ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1083/2009

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1083/2009 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)

Asupra recursului de față:

În baza lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 1051

din 12 septembrie 2008, Tribunalul București, secția I penală, a respins cererea

formulată de inculpatul G.I. de schimbare a încadrării juridice a faptei

reținute în rechizitoriu din infracțiunea prevăzută de art. 257 C. pen., raportat

la art. 6 din Legea nr. 78/2000 în infracțiunea prevăzută de art. 26 C. pen., raportat

la art. 257 C. pen., cu aplicarea art. 6 din Legea nr. 78/2000, ca

neîntemeiată.

În baza art. 334 C. proc.

pen., a schimbat încadrarea juridică a faptei reținute în rechizitoriu în sarcina

inculpatului P.M.O. din infracțiunea prevăzută de art. 26 C. pen., raportat la art.

257 C. pen., cu aplicarea art. 6 din Legea nr. 78/2000 în infracțiunea prevăzută

de art. 26 C. pen., raportat la art. 257 C. pen., cu aplicarea art. 6 din Legea

nr. 78/2000 și art. 37 lit. b) C. pen.

În baza art. 257 C. pen.,

raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 a fost condamnat inculpatul G.I., la

pedeapsa de 4 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență

cu aplicarea art. 71 și art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.

În baza art. 26 C. pen., raportat

la art. 257 C. pen., cu aplicarea art. 6 din Legea nr. 78/2000 și art. 37 lit.

b) C. pen., a fost condamnat inculpatul P.M.O., la pedeapsa de 4 ani închisoare,

pentru complicitate la infracțiunea de trafic de influență cu aplicarea art. 71

C. pen. și art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.

În baza art. 350 alin. (1) C.

proc. pen., a menținut arestarea preventivă a inculpaților P.M.O. și G.I.

În baza art. 88 C. pen., a

fost dedusă reținerea și arestarea preventivă din data de 29 martie 2008 la zi

privind pe cei doi inculpați.

Instanța a constatat că suma

de 15.000 euro privind depozitul constituit la nivelul D.N.A. a fost restituită

acestei instituții.

Inculpații au fost obligați la

plata cheltuielilor judiciare.

Pentru a pronunța această

sentință instanța a reținut următoarea situație de fapt:

Numitul S.K.D.M. a fost

trimis în judecată în stare de arest preventiv de D.I.I.C.O.T. - Serviciul

Teritorial București prin rechizitoriul nr. 289/D/P/2007 din 5 februarie 2008

pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de droguri de mare risc în formă

continuată, deținere de droguri de risc și de mare risc în vederea consumului propriu

și apartenența la un grup infracțional organizat, cauza aflându-se pe rolul Tribunalului

București.

La data de 26 martie 2008,

acesta și mama sa, S.E., au sesizat D.N.A. cu faptul că, în luna martie 2008, o

persoană cu prenumele M. s-a oferit să-i pună în legătură cu o cunoștință a sa

care are influență asupra magistraților de la Tribunalul București și Curtea de

Apel București, și care, în schimbul sumei de 15.000 euro poate obține punerea

în libertate a denunțătorului.

Denunțătorii au acceptat oferta

făcută de M. și au purtat mai multe discuții telefonice în cursul cărora acesta

din urmă le-a cerut o copie a rechizitoriului nr. 289/D/P/2007, sub pretextul că

i-o va da cunoștinței sale care va rezolva punerea în libertate a

denunțătorului și a stabilit o întâlnire cu S.E.

Întâlnirea a avut loc la 24 martie

2008 în zona stației RATB situată în București la intersecția B-dul Lacul Tei și

str. Maica Domnului, ocazie cu care denunțătoarea i-a dat lui M., identificat

ca fiind inculpatul P.M.O., copia rechizitoriului și a aflat de la acesta că

suma pretinsă de persoana care va interveni pe lângă magistrați pentru revocarea

măsurii arestării preventive a denunțătorului este de 15.000 euro.

După formularea denunțului,

S.E. a purtat o discuție telefonică cu P.M.O., în care acesta i-a făcut o

întâlnire în seara aceleiași zile.

Existând presupunerea

justificată că scopul întâlnirii este acela de a se remite suma de bani

pretinsă, s-a procedat la marcarea incriminată a sumei de 15.000 euro,

provenită din depozitul constituit la nivelul D.N.A. în conformitate cu dispozițiile

art. 4 alin. (4) din O.U.G. nr. 43/2002.

