ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 5790/2005

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor de la dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 8 din 26 ianuarie 2005 a Tribunalului Călărași, s-a dispus, în baza art. 174 și art. 175 lit. c) și d) C. pen., condamnarea inculpatei G.S., la 22 ani închisoare și 8 luni interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b), d) și e) C. pen. S-a respins cererea de schimbare a încadrării juridice din infracțiunea prevăzută de art. 174 și art. 175 lit. c) și d) C. pen., în infracțiunea prevăzută de art. 183 C. pen. S-a făcut aplicarea art. 71 C. pen. În baza art. 350 C. proc. pen., s-a menținut starea de arest a inculpatei, iar în baza art. 88 C. pen., s-a dedus prevenția acesteia de la 28 iunie 2004, la zi.

S-a luat act că B.S. nu a formulat pretenții civile în cauză. Inculpata a fost obligată la 7.000.000 lei cheltuieli judiciare către stat. Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut, în fapt, următoarele: În luna mai 2004, inculpata G.S. a părăsit domiciliul concubinului său, B.S., din comuna Buești, județul Ialomița și, luând cu ea cele două fetițe, rezultate din relația de concubinaj cu acesta, s-a mutat la domiciliul lui V.M. din comuna Spanțov, județul Călărași. La data de 20 iunie 2004, poliția din localitate a fost sesizată că în locuința lui V.M. a fost agresată fizic o fetiță de către mama sa. Deplasându-se la locuința respectivă, în data de 22 iunie 2004, lucrătorul de poliție a încunoștiințat-o pe inculpată, precum și pe V.M., să se prezinte la poliție, în legătură cu cele sesizate.

La data de 26 iunie 2004, în timp ce se afla acasă cu cele două fetițe, inculpata, nemulțumită de faptul că minora B.A.R., în vârstă de 2 ani și 10 luni, îi cere mâncare și își face nevoile pe ea, i-a aplicat acesteia, în perioada cuprinsă între prânz și ora 17,00, mai multe lovituri repetate cu pumnii și cu palmele în zona capului, după care a aruncat-o la o distanță de circa un metru, pe pat, producându-i două fracturi în zona occipitală (fractură de bază de craniu) și hemoragie meningo-cerebrală. Cum anterior fusese atenționată, atât de noul concubin, cât și de organele de poliție să nu mai lovească copiii, inculpata, sesizând starea proastă a minorei, i-a pus acesteia în mânuțe o bucată de pâine și un castravete, încercând să acrediteze ideea că starea copilului se datorează asfixiei mecanice cu alimente, variantă, exclusă de raportul de autopsie.

Inculpata a lăsat, astfel, copilul în casă și a continuat să spele rufe afară, iar la venirea lui V.M., când acesta s-a alarmat din cauza copilului, a mimat surpriza și disperarea, strigând în curte și pe stradă despre ce se întâmplase. Copilul a decedat până a ajunge cu ambulanța la Spitalul Oltenița. Instanța de fond a apreciat că inculpata a acționat cu vinovăție sub forma intenției indirecte, motive pentru care a respins cererea de schimbare a încadrării juridice, din infracțiunea prevăzută de art. 174 – art. 175 lit. c) și d) C. pen., în infracțiunea prevăzută de art. 183 C. pen. La individualizarea pedepsei aplicate inculpatei, instanța a avut în vedere criteriile prevăzute de art. 72 C. pen., și a ținut seama de gravitatea extremă a faptei, comisă cu violență nejustificată, față de propriul copil, în vârstă de numai 2 ani și 10 luni.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel, în termen legal, inculpata G.S., criticând-o, în principal, pe motive de nelegalitate, sub aspectul greșitei sale condamnări pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 175 lit. c) și d) C. pen. Curtea de Apel București, secția I penală, prin decizia nr. 593 din 1 august 2005, a admis apelul declarat de inculpată împotriva sentinței penale nr. 8 din 26 ianuarie 2005 a Tribunalului Călărași, pe care a desființat-o, în parte, și rejudecând a redus pedeapsa aplicată inculpatei, pentru infracțiunea de omor prevăzută și pedepsită de art. 174 și art. 175 lit. c) și d) C. pen., de la 22 ani închisoare, la 19 ani închisoare, cu aplicarea art. 71 și art. 64 C. pen.

