ÎCCJ, decizie (scj.ro #83844)

Trafic de influență. Art. 7 alin. (3) din Legea nr. 78/2000 Cuprins pe materii: Drept penal. Partea specială. Infracțiuni care aduc atingere unor activități de interes public sau altor activități reglementate de lege. Infracțiuni de serviciu sau în legătură cu serviciul Indice alfabetic: Drept penal - trafic de influență - art. 7 alin. (3) din Legea nr. 78/2000 C. pen., art. 257 Legea nr. 78/2000, art. 7 alin. (3) Infracțiunea de trafic de influență săvârșită de o persoană care are calitatea de consilier local și vicepreședinte al unei asociații se încadrează în dispozițiile art. 257 C. pen., nefiind aplicabile prevederile art. 7 alin. (3) din Legea nr. 78/2000, întrucât subiectul activ al infracțiunii nu are calitatea de persoană cu atribuții de constatare sau de sancționare a contravențiilor ori de constatare, urmărire sau judecare a infracțiunilor și nici calitatea de funcționar cu atribuții de control.

I.C.C.J., Secția penală, decizia nr. 1692 din 27 aprilie 2011 A. Prin sentința penală nr. 345 din 2 iulie 2009, pronunțată de Tribunalul Maramureș, a fost condamnat inculpatul C.V. pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență prevăzută în art. 257 alin. (1) C. pen. raportat la art. 7 alin. (3) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) și art. 37 alin. (1) lit. a) C. pen., la pedeapsa de 2 ani închisoare. În baza art. 83 C. pen., a fost revocat beneficiul suspendării condiționate a executării pedepsei de 2 ani închisoare aplicată inculpatului prin sentința penală nr. 146 din 27 mai 2004 a Tribunalului Maramureș, pedeapsă care a fost adiționată la cea aplicată prin prezenta, rezultanta fiind de 4 ani închisoare.

În temeiul art. 71 alin. (2) C. pen., a fost interzisă, ca pedeapsă accesorie, exercitarea de către inculpat a drepturilor prevăzute în art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. Pentru a dispune în acest sens, prima instanță a reținut că inculpatul este membru în Consiliul Local V. și vicepreședinte al Asociației Crescătorilor de Ovine din România. Inculpatul a intrat în legătură cu martorii din prezenta cauză, cărora încă de la început Ie-a creat impresia că are influență asupra funcționarilor (în special a celor cu funcții de conducere) de la toate instituțiile publice din zonă, indicând în cele mai multe situații nume sonore și cu impact pentru orice persoană. 1. În urma unui incident petrecut la data de 23 decembrie 2004, în care au fost implicați H.G.

și B.D., la Poliția B. s-au început cercetările față de H.G., inițial pentru vătămare corporală, iar apoi pentru tentativă la omor calificat. Cum cel cercetat în acel dosar, și anume H.G. a plecat din țară, mama acestuia, martora H.L., s-a implicat în rezolvarea problemelor de natură juridică ale fiului său. În schimbul sumei de 5.000 euro și 500 lei, inculpatul i-a promis martorei că, prin cunoștințele pe care le are în rândul polițiștilor și a medicilor legiști, o să facă în așa fel încât consecințele faptelor fiului ei să fie minore. Drept urmare, inculpatul a intervenit la martorul P.V., comandantul Poliției B., pentru a se interesa de dosar, însă acesta din urmă I-a trimis la martorul B.l., ofițer cercetări penale, cel care se ocupa efectiv de instrumentarea dosarului și pe care, cunoscându-l, I-a rugat să-l ajute.

Inițial, bazându-se pe faptul că numărul de zile de îngrijiri medicale pentru vindecare stabilit de medicul legist era până la 30 zile, organele de cercetare penală de la Poliția B. au încadrat fapta ca fiind vătămare corporală și nu tentativă la omor calificat, cum era corect, situație în care era posibilă împăcarea. Inculpatul, aflând de această oportunitate, a luat legătura cu partea vătămată cu care a negociat o eventuală împăcare, împăcare care s-a și produs după ce inculpatul i-a remis acesteia suma de 2.000 euro din cei primiți de la martora H.L. Ulterior, dosarul a fost preluat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Maramureș care a schimbat încadrarea juridică și I-a trimis pe fiul martorei, H.G., în judecată pentru tentativă la omor.

