ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4798/2006

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4798/2006 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2006)

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 244

din 2 decembrie 2005 a Tribunalului Olt, secția penală, în baza art. 11 pct. 2 lit.

a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., a fost achitat

inculpatul Ț.V. pentru infracțiunea prevăzută de art. 257 alin. (1) C. pen.

S-a lăsat nesoluționată

acțiunea civilă formulată de martorul denunțător N.C.C.

Cheltuielile judiciare

avansate de stat au rămas în sarcina acestuia.

Pentru a pronunța această

sentință, prima instanță a reținut următoarele:

Prin rechizitoriul

Parchetului de pe lângă Tribunalul Olt din 9 martie 2005, inculpatul Ț.V. a

fost trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență

prevăzută de art. 257 alin. (1) C. pen.

S-a reținut prin actul de

sesizare al instanței că martorul denunțător N.C.C. a fost expulzat din Italia

și i s-a aplicat interdicția de a părăsi țara pe timp de 4 ani, lucru despre

care l-a informat pe prietenul său, martorul T.C., iar acesta la rândul său a

adus la cunoștință inculpatului.

S-a mai reținut că

inculpatul i-a spus martorului T.C., că poate obține pașaportul martorului N.C.C.,

întrucât are cunoștințe la serviciul pașapoarte din Slatina, întrucât a lucrat

anterior în poliție.

Pe baza acestor afirmații,

martorul T.C. i-a făcut cunoștință martorului N.C.C. cu inculpatul, iar acesta

i-a promis că prin cunoștințele sale de la serviciul pașapoarte poate să-i

obțină un nou pașaport pretinzându-i pentru aceasta suma de 1.500 Euro,

propunere cu care martorul denunțător a fost de acord.

Cu această ocazie, cei doi

au stabilit să se întâlnească în municipiul Slatina, urmând ca martorul să-i

aducă buletinul de identitate și o sumă de bani pentru a achita taxele pentru

un nou transport.

În ziua stabilită, martorul N.C.C.

și T.C. au venit în Slatina, s-au întâlnit cu inculpatul în apropierea sediului

Inspectoratului de Poliție al județului Olt, ocazie cu care inculpatul a primit

de la N.C.C., suma de 2.000.00 lei și actul de identitate, după care a intrat

în incinta I.P.J. Olt spunând că merge să depună actele pentru eliberarea

pașaportului.

Peste câteva zile inculpatul

Ț.V. i-a spus martorului N.C.C. că persoana cu care aranjează să-i elibereze un

nou pașaport are pretenția de a i se da un avans.

După ce a împrumutat suma de

2.500 lei ROL de la martorul T.C., martorul denunțător s-a întâlnit în

municipiul Slatina cu inculpatul, i-a înmânat acestuia suma de bani împrumutată

în prezența martorului G.D.

După câteva zile, sub

pretextul că trebuie falsificată cartea de identitate, inculpatul i-a mai cerut

martorului N.C.C., suma de 1.500 lei ROL și 100 dolari S.U.A., iar ulterior a

mia pretins suma de 2.500 lei, motivând că cel cu care a aranjat nu este

mulțumit de suma oferită, sume pe care i le-a dat, urmând să se întâlnească în

Slatina, și să-i dea pașaportul. Aici inculpatul a intrat în sediul I.P.J. Olt,

și când a revenit i-a spus martorului N.C.C. în prezența martorului T.C., că

s-a mărit prețul și că persoana respectivă pretinde 3.000 de dolari S.U.A. în

schimbul noului pașaport pe care aceasta îl are în birou.

Auzind suma mare de bani

pretinsă, martorul N.C.C. a refuzat să-i dea această sumă și i-a cerut

inculpatului să-i restituie toate sumele de bani pe care i le dăduse anterior.

Pe baza probatoriilor

administrate, respectiv, răspunsul la interogator al inculpatului, depozițiile

martorilor N.C.C., T.C., G.D., G.I., P.F.L., Ț.N.P., N.S. și adresa

Inspectoratului de Poliție al Județului Olt nr. 8646 din 4 noiembrie 2005,

instanța de fond a reținut că inculpatul nu a pretins de la martorul N.C.C.,

suma de 1.500 Euro, promițându-i că are cunoștințe în cadrul Inspectoratului de

Poliție Olt și îl poate ajuta să obțină un nou pașaport.