A menținut celelalte dispoziții ale sentinței. A dedus prevenția inculpatei de la 28 iunie 2004, la zi și a menținut starea de arest a inculpatei apelante. S-a dispus ca toate cheltuielile judiciare să rămână în sarcina statului și ca onorariul apărătorului din oficiu să se suporte din fondul Ministerului Justiției. Pentru a pronunța această soluție, instanța de control judiciar a apreciat apelul declarat de inculpată ca fiind fondat, însă, numai sub aspectul criticii ce vizează greșita individualizare a pedepsei, considerentele avute în vedere fiind următoarele: Prima instanță a stabilit corect situația de fapt, făcând o analiză completă a probelor din care, a reținut, fără echivoc, că inculpata G.S.

este autoarea agresiunilor comise, în data de 26 iunie 2004, asupra victimei B.A.R., agresiuni care, au condus la decesul acesteia, criticile formulate sub acest aspect, de către apelantă, neputând fi reținute de instanță și urmând a fi înlăturate. Chiar dacă inculpata a avut pe parcursul cercetărilor o atitudine oscilantă – inițial, recunoscând comiterea faptei, iar, ulterior, revenind asupra primelor declarații și arătând că nu este autoarea acesteia, susținând la început, în fața instanței de fond că fiica sa cea mare a provocat moartea victimei, iar cu ocazia celei de-a doua declarații, că numitul V.M. este autorul agresiunii, vinovăția sa este pe deplin dovedită, concludente, în acest sens, fiind declarațiile date inițial de inculpată, pe parcursul urmăririi penale, declarațiile date de martorul V.M., de asemenea, în cursul urmăririi penale, declarațiile martorilor M.N., B.M., D.S.

și M.C., declarațiile părții vătămate B.S., precum și concluziile raportului medico-legal de autopsie, întocmit de S.M.L.J. Călărași. Astfel, audiată fiind de către procuror, la data de 28 iunie 2004, inculpata a recunoscut fără rezerve că este autoarea agresiunii comisă, la data de 26 iunie 2004, asupra victimei B.A.R., arătând că a lovit-o pe minoră în mod repetat, după care a aruncat-o, de la distanță, pe pat. Văzând că minora s-a schimbat la față și a început să horcăie, inculpata i-a pus în mânuță o bucată de pâine și un castravete, încercând să acrediteze ideea că fetița s-a înecat cu alimentele și din această cauză a decedat. Totodată, inculpata a mai declarat că, într-adevăr avea o atitudine violentă față de cele două minore, bătându-le adesea, și că din cauză că V.M.

îi interzisese să le agreseze pe fetițe, le bătea când acesta nu era acasă, pentru a nu fi văzută de concubinul său. Aceeași poziție și-a menținut-o inculpata și cu ocazia audierii sale de către procuror la data de 16 septembrie 2004, însă a arătat că a comis faptele pe fondul unei stări psihice tensionate, provocate de problemele de sănătate generate de un avort spontan pe care îl avusese în urmă cu câteva zile. Relevante sunt și declarațiile date pe parcursul urmăririi penale de V.M., acesta arătând că, în după-amiaza zilei de 26 iunie 2004, întorcându-se acasă, în jurul orei 17,30, a găsit-o pe minora B.A.R. întinsă pe pat, neputând să vorbească, cu spasme și respirând foarte greu, cu o bucată de pâine în mână și cu o alta de castravete, iar când a întrebat-o pe inculpată ce a pățit fetița, aceasta i-a răspuns că nu știe, probabil, s-a înecat cu mâncare.

