ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 543/2003

Asupra recursurilor de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 602 din 6 noiembrie 2001, Tribunalul Dolj l-a condamnat pe inculpatul I.I. la 21 ani închisoare și 10 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) C. pen., în baza art. 174 art. 175 lit. c) C. pen. Aplică art. 64 C. pen. și art. 71 C. pen. A fost menținută arestarea preventivă și dedusă prevenția de la 3 iulie 2001 la zi. S-a dispus confiscarea cuțitului corp delict. Ia act că părțile vătămate, P.I. și I.T. nu se constituie părți civile. Inculpatul a fost obligat la câte 1.600.000 lei despăgubiri sumă globală către părțile civile I.E.L. și I.D.D., fiice, de la data faptei până la data hotărârii și, în continuare, la câte 400.000 lei lunar prestație periodică către fiecare parte civilă, până la majorat.

Inculpatul a fost obligat la 3.000.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care 1.430.000 lei reprezentând raport expertiză medico-legală către I.M.L. Dolj și 300.000 lei onorar apărător oficiu. Pentru a pronunța această hotărâre instanța a reținut că inculpatul I.I. locuia împreună cu soția sa, victima I.M. și cele două fiice, E.L. și D.D. minore, într-un bloc din municipiul Craiova. Pe fondul consumului exagerat de alcool inculpatul avea comportament violent față de membrii familiei. La mijlocul lunii iunie 2001 inculpatul și-a trimis fiicele la țară, rămânând în apartament numai cu soția. În seara de 2 iulie 2001, după ce a consumat băuturi alcoolice în oraș, inculpatul a venit acasă în jurul orelor 21,00.

În timp ce inculpatul servea masa în bucătărie, soția sa îi reproșa consumul de alcool și lipsa oricărei preocupări pentru gospodărie. Întrucât nu oferea nici o explicație, victima l-a lovit cu palma peste cap. În aceste împrejurări inculpatul a luat cuțitul de pe masă și i-a aplicat soției o lovitură în zona umărului stâng, aceasta aflându-se în spatele lui. Imediat victima a căzut, sângerând puternic. Inculpatul a legat zona rănită cu ciorapi, însă, în scurt timp, I.M. a decedat. Inculpatul a părăsit locuința și întâlnind în cartier pe martorul A.N., a fost convins de acesta să se prezinte la Secția de Poliție Craiova. Din Raportul de autopsie rezultă, că moartea numitei I.M. a fost violentă și s-a datorat hemoragiei interne și externe, consecința unei plăgi tăiate, înțepate penetrante toracice, cu interesarea plămânului stâng și cordului.

Inculpatul și-a recunoscut vinovăția, afirmând că a săvârșit fapta fiind provocat de victimă. Instanța a înlăturat apărarea privind săvârșirea omorului în stare de provocare, reținând că inculpatul este cel care, prin conduita și prin actele repetate de agresiune asupra membrilor familiei, a generat starea conflictuală. Asemenea, instanța a respins și cererea procurorului de schimbare a încadrării juridice prin reținerea și a circumstanței agravante legale generale prevăzută de art. 75 lit. b) C. pen., întrucât aceeași împrejurare, săvârșirea infracțiunii asupra soțului, constituie o cauză legală specială de agravare sub forma omorului calificat, prevăzută de art. 175 lit. c) C. pen.

Hotărârea instanței a fost atacată cu apel de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Dolj, care a criticat-o pentru nereținerea agravantei prevăzută de art. 75 lit. b) C. pen., așa cum a fost modificată prin Legea nr. 197/2000 și pentru greșita obligare a inculpatului doar la 300.000 lei onorar apărător oficiu, impunându-se obligarea la plata sumei de 550.000 lei, diferența de 250.000 lei reprezentând onorariul pentru apărătorul din oficiu din cursul urmăririi penale, precum și de către inculpat, care a solicitat reținerea circumstanțelor atenuante și reducerea pedepsei. Prin decizia penală nr. 166 din 18 aprilie 2002 Curtea de Apel Craiova a respins apelurile declarate în cauză ca nefondate, obligând inculpatul apelant la 800.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 550.000 lei reprezentând onorariul avocat oficiu se va avansa din fondurile Ministerului Justiției.

Instanța de control judiciar și-a însușit motivarea instanței de fond cu privire la inaplicabilitatea în cauză a circumstanței agravante prevăzute de art. 75 lit. b) C. pen., arătând că în caz contrar, aceeași împrejurare ar determina o dublă agravare a pedepsei. În privința omisiunii obligării inculpatului și la plata sumei de 250.000 lei reprezentând onorariu apărător oficiu din cursul urmăririi penale, s-a motivat că această sumă se regăsește în cuantumul total al cheltuielilor judiciare la care a fost obligat cel condamnat. În sfârșit, s-a constatat, în apelul inculpatului, că la aplicarea pedepsei s-a ținut seama de toate criteriile de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen., datele ce caracterizează pozitiv persoana acestuia, fiind apreciate în contextul celorlalte criterii obiective și au constituit temei al stabilirii sancțiunii sub maximul special prevăzut de lege.

