ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 543/2003

Asupra recursurilor de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 602 din 6 noiembrie

2001, Tribunalul Dolj l-a condamnat pe inculpatul I.I. la 21 ani închisoare și

10 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) C. pen., în

baza art. 174 art. 175 lit. c) C. pen.

Aplică art. 64 C. pen. și art. 71 C.

pen.

A fost menținută arestarea

preventivă și dedusă prevenția de la 3 iulie 2001 la zi.

S-a dispus confiscarea cuțitului

corp delict.

Ia act că părțile vătămate, P.I. și

I.T. nu se constituie părți civile.

Inculpatul a fost obligat la câte

1.600.000 lei despăgubiri sumă globală către părțile civile I.E.L. și I.D.D.,

fiice, de la data faptei până la data hotărârii și, în continuare, la câte

400.000 lei lunar prestație periodică către fiecare parte civilă, până la

majorat.

Inculpatul a fost obligat la

3.000.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care 1.430.000 lei

reprezentând raport expertiză medico-legală către I.M.L. Dolj și 300.000 lei

onorar apărător oficiu.

Pentru a pronunța această hotărâre

instanța a reținut că inculpatul I.I. locuia împreună cu soția sa, victima I.M.

și cele două fiice, E.L. și D.D. minore, într-un bloc din municipiul Craiova.

Pe fondul consumului exagerat de

alcool inculpatul avea comportament violent față de membrii familiei.

La mijlocul lunii iunie 2001

inculpatul și-a trimis fiicele la țară, rămânând în apartament numai cu soția.

În seara de 2 iulie 2001, după ce a

consumat băuturi alcoolice în oraș, inculpatul a venit acasă în jurul orelor

21,00. În timp ce inculpatul servea masa în bucătărie, soția sa îi reproșa

consumul de alcool și lipsa oricărei preocupări pentru gospodărie. Întrucât nu

oferea nici o explicație, victima l-a lovit cu palma peste cap. În aceste

împrejurări inculpatul a luat cuțitul de pe masă și i-a aplicat soției o

lovitură în zona umărului stâng, aceasta aflându-se în spatele lui.

Imediat victima a căzut, sângerând

puternic.

Inculpatul a legat zona rănită cu

ciorapi, însă, în scurt timp, I.M. a decedat.

Inculpatul a părăsit locuința și

întâlnind în cartier pe martorul A.N., a fost convins de acesta să se prezinte

la Secția de Poliție Craiova.

Din Raportul de autopsie rezultă, că

moartea numitei I.M. a fost violentă și s-a datorat hemoragiei interne și

externe, consecința unei plăgi tăiate, înțepate penetrante toracice, cu

interesarea plămânului stâng și cordului.

Inculpatul și-a recunoscut

vinovăția, afirmând că a săvârșit fapta fiind provocat de victimă.

Instanța a înlăturat apărarea

privind săvârșirea omorului în stare de provocare, reținând că inculpatul este

cel care, prin conduita și prin actele repetate de agresiune asupra membrilor

familiei, a generat starea conflictuală.

Asemenea, instanța a respins și

cererea procurorului de schimbare a încadrării juridice prin reținerea și a

circumstanței agravante legale generale prevăzută de art. 75 lit. b) C. pen.,

întrucât aceeași împrejurare, săvârșirea infracțiunii asupra soțului,

constituie o cauză legală specială de agravare sub forma omorului calificat,

prevăzută de art. 175 lit. c) C. pen.

Hotărârea instanței a fost atacată

cu apel de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Dolj, care a criticat-o

pentru nereținerea agravantei prevăzută de art. 75 lit. b) C. pen., așa cum a

fost modificată prin Legea nr. 197/2000 și pentru greșita obligare a

inculpatului doar la 300.000 lei onorar apărător oficiu, impunându-se obligarea

la plata sumei de 550.000 lei, diferența de 250.000 lei reprezentând onorariul

pentru apărătorul din oficiu din cursul urmăririi penale, precum și de către

inculpat, care a solicitat reținerea circumstanțelor atenuante și reducerea

pedepsei.

