ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1105/2003

Deliberând asupra recursului de

față, constată:

Prin sentința penală nr. 270 din 20

mai 2002, pronunțată de Tribunalul Dolj, inculpatul G.I. a fost condamnat în

baza art. 20 raportat la art. 174 și art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen., cu

aplicarea art. 73 lit. b) C. pen., la 3 ani închisoare și 2 ani interzicerea

drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen.

S-a făcut aplicarea art. 71 și art.

64 C. pen.

S-a menținut starea de arest și

conform art. 88 C. pen., s-a scăzut din pedeapsă durata arestării preventive de

la 1 decembrie 2001 la zi.

În baza art. 118 lit. b) C. pen.,

s-a confiscat de la inculpat cuțitul corp delict.

S-a respins acțiunea formulată de

partea civilă F.D.

În baza art. 188 din Legea nr.

3/1978 inculpatul a fost obligat la 4.059.614 lei despăgubiri civile către

Spitalul nr. 1 Craiova reprezentând cheltuieli de spitalizare.

În baza art. 191 C. proc. pen.,

inculpatul a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

Instanța a reținut în fapt

următoarele:

În noaptea de 1 decembrie 2001, în

jurul orelor 2.00, inculpatul G.I., împreună cu martorul T.M., au mers la barul

F. din comuna Podari, unde au consumat bere, timp în care, la o altă masă din

apropiere, se aflau martorii B.C., D.G., S.G., cât și partea vătămată F.D.

S-a mai reținut că, după un anumit

timp, inculpatul a fost chemat de martorul B.C., pentru a purta o discuție

afară. Discuția cu acesta nu a mai avut loc întrucât inculpatul, după ce a

revenit de la grupul sanitar, a fost lovit prin surprindere de persoanele ce

făceau parte din grupul mai sus amintit, din care făcea parte și partea

vătămată, F.D.

După consumarea agresiunilor, inculpatul

s-a ridicat și a ieșit de trotuar, aici fiind lovit de martorul S.G., cu care,

anterior, avusese un conflict.

La apariția sectoristului în zonă,

agresorii mai sus indicați au dispărut, lucrătorul de poliție transportându-l

pe inculpat la domiciliu.

După plecarea lucrătorului de

poliție, inculpatul s-a înarmat cu un cuțit și a revenit la barul unde se

consumase primul conflict.

Ajungând în locul respectiv,

inculpatul a găsit pe partea vătămată F.D., așezat la o masă și profitând de

neatenția acestuia, i-a aplicat o lovitură cu cuțitul în zona toracică, după

care a fugit, abandonând corpul delict.

S-a mai reținut, potrivit

concluziilor raportului medico-legal nr. 3497/A.I din 04 decembrie 2001, că

partea vătămată F.D. a prezentat o plagă penetrantă spațiul 2 intercostal

drept, pe linia medico-claviculară, cu pneumotorax, intervenindu-se chirurgical

de urgență. Leziunile suferite au pus în primejdie viața victimei, iar pentru

vindecarea acestora au fost necesare 25-30 zile de îngrijiri medicale.

Împotriva sentinței au declarat apel

Parchetul de pe lângă Tribunalul Dolj și inculpatul G.I.

Motivele de apel invocate de către

parchet au fost nelegalitatea și netemeinicia soluției, constând în greșita

reținere în favoarea inculpatului a circumstanței atenuante a provocării

prevăzută de art. 73 lit. b) C. pen., aplicându-i-se inculpatului o pedeapsă

principală greșit individualizată.

Motivul invocat de inculpat a fost

greșita stabilire a pedepsei, apreciată ca fiind prea severă.

Prin decizia penală nr. 456 din 21

octombrie 2002, Curtea de Apel Craiova a admis apelul parchetului și a

desființat sentința sub aspectul laturii penale, înlăturând aplicarea art. 73

lit. b) C. pen. și făcând aplicarea art. 74 și art. 76 C. pen., a stabilit

pedeapsa principală aplicată inculpatului G.I. la 5 ani închisoare, cu 2 ani

interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pedeapsă

complimentară.

Instanța a menținut restul

dispozițiilor sentinței.

S-a dedus, în continuare, detenția

preventivă executată de inculpat, începând cu 20 mai 2002 la zi.

Prin aceeași decizie instanța de

apel a respins ca nefondat apelul declarat de inculpat și a obligat pe

apelantul inculpat la 400.000 lei cheltuieli judiciare statului, din care

300.000 lei reprezentând onorariul pentru apărătorul din oficiu, urmând a fi

avansați din fondul Ministerului Justiției.