Pe baza acestor probatorii,

instanța a reținut că martorul T.C. locuia în orașul Piatra Olt, cu chirie,

întru-un imobil al concubinei inculpatului, plătind lunar 1.000.000 lei ROL.

Când martorul N.C.C. a fost

expulzat din Italia a mers de mai multe ori, în vizită la locuința martorului T.C.,

unde ascultau muzică și consumau băuturi alcoolice, fiind găsiți de inculpat și

concubina acestuia, când veneau din comuna Pleșoiu în Piatra Olt, pentru a mi

vedea starea locuinței.

În cursul ultimei săptămâni

a lunii iulie 2004, inculpatul și concubina sa i-au atras atenția martorului T.C.

să nu mai facă scandal în locuință, să nu-l mai primească în vizită pe N.C.C.

și i-a cerut totodată să-i dea o sumă de bani drept garanție pentru buna

folosire a obiectelor din locuință, plata energiei electrice și întreținerea

imobilului, sens în care martorul i-a dat suma de 2.500.000 lei ROL și 100

dolari S.U.A., urmând ca restul până la 10.000.000 lei ROL să facă o plată

eșalonată.

Cu ocazia următoarei vizite

făcută de inculpat la imobilul concubinei sale din Piatra Olt, a fost găsit din

nou martorul N.C.C. și în aceste condiții relațiile dintre cei doi s-au

tensionat.

Pentru a-și recupera suma de

bani dată inculpatului drept garanție, martorul T.C. împreună cu martorul N.C.C.

s-a deplasat în toamna anului 2004 la domiciliul inculpatului din comuna

Pleșoiu, județul Olt, l-a găsit pe acesta culegând via, i-a cerut restituirea

sumei de bani.

Această solicitare a fost

refuzată la acel moment de inculpat și i-a spus martorului T.C. că îi va

restitui banii după operațiunea de compensare a datoriilor legate de folosirea

imobilului și inventarul bunurilor mobile din casă.

S-a mai reținut că denunțul

martorului N.C.C. la organele de urmărire penală a fost făcut în sensul de a-l

ajuta pe prietenul său T.C. să-și recupereze suma de 2.500 lei ROL și 100

dolari S.U.A. de la inculpat, sumă primită de acesta drept garanție pentru

folosirea imobilului proprietatea concubinei sale.

De asemenea, s-a mai reținut

că nu s-a făcut dovada întâlnirii inculpatului cu martorul denunțător și

martorii T.C., G.D., în municipiul Slatina, în apropiere de sediul I.P.J. Olt

când aceștia susțin că inculpatul a intrat în incinta I.P.J. - ului Olt,

întrucât din adresa nr. 8669 din 16 noiembrie 2005 a I.P.J. - ului a rezultat

că în perioada iunie - august, inculpatul nu a intrat în această unitate.

Împotriva acestei sentințe a

declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Olt, susținând că printr-o

interpretare eronată a probatoriilor administrate, prima instanță a ajuns la

concluzia că inculpatul nu a pretins de la martorul N.C.C. suma de 1.500 Euro,

promițându-i că are cunoștințe în cadrul I.P.J. Olt și îl poate ajuta să obțină

un nou pașaport, deși această stare de fapt a fost pe deplin dovedită prin

probatoriile administrate în cauză, solicitând admiterea apelului, desființarea

sentinței și condamnarea inculpatului în baza art. 257 alin. (1) C. pen., la o

pedeapsă în raport de criteriile de individualizare prevăzute de art. 72 C.

pen.

În plus, procurorul de

ședință a mai solicitat ca în situația în care se va reține că inculpatul nu se

face vinovat de săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 257 alin. (1) C.

pen., să se dispună schimbarea temeiului achitării din art. 10 alin. (1) lit. b)

în arat. 10 alin. (1) lit. a) C. proc. pen.

Prin decizia penală nr. 168

din 18 mai 2006 a Curții de Apel Craiova, secția penală, pronunțată în dosarul nr.

285/P/2006, a fost admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul

Olt împotriva sentinței penale nr. 244 din 2 decembrie 2005 pronunțată de

Tribunalul Olt în dosarul nr. 1600/2005 privind pe inculpatul Ț.V.

A fost desființată sentința

în sensul că a fost schimbat temeiul achitării din art. 10 alin. (1) lit. b) C.

proc. pen. în art. 10 alin. (1) lit. ) C. proc. pen., pentru infracțiunea

prevăzută de art. 257 alin. (1) C. pen.