Ulterior, S.E. a purtat o

discuție telefonică cu inculpatul P.M.O. în cursul căreia au convenit să se

întâlnească a doua zi.

La data de 23 martie 2008

cei doi au purtat mai multe discuții telefonice în cursul cărora au convenit să

se întâlnească în zona Complexului Comercial D. din București, cartierul Lacul

Tei.

Întâlnirea a avut loc, în

jurul orelor 18,00, fiind înregistrată audio – video, ca și în convorbirile telefonice

la care s-a făcut referire, în baza autorizației nr. 12/2008 din 26 martie 2008

emisă cu titlu provizoriu de D.N.A., confirmată de Tribunalul București prin

încheierea din 27 martie 2008, pronunțată în dosarul nr. 204/A.I./2008.

Cu această ocazie,

inculpatul P.M.O. i-a cerut denunțătoarei să urce în mașina în care el venise

la întâlnire (marca M.), dar pentru că aceasta a ezitat, inculpatul i-a spus să

se deplaseze pe o stradă laterală unde va veni și el să poarte discuții, însă,

după ce S.E. a ajuns la locul indicat a observat că inculpatul a demarat și a

plecat cu autoturismul.

Ulterior, atât S.E. cât și

fiul ei au aflat de la inculpatul P.M.O. că a părăsit zona în grabă deoarece ar

fi recunoscut fizionomii ale unor polițiști care l-au cercetat pentru

săvârșirea unor infracțiuni și a bănuit că aceștia au fost chemați de

denunțătoare pentru a-l prinde în flagrant.

Din probele administrate a

rezultat că în aproprierea locului unde s-a desfășurat întâlnirea s-a aflat și

inculpatul G.I.

În seara aceleiași zile,

precum și în ziua următoare, inculpatul P.M.O. a mai purtat discuții telefonice

cu cei doi denunțători și în final s-a convins că prezența polițiștilor la

locul întâlnirii nu a fost determinată de vreun denunț al lui S.E.,

comunicându-i acesteia, atât direct cât și prin intermediul fiului ei, că va

veni și persoana care rezolvă punerea în libertate a lui S.K.D.M.

În cursul convorbirilor telefonice

purtate cu cei doi denunțători care au precedat această întâlnire, S.E. a aflat

că suma pretinsă s-a majorat de la 15.000 euro la 20.000 euro și trebuie să fie

remisă în două tranșe, inculpatul P.M.O. dându-i asigurări denunțătorului că va

fi pus în libertate, atrăgându-i atenția în mod repetat ca mama sa să nu sesizeze

organul de urmărire penală și să vină cu bani la întâlnire.

Discuțiile telefonice din 28

martie 2008 dintre denunțători și inculpatul P.M.O. au fost interceptate și

înregistrate în baza autorizației nr. 13 din 28 martie 2008 emisă cu titlu provizoriu

de D.N.A., confirmată de Tribunalul București prin încheierea din 31 martie

2008 pronunțată în dosarul nr. 213 A/AI/2008.

La data de 28 martie 2008,

în jurul orelor 19,00, inculpații s-au întâlnit cu denunțătoarea în zona Gării

Filaret din București și ulterior s-au deplasat cu autoturismul M. la

restaurantul B. din Piața Muncii unde au purtat discuții, până în jurul orelor 20,00,

cei doi inculpați dându-i denunțătoarei detalii legate de modul în care se va

rezolva punerea în libertate a fiului ei și cum va fi împărțită suma de 20.000

euro magistraților care dispun revocarea măsurii arestării preventive ori

soluționează favorabil recursul în ipoteza respingerii cererii denunțătorului.

După finalizarea

discuțiilor, cei trei s-au deplasat cu același autoturism în aproprierea locuinței

denunțătoarei unde inculpații au așteptat-o pe S.E. până când a revenit din locuință

cu suma de 15.000 euro, banii fiind remiși inculpatului G.I. în autoturismul cu

numărul de sus, condus de inculpatul P.M.O.

Pentru preîntâmpinarea descoperii

faptelor comise, inculpatul P.M.O., în timpul remiterii banilor și numărării lor

de către inculpatul G.I. a pus mașina în mișcare, deplasându-se pe străzi

colaterale Complexului D.