A mai declarat martorul că, ulterior ar fi aflat de la inculpată că o lovise pe minoră, pe motiv că aceasta îi cerea de mâncare și își făcea nevoile pe ea. În ceea ce o privește pe partea vătămată B.S., acesta a arătat atât pe parcursul urmăririi penale, cât și în cursul cercetării judecătorești, că în perioada în care a conviețuit cu inculpata, aceasta avea un comportament violent față de cele două minore, pe care le bătea, găsindu-le uneori pline de sânge, motiv pentru care i-a cerut să înceteze cu această atitudine, însă, fără rezultat. De asemenea, partea vătămată a mai arătat că inculpata avea obiceiul de a o trânti pe pat, aruncând-o de la distanță, pe minora B.A.R., atunci când aceasta îi cerea de mâncare.

Atitudinea violentă a inculpatei față de fiicele sale a fost confirmată și de martorii M.N. și B.M., aceștia arătând că într-adevăr, inculpata își lovea cu bestialitate fetițele, le înfometa, le înjura și le spunea că va scăpa de ele, lăsându-le singure în casă, pe perioade mai mari de timp. În același sens, sunt și declarațiile date pe parcursul cercetării judecătorești de martorele D.S. și M.C., acestea arătând că, într-adevăr, inculpata avea un comportament violent față de fiicele sale. Totodată, trebuie reținute și concluziile raportului de constatare medico-legală nr. 718 din 28 iunie 2004 întocmit de S.M.L.J. Călărași, cu ocazia autopsierii victimei și din care rezultă că moartea acesteia a fost violentă, datorându-se hemoragiei meningo-cerebrale și hematomului subdural consecutiv unui traumatism cranio-cerebral.

În urma necropsiei cadavrului minorei, s-a constatat în fosa occipitală dreaptă un focar de fractură în forma aproximativă a unui pătrat cu latura de 1,5 cm, iar în fosa occipitală stângă, o linie de fractură de 2 cm. În completarea raportului medico-legal, s-a menționat că, fără a exclude mecanismul de producere a leziunilor prezentate de victimă prin lovire de corpuri dure, semnele de violență s-au produs prin lovire activă, intervalul de timp scurs între momentul aplicării loviturilor și cel al instalării minorei fiind de câteva ore. Este adevărat că, în cursul cercetării judecătorești, inculpata G.S. a revenit asupra declarațiilor inițiale, atitudine manifestată parțial și de martorul V.M., însă, declarațiile de retractare vor fi înlăturate de instanță ca nesincere și făcute cu scopul evident de a o exonera pe inculpată de răspunderea penală.

În acest sens, se reține că declarațiile date în faza de urmărire penală conțin o expunere completă și credibilă a modului cum s-au derulat faptele în ziua incidentului din interpretarea coroborată a acestora, rezultând cu certitudine că inculpata este cea care a comis agresiunea asupra victimei. Chiar dacă dispozițiile procesual-penale nu conferă o valoare probatorie superioară declarațiilor date în faza de urmărire penală, pentru a putea fi înlăturate din examinarea materialului probator, este necesar, ca declarațiile de retractare să fie susținute de o justificare valabilă. Or, Curtea apreciază că explicația oferită de inculpată, pentru retractarea declarațiilor inițiale, nu poate fi reținută de instanță, nefăcându-se nici o dovadă în acest sens și nefiind depusă nici o plângere penală împotriva lui V.M., pentru săvârșirea infracțiunii de amenințare.

Ca urmare, în condițiile în care nu s-a oferit o justificare credibilă pentru schimbarea declarațiilor inițiale, Curtea constată că în mod corect prima instanță a valorificat în plan probator, declarațiile inculpatei și ale martorului V.M., versiune oferită și cu ocazia ultimei declarații, dată în fața primei instanțe, nu se poate reține această apărare și, ca urmare, aceasta va fi înlăturată, fiind contrazisă de întregul material probator administrat în cauză. Totodată, nu poate fi reținută nici susținerea inculpatei în sensul că, în ziua de 26 iunie 2004, nu s-a aflat la locuința concubinului său, fiind plecată la muncă, atâta timp cât inculpata a afirmat, în mod constant, prezența sa la domiciliu, în toate declarațiile, cu excepția uneia date la instanță, iar această împrejurare a fost relatată și de martorul V.M., în declarațiile date.