Decizia instanței de apel a fost atacată cu recurs de către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova, care a criticat-o pentru greșita nereținere a circumstanței agravantei prevăzută de art. 75 lit. b) C. pen., pentru neconcordanța între minută, în care se menționează obligarea inculpatului la 550.000 lei onorar apărător din oficiu și dispozitiv, care consemnează doar suma de 500.000 lei și pentru neobligarea, la fond, a inculpatului și la suma de 250.000 lei onorar apărător din oficiu din cursul urmăririi penale, precum și de către inculpat, care a solicitat reducerea pedepsei în considerarea conduitei sincere din cursul procesului. Verificând hotărârea atacată pe baza lucrărilor și materialului de la dosarul cauzei, Curtea constată că motivele invocate își găsesc temeiul juridic în prevederile art. 385 9 alin. (1) pct. 17 1 și pct. 14 C. proc.

pen., însă nu sunt fondate. Deși procurorul de ședință la termenul din 5 februarie 2002 a declarat că nu mai susține motivul de casare scris privind omisiunea reținerii circumstanței agravantei prevăzută de art. 75 lit. b) C. pen., Curtea, văzând dispozițiile art. 385 14 C. proc. pen., se va pronunța și asupra acestei critici, constatând că nu este întemeiată. În adevăr, agravanta care privește cauza dedusă judecății, săvârșirea infracțiunii prin violențe asupra membrilor familiei, a fost introdusă prin Legea nr. 197/2000 în conținutul circumstanței agravante legale generale, prevăzute de art. 75 lit. b) C. pen. Potrivit art. 149 1 C. pen., prin membru de familie se înțelege soțul sau ruda apropiată, dacă aceasta din urmă locuiește și gospodărește împreună cu făptuitorul.

Cu alte cuvinte, agravanta prevăzută de art. 75 lit. b) C. pen., există atunci când infracțiunea a fost săvârșită asupra soțului, indiferent dacă locuiește sau nu cu făptuitorul, sau asupra unei rude apropiate, în acest din urmă caz dacă ruda apropiată locuiește și gospodărește împreună cu făptuitorul. Aceeași împrejurare, săvârșirea infracțiunii asupra soțului, însă, constituie și cauza legală specială de agravare a răspunderii făptuitorului când este vorba de infracțiunea de omor, în reglementarea omorului calificat, prevăzut de art. 175 lit. c) C. pen. și care implică limite speciale majorate ale pedepsei față de cele ale infracțiunii de bază. Este neândoielnic că, în cazul concursului agravantei legale generale și agravantei legale speciale, exclusivitate în aplicare are aceasta din urmă, neadmițându-se ca aceeași împrejurare să constituie temei de agravare de două ori.

Din motivarea scrisă a recursului, rezultă confuzia pe care autorul o face atunci când condiționează calitatea de membru de familie a soțului victimă de împrejurarea, că acesta să fi locuit și gospodărit împreună cu făptuitorul, art. 149 1 C. pen., impunând această condiție numai rudei apropiate. Termenii diferiți folosiți în conținutul celor două agravante, membru de familie în art 75 lit. b) C. pen., soț în art. 175 lit. c) C. pen., semnifică aceeași împrejurare. Nici motivul de casare susținut în recursul procurorului referitor la omisiunea obligării inculpatului la plata onorariului pentru apărătorul din oficiu din cursul urmăririi penale și neconcordanța la câtimea sumei cu aceeași destinație dintre minută și dispozitiv, nu poate fi primit.

Potrivit art. 195 și art. 196 C. proc. pen., erorile materiale precum și omisiunea vădită de a se pronunța asupra sumelor pretinse de apărători, se îndreaptă de însăși instanța de judecată care a întocmit actul, la cererea celui interesat sau din oficiu. Așa fiind, procedura înlăturării acestor erori și omisiuni este cea prevăzută în titlul V, capitolul V, partea generală și nu în titlul II, capitolul III, Partea specială a Codului de procedură penală. Verificând hotărârea atacată în raport cu criticile formulate de inculpat, se constată, pe de o parte, că situația de fapt a fost corect stabilită pe baza mijloacelor de probă legal administrate, atât în cursul urmăririi penale cât și în cel al judecății, iar pe de altă parte, că la aplicarea pedepsei au fost avute în vedere toate criteriile de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen.

Împrejurările invocate de inculpat în favoarea sa, constând în conduita sinceră în cursul procesului penal și colaborarea cu autoritățile judiciare, deși reale, nu pot avea efectul prevăzut de art. 76 C. pen., fiind corect evaluate în contextul celorlalte criterii arătate de art. 72 C. pen., la stabilirea pedepsei între limitele speciale prevăzute de lege pentru infracțiunea săvârșită. Gradul de pericol social ridicat al infracțiunii, rezultând din curmarea vieții mamei a doi copii, ca și împrejurările săvârșirii acesteia, potrivit cărora acțiunea violentă extremă nu avea nici o motivare, fiind precedată în timp de comportament brutal repetat al inculpatului față de toți membrii familiei, justifică pe deplin pedeapsa, astfel cum a fost individualizată și care este și necesară realizării funcțiilor de constrângere și reeducare precum și scopului prevenirii săvârșirii de noi infracțiuni.

Întrucât nici din examinarea hotărârii, conform art. 385 9 alin. (3) C. proc. pen., nu se constată existența vreunui caz de casare care să fie luat în considerare din oficiu, recursurile declarate în cauză urmează să fie respinse ca nefondate. În baza art. 385 17 alin. (4) C. proc. pen., raportat la art. 383 alin (2) C. proc. pen., din pedeapsa aplicată se va deduce timpul arestării preventive de la 3 iulie 2001 la 5 februarie 2003.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova și inculpatul I.I. împotriva deciziei penale nr. 166 din 18 aprilie 2002 a Curții de Apel Craiova. Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, timpul arestării preventive de la 3 iulie 2001 la 5 februarie 2003. Obligă pe recurentul inculpat să plătească statului 1.100.000 lei cheltuieli judiciare, din care suma de 300.000 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Pronunțată în ședință publică, azi 5 februarie 2003.