Chiar și în această situație, inculpatul i-a promis martorei că o să intervină pe lângă medicii legiști pentru a se întocmi o expertiză medico-legală favorabilă, dar și că o să-i angajeze un avocat, drept pentru care a mai solicitat și primit de la martoră 1.500 euro. Martora a apelat din nou la serviciile inculpatului, pentru a-i obține un nou pașaport fiului său, pentru că inculpatul a pretins că are relații suficiente și la acest compartiment din cadrul poliției, însă pentru a-i putea rezolva problema i-a comunicat că are nevoie de suma de 500 euro, sumă pe care a și primit-o, deși martora a achitat toate taxele aferente pentru obținerea pașaportului. 2. La începutul anului 2005, martora Ș.R., aflată fiind la familia P.L., unde era în vizită și inculpatul, a relatat acestora că a terminat facultatea de drept și că dorește să se angajeze la S.R.I.

sau Ministerul Justiției. În acest context, inculpatul s-a oferit să o ajute, lăsând-o pe martoră să înțeleagă că are relații și cunoștințe la București, „chiar la vârful piramidei acestor instituții.” La un interval de câteva zile, inculpatul a contactat-o telefonic pe martoră, stabilind o întâlnire la care i-a relatat că poate face demersuri pentru angajarea ei, dar are nevoie de 5.000 euro, pentru a o ajuta și a-i cointeresa material pe cei de la București, sumă care i-a și fost predată inculpatului de către martorul P.L. Nemulțumită că problema ei nu se rezolvă, martora I-a contactat în repetate rânduri pe inculpat până în anul 2007, când i-a restituit suma de 5.000 euro, însă de fiecare dată inculpatul găsea justificări, povestindu-i martorei de câteva întâlniri ratate cu politicienii cu care urma să ia legătura, lăsând-o să creadă că are influență asupra acestora, bazându-se și pe împrejurarea că și el este membru al unui partid politic.

3. În baza aceleiași rezoluții infracționale, în aceeași perioadă, inculpatul s-a întâlnit cu martora G.N., care în contextul discuțiilor purtate i-a relatat că ar dori să se angajeze ca asistent medical, însă îi lipsește autorizația de liberă practică, care se poate obține doar printr-un examen, examen pentru care „are nevoie de sprijin pentru a avea șanse mai mari de reușită” de la el, știut fiind că are relații și influență. Fără să dezmintă aceste informații, inculpatul s-a oferit să o ajute. O perioadă lungă de timp cei doi au purtat mai multe discuții telefonice, în contextul cărora inculpatul a sfătuit-o să-și pregătească dosarul pentru că este posibil să nu mai fie necesar nici măcar să se prezinte la examen pentru că totul este rezolvat.

Pentru a o convinge de seriozitatea sa, inculpatul i-a pomenit de numele primarului din Baia Mare și a președintei Ordinului Asistenților Medicali din România - Filiala Maramureș. Pe parcursul acestor discuții, inculpatul i-a dat de înțeles că ar avea nevoie de la ea de o sumă de bani, „ca să o dea mai departe.” Pentru că inculpatul a ezitat să-i precizeze o sumă, martora a avansat suma de 300 euro, sumă cu care inculpatul a fost de acord și pe care a primit-o. Pregătită fiind, martora s-a prezentat și a promovat examenul fără ajutorul inculpatului. După mai multe insistențe, inculpatul i-a comunicat martorei că nu s-a ținut de promisiune, pentru că a fost plecat din localitate și că banii nu-i poate restitui pentru că „sunt dați mai departe.” 4. Pentru că la finele anului 2005 G.T.

a obținut un contract de muncă în Germania, unde trebuia să se prezinte în ianuarie 2006 și avea pașaportul expirat, i-a povestit unei rude apropiate, pe nume G.G., problema pe care o are. După ce, la data de 15 decembrie 2005, martorul G.T. și-a depus actele în vederea obținerii unei noi cărți de identitate, a doua zi martorul G.G. I-a sunat pe inculpat să-i solicite sprijinul în vederea urgentării obținerii actelor. Inculpatul a fost de acord să-și folosească influența pe care susținea că o are la polițiștii de la Biroul de Evidență a Populației și la șeful Serviciului Pașapoarte Maramureș, însă a pretins pentru acest serviciu suma de 250 euro, cu toate că taxele au fost achitate și de această dată, încă la depunere, de către solicitant.