A fost menținut restul

dispozițiilor sentinței.

Pentru a decide astfel,

instanța de apel a reținut că în mod corect, instanța de fond pe baza

probatoriilor administrate și evidențiate mai sus a stabilit că inculpatul nu a

promis martorului denunțător N.C.C. că are cunoștințe în cadrul I.P.J. Olt și

îl poate ajuta să obțină un nou pașaport în schimbul sumei de 1.500 Euro.

Așa cum corect a reținut

prima instanță, denunțul făcut de N.C.C. a fost în sensul de a-l ajuta pe

prietenul său martorul T.C. să-și recupereze suma de 2.500 lei ROL și 100

dolari S.U.A. de la inculpat pe care i-o dăduse drept garanție pentru buna

folosire a obiectelor din imobil, întreținerea acestuia și plata energiei

electrice.

Susținerea martorilor N.C.C.,

T.C. și G.D., că inculpatul a intrat de fiecare dată în incinta I.P.J. Olt,

după ce se întâlneau în municipiul Slatina a fost infirmată prin adresa nr. 8669

din 6 noiembrie 2005 a I.P.J. Olt, în care se arată că inculpatul nu a prestat

activități ca lucrător de poliție ori ca angajat civil în cadrul acestei

instituții și nici nu a pătruns în incintă în perioada iunie - august 2004.

De altfel, martorul N.C.C.,

prin declarațiile date în faza de urmărire penală și la instanță, de fiecare

dată a afirmat că banii pe care i-a dat inculpatului i-a primit de la prietenul

său T.C., ceea ce a confirmat susținerea inculpatului că banii primiți au fost

drept garanție pentru buna folosire de către martorul T.C. a bunurilor mobile,

întreținerea imobilului și plata în avans a consumului de energie electrică.

Prima instanță reținând că

inculpatul nu a comis infracțiunea de trafic de influență prevăzută de art. 257

alin. (1) C. pen., trebuia să dispună achitarea acestuia în temeiul

dispozițiilor prevăzute de art. 10 alin. (1) lit. a) și nu 10 alin. (1) lit. b)

C. proc. pen., sens în care a admis apelul declarat de parchet, a desființat

sentința, a schimbat temeiul achitării din art. 10 alin. (1) lit. b) C. proc.

pen., în art. 10 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. și a menținut restul

dispozițiilor sentinței.

Împotriva acestei decizii a

declarat, în termenul legal, recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel

Craiova, criticând-o sub aspectul greșitei achitări a inculpatului Ț.V. pentru

infracțiunea prevăzută de art. 257 alin. (1) C. pen.

În dezvoltarea motivelor de

recurs depuse în scris la dosar, parchetul a invocat dispozițiile art. 62 și 63

C. proc. pen., arătând că în cauză, instanțele de judecată nu s-au conformat

acestor prevederi legale, având în vedere doar declarațiile inculpatului și

probele favorabile acestuia, ceea ce a făcut posibilă soluția de achitare pe

care o consideră netemeinică.

În dovedirea celor de mai

sus urmează a fi prezentată situația de fapt și toate probele administrate în

cele două faze ale procesului și atunci când este cazul vor fi prezentate și

motivele pentru care unele probe nu pot fi avute în vedere.

Astfel, în anul 2004,

denunțătorul N.C.C. a fost expulzat din Italia și i s-a aplicat interdicția de

a părăsi țara pe o perioadă de 4 ani. Această situație a fost adusă la

cunoștința martorului T.C. care la rândul său a adus-o la cunoștință

inculpatului. Cu această ocazie, inculpatul i-a spus martorului T.C. că-l poate

ajuta pe denunțătorul N.C.C. să obțină un alt pașaport, întrucât are

„cunoștințe” la Serviciul pașapoarte din Slatina pentru că a lucrat în poliție,

dar în schimbul sumei de 1.500 Euro. Peste câteva zile, inculpatul a afirmat că

persoana care lucrează la pașaport dorește un „avans” ceea ce l-a determinat pe

denunțătorul N.C.C. să-i mai dea sumele de 2.500.000 lei, 1.500.000 lei și 100

dolari S.U.A.

După cele de mai sus,

martorul N.C.C. a refuzat să-i mai dea inculpatului alte sume de bani pretinse

de către acesta și i-a cerut restituirea tuturor sumelor date.