Instanța a apreciat că, în fapt, nu

erau îndeplinite condițiile prevăzute de lege pentru a se putea reține în

favoarea inculpatului circumstanța provocării prevăzută de art. 73 lit. b).

Însă s-a reținut, din ansamblul probelor administrate, existența unor

împrejurări cărora li s-a recunoscut un caracter atenuant, cum prevede art. 74.

Astfel, de împrejurări au constat în faptul că, în mod nejustificat, înainte de

a săvârși infracțiunea, inculpatul a fost agresat de grupul de persoane din

care făcea parte și victima.

Împotriva deciziei inculpatul a

declarat recurs, solicitând în principal achitarea, declarând că a săvârșit

fapta în legitimă apărare, prevăzută de art. 44 C. pen. și în subsidiar,

reducerea pedepsei, făcându-se o aplicare mai eficientă a art. 74 și art. 76 C.

pen.

Recursul își găsește temeiul în

dispozițiile art. 385

9

alin. (1) pct. 18 și respectiv 14 C. proc.

pen., dar nu este fondat.

Din probele administrate în cauză rezultă

cu certitudine faptul că inculpatul, după ce a fost condus la domiciliu de

polițiști, a revenit la locul incidentului după 2-3 ore înarmat cu un cuțit cu

care a aplicat părții vătămate o lovitură în zona toracelui.

Potrivit art. 44 alin. (2) C. pen.,

este în stare de legitimă apărare acela care săvârșește fapte pentru a înlătura

un atac material, direct, imediat și injust îndreptat împotriva sa, a altuia

sau împotriva unui interes obștesc și care pune în pericol grav persoana sau

drepturile celui atacat ori interesul obștesc.

Alin. (3) al aceluiași articol,

prevede că este de asemenea, în legitimă apărare și acela care din cauza

tulburării sau temerii a depășit limitele unei apărări proporționale cu

gravitatea pericolului și cu împrejurările în care s-a produs atacul.

În ambele situații pentru a se

reține legitimă apărare este necesar să existe un atac material, direct,

imediat și injust pentru înlăturarea căruia făptuitorul să acționeze.

În speță însă această condiție nu

este îndeplinită, întrucât inculpatul a acționat la mult timp după ce atacul

îndreptat asupra sa încetase.

Mai mult decât atât, așa cum corect

a reținut instanța de apel fapta nu a fost comisă nici măcar în stare de

provocare.

În mod evident în cauză nu-și găsesc

aplicarea nici dispozițiile art. 44 alin. (2)

1

C. pen., potrivit

cărora se prezumă a fi în legitimă apărare cel care comite fapta pentru a

respinge pătrunderea fără drept a unei persoane prin violență, viclenie,

efracție sau prin alte asemenea mijloace într-o locuință, încăpere, dependințe

sau loc împrejmuit ținând de acestea. Or, inculpatul nu a comis fapta în astfel

de împrejurări.

În concluzie, Curtea constată că nu

sunt întrunite condițiile prevăzute de lege pentru existența legitimei apărări.

Nu este întemeiat nici motivul de

recurs privind greșita individualizare a pedepsei, întrucât pedeapsa aplicată

de instanța de apel corespunde criteriilor de individualizare a pedepsei, fiind

stabilită ca urmare a reținerii, circumstanțelor atenuante conform art. 74 C.

pen., sub limita prevăzută de lege în condițiile impuse de art. 76 alin. (2) C.

pen. Pedeapsa aplicată se apreciază a fi corespunzătoare pericolului social

concret al faptei determinat de împrejurările, modalitatea de săvârșire a

acesteia, precum și de urmările produse, astfel încât, nu există motive care să

justifice reducerea acesteia.

Examinând cauza și din oficiu,

Curtea constată că nu există nici un motiv de casare care să poată fi luat în

considerare în condițiile art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen., în

recursul inculpatului, care va fi respins în consecință ca nefondat conform

art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen.

Se va deduce la zi arestarea

preventivă.

Conform art. 192 alin. (2) C. proc.

pen., inculpatul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de inculpatul G.I. împotriva deciziei penale nr. 456 din 21 octombrie

2002 a Curții de Apel Craiova.

Deduce din pedeapsă, timpul

reținerii și arestării preventive a inculpatului de la 1 decembrie 2001 la 5

martie 2003.

Obligă pe inculpat la plata sumei de

1.300.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 300.000 lei,

reprezentând onorariul de avocat pentru apărarea din oficiu, se va avansa din

fondul Ministerului Justiției.