Prin decizia penală nr. 166 din 18

aprilie 2002 Curtea de Apel Craiova a respins apelurile declarate în cauză ca

nefondate, obligând inculpatul apelant la 800.000 lei cheltuieli judiciare

către stat, din care suma de 550.000 lei reprezentând onorariul avocat oficiu

se va avansa din fondurile Ministerului Justiției.

Instanța de control judiciar și-a

însușit motivarea instanței de fond cu privire la inaplicabilitatea în cauză a

circumstanței agravante prevăzute de art. 75 lit. b) C. pen., arătând că în caz

contrar, aceeași împrejurare ar determina o dublă agravare a pedepsei.

În privința omisiunii obligării

inculpatului și la plata sumei de 250.000 lei reprezentând onorariu apărător

oficiu din cursul urmăririi penale, s-a motivat că această sumă se regăsește în

cuantumul total al cheltuielilor judiciare la care a fost obligat cel

condamnat.

În sfârșit, s-a constatat, în apelul

inculpatului, că la aplicarea pedepsei s-a ținut seama de toate criteriile de

individualizare prevăzute de art. 72 C. pen., datele ce caracterizează pozitiv

persoana acestuia, fiind apreciate în contextul celorlalte criterii obiective

și au constituit temei al stabilirii sancțiunii sub maximul special prevăzut de

lege.

Decizia instanței de apel a fost

atacată cu recurs de către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova, care a

criticat-o pentru greșita nereținere a circumstanței agravantei prevăzută de

art. 75 lit. b) C. pen., pentru neconcordanța între minută, în care se

menționează obligarea inculpatului la 550.000 lei onorar apărător din oficiu și

dispozitiv, care consemnează doar suma de 500.000 lei și pentru neobligarea, la

fond, a inculpatului și la suma de 250.000 lei onorar apărător din oficiu din

cursul urmăririi penale, precum și de către inculpat, care a solicitat

reducerea pedepsei în considerarea conduitei sincere din cursul procesului.

Verificând hotărârea atacată pe baza

lucrărilor și materialului de la dosarul cauzei, Curtea constată că motivele

invocate își găsesc temeiul juridic în prevederile art. 385

9

alin.

(1) pct. 17

1

și pct. 14 C. proc. pen., însă nu sunt fondate.

Deși procurorul de ședință la

termenul din 5 februarie 2002 a declarat că nu mai susține motivul de casare

scris privind omisiunea reținerii circumstanței agravantei prevăzută de art. 75

lit. b) C. pen., Curtea, văzând dispozițiile art. 385

14

C. proc.

pen., se va pronunța și asupra acestei critici, constatând că nu este

întemeiată.

În adevăr, agravanta care privește

cauza dedusă judecății, săvârșirea infracțiunii prin violențe asupra membrilor

familiei, a fost introdusă prin Legea nr. 197/2000 în conținutul circumstanței

agravante legale generale, prevăzute de art. 75 lit. b) C. pen.

Potrivit art. 149

1

C.

pen., prin membru de familie se înțelege soțul sau ruda apropiată, dacă aceasta

din urmă locuiește și gospodărește împreună cu făptuitorul.

Cu alte cuvinte, agravanta prevăzută

de art. 75 lit. b) C. pen., există atunci când infracțiunea a fost săvârșită

asupra soțului, indiferent dacă locuiește sau nu cu făptuitorul, sau asupra

unei rude apropiate, în acest din urmă caz dacă ruda apropiată locuiește și

gospodărește împreună cu făptuitorul.

Aceeași împrejurare, săvârșirea

infracțiunii asupra soțului, însă, constituie și cauza legală specială de

agravare a răspunderii făptuitorului când este vorba de infracțiunea de omor,

în reglementarea omorului calificat, prevăzut de art. 175 lit. c) C. pen. și

care implică limite speciale majorate ale pedepsei față de cele ale

infracțiunii de bază.

