Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 16.02.2005
respins

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1150/2005

HOTĂRÂRE
16.02.2005
CAMERĂ
penal
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1150/2005 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2005)

Asupra recursului penal de față: În baza lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 714 din 1 noiembrie 2004, pronunțată de Tribunalul Dolj, în dosarul nr. 2389/P/2004, s-a dispus în baza art. 174 și art. 175 lit. c) și i) C. pen., condamnarea inculpatului C.N. la pedeapsa de 16 ani închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen. S-au aplicat dispozițiile art. 71 și art. 64 C. pen. În baza art. 88 C. pen. și art. 350 C. proc. pen., s-a dedus detenția începând cu data de 26 aprilie 2004 la zi și s-a menținut starea de arest. S-a constatat că numita M.L. nu s-a constituit parte civilă în cauză. În baza art. 118 lit. b) C. pen., s-a dispus confiscarea specială a cuțitului corp delict.

Inculpatul a fost obligat la plata sumei de 6.000.000 lei cheltuieli judiciare statului. În fapt, s-a reținut că, în perioada anilor 1992 – 2004, inculpatul a trăit în concubinaj cu M.G., din această relație rezultând patru copii. În luna februarie 2004, M.G. l-a părăsit pe inculpat și a intrat în relații de concubinaj cu fratele acestuia, victima M.M., stabilindu-se în cartierul Popoveni din Craiova, la locuința tatălui lui M.G., unde se aflau și copii acesteia. După ce inculpatul a făcut mai multe demersuri pentru a o determina pe fosta concubină să se întoarcă la el și a fost refuzat, în după amiaza zilei de 25 aprilie 2004, a mers în cartierul Popoveni pentru a lua legătura cu copiii și în acest context a discutat din nou cu fratele său și cu fosta concubină, cu privire la revenirea acesteia în locuința din cartierul Făcăi.

În seara aceleiași zile, în jurul orelor 20,00, victima M.M. împreună cu M.G., părinții acesteia M.M. zis B. și M.L., cumnatul M.R.G. și alți membrii ai familiei, au mers să bea bere la un bar situat în Piața Nicolae Romanescu din Craiova. În urma acestora a venit și inculpatul care și-a luat un pahar cu bere și s-a așezat la o masă alăturată. La aceeași masă s-a așezat și martorul T.L. Inculpatul a cerut fratelui său o cafea și suma de 20.000 lei pentru a se deplasa acasă cu un taxi, iar după primirea banilor cei doi s-au depărtat câțiva metri de ușa barului, împrejurare în care inculpatul i-a cerut fratelui să-i permită fostei sale concubine M.G., să revină în locuință. Întrucât victima l-a refuzat și a adresat injurii inculpatului, acesta din urmă a scos din haină un cuțit cu lungimea lamei de 20 cm (pe care îl avea de acasă) și l-a înjunghiat în zona hemitorace stâng anterior.

După aplicarea loviturii inculpatul a abandonat cuțitul al cărui mâner s-a rupt și a fugit acasă spunându-le părinților că l-a tăiat pe fratele său. Aceștia deplasându-se în piață l-au găsit pe M.M. decedat. Potrivit raportului de constatare medico – legală nr. 1677/A3/2004 al I.M.L. Craiova, moartea victimei M.M. a fost violentă și s-a datorat hemoragiei externe și interne, consecința unei plăgi tăiate – înțepate precordială transfixiantă prin ventriculul drept. Pentru reținerea acestei situații de fapt, au fost avute în vedere probele administrate, respectiv procesul verbal de cercetare la fața locului, declarațiile martorilor, actele medico – legale, raportul de constatare medico – legală și declarațiile inculpatului, acesta recunoscând fapta comisă.

La individualizarea judiciară a pedepsei prima instanță s-a orientat către minimul special prevăzut de lege, ținând cont, pe de o parte de pericolul social al faptei și de împrejurările comiterii acesteia, iar pe de altă parte de persoana inculpatului care nu are antecedente penale, de atitudinea sinceră și de faptul că are în întreținere patru copii minori. Pe latură civilă, s-a reținut că M.L., mama atât a victimei, cât și a inculpatului, nu s-a constituit parte civilă. Împotriva acestei sentințe a formulat apel inculpatul, criticând-o pentru netemeinicie sub aspectul cuantumului pedepsei aplicate. În motivarea apelului a arătat în esență că această pedeapsă este prea aspră, întrucât nu are antecedente penale și a recunoscut vinovăția și va regreta fapta tot restul vieții, nu are cine să-i crească copiii iar mama sa este bolnavă.

Prin decizia penală nr. 560/2004 Curtea de Apel Craiova a considerat apelul nefondat și l-a respins, menținând hotărârea primei instanțe. Inculpatul a formulat recurs, reiterând aceleași critici, care vizează cazul de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 14 C. proc. pen. Analizând hotărârea atacată în raport de acest motiv, dar verificând-o și sub aspectul cazurilor de casare ce se iau în considerare din oficiu, Curtea constată că recursul este nefondat. Astfel cum a motivat și instanța de apel, la stabilirea pedepsei, au fost avute în vedere toate criteriile prevăzute de art. 72 C. pen., reținându-se împrejurările concrete în care s-a comis fapta, că deși nu a premeditat omorul, inculpatul avea asupra sa cuțitul corp delict, pe care l-a luat de acasă, fără altă justificare.

El nu și-a putut stăpâni gelozia, căutând să-și înlăture rivalul printr-un act nesăbuit, omorându-l, fără nici o remușcare. Având în vedere aceste considerente și reținând că vinovăția inculpatului a fost corect stabilită, dându-se o încadrare juridică corespunzătoare, faptei săvârșite, Curtea în baza art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., urmează a respinge recursul inculpatului. Se va computa reținerea și arestarea preventivă de la 26 aprilie 2004 la zi. Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul C.N. împotriva deciziei penale nr. 560 din 20 decembrie 2004 a Curții de Apel Craiova. Deduce din pedeapsă timpul arestării preventive a inculpatului de la 26 aprilie 2004 la 16 februarie 2005. Obligă pe recurent la plata sumei de 1.600.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 400.000 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 16 februarie 2005.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2005-10-04
0,95
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 5585/2005
Asupra recursului de față, În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 253 din 3 mai 2005 a Tribunalului Dolj, secția penală, pronunțată în dosarul nr. 615/P/2005, în baza art. 174 și art. 175 lit. c) cu art
ÎCCJ 2004-03-05
0,95
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1308/2004
Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 511 din 6 august 2003, pronunțată de Tribunalul Dolj, s-au înlăturat dispozițiile art. 75 lit. b) C. pen., reținute în rechizitoriu și î
ÎCCJ 2006-01-18
0,95
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 295/2006
Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 253 din 27 iunie 2005, Tribunalul Dâmbovița l-a condamnat pe inculpatul M.G., în baza art. 197 alin. (3) și alin. (2) lit. b) C. pen., c
ÎCCJ 2005-04-12
0,95
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2432/2005
Asupra recursului penal de față: În baza lucrărilor de la dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 410 din 16 decembrie 2004, pronunțată de Tribunalul Maramureș, secția penală, în baza art. 174 alin. (1), raportat la art. 175 l
ÎCCJ 2003-06-19
0,95
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2933/2003
Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 1239 din 17 decembrie 2002, Tribunalul București, secția a II-a penală, în baza art. 20, raportat la art. 174 și art. 175 lit. c) C. pen
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă