ÎCCJ, decizie (scj.ro #83972)

ÎCCJ, decizie (scj.ro #83972) (Înalta Curte de Casație și Justiție)

Trafic de influență. Elemente constitutive

Cuprins pe materii:

Drept penal. Partea specială. Infracțiuni care aduc atingere unor

activități de interes public sau altor activități

reglementate de lege. Infracțiuni de serviciu sau în legătură cu

serviciul

Indice alfabetic:

Drept penal

-

trafic de influență

C. pen.,

art.

257

Fapta persoanei de a

pretinde și primi o sumă de bani, lăsând să se creadă

că are influență asupra unui funcționar pentru a-l

determina să facă ori să nu facă un act ce intră în

atribuțiile sale de serviciu, întrunește elementele constitutive ale

infracțiunii de trafic de influență prevăzută în art.

257 C. pen., indiferent dacă influența este sau nu reală și

chiar dacă funcționarul nu a fost individualizat, fiind suficient

să se facă referire la funcția pe care acesta o

îndeplinește.

I.C.C.J., secția penală, decizia

nr. 1083 din 25 martie 2009

Prin sentința

nr. 1051 din 12 septembrie 2008, Tribunalul București, Secția I

penală, în baza art. 257 C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000,

a condamnat pe inculpatul G.I. la pedeapsa de 4 ani închisoare pentru

săvârșirea infracțiunii de trafic de influență, cu

aplicarea art. 71 și art. 64 alin. (1) lit. a)  teza a II-a și

b) C. pen., iar în baza art. 26 C. pen. raportat la art. 257 C. pen. cu

aplicarea art. 6 din Legea nr. 78/2000 și art. 37 alin. (1) lit. b) C.

pen., a condamnat pe inculpatul P.M. la pedeapsa de 4 ani închisoare pentru

complicitate la infracțiunea de trafic de influență, cu

aplicarea art. 71 și art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și b) C.

pen.

Pentru a pronunța această sentință,

instanța a reținut următoarea situație de fapt:

Numitul S.K. a

fost trimis în judecată în stare de arest preventiv de Direcția de

Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și

Terorism - Serviciul Teritorial București, prin rechizitoriul nr.

289/D/P/2007 din 5 februarie 2008, pentru săvârșirea

infracțiunilor de trafic de droguri de mare risc în formă

continuată, deținere de droguri de risc și de mare risc în

vederea consumului  propriu și apartenență la un grup

infracțional organizat, cauza aflându-se pe rolul Tribunalului București.

La data de 26 martie

2008, acesta și mama sa, S.E., au sesizat  Direcția

Națională Anticorupție cu faptul că în luna martie 2008 o

persoană cu prenumele M. s-a oferit să-i pună în

legătură cu o cunoștință a sa care are influență

asupra magistraților de la Tribunalul București și Curtea de Apel

București și care, în schimbul sumei de 15.000 euro, poate

obține punerea în libertate a denunțătorului.

Denunțătorii au acceptat oferta făcută de M. și au

purtat mai multe discuții telefonice în cursul cărora acesta din

urmă le-a cerut o copie a rechizitoriului, sub pretextul că i-o va da

cunoștinței sale care va rezolva punerea în libertate a

denunțătorului și a stabilit o întâlnire cu S.E.

Întâlnirea a avut

loc la 24 martie 2008, ocazie cu care denunțătoarea i-a dat lui M., identificat

ca fiind inculpatul P.M., copia rechizitoriului și a aflat de la acesta

că suma pretinsă de persoana care va interveni pe lângă

magistrați pentru revocarea măsurii arestării preventive a

denunțătorului este de 15.000 euro.

După formularea denunțului, S.E. a purtat o

discuție telefonică cu P.M., în care acesta i-a propus o întâlnire în

seara aceleiași zile.

Existând

presupunerea justificată că scopul întâlnirii este acela de a se

remite suma de bani pretinsă, s-a procedat la marcarea sumei de 15.000

euro, provenită din depozitul constituit la nivelul Direcției

Naționale Anticorupție, în conformitate cu dispozițiile art. 4

alin. (4) din O. U. G. nr. 43/2002.

Ulterior, S.E. a purtat o discuție telefonică

cu inculpatul P.M., în cursul căreia au convenit să se

întâlnească a doua zi.

Întâlnirea a avut loc în jurul orelor 18

00

,

fiind înregistrată audio - video, ca și convorbirile telefonice la

care s-a făcut referire, în baza autorizației nr. 12/2008 din 26

martie 2008 emisă cu titlu provizoriu de Direcția Națională

Anticorupție, confirmată de Tribunalul București prin încheierea

din 27 martie 2008.

Cu această

ocazie, inculpatul P.M. i-a cerut denunțătoarei să urce în

mașina în care el venise la întâlnire, dar pentru că aceasta a

ezitat, inculpatul i-a spus să se deplaseze pe o stradă laterală

unde va veni și el să poarte discuții, însă, după ce

S.E. a ajuns la locul indicat, a observat că inculpatul a demarat și

a plecat cu autoturismul.

Ulterior, atât S.E.,

cât și fiul ei au aflat de la inculpatul P.M. că a părăsit

zona în grabă, deoarece ar fi recunoscut unii polițiști care

l-au cercetat pentru săvârșirea unor infracțiuni și a

bănuit că aceștia au fost chemați de denunțătoare

pentru a-l prinde în flagrant.

Din probele administrate a rezultat că în

aproprierea locului unde s-a desfășurat întâlnirea s-a aflat și

inculpatul G.I.

În seara aceleiași zile, precum și în ziua

următoare, inculpatul P.M. a mai purtat discuții telefonice cu cei

doi denunțători și, în final, s-a convins că prezența

polițiștilor la locul întâlnirii nu a fost determinată de vreun

denunț al lui S.E., comunicându-i acesteia, atât direct, cât și prin

intermediul fiului ei, că va veni și persoana care rezolvă

punerea în libertate a lui S.K.

În cursul convorbirilor telefonice purtate cu cei doi

denunțători care au precedat această întâlnire, S.E. a aflat

că suma pretinsă s-a majorat de la 15.000 euro la 20.000 euro și

trebuie să fie remisă în două tranșe, inculpatul P.M.

dându-i asigurări denunțătorului că va fi pus în libertate,

atrăgându-i atenția în mod repetat ca mama sa să nu sesizeze

organul de urmărire penală și să vină cu banii la

întâlnire.

Discuțiile

telefonice din 28 martie 2008 dintre denunțători și inculpatul

P.M. au fost interceptate și înregistrate în baza autorizației nr. 13

din 28 martie 2008 emisă cu titlu provizoriu de Direcția

Națională Anticorupție, confirmată de Tribunalul

București prin încheierea din 31 martie 2008.

La data de 28 martie

2008, în jurul orelor 19

00

, inculpații s-au întâlnit cu

denunțătoarea, cei doi inculpați dându-i denunțătoarei

detalii legate de modul în care se va rezolva punerea în libertate a fiului ei

și cum va fi împărțită suma de 20.000 euro

magistraților care dispun revocarea măsurii arestării preventive

ori soluționează favorabil recursul în ipoteza respingerii cererii

denunțătorului.

După

finalizarea discuțiilor, cei trei s-au deplasat cu un autoturism în

aproprierea locuinței denunțătoarei, unde inculpații au

așteptat-o pe S.E. până când a revenit din locuință cu suma

de 15.000 euro, banii fiind remiși inculpatului G.I. în autoturismul

condus de inculpatul P.M.

Pentru

preîntâmpinarea descoperii faptelor comise, inculpatul P.M., în timpul

remiterii banilor și numărării lor de către inculpatul

G.I., a pus mașina în mișcare, deplasându-se pe străzi

colaterale Complexului Comercial D.

S.E. a coborât din

autoturism, în zona Complexului Comercial D., moment în care organele de

urmărire penală au efectuat constatarea infracțiunii flagrante,

suma de 15.000 euro fiind descoperită sub scaunul din dreapta

față al autoturismului menționat.

Prin decizia nr. 270

din 11 noiembrie 2008, Curtea de Apel București, Secția I

penală, a admis apelul  declarat de Parchetul de pe lângă Înalta

Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională

Anticorupție împotriva sentinței nr. 1051 din 12 septembrie 2008

pronunțată de Tribunalul București, Secția I penală, a

desființat în parte sentința apelată și, în fond, a majorat

pedeapsa aplicată inculpatului G.I. de la 4 ani închisoare la 6 ani

închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute în art.

257 C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 71

și art. 64 alin. (1) lit. a) și b) C. pen., iar pedeapsa aplicată

inculpatului P.M. pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute

în art. 26 C. pen. raportat la art. 257 C. pen. și art. 6 din Legea nr.

78/2000, art. 37 alin. (1) lit. b) C. pen., a fost majorată de la 4 ani

închisoare la 6 ani închisoare, menținându-se celelalte dispoziții

ale sentinței penale.

Apelurile declarate

de inculpați au fost respinse, ca nefondate.

Împotriva deciziei

au declarat recurs inculpații G.I. și P.M.

Inculpatul G.I. a

criticat decizia sub aspectul încadrării juridice, considerând că

încadrarea juridică corectă a faptei săvârșite este aceea

de înșelăciune prevăzută în art. 215 C. pen. și nu de

trafic de influență prevăzută în art. 257 C. pen.

Al doilea

motiv de recurs se fundamentează pe dispozițiile art. 385

9

alin. (1) pct. 14 C. proc. pen. - greșita individualizare a pedepsei.

Inculpatul

P.M. a invocat, între altele, cazul de casare a hotărârii prevăzut în

art. 385

9

alin. (1) pct. 14 C. proc. pen.

Examinând cauza din

punct de vedere al motivelor de recurs formulate, Înalta Curte de Casație

și Justiție reține următoarele considerente:

Instanța

de fond a analizat situația de fapt, dând o încadrare juridică

corectă, concluzionând că în sarcina inculpatului G.I. nu poate fi

reținută infracțiunea de înșelăciune.

În cazul

infracțiunii de trafic de influență autorul primește

foloasele, deoarece afirmă că are influență pe lângă

un funcționar. Această influență poate fi reală sau

pur și simplu imaginară. Este suficient că, din atitudinea

făptuitorului, rezultă nemijlocit sau indirect (atunci când

„lasă să se creadă”) că are influență asupra

funcționarului respectiv.

Din

probatoriul administrat în cauză rezultă că inculpatul recurent

„a lăsat să se creadă” că are influență asupra

magistraților.

Chiar

dacă funcționarul pe lângă care ar urma să se

intervină nu a fost  individualizat, este suficient că se face

referire la funcția pe care o îndeplinește.

Din materialul

probator administrat în cauză rezultă că s-a dat de înțeles

că urmează să se intervină la judecătorii cauzei.

Influența

presupusă a inculpatului a constituit pentru persoana interesată

motivul determinant al tranzacției.

Vinovăția inculpatului are un corespondent în atitudinea

psihică a  cumpărătorului de influență, în sensul

că acesta are un interes real de a obține favoarea unui

funcționar sau a altui salariat.

Inculpatul G.I. a

pretins de la martorul S.K. suma de 20.000 euro, lăsând să se

creadă că are influență asupra judecătorilor de la

Tribunalul București și Curtea de Apel București, pentru a-i

determina să dispună revocarea măsurii arestării preventive

a denunțătorului și admiterea recursului, în cazul

menținerii arestării preventive.

Chiar dacă

inculpatul G.I. nu cunoștea niciun judecător, intenția acestuia

fiind doar de a lua banii de la martora denunțătoare, nu se poate

reține infracțiunea de înșelăciune, deoarece

funcționatul există, făcându-se referire la faptul că se va

interveni la membrii completului de judecată.

În concluzie, în

cauză, nu subzistă cazul de casare prevăzut în art. 385

9

alin. (1) pct. 17 C. proc. pen.

Referitor la

inculpatul P.M., din adresa nr. 1613/D/P/2008 eliberată de Ministerul

Public rezultă că, la data de 4 decembrie 2008, numitul P.M., arestat

în altă cauză, a formulat un denunț față de L., care

vinde heroină cu sumă de 50 lei doza, denunțul formând obiectul

dosarului nr. 1613/D/P/2009.

Urmare a acestui

denunț, a fost identificat L. în persoana inculpatului M.G.

Acesta a fost

depistat, în urma acțiunii de prindere în flagrant inițiată de

organele de urmărire penală, la data de 13 ianuarie 2009, că a

vândut 3 doze conținând 0,33 g de heroină martorei U.D. și a

deținut pentru vânzare și pentru consum propriu, fără

drept, 8 doze conținând 1 g de heroină.

Prin

rechizitoriul nr. 1613/D/P/2009 din data de 29 ianuarie 2009 s-a dispus

trimiterea în judecată a acestui inculpat.

În acest caz,

inculpatul beneficiază de cauza de reducere a pedepsei prevăzută

în art. 19 raportat la art. 2 lit. a) pct. 2 teza finală din Legea nr.

682/2002, ce se referă la persoana care, întrucât a comis o infracțiune

gravă, are calitatea de inculpat într-o cauză, iar înaintea sau în

timpul urmării penale ori al judecății denunță sau

facilitează identificarea și tragerea la răspundere penală

a altor persoane care au săvârșit astfel de infracțiuni.

În acest sens, în

considerarea cazului de casare prevăzut în art. 385

9

alin. (1)

pct. 14 C. proc. pen., această eroare de judecată trebuie

îndreptată prin admiterea recursului inculpatului, conform art. 385

15

pct. 2 lit. d) C. proc. pen.

În baza

aceluiași caz de casare va fi limitat și conținutul pedepsei

accesorii aplicată inculpatului G.I. la drepturile prevăzute în art.

64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și b) C. pen., fiind

proporțională și justificată numai interzicerea acestor

drepturi, în acord cu decizia Curții Europene a Drepturilor Omului din

cauza Hirst contra Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord.

În consecință, Înalta Curte de Casație și Justiție a

admis recursurile declarate de inculpații P.M. și G.I. împotriva

deciziei nr. 270 din 11 noiembrie 2008 a Curții de Apel București,

Secția I penală, a casat decizia recurată numai cu privire la

pedeapsa principală aplicată inculpatului P.M. și, respectiv,

pedeapsa accesorie aplicată inculpatului G.I. și, rejudecând: a

făcut aplicarea dispozițiilor art. 19 din Legea nr. 682/2002 și

a redus pedeapsa aplicată inculpatului P.M. de la 6 ani închisoare la 5

ani închisoare, a limitat conținutul pedepsei accesorii aplicată

inculpatului G.I. la drepturile prevăzute în art. 64 alin. (1) lit. a) teza

a II-a și b) C. pen., menținând restul dispozițiilor deciziei

atacate.