De altfel, acesta a fost și motivul pentru care Curtea nu a admis cererea apelantei privind audierea în calitate de martor a două vecine. Având în vedere situația reținută pe baza materialului probator, Curtea constată că activitatea infracțională desfășurată de inculpată a fost corespunzător încadrată în dispozițiile art. 174 și art. 175 lit. c) și d) C. pen., în mod corect, instanța de fond respingând cererea inculpatei de schimbare a încadrării juridice în infracțiunea de lovituri cauzatoare de moarte, prevăzută de art. 183 C. pen. Astfel, lovind-o în mod repetat pe victimă, fiica sa, în vârstă de 2 ani și 10 luni, cu pumnii și palmele, într-o zonă vitală și aruncând-o pe pat, de la distanță, inculpata a prevăzut că prin această faptă, poate cauza decesul victimei și, chiar dacă nu a urmărit realizarea acestui rezultat, a acceptat, totuși, producerea lui.

Aplicarea unor lovituri repetate cu pumnul față de o minoră în vârstă de 2 ani și 10 luni, aflată în imposibilitate de a se apăra, zona vizată, respectiv zona capului, precum și aruncarea minorei în pat, de la distanță, constituie elemente semnificative în aprecierea intenției de a o ucide, cu atât mai mult cu cât inculpata, după comiterea faptei, nu a luat nici o măsură pentru salvarea victimei și acordarea primului ajutor, abandonând-o și încercând să ascundă cauza morții. Ca urmare, Curtea apreciază că, în mod legal, instanța de fond a dispus condamnarea inculpatei pentru săvârșirea infracțiunii de omor calificat prevăzută de art. 174 – art. 175 lit. c) și d) C. pen., fiind întrunite elementele constitutive ale acestei infracțiuni, atât sub aspectul laturii obiective cât și sub aspectul laturii subiective.

Reținând, cu certitudine, comiterea infracțiunii de către inculpată, instanța de apel a reținut ca fondată critica inculpatei referitoare la greșita individualizare a pedepsei și, constatând că aceasta a comis fapta pe fondul unei imaturități psihice și a unei labilități emoționale cu tendințe impulsive și depresiv-anxioase, indicate în Raportul de expertiză medico-legală psihiatrice nr. A/1/3502 din 22 iulie 2005, întocmit de I.M.L. București, că are un grad redus de instruire și că nu posedă antecedente penale, i-a redus pedeapsa aplicată, de la 22 ani, la 19 ani închisoare. Împotriva acestei din urmă decizii, în termen legal, a declarat recurs inculpata, susținând netemeinicia și nelegalitatea acesteia, deoarece nu ea ar fi autoarea infracțiunii ci concubinul acesteia V.M.

În ședința publică de azi 14 octombrie 2005, instanța, din oficiu, a pus în discuție și un alt motiv de recurs, referitor la încadrarea juridică dată faptei, în sensul de a se discuta dacă într-adevăr, ea constituie infracțiunea de omor calificat ori dacă nu a comis-o întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de lovituri cauzatoare de moarte, prevăzută și pedepsită de art. 183 C. pen. Examinând primul motiv de recurs, ridicat de inculpată, se constată că, în raport de actele și probele dosarului, acesta nu este întemeiat. Instanțele, printr-o profundă analiză a probelor dosarului, a motivat convingător, că primele declarații ale inculpatei, prin care, aceasta recunoaște comiterea faptei, sunt corespunzătoare adevărului și de ce nu pot fi reținute, ca adevărate, necoroborându-se, cu celelalte probe, declarațiile inculpatei, prin care aceasta revine asupra recunoașterilor făcute.

Motivul al doilea, invocat, însă, de instanță, din oficiu, este însă întemeiat și el va duce la admiterea recursului inculpatei. Într-adevăr, toate actele de urmărire penală din dosar, cu excepția unuia singur se referă la faptă, încadrând-o juridic, în infracțiunea de lovituri cauzatoare de moarte, prevăzută de art. 183 C. pen. Ele se bazează pe procesul-verbal de cercetare la fața locului, care reține că inculpata „a aruncat-o din brațe, în dormeză, iar în cădere copilul s-a lovit cu capul de spătarul sudic” al patului, faptă ce în condițiile concrete, nu poate duce la concluzia certă că inculpata a prevăzut și a acceptat rezultatul produs. Caracterul de faptă generatoare al rezultatului letal al copilului este confirmat de expertiza medico-legală care a arătat că „Moartea copilului B.A.R.