Cele prezentate nu sunt

recunoscute de către inculpat, dar ele au rezultat din declarațiile

denunțătorului N.C.C. și ale martorilor T.C., G.D. și P.F. date în faza de

urmărire penală și menținute în faza de cercetare judecătorească.

Instanțele au înlăturat

aceste probe și pe baza declarațiilor inculpatului și ale martorilor G.I. și Ț.N.P.

care sunt concubina inculpatului și, respectiv, fiul acestuia, au considerat că

sumele primite de către inculpat au fost date de către martorul T.C. drept

garanție pentru folosirea unui spațiu de locuit și a unor bunuri aparținând

martorei G.I.

În sprijinul celor de mai

sus s-a arătat că I.P.J. Olt nu a confirmat intrarea inculpatului în sediu, așa

cum au pretins martorii și s-au invocat anumite neconcordanțe existente în

declarațiile martorilor cu privire la locul în care s-au dat sumele de

1.500.000 lei și 100 dolari S.U.A.

Toate acestea nu pot

înlătura declarațiile martorilor, întrucât inculpatul putea simula intrarea în

sediul I.P.J. Olt în timp ce denunțătorul și martorii au rămas în fața

sediului, iar neconcordanțele evidențiate privind locul în care se aflau martorii

(în fața sediului I.P.J. Olt, în parcul din apropiere etc.) nu sunt esențiale.

Esențial este faptul că,

atât denunțătorul, cât și cei doi martori T.C. și G.D. au arătat că banii nu

s-au dat de către numitul T.C. pentru plata unei garanții, ci de către

denunțător pentru a obține un pașaport, deși avea interdicție de a ieși din

țară.

Această interdicție este

folosită și ea de către instanța de fond pentru a demonstra că denunțătorul

este „predispus la acte antisociale” și nu inculpatul, deși inculpatul este cel

care a fost în precedent condamnat.

Față de cele de mai sus,

parchetul a solicitat admiterea recursului, în temeiul art. 385

11

pct.

2 lit. d) și art. 385

1

pct. 18 C. proc. pen., casarea hotărârilor

și condamnarea inculpatului pentru infracțiunea de trafic de influență.

La termenul de astăzi, în

recurs, Înalta Curte, în raport cu motivul de recurs al parchetului, în sensul

greșitei achitări a inculpatului Ț.V. pentru infracțiunea de trafic de

influență prevăzută de art. 257 alin. (1) C. pen., de către instanțe și

respectiv solicitarea condamnării sale, consideră necesară ascultarea intimatului

inculpat Ț.V. în calea ordinară exercitată de către parchet, întemeiată în

drept pe dispozițiile art. 6 alin. (1) din C.A.D.O.L.F. și jurisprudența C.E.D.O.,

respectiv cauza Constantinescu împotriva României, în condițiile art. 20 din

Constituția României așa cum a fost revizuită, cu referire la art. 323 C. proc.

pen.

A fost ascultat intimatul

inculpat Ț.V. a cărui declarație se află atașată în prezentul dosar.

Procurorul și apărătorul

intimatul inculpat, având pe rând cuvântul au arătat că nu formulează alte

cereri și nici nu solicită alte probe.

Înalta Curte, constatând că

nu au fost formulate cereri și nici solicitate probe, a acordat cuvântul

părților, în conformitate cu art. 385

13

C. proc. pen.

Procurorul, în concluziile

orale, în dezbateri a susținut motivele de recurs depuse la dosarul cauzei,

arătând că instanțele au făcut o apreciere eronată asupra mijloacelor

administrate în cauză, neputându-se suprapune relațiile avute de soția

inculpatului și conținutul raportului privind primirea și darea sumelor de

bani, fapta reținută în sarcina inculpatului prin rechizitoriul parchetului

fiind dovedită cu probele administrate în cauză, solicitând admiterea

recursului, casarea hotărârilor pronunțate de instanțe și condamnarea

inculpatului Ț.V. pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență la o

pedeapsă a închisorii cu suspendarea condiționată a executării acesteia, în

condițiile art. 81 C. pen.

Concluziile apărătorul

intimatului inculpat din aceeași fază a dezbaterilor, precum și poziția

adoptată de intimatul inculpat, din ultimul cuvânt au fost consemnate în

detaliu în partea introductivă a prezentei decizii.

