ÎCCJ, decizie (scj.ro #83844)

ÎCCJ, decizie (scj.ro #83844) (Înalta Curte de Casație și Justiție)

Trafic de influență. Art. 7

alin. (3) din Legea nr. 78/2000

Cuprins pe materii:

Drept penal. Partea

specială. Infracțiuni care aduc atingere unor activități de interes public sau

altor activități reglementate de lege. Infracțiuni de serviciu sau în legătură

cu serviciul

Indice alfabetic:

Drept penal

-

trafic de influență

-

art. 7 alin. (3) din Legea nr. 78/2000

C. pen.,

art. 257

Legea nr. 78/2000,

art. 7 alin. (3)

Infracțiunea de trafic de influență săvârșită

de o persoană care are calitatea de consilier local și vicepreședinte al unei

asociații se încadrează în dispozițiile art. 257 C. pen., nefiind aplicabile prevederile art. 7 alin. (3) din Legea nr. 78/2000, întrucât

subiectul activ al infracțiunii nu are calitatea de persoană cu

atribuții de constatare sau de sancționare a contravențiilor

ori de constatare, urmărire sau judecare a infracțiunilor și nici calitatea de

funcționar cu atribuții de control.

I.C.C.J., Secția penală,

decizia nr. 1692 din 27 aprilie 2011

A. Prin sentința penală nr. 345 din 2 iulie 2009, pronunțată de

Tribunalul Maramureș, a fost condamnat inculpatul C.V. pentru săvârșirea

infracțiunii de trafic de influență prevăzută în art. 257 alin. (1) C. pen.

raportat la art. 7 alin. (3) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin.

(2) și art. 37 alin. (1) lit. a) C. pen., la pedeapsa de 2 ani închisoare.

În baza art. 83 C. pen., a fost revocat beneficiul suspendării

condiționate a executării pedepsei de 2 ani închisoare aplicată inculpatului

prin sentința penală nr. 146 din 27 mai 2004 a Tribunalului Maramureș, pedeapsă care a fost adiționată la cea aplicată prin prezenta, rezultanta fiind de 4 ani

închisoare.

În temeiul art. 71 alin. (2) C. pen., a fost interzisă, ca

pedeapsă accesorie, exercitarea de către inculpat a drepturilor prevăzute în

art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.

Pentru a dispune în acest sens, prima instanță a reținut că

inculpatul este membru în Consiliul Local V. și vicepreședinte al Asociației

Crescătorilor de Ovine din România.

Inculpatul a intrat în legătură cu martorii din prezenta cauză,

cărora încă de la început Ie-a creat impresia că are influență asupra

funcționarilor (în special a celor cu funcții de conducere) de la toate

instituțiile publice din zonă, indicând în cele mai multe situații nume sonore

și cu impact pentru orice persoană.

de 23 decembrie 2004, în care au

fost implicați H.G. și B.D., la Poliția B. s-au început cercetările față de H.G., inițial pentru vătămare corporală, iar apoi

pentru tentativă la omor calificat. Cum cel cercetat în acel dosar, și anume

H.G. a plecat

din țară, mama acestuia,

martora H.L., s-a implicat în rezolvarea

problemelor de natură juridică

ale fiului său.

În schimbul sumei de 5.000 euro și 500 lei, inculpatul i-a

promis martorei că, prin cunoștințele pe care le are în rândul polițiștilor și

a medicilor legiști, o să facă în așa fel încât consecințele faptelor fiului ei

să fie minore.

Drept urmare, inculpatul a intervenit la martorul P.V.,

comandantul Poliției B., pentru a se interesa de dosar, însă acesta din urmă

I-a trimis la martorul B.l., ofițer cercetări penale, cel care se ocupa efectiv

de instrumentarea dosarului și pe care, cunoscându-l, I-a rugat să-l ajute.

Inițial, bazându-se pe faptul că numărul de

zile de îngrijiri

medicale pentru vindecare stabilit de medicul legist era până la

30 zile,

organele de cercetare penală de la Poliția B. au încadrat fapta ca

fiind vătămare corporală și nu tentativă la omor

calificat, cum era corect, situație în care era posibilă împăcarea.

Inculpatul, aflând de această oportunitate, a luat legătura cu

partea vătămată cu care a negociat o eventuală împăcare, împăcare

care s-a și produs după ce inculpatul i-a remis

acesteia suma de 2.000

euro din cei primiți de la martora H.L.

Ulterior, dosarul a fost preluat de

Parchetul de pe lângă Tribunalul

Maramureș care a schimbat

încadrarea juridică și I-a trimis pe fiul

martorei,

H.G., în judecată pentru tentativă la omor.