S.E. a coborât din

autoturism pe B-dul Lacul ei, în zona Complexului D., moment în care organele

de urmărire penală au efectuat constatarea infracțiunii flagrante, suma de

15.000 euro fiind descoperită sub scaunul din dreapta față al autoturismului

menționat.

Împotriva acestei sentințe,

au declarat apel Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – D.N.A.

și inculpații.

În apelul declarat de D.N.A.,

a fost criticată sentința sub aspectul greșitei individualizări a pedepselor

aplicate inculpaților.

Prin apelul său, inculpatul

G.I. a solicitat reducerea pedepsei spre minimul special prevăzut de lege,

invocând circumstanțele personale și atitudinea pe care a manifestat-o pe

parcursul procesului penal.

Prin decizia penală nr. 270

pronunțată în ședința publică din 11 noiembrie 2008, Curtea de Apel București a

admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și

Justiție – D.N.A. împotriva sentinței penale nr. 1051 din 12 septembrie 2008

pronunțată de Tribunalul București, secția I penală, în dosarul nr. 15457/3/2008,

a desființat în parte sentința apelată și în fond, a majorat pedeapsa aplicată inculpatului

G.I., de la 4 ani închisoare la 6 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii

prevăzută de art. 257 C. pen., raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu

aplicarea art. 71 – art. 64 lit. a) și b) C. pen., iar pedeapsa inculpatului P.M.O.

pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 26 C. pen., raportat la art. 257

C. pen. și art. 6 din Legea nr. 78/2000, art. 37 lit. b) C. pen., a fost

majorată de la 4 ani închisoare la 6 ani închisoare, menținându-se celelalte

dispoziții ale sentinței penale.

Apelurile declarate de

inculpații G.I. și P.M.O. au fost respinse, ca nefondate.

A fost menținută starea de

arest a inculpaților și s-a dedus prevenția de la 29 martie 2008 la zi.

Instanța de apel a reținut

că pedepsele aplicate inculpaților nu corespund gradului de pericol social al

faptelor comise de inculpați și nu asigură finalitatea legală, respectiv scopul

preventiv și educativ al pedepsei.

Împotriva deciziei au

declarat recurs inculpații G.I. și P.M.O.

Inculpatul G.I. a criticat

decizia sub aspectul încadrării juridice, considerând că încadrarea juridică

corectă a faptei săvârșite de recurent este aceea de înșelăciune prevăzută de art.

215 C. pen. și nu cea de trafic de influență prevăzută de art. 257 C. pen.

În dezvoltarea acestui motiv

de recurs se susține că există identitate de situație juridică între acțiunea

de inducere în eroare sub aspectul laturii obiective a infracțiunii de

înșelăciune. Din probele administrate, în mod deosebit din convorbirile telefonice,

rezultă prezentarea de către recurent a unei fapte mincinoase și anume că el

este finul unei persoane importante care poate să rezolve revocarea arestării

preventive a denunțătorului.

Se susține că, recurentul, în

mod constant, nu face vorbire de împrejurarea că el are, o influență asupra unui

funcționar, sau că lasă să se creadă, că el are influență asupra unui funcționar,

așa cum prevăd dispozițiile art. 257 alin. (1) C. pen., ci persoana care ar putea

să rezolve punerea în libertate a denunțătorului este o altă persoană („nașul”)

care nu are calitatea de funcționar.

Se precizează că sub

aspectul laturii obiective a infracțiunii de înșelăciune acțiunea de inducere în

eroare a fost realizată, existând un raport de cauzalitate între inducerea în

eroare și paguba pricinuită.

Al doilea motiv de recurs,

se fundamentează pe dispozițiile art. 385

9

pct. 14 C. proc. pen.,

greșita individualizare a pedepsei.

În dezvoltarea acestei motiv

de recurs se solicită a se avea în vedere circumstanțele personale ale

inculpatului, care, face parte dintr-o familie organizată care îl poate ajuta să

se integreze social, atitudinea sinceră a inculpatului.

Inculpatul P.M.O. a invocat

cazurile de casare a hotărârii prevăzută de art. 285

9

pct. 9, 10, 14

și 17 C. proc. pen.

