în autoturismul său care nu poate fi considerat ca fiind public, câtă vreme este un bun proprietate personală; - pedeapsa aplicată pe care o consideră prea mare, în raport cu împrejurările comiterii faptei la dozarea acesteia urmând să se țină seama și de faptul că victima a fost aceea care s-a manifestat violent, determinându-l să se apere în modalitatea reținută de instanțe.

Recursul declarat de inculpatul D.S. este fondat însă numai în ce privește critica privind greșita individualizare a pedepsei. Analizând actele și lucrările de la dosar se constată că în cauză a fost reținută o corectă situație de fapt, confirmată de probele de la dosar, corect apreciate de instanțe, iar încadrarea juridică dată faptei este cea legală. Revenind la recursul declarat de inculpat, în ce privesc criticile privind omisiunea reținerii în favoarea sa a prevederilor art. 73 lit. a), ori art. 73 lit. b) C. pen. și a greșitei încadrări juridice a faptei, în sensul înlăturării agravantei prevăzută de art. 175 lit. i) C. pen., urmează, pentru considerentele arătate în motivarea instanței de apel, redată pe larg și în decizia de față pe care instanța de recurs și le însușește pe deplin și a căror reluare nu se mai impune, a se constata că sunt nefondate.

În ce privește pedeapsa aplicată inculpatului, urmare a majorării acesteia de către instanța de apel, se constată că este prea severă, deoarece în cauză s-a acordat o importanță prea mare pericolului social al faptei, fără a se ține seama, la dozarea acesteia, și de comportamentul victimei, care s-a manifestat violent în sensul că l-a atacat pe acesta în interiorul autoturismului în care se afla, creând premisele reacției violente a inculpatului, fără însă ca acest comportament să poată fi apreciat în sensul prevederilor art. 73 lit. a) ori art. 73 lit. b) C. pen., dar care nici nu poate fi neglijat în sensul reflectării sale în cuantumul pedepsei. În consecință, pentru considerentele arătate, având în vedere faptul că în cauză nu se identifică și existența unor alte motive care, analizate din oficiu în temeiul art. 385 9 alin. (3) C. proc.

pen., să ducă la modificări ale hotărârilor pronunțate în cauză, urmează a se constata că recursul declarat de inculpatul D.S. este fondat numai în ce privește cuantumul pedepsei privative de libertate aplicată, a fi admis, a casa decizia atacată sub acest aspect și a se dispune potrivit dispozitivului prezentei decizii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de inculpatul D.S. împotriva deciziei penale nr. 537 din 28 noiembrie 2002 a Curții de Apel Craiova. Casează decizia atacată cu privire la cuantumul pedepsei privative de libertate aplicate. Modifică pedeapsa aplicată inculpatului, în sensul că o reduce de la 20 ani închisoare, la 16 ani închisoare. Deduce din pedeapsa aplicată, timpul reținerii și arestării preventive de la 12 mai 2001, la 1 iulie 2003. Pronunțată în ședință publică, azi 1 iulie 2003.