Examinând recursul declarat

de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova împotriva deciziei instanței de

apel, în raport cu motivul invocat ce se va analiza prin prisma cazului de

casare prevăzut de art. 385

9

pct. 18 C. proc. pen., Înalta Curte

apreciază recursul parchetului ca fiind nefondat pentru considerentele ce se

vor arăta.

În conținutul dispozițiilor art.

62 și 63 C. proc. pen., legiuitorul român a prevăzut în mod concret obligațiile

și mijloacele legale prin care organele judiciare trebuie să lămurească o

cauză.

Astfel, potrivit art. 62 „În

vederea aflării adevărului, organul de urmărire penală și instanța de judecată

sunt obligate să lămurească cauza sub toate aspectele, pe bază de probe.”

În conformitate cu art. 63

alin. (1) „Constituie probă orice element de fapt care servește la constatarea

existenței sau inexistenței unei infracțiuni, la identificarea persoanei care a

săvârșit-o și la cunoașterea împrejurărilor necesare pentru justa soluționare a

cauzei.

(2) Probele nu au valoare

mai dinainte stabilită. Aprecierea fiecărei probe se face de organul de

urmărire penală sau de instanța de judecată în urma examinării tuturor probelor

administrate, în scopul aflării adevărului.”

Din analiza coroborată a

ansamblului materialului probator administrat în cauză a rezultat că în mod

corect instanța de apel și-a însușit argumente ale primei instanțe, iar la

rândul ei, în baza propriului examen în mod judicios și temeinic motivat a

stabilit nevinovăția inculpatului Ț.V. în săvârșirea infracțiunii de trafic de

influență prevăzută de art. 257 alin. (1) C. pen., pentru care a fost trimis în

judecată, în raport cu situația de fapt reținută.

Înalta Curte consideră că în

cauză ambele instanțe au dat eficiență dispozițiilor art. 62 și 63 C. proc.

pen., stabilind în procesul de evaluare asupra mijloacelor de probă

administrate o altă situație de fapt decât cea reținută în actul de sesizare ce

a condus la nevinovăția inculpatului Ț.V. în săvârșirea infracțiunii de trafic

de influență.

În contextul cauzei ambele

instanțe au făcut o corectă apreciere asupra tuturor mijloacelor de probă

administrate.

Astfel, prima instanță a

evidențiat în mod concret și amplu mijloacele de probă care au condus la

stabilirea nevinovăției inculpatului Ț.V., respectiv declarațiile tuturor martorilor

pe care le-a valorificat coroborat sub aspectul lămuririi împrejurărilor

faptice, evidențiind expres neconcordanțele între conținutul declarațiilor

martorilor T.C., G.D., cu privire la mai multe aspecte cum au fost cele

referitoare la cuantumul sumei de bani date, fie de 1.300.000 lei, 2.000.000

lei de către martorul denunțător N.C.C., martorul T.C. precizând suma de

800.000 lei, la remiterea buletinului de identitate inculpatului de către

același martor denunțător, în timp ce martorul T.C. nu a văzut acest lucru,

despre locul unde aceștia s-ar fi aflat la momentul intrării inculpatului în

sediul poliției, aceste contradicții fiind infirmate de un alt mijloc de probă,

respectiv un înscris, materializat în adresa I.P.J. Olt cu nr. 8669 din 16

noiembrie 2005 prin care s-a comunicat că numitul Ț.V., cu datele de stare

civilă arătate, nu a prestat activități ca lucrător de poliție ori ca angajat

civil la I.P.J. Olt, iar în perioada iunie, iulie, august 2004 nu a intrat în

unitate.

De asemenea, instanța de

fond a evidențiat tot motivat pe baza probelor administrate starea conflictuală

între martorul denunțător și inculpat din modul de constituire a garanției

dintre el și martorul T.C., conduita anterioară atât a denunțătorului, cât și a

inculpatului, precum și infirmarea neconcordanțelor dintre declarațiile

martorei G.I., fostă concubină și actuală soție a inculpatului și ale acestuia

în privința celui căruia i s-a dat suma în contul garanței.

Totodată, instanța de apel,

la rândul ei menționează în concret aceleași mijloace de probă, respectiv

declarațiile martorilor N.C.C., T.C., G.D., adresa nr. 8669/2005 a I.P.J. Olt,

pe care le apreciază coroborat, concluzionând că, de altfel, din declarațiile

denunțătorului se confirmă susținerea inculpatului că banii primiți au fost

drept garanție pentru buna folosire de către martorul T.C., a bunurilor mobile,

întreținerea imobilului și plata în avans a consumului de energie electrică.

