ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1141/2003

Asupra recursurilor de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 240 din 24

aprilie 2002, Tribunalul Dolj a condamnat pe inculpatul I.M. la 5 ani

închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de omor calificat și deosebit de

grav, prevăzută de art. 174 – art. 175 lit. c) și art. 176 lit. c) C. pen.

S-a menținut starea de arest și s-a dedus,

din pedeapsa aplicată perioada arestării preventive, de la 26 octombrie 2001,

la zi.

În baza art. 112 lit. f) C. pen.,

raportat la art. 118 lit. b) din același cod, s-a dispus confiscarea specială,

de la inculpat, a unui cuțit, corp delict.

Inculpatul a fost obligat la plata

sumei de 5.568.843 lei, cu dobânda legală aferentă, calculată până la achitarea

efectivă a sumei către partea civilă Spitalul Clinic nr. 1 Craiova, cât și la

plata cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de 3.000.000 lei.

Pentru a hotărî astfel, instanța de

fond a reținut, în esență, că la data de 26 octombrie 2001, pe fondul unor

vechi neînțelegeri, între inculpatul I.M. și fiul său I.M. a avut loc o

altercație în cadrul căreia, primul a aplicat celui de al doilea o lovitură de

cuțit în zona hemitoracelui stâng, provocându-i leziuni care au necesitat 35-40

zile de îngrijiri medicale pentru vindecare, punând în primejdie viața

victimei.

Curtea de Apel Craiova, prin decizia

penală nr. 399 din 23 septembrie 2002, admițând apelul Parchetului de pe lângă

Tribunalul Dolj, prin înlăturarea art. 74 și art. 76 C. pen., a majorat

pedeapsa principală aplicată inculpatului la 7 ani și 6 luni închisoare,

interzicându-i totodată drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen.,

pe timp de 3 ani.

În considerentele deciziei se arată

că, la individualizarea pedepsei, instanța de fond nu a avut în vedere

pericolul social concret al faptei săvârșite de inculpat, dedus din urmările

acestuia și nici împrejurarea că anterior inculpatul a mai fost condamnat

pentru o infracțiune consumată de omor, cât și pentru o tentativă la omor

calificat, aceasta din urmă fiind comisă asupra soției sale.

Împotriva menționatei decizii, au

declarat recurs atât Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova, cât și inculpatul.

Prin recursul parchetului se

solicită casarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare la

aceeași instanță, în temeiul art. 385

9

pct. 10, 14 și 17 C. proc.

pen., susținându-se că deși procurorul de ședință a solicitat schimbarea încadrării

juridice a faptei, în sensul de a se reține în sarcina inculpatului și

circumstanța agravantă prevăzută de art. 75 lit. b) C. pen., instanța nu s-a

pronunțat asupra acestei cereri esențiale de natură să garanteze corecta

soluționare a cauzei. Totodată, s-a susținut că pedeapsa aplicată inculpatului

este insuficientă pentru realizarea scopului acesteia de prevenție specială și

generală.

La rândul său inculpatul a criticat

hotărârea instanței de apel numai sub aspectul individualizării pedepsei, pe care

o consideră prea severă în raport de condițiile concrete în care s-a comis

fapta.

Examinând hotărârea atacată, în

raport de motive de casare invocate în recursurile formulate de procuror și

inculpat, cât și din oficiu, se constată că instanța de apel a reținut corect

situația de fapt și vinovăția inculpatului, încadrarea juridică în prevederile

art. 174 – art. 175 lit. c) și art. 176 lit. c) C. pen., fiind corespunzătoare.

Din probele administrate

(procesul-verbal și planșele fotografice întocmite cu ocazia cercetării locului

fapte, raportul de constatare medico-legală, declarațiile constante ale părți

vătămate și declarațiile martorilor C.M., T.M., St.M., I.S. și I.N., coroborate

cu recunoașterile inculpatului) care au fost analizate în considerentele deciziei,

rezultă, fără dubiu, că la data de 26 octombrie 2001, în urma unei altercații,

ce a avut loc între I.M. și fiul său IM.I., pe fondul unei stări conflictuale

preexistente, generată de comportamentul agresiv al celui din urmă, inculpatul

a aplicat acestuia o lovitură de cuțit în zona hemitoracelui stâng,

provocându-i leziuni care, au necesitat 35-40 zile de îngrijiri medicale pentru

vindecare, punând în primejdie viața victimei.

Aplicarea agravantei prevăzută de

art. 75 alin. (1) lit. b) C. pen., astfel cum a fost modificat prin Legea nr.

197/2000, în cauză nu se justifică, reținerea acesteia fiind incompatibilă cu

infracțiunea de omor calificat prevăzută de art. 175 lit. c) C. pen., această

formă de omor incluzând în conținutul său juridic și constitutiv agravanta

privitoare la săvârșirea ei asupra unui membru al familiei, în speță de către

tată asupra fiului său.

Nici critica referitoare la faptul

că instanța ar fi trebuit să procedeze la schimbarea încadrării juridice

potrivit art. 334 C. proc. pen., nu este întemeiată, circumstanțele agravante

sau atenuante fiind stări, situații sau împrejurări ocazionale exterioare

conținutului constitutiv al infracțiunii.

Ca urmare, atunci când, separat și

distinct de conținutul juridic și constitutiv al unei infracțiuni, se adaugă o

situație sau împrejurare întâmplătoare și ocazională, pe care legea o califică

circumstanță atenuantă sau agravantă, luarea ei în considerare nu presupune o

schimbare de încadrare juridică și în consecință instanța nu este obligată să procedeze

potrivit dispozițiilor procedurale invocate.

Referitor la pedeapsa de 7 ani și 6

luni închisoare aplicată inculpatului, se constată că aceasta a fost corect

individualizată, instanța având în vedere atât pericolul social sporit al

faptei săvârșite de inculpat, dedus din urmările acesteia, cât și împrejurarea

că anterior inculpatul a mai fost condamnat pentru o infracțiune consumată de

omor și o tentativă la omor calificat săvârșită asupra soției sale.

Întrucât criticile formulate în

recursurile formulate nu sunt fondate, iar din actele dosarului nu rezultă

existența unor cazuri de casare din cele prevăzute de art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen., care pot fi luate în considerare din oficiu, Curtea în

baza art. 385

15

pct. 1 lit. b) din același cod, urmează a respinge

atât recursul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova, cât și recursul

inculpatului, cu obligarea acestuia din urmă la plata cheltuielilor judiciare

către stat.

Potrivit art. 88 C. pen., se va

deduce din pedeapsa aplicată, perioada, cât inculpatul a fost arestat

preventiv, respectiv de la 26 octombrie 2001, la zi.

Onorariul cuvenit apărătorului

desemnat din oficiu se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, recursurile

declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova și de inculpatul I.M.

împotriva deciziei penale nr. 399 din 23 septembrie 2002 a Curții de Apel

Craiova, privind pe inculpatul I.M.

Deduce din pedeapsă reținerea și

perioada executată în arest preventiv de la 26 octombrie 2001 la zi.

Obligă pe recurentul inculpat la

plata sumei de 1.400.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat din

care, suma de 300.000 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din

oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Pronunță în ședință publică, azi 6

martie 2003.