Chiar și în această situație, inculpatul i-a promis martorei că

o să intervină pe lângă medicii legiști pentru a se întocmi o expertiză

medico-legală favorabilă, dar și că o să-i angajeze un avocat, drept pentru

care a mai solicitat și primit de la martoră 1.500 euro.

Martora a apelat din nou la serviciile inculpatului, pentru a-i

obține un nou pașaport fiului său, pentru că inculpatul a pretins că are

relații suficiente și la acest compartiment din cadrul poliției, însă pentru

a-i putea rezolva problema i-a comunicat că are nevoie de suma de 500 euro,

sumă pe care a și primit-o, deși martora a achitat toate taxele aferente pentru

obținerea pașaportului.

2.

La începutul anului 2005,

martora Ș.R., aflată fiind la familia P.L., unde era în vizită și inculpatul, a

relatat acestora că a terminat

facultatea

de drept și că dorește să se angajeze la S.R.I. sau Ministerul

Justiției.

În acest context, inculpatul s-a oferit să o ajute, lăsând-o pe

martoră să înțeleagă că are relații și cunoștințe la București, „chiar la vârful piramidei acestor instituții.”

La un interval de câteva zile, inculpatul

a contactat-o telefonic pe

martoră, stabilind o întâlnire la care i-a

relatat că poate face demersuri pentru angajarea ei, dar are nevoie de 5.000

euro, pentru a o ajuta și a-i cointeresa material pe cei de la București, sumă care i-a și fost predată inculpatului de către martorul P.L.

Nemulțumită că problema ei nu se rezolvă, martora I-a contactat

în repetate rânduri pe inculpat până în anul 2007, când i-a restituit suma de

5.000 euro, însă de fiecare dată inculpatul găsea justificări, povestindu-i

martorei de câteva întâlniri ratate cu politicienii cu care urma să ia

legătura, lăsând-o să creadă că are influență asupra acestora, bazându-se și pe

împrejurarea că și el este membru al unui partid politic.

3.

În baza aceleiași rezoluții

infracționale, în aceeași perioadă, inculpatul s-a întâlnit cu martora G.N.,

care în contextul discuțiilor purtate i-a relatat că ar dori să se angajeze ca

asistent medical, însă îi lipsește autorizația de liberă practică, care se

poate obține doar printr-un examen, examen pentru

care „are nevoie de sprijin pentru a avea șanse mai mari de reușită” de

la el, știut fiind că are relații și influență.

Fără să dezmintă aceste informații,

inculpatul s-a oferit să o ajute.

O perioadă lungă de timp cei doi au purtat mai multe discuții

telefonice, în contextul cărora inculpatul a sfătuit-o să-și pregătească

dosarul pentru că este posibil să nu mai fie necesar nici măcar să se prezinte

la examen pentru că totul este rezolvat. Pentru a o convinge de seriozitatea

sa, inculpatul i-a pomenit de numele primarului din Baia Mare și a președintei

Ordinului Asistenților Medicali din România - Filiala Maramureș.

Pe parcursul acestor discuții, inculpatul i-a dat de înțeles că

ar avea nevoie de la ea de o sumă de bani, „ca să o dea mai departe.”

Pentru că inculpatul a ezitat să-i precizeze o

sumă, martora

a avansat suma de 300 euro, sumă cu care inculpatul a fost

de acord și pe care a primit-o.

Pregătită fiind, martora s-a prezentat și

a promovat examenul fără

ajutorul inculpatului. După mai multe insistențe, inculpatul i-a

comunicat martorei că nu s-a ținut de promisiune, pentru că a fost plecat din

localitate și că banii nu-i poate restitui pentru

că „sunt dați mai departe.”

contract de muncă în Germania, unde

trebuia să se prezinte în ianuarie

2006 și avea pașaportul expirat, i-a

povestit unei rude apropiate, pe nume G.G., problema pe care o are.

După ce, la data de 15 decembrie 2005,

martorul G.T. și-a depus

actele în vederea obținerii unei noi cărți

de identitate, a doua zi martorul

G.G. I-a sunat pe inculpat să-i

solicite sprijinul în vederea urgentării obținerii actelor.

Inculpatul a fost de acord să-și folosească influența pe care

susținea că o are la polițiștii de la Biroul de Evidență a Populației și la

șeful Serviciului Pașapoarte Maramureș, însă a pretins pentru acest serviciu

suma de 250 euro, cu toate că taxele au fost achitate și de această dată, încă

la depunere, de către solicitant.

Cu toate că a intervenit la martorul A.L., agent de poliție,

căruia i-a comunicat datele de stare civilă ale lui G.T. pentru urgentarea

eliberării documentelor, la dosar există dovadă că pașaportul și cartea de

identitate au fost obținute în scurt timp ca urmare a plății taxei de urgență

pentru reducerea timpului necesar eliberării și nu a intervenției inculpatului.