Înalta Curte, în raport cu

motivul de recurs invocat de către parchet privind greșita achitare a

inculpatului Ț.V., a considerat necesară ascultarea în calea ordinară de atac

exercitată de către parchet, în calitatea procesuală de intimat inculpat a

acestuia, întemeiată pe dispozițiile art. 6 întemeiată în drept pe dispozițiile

art. 6 alin. (1) din C.A.D.O.L.F. și jurisprudența C.E.D.O, respectiv cauza C.

împotriva României, în condițiile art. 20 din Constituția României așa cum a

fost revizuită, cu referire la art. 323 C. proc. pen.

În declarația dată în fața

instanței de recurs, intimatul inculpat Ț.V. a descris în mod amănunțit

împrejurările în care l-a găzduit pe martorul T.C., discuțiile avute cu acesta,

cum l-a cunoscut pe denunțător, aspectele legate de primirea sumei de bani și

felul acesteia, întâlnirile avute cu martorul și denunțătorul.

Intimatul inculpat Ț.V. a

arătat că „Mențin declarațiile date în cursul urmăririi penale cât și la

instanța de fond. În cursul lunii aprilie 2004 numitul T.C. a apelat la mine și

la soția mea cu care nu eram căsătorit legal să-i închiriem un spațiu de

locuit. La acel moment nu am făcut nicio formă scrisă respectiv nu am încheiat

niciun contract cu acesta pentru închirierea spațiului de locuit și nicio

chitanță, cred că aceasta a fost greșeala mea. Locuința pe care i-am

închiriat-o în condițiile arătate lui T.C. era formată din 2 camere și

dependințe, acestea fiind mobilate și utilate. În această perioadă eu locuiam

împreună cu soția mea în comuna Pleșoiu, localitatea ce se afla la o distanță

de 30-35 km. de Piatra Olt, împrejurare care m-a determinat să nu pot trece

zilnic sau la un interval de timp relativ apropiat la locuința închiriată. La

30 de zile am trecut totuși pe la locuința închiriată unde i-am întâlnit pe T.C.

și un al bărbat ce avea o statură corpolentă, înalt, la-m întrebat cin este, iar

acesta mi-a răspuns într-un mod neadecvat, împrejurare în care la-m întrebat pe

T.C. dacă acesta este fratele său așa cum acesta a afirmat, T.C. negând și

afirmând că este doar prieten. M-am mai întâlnit cu T.C. și cu numitul N.C.C.,

acesta fiind numele persoanei mai sus arătate de 2-3 ori.

Am avut o discuție cu T.C.

la care nu a participat și N.C.C. și căruia i-am solicitat o garanție pentru

bunurile aflate în locuință, respectiv, covoare persane, mobilă, butelie,

aragaz etc., în valoare estimativă de 10 milioane lei, Nici cu această ocazie

nu am încheiat un act cu privire la solicitarea acestei garanții, eu apreciind

că a fost o înțelegere cu T.C. Această discuție a avut loc după data de 15

iulie 2004 la care au mai fost prezente soția mea și soția lui T.C. După data

de 27 iulie 2004 m-am mai întâlnit cu T.C., iar în ceea ce privește pe N.C.C.

era „șeful găștii” aspect ce rezulta din modul său de adresare și de

comportament, iar această întâlnire s-a datorat și faptului că vecinii m-au

atenționat că era zarvă mare, respectiv aveau loc petreceri la care participau

mai multe persoane. Pe data de 22 iulie 2004 m-am întâlnit cu T.C. de față

fiind soția mea și soția lui, când am primit de la el suma de 2 milioane și 100

de dolari S.U.A. fără să închei nici un înscris, aceste sume reprezentând o

parte din garanția menționată mai sus. Am fost foarte nemulțumit când am

constatat că pe data de 22 iulie 2004 că vitrina era spartă, butelia era dată

la încărcat potrivit afirmației lui T.C., iar tencuiala de la zidul din partea

dreaptă era căzută. Menționez că chiria pentru spațiul închiriat pe care eu am

încasat-o a fost de 500.000 lei, deși T.C. îmi oferise 1.000.000 lei, eu

refuzând această sumă, cu condiția să aibă grijă de lucrurile mele. M-am mai

întâlnit cu T.C. de câteva ori până la momentul când am cules via. Menționez că

niciodată nu am lucrat în poliție specialitatea mea fiind subinginer mecanic.