Este neândoielnic că, în cazul

concursului agravantei legale generale și agravantei legale speciale,

exclusivitate în aplicare are aceasta din urmă, neadmițându-se ca aceeași

împrejurare să constituie temei de agravare de două ori.

Din motivarea scrisă a recursului,

rezultă confuzia pe care autorul o face atunci când condiționează calitatea de

membru de familie a soțului victimă de împrejurarea, că acesta să fi locuit și

gospodărit împreună cu făptuitorul, art. 149

1

C. pen., impunând

această condiție numai rudei apropiate.

Termenii diferiți folosiți în

conținutul celor două agravante, membru de familie în art 75 lit. b) C. pen.,

soț în art. 175 lit. c) C. pen., semnifică aceeași împrejurare.

Nici motivul de casare susținut în

recursul procurorului referitor la omisiunea obligării inculpatului la plata

onorariului pentru apărătorul din oficiu din cursul urmăririi penale și

neconcordanța la câtimea sumei cu aceeași destinație dintre minută și

dispozitiv, nu poate fi primit.

Potrivit art. 195 și art. 196 C.

proc. pen., erorile materiale precum și omisiunea vădită de a se pronunța

asupra sumelor pretinse de apărători, se îndreaptă de însăși instanța de

judecată care a întocmit actul, la cererea celui interesat sau din oficiu.

Așa fiind, procedura înlăturării acestor erori și omisiuni este cea

prevăzută în titlul V, capitolul V, partea generală și nu în titlul II,

capitolul III, Partea specială a Codului de procedură penală.

Verificând hotărârea atacată în

raport cu criticile formulate de inculpat, se constată, pe de o parte, că

situația de fapt a fost corect stabilită pe baza mijloacelor de probă legal

administrate, atât în cursul urmăririi penale cât și în cel al judecății, iar

pe de altă parte, că la aplicarea pedepsei au fost avute în vedere toate

criteriile de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen.

Împrejurările invocate de inculpat

în favoarea sa, constând în conduita sinceră în cursul procesului penal și

colaborarea cu autoritățile judiciare, deși reale, nu pot avea efectul prevăzut

de art. 76 C. pen., fiind corect evaluate în contextul celorlalte criterii

arătate de art. 72 C. pen., la stabilirea pedepsei între limitele speciale

prevăzute de lege pentru infracțiunea săvârșită.

Gradul de pericol social ridicat al infracțiunii, rezultând din

curmarea vieții mamei a doi copii, ca și împrejurările săvârșirii acesteia,

potrivit cărora acțiunea violentă extremă nu avea nici o motivare, fiind

precedată în timp de comportament brutal repetat al inculpatului față de toți

membrii familiei, justifică pe deplin pedeapsa, astfel cum a fost

individualizată și care este și necesară realizării funcțiilor de constrângere

și reeducare precum și scopului prevenirii săvârșirii de noi infracțiuni.

Întrucât nici din examinarea

hotărârii, conform art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen., nu se constată

existența vreunui caz de casare care să fie luat în considerare din oficiu, recursurile

declarate în cauză urmează să fie respinse ca nefondate.

În baza art. 385

17

alin.

(4) C. proc. pen., raportat la art. 383 alin (2) C. proc. pen., din pedeapsa

aplicată se va deduce timpul arestării preventive de la 3 iulie 2001 la 5

februarie 2003.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca nefondate, recursurile

declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova și inculpatul I.I.

împotriva deciziei penale nr. 166 din 18 aprilie 2002 a Curții de Apel Craiova.

Deduce din pedeapsa aplicată

inculpatului, timpul arestării preventive de la 3 iulie 2001 la 5 februarie

2003.

Obligă pe recurentul inculpat să

plătească statului 1.100.000 lei cheltuieli judiciare, din care suma de 300.000

lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul

Ministerului Justiției.

Pronunțată în ședință publică, azi 5

februarie 2003.