Cu toate că a intervenit la martorul A.L., agent de poliție, căruia i-a comunicat datele de stare civilă ale lui G.T. pentru urgentarea eliberării documentelor, la dosar există dovadă că pașaportul și cartea de identitate au fost obținute în scurt timp ca urmare a plății taxei de urgență pentru reducerea timpului necesar eliberării și nu a intervenției inculpatului. Raportat la starea de fapt expusă, în drept, activitatea infracțională a inculpatului C.V., și anume aceea de a pretinde și primi de la martorii H.L., Ș.R., G.N. și G.T. diverse sume de bani, în baza aceleiași rezoluții infracționale, promițându-le că, prin influența pe care o are asupra unor funcționari publici, pe care i-a și identificat, avansând nume diverse și prin a căror cointeresare materială va obține rezolvarea problemelor fiecăruia, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de trafic de influență prevăzută în art. 257 alin. (1) C. pen.

raportat la art. 7 alin. (3) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., faptă pentru care instanța i-a aplicat pedeapsa de 2 ani închisoare. B. Prin decizia nr. 56/A din 6 mai 2010 a Curții de Apel Cluj, Secția penală și de minori, s-au respins, ca nefondate, apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Cluj și inculpatul C.V. împotriva sentinței penale nr. 345 din 2 iulie 2009 a Tribunalului Maramureș. C. Împotriva acestei decizii a declarat recurs Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Cluj, criticând-o pentru nelegalitate sub aspectul greșitei aplicări a dispozițiilor art. 7 alin. (3) din Legea nr.78/2000, întrucât inculpatul nu întrunește cerința de a fi subiect activ calificat.

Împotriva aceleiași decizii a declarat recurs și inculpatul C. V., criticând-o, între altele, prin prisma cazului de casare prevăzut în art. 385 9 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen. Examinând decizia recurată prin prisma cazurilor de casare invocate, Înalta Curte de Casație și Justiție constată următoarele: 1. Motivul de recurs al parchetului ce vizează greșita aplicare a dispozițiilor art. 7 alin. (3) din Legea nr. 78/2000, deși inculpatul nu întrunește cerința de a fi subiect activ calificat, este întemeiat. Potrivit dispozițiilor acestui text de lege, maximul special pentru infracțiunile prevăzute în art. 256 și art. 257 C. pen. se majorează cu 2 ani, dacă acestea sunt săvârșite de către o persoană care are atribuții de constatare sau de sancționare a contravențiilor ori de constatare, urmărire sau judecare a infracțiunilor, precum și de un funcționar cu atribuții de control; or, inculpatul C.V.

nu îndeplinește niciuna dintre aceste calități, astfel că reținerea dispozițiilor art. 7 alin. (3) din Legea nr. 78/2000 nu se justifică, urmând a fi înlăturate. 2. C ritica privind greșita condamnare, deși nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii reținute în sarcina inculpatului, nu este întemeiată, în cauză neexistând vreun dubiu cu privire la vinovăția inculpatului sub aspectul săvârșirii infracțiunii de trafic de influență prevăzută în art. 257 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) și art. 37 alin. (1) lit. a) C. pen.

în raport cu mijloacele de probă administrate, simplele susțineri ale inculpatului C.V., în sensul că a încercat în mod dezinteresat să ajute niște cunoștințe vechi, nu sunt de natură să probeze lipsa de temeinicie a probelor de vinovăție, analizate detaliat de instanța de fond și cea de apel, acestea evaluând corespunzător materialul probator administrat în cauză, cu respectarea dispozițiilor art. 62, art. 63 și art. 69 C. proc. pen., pe baza căruia au stabilit fără echivoc împrejurările comiterii faptei, încadrarea juridică dată acesteia și vinovăția inculpatului. Este incontestabil că inculpatul a pretins și primit diverse sume de bani pentru rezolvarea unor probleme ale martorilor, în afara cadrului legal, neavând relevanță dacă a avut sau nu vreun folos de pe urma infracțiunii, în condițiile în care textul de lege al art. 257 alin. (1) C. pen.

incriminează primirea de bani sau alte foloase pentru sine sau pentru altul. Pentru aceste considerente, Î nalta Curte de Casație și Justiție, în baza art. 385 15 pct. 2 lit. d) C. proc. pen., a admis recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Cluj și de inculpatul C.V. împotriva deciziei nr. 56/A din 6 mai 2010 a Curții de Apel Cluj, Secția penală și de minori, a casat decizia atacată și, în parte, sentința penală nr. 345 din 2 iulie 2009 a Tribunalului Maramureș, numai în ceea ce privește aplicarea dispozițiilor art. 7 alin. (3) din Legea nr. 78/2000, dispoziții pe care le-a înlăturat.