Niciodată nu au existat

discuții legate de procurarea vreunui pașaport.

În luna septembrie la

culesul viei T.C. însoțit de N.C.C. amu venit la mine chiar în locul unde

culegeam via. Eram împreună cu soția mea și cu fiul meu cel mare Ț.N. și cu P. un

băiat care lucra cu ziua la culesul viei mele.

Am ieșit de pe rândul unde

lucram și m-am deplasat la o distanță de 7-8 m împreună cu N.C.C., iar în urma

mea a venit și soția mea. Atât T.C., cât și N.C.C. mi s-a adresat pe un ton dur

legat de garanția arătată, în sensul că mi-au solicitat să le înapoiez garanția

că ei își iau bagajele și pleacă. Eu am afirmat că nu restitui nimic până nu

îmi vor repara ceea ce au deteriorat și până când nu îmi aduc și butelia pe

care nici în ziua de astăzi nu am recuperat-o. Menționez că am intentat și un

proces civil împotriva celor doi, estimându-se ca pretenții suma de 35

milioane, proces care a fost soluționat prin hotărâre judecătorească. La acel

moment am fost amenințat de N.C.C. în sensul că „Nu știi tu tăticu cu cine ai

de-a face”, eu am afirmat că nu le voi da banii pentru că a doua zi urma să vin

să văd dacă vor pune lucrurile în ordine. A doua zi am trecut, dar nu i-am

găsit la locuință nici pe T., nici pe N.C.C., am auzit că au lansat amenințări

în vecini că „o să mă aranjeze”. Menționez că eu niciodată nu am pretins suma

de 10 milioane lei pentru procurarea pașaportului și chiar eu personal am

solicitat să se verifice dacă am intrat în sediul poliției sau dacă am lucrat

în poliție. Nu l-am văzut niciodată pe martorul G.D. și nu știu de ce a făcut

astfel de afirmații.

La sfârșitul anului 2004,

începutul anului 2005 m-am întâlnit atât cu T.C., cât și cu N.C.C., având

discuții în sensul că aceștia mi-au solicitat să mă împac cu ei, chiar să le

vând locuința închiriată, urmând ca banii pe care i-aș fi pretins să fie dați

în tranșe. În înțelegerea mea amiabilă, ei urmau să plătească utilitățile

locuinței, vreau să menționez că după plecarea lor am rămas cu o factură

neachitată de 14.000.000 lei la curentul electric.

Menționez că am primit de la

T.C. doar suma de 50 dolari S.U.A. la începutul lunii august cu titlu de chirie

pe trei luni, alte sume de bani nu am mai primit de la acesta.

La primirea sumelor de bani

de la T.C., atât a celor 50 dolari S.U.A., cât și a garanției de 2 milioane lei

și 100 dolari S.U.A. nu a fost de față N.C.C.

În primele 30 zile de la

înțelegerea cu privire la închirierea locuinței nu l-am întâlnit pe N.C.C. ci

ulterior doar de 2-3 ori.

Am renunțat la diferența de

garanție în urma discuțiilor purtate cu soția mea, deoarece vroiam să închidem

locuința, noi l-am ținut până la recuperarea buteliei și efectuarea reparațiilor.

Am fost chemat la parchet și mi s-a adus la cunoștință că împotriva mea a fost

formulată o plângere pentru trafic de influență, această împrejurare având loc

cam la 2 luni după ce le-am spus să părăsească locuința, cam aproximativ la

sfârșitul lunii februarie 2005.

Domnul procuror a afirmat

față de mine că sunt un om serios și m-a întrebat dacă știu ce este acela

trafic de influență.

Modalitatea de plată a

chiriei am stabilit-o în felul următor în sensul că urma să-mi plătească

această sumă de bani când putea pentru că chiria nu a fot stabilită în termeni

foarte cerți, respectiv în sensul unei plăți cu caracter regulat. Chiar și în

urma discuțiilor cu vecinii, aceștia mi-au sugerat să-i cer o sumă de bani cu

titlu de garanție pentru bunurile pe care i le-am dat cu titlu de folosință.