a fost violentă. Ea s-a datorat hemoragiei meningo-cerebrale și hematomului subdural consecutiv unui traumatism cranio-cerebral. Leziunile s-au produs prin lovire cu corp dur”. Pe baza acestor constatări, I.P.J. Călărași și S.I.C.

a înaintat actele Parchetului de pe lângă Tribunalul Călărași pentru art. 183 C. pen., a încheiat referatul din 29 iunie 2004, a întocmit procesul verbal de începere a urmăririi penale, procesul verbal de aducere la cunoștință a învinuirii, ordonanța de punere în mișcare a acțiunii penale, ordonanța de reținere, referatul cu propunerea de luare a măsurii arestării preventive și alte acte cu excepția ordonanței de schimbare a încadrării juridice din 15 septembrie 2004 și a rechizitoriului prin care a fost sesizată instanța pentru infracțiunea de omor, prevăzută și pedepsită de art. 174 – art. 175 lit. c) și d) C. pen., deși în doctrină și în numeroase jurisprudențe ale fostului Tribunal Suprem și ale Curții Supreme de Justiție asemenea fapte sunt încadrate în art. 183 C. pen.

Reținerea încadrării juridice a faptei inculpatei în art. 183 C. pen., se impune chiar în cazul în care completarea expertizei stabilește că inculpata ar fi aplicat și alte lovituri minorei, pe de o parte, pentru că această completare a expertizei spune expres că aceasta nu exclude mecanismul de producere a morții minorei iar pe de altă parte, pentru că respectivele lovituri nu puteau avea efect tanatogen, asupra minorei, efect supravenit, în timp, datorită hemoragiei meningo-cerebrale și hematomului, subdural consecutiv traumatismului cranio-cerebral suferit. În raport cu cele arătate, Curtea va trebui să privească recursul declarat de inculpată, ca fondat și să-l admită, ca atare, în baza art. 385 15 pct. 2 lit. d) C. proc.

pen., casând decizia atacată și sentința nr. 8 din 26 ianuarie 2005 a Tribunalului Călărași, numai cu privire la încadrarea juridică dată faptei, pe care o va schimba, în baza art. 334 C. proc. pen., din omor calificat, în infracțiunea de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte, prevăzută de art. 183 C. pen., text de lege, în baza căruia inculpata va fi condamnată, ținându-se seama de toate criteriile de individualizare a pedepsei. Pedeapsa principală fiind închisoarea, se va face aplicarea pedepsei accesorii, prevăzută de art. 71 – art. 64 C. pen. Conform art. 88 C. pen., se va deduce din pedeapsa aplicată inculpatei, timpul arestării preventive, de la 28 iunie 2004, la 14 octombrie 2005. În rest, se vor menține celelalte dispoziții ale hotărârilor.

Onorariul pentru apărarea din oficiu, se va plăti din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de inculpata G.S. împotriva deciziei penale nr. 593 din 1 august 2005 a Curții de Apel București, secția I penală. Casează decizia penală sus-menționată și sentința penală nr. 8 din 26 ianuarie 2005 a Tribunalului Călărași, numai cu privire la încadrarea juridică a faptei și a pedepsei aplicată inculpatei, și rejudecând: În baza art. 334 C. proc. pen., schimbă încadrarea juridică a faptei de omor calificat, prevăzută de art. 174 – art. 175 lit. c) C. pen., în infracțiunea de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte, prevăzută de art. 183 C. pen., text de lege în baza căruia condamnă pe inculpata G.S. la 5 ani închisoare. Face aplicarea prevederilor 71 – art. 64 C. pen.

Deduce din pedeapsa aplicată inculpatei, timpul arestării preventive de la 28 iunie 2004 la 14 octombrie 2005. Menține celelalte dispoziții ale hotărârilor. Onorariul în sumă de 100 lei pentru apărarea din oficiu, se va plăti din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 14 octombrie 2005.