Raportat la starea de fapt expusă, în drept, activitatea infracțională

a inculpatului C.V., și anume aceea de a

pretinde

și primi de la martorii H.L., Ș.R., G.N.

și G.T. diverse sume de bani,

în baza aceleiași rezoluții

infracționale,

promițându-le că, prin influența pe care o are asupra unor

funcționari

publici, pe care i-a și identificat, avansând nume diverse și prin a căror

cointeresare materială va obține rezolvarea problemelor fiecăruia, întrunește

elementele constitutive ale infracțiunii de trafic de

influență prevăzută în art. 257 alin. (1) C. pen. raportat la art. 7

alin. (3) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., faptă

pentru care

instanța i-a aplicat pedeapsa de 2 ani închisoare.

B.

Prin decizia nr. 56/A din 6 mai 2010 a Curții de Apel

Cluj, Secția penală și de minori, s-au respins, ca nefondate, apelurile declarate de

Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională

Anticorupție - Serviciul Teritorial Cluj și inculpatul C.V. împotriva sentinței

penale nr. 345 din 2 iulie 2009 a Tribunalului Maramureș.

C.

Împotriva acestei decizii a

declarat recurs Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția

Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Cluj, criticând-o pentru

nelegalitate sub

aspectul greșitei aplicări

a dispozițiilor art. 7 alin. (3) din Legea nr.78/2000,

întrucât

inculpatul nu întrunește cerința de a fi subiect activ calificat.

Împotriva aceleiași decizii a declarat recurs și inculpatul C.

V.,

criticând-o,

între altele, prin prisma cazului de casare prevăzut în art. 385

9

alin. (1) pct. 12 C. proc. pen.

Examinând decizia recurată prin prisma cazurilor de casare

invocate, Înalta Curte de Casație și Justiție constată următoarele:

a dispozițiilor art. 7 alin. (3) din Legea nr. 78/2000, deși inculpatul nu

întrunește cerința de a fi subiect activ calificat, este întemeiat. Potrivit

dispozițiilor acestui text de lege, maximul special pentru infracțiunile

prevăzute în art. 256 și art. 257 C. pen. se majorează cu 2 ani, dacă acestea

sunt săvârșite de către o persoană care are atribuții de constatare sau de

sancționare a contravențiilor ori de constatare, urmărire sau judecare a

infracțiunilor, precum și de un funcționar cu atribuții de control; or,

inculpatul C.V. nu îndeplinește niciuna dintre aceste calități, astfel că

reținerea dispozițiilor art. 7 alin. (3) din Legea nr. 78/2000 nu se justifică,

urmând a fi înlăturate.

ritica privind greșita

condamnare, deși nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii

reținute în sarcina inculpatului, nu este întemeiată, în cauză neexistând vreun

dubiu cu privire la vinovăția inculpatului sub aspectul săvârșirii infracțiunii

de trafic de

influență prevăzută în art.

257 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2)

și art. 37 alin.

(1) lit. a) C. pen. în raport cu mijloacele de probă administrate, simplele

susțineri ale inculpatului C.V., în sensul că a încercat în mod dezinteresat să

ajute niște cunoștințe vechi, nu sunt de natură să probeze lipsa de temeinicie

a probelor de vinovăție, analizate detaliat de instanța de fond și cea de apel,

acestea evaluând corespunzător materialul probator administrat în cauză, cu

respectarea dispozițiilor art. 62, art. 63 și art. 69 C. proc. pen., pe baza căruia au stabilit fără echivoc împrejurările comiterii faptei, încadrarea

juridică dată acesteia și vinovăția inculpatului. Este incontestabil că

inculpatul a pretins și primit diverse sume de bani pentru rezolvarea unor

probleme ale martorilor, în afara cadrului legal, neavând relevanță dacă a avut

sau nu vreun folos de pe urma infracțiunii, în condițiile în care textul de

lege al art. 257 alin. (1) C. pen. incriminează primirea de bani sau alte

foloase pentru sine sau pentru altul.

Pentru aceste considerente, Î

nalta

Curte de Casație și Justiție, în baza art. 385

15

pct. 2 lit. d) C.

proc. pen., a admis recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte

de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial

Cluj și de inculpatul C.V. împotriva deciziei nr. 56/A din 6 mai 2010 a Curții de Apel Cluj, Secția penală și de minori, a casat decizia atacată și, în parte,

sentința penală nr. 345 din 2 iulie 2009 a Tribunalului Maramureș, numai în ceea ce privește aplicarea dispozițiilor art. 7 alin. (3) din Legea nr. 78/2000,

dispoziții pe care le-a înlăturat.