Părinții soției mele erau

într-o relație de amiciție cu părinții lui T.C. și în aceste condiții ca și

cunoștințe i-am închiriat locuința. De la început din luna aprilie 2004 m-am

înțeles cu T.C. să-mi dea suma de 500.000 lei cu titlu de chirie. Obiecție în

sensul că T.C. a părăsit locuința mea la începutul lunii ianuarie 2005 iar la

sfârșitul lunii februarie am fost înștiințat de parchet că am plângere pentru

infracțiunea de trafic de influență.”

În raport cu cele menționate,

Înalta Curte consideră că ambele instanțe în procesul de evaluare al probelor

administrate au reținut corect o nouă situație de fapt, prin coroborarea

tuturor mijloacelor de probă, fără a se face vreo distincție între forța

probantă a vreunuia dintre acestea, iar pe calea interpretării, întemeiată pe

metodele și raționamentele logice ce caracterizează mecanismul de apreciere, au

fost valorificate aspectele concordante și înlăturate motivat cele

neconcordante, atât prin același fel de mijloace de probă, cât și prin altele,

diferite, ceea ce a condus la stabilirea nevinovăției inculpatului Ț.V. în

săvârșirea infracțiunii de trafic de influență prevăzută de art. 257 alin. (1) C.

pen.

Declarația intimatului

inculpat Ț.V. dată în recurs a evidențiat aceeași poziție constantă adoptată de

acesta, în sensul că nu recunoaște fapta reținută în sarcina sa, fiind

nevinovat, împrejurările descrise, susținându-se prin mijloacele de probă

administrate și evaluate corect de ambele instanțe ce au condus la stabilirea

noii situații de fapt și a nevinovăției inculpatului.

Astfel, Înalta Curte consideră

că intimatul inculpat Ț.V. nu a pretins și nici nu a primit de la denunțătorul N.C.C.

suma de 1.500 Euro în scopul procurării unui nou pașaport, lăsând să înțeleagă

că ar avea cunoștințe în cadrul I.P.J. Olt pe care le-ar putea influența în

obținerea actului necesar denunțătorului ce avea interdicție de a părăsi țara

pe o durată de 4 ani, ca urmare a expulzării acestuia din Italia.

De altfel, niciodată

intimatul inculpat Ț.V. nu a prestat activități ca lucrător de poliție ori ca

angajat civil la I.P.J. Olt, iar în perioada iunie, iulie, august 2004 nici nu

a intrat în această unitate, aspect ce rezultă atât din adresa nr. 8669 din 16

noiembrie 2005 a I.P.J. Olt, aflată la dosarul tribunalului, cât și din

fotocopia carnetului de muncă al acestuia, aflată la același dosar.

Totodată, Înalta Curte

apreciază că în mod corect instanța de apel a schimbat temeiul achitării

inculpatului din art. 10 lit. b) C. proc. pen., fapta nu este prevăzută de

legea penală, în art. 10 alin. (1) lit. a) din același cod, respectiv fapta nu

există, deoarece fapta pretins a fi săvârșită de inculpatul Ț.V. în condițiile

arătate nu a avut loc, acesta nici nu a pretins și nici nu a primit suma de

bani menționată cu destinația arătată, așa încât nu îmbracă trăsăturile

caracteristice unei fapte care să conducă la existența infracțiunii de trafic

de influență.

Astfel, nu poate fi avută în

vedere critica parchetului cu privire la greșita achitare a inculpatului Ț.V.

pentru infracțiunea de trafic de influență, deoarece în cauză între percepția

asupra ansamblului probator, de către instanța de apel și soluția pronunțată de

aceasta, există o deplină concordanță, nefiind incident cazul de casare

invocat, respectiv art. 385

9

pct. 18 C. proc. pen.

Față de aceste considerente,

Înalta Curte, în baza art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va

respinge, ca nefondat, recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de

Apel Craiova împotriva deciziei penale nr. 168 din 18 mai 2006 a Curții de Apel

Craiova, secția penală, privind pe inculpatul Ț.V.

În conformitate cu art. 192 alin.

(3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat,

recursul declarat de PARCHETUL DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL CRAIOVA împotriva

deciziei penale nr. 168 din 18 mai 2006 a Curții de Apel Craiova, secția penală,

privind pe inculpatul Ț.V.

Cheltuielile judiciare rămân

în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 16 august 2006.