În dezvoltarea motivelor de

recurs se susține că decizia este nemotivată, nefiind realizată o analiză a

fiecărei critici formulate de apelantul inculpat.

Sub aspectul

individualizării pedepsei, hotărârea este criticată pentru motivul că de la

dosar, în opinia recurentului, lipsesc dovezile privind starea de recidivă a

recurentului inculpat și, de asemenea, se mai arată că instanța a nesocotit

decizia privind recursul în interesul legii referitoare la contopirea pedepselor

aplicate, instanțele având obligația de a contopi, conform art. 36 C. pen.,

pedepsele aplicate în cauză ca cele anterior aplicate.

Recurentul consideră că în

cauză a fost reținută o încadrare juridică a faptei greșită, deoarece urmare

denunțului efectuat într-o altă cauză recurentul inculpat P.M.O. trebuie să

beneficieze de dispozițiile art. 682/2002.

Examinând cauza din punct de

vedere al motivelor de recurs formulate, Înalta Curte reține următoarele

considerente:

Instanța de fond a analizat situația

de fapt dând o încadrare juridică corectă, concluzionând că în sarcina

inculpatului G.I. nu poate fi reținută infracțiunea de înșelăciune sau

complicitate la infracțiunea de trafic de influență.

În cazul infracțiunii de

trafic de influență autorul primește foloasele deoarece afirmă că are influență

pe lângă un funcționar. Această influență poate fi reală sau pur și simplu imaginară.

Este suficient că, din atitudinea făptuitorului, rezultă nemijlocit sau

indirect (atunci „ când lasă să se creadă”) că are influență asupra funcționarului

respectiv.

Din probatoriul administrat

în cauză rezultă că inculpatul recurent „ a lăsat să se creadă” că are

influență asupra magistraților.

Chiar dacă funcționarul pe

lângă care ar urma să se intervină nu a fost individualizat, este suficient că

se face referire la funcția care o îndeplinește.

Din materialul probator

administrat în cauză rezultă că s-a dat de înțeles că urmează să se intervină la

judecătorii cauzei.

Influența presupusă a

inculpatului a constituit pentru persoana interesată motivul determinant al

tranzacției.

Vinovăția inculpatului are

un corespondent în atitudinea psihică a cumpărătorului de influență, în sensul

că acesta are un interes real de a obține favoarea unui funcționar sau a altui

salariat.

Inculpatul G.I. a pretins de

la martorul S.K.D.M. suma de 20.000 euro, lăsând să se creadă că are influență

asupra judecătorilor de la Tribunalul București și Curtea de Apel București

pentru a-i determina să dispună revocarea măsurii arestării preventive a

denunțătorului și admiterea recursului în cazul menținerii arestării

preventive.

Chiar dacă inculpatul G.I.

nu cunoștea nici un judecător, intenția acestuia fiind doar de a lua banii de

la martora denunțătoare nu se poate reține înșelăciune, deoarece funcționatul

există, s-a făcut referire la faptul că se va interveni la membrii completului

de judecată.

În concluzie, în cauză, nu

subzistă cazul de casare prevăzută de art. 385

9

pct. 17 C. proc.

pen.

Cazurile de casare prevăzută

de art. 385

9

pct. 9 și 10 C. proc. pen., invocate de inculpatul P.M.O.

nu are aplicabilitate în cauză.

Potrivit art. 356 C. proc.

pen., conținutul expunerii trebuie să cuprindă elementele enumerate de

legiuitor la lit. a), b) și c) ale acestui text de lege.

Instanța a descris fapta ce

face obiectul învinuirii, cu arătarea timpului și locului unde a fost săvârșită,

precum și încadrarea juridică dată acesteia prin actul de sesizare.

De asemenea, s-a efectuat

analiza probelor care au servit ca temei pentru soluționarea laturii penale a

cauzei. Expunerea cuprinde faptele reținute în sarcina inculpatului, forma și

gradul de vinovăție, circumstanțele inculpatului și toate temeiurile de drept

care justifică soluțiile date în cauză.

În consecință, hotărârea nu

este supusă casării conform art. 385

9

pct. 9 C. proc. pen.

Recurentul mai susține că instanțele

aveau obligația de a contopi, conform art. 36 C. pen., pedepsele aplicate în

cauză cu cele anterior aplicate și care se găsesc în stare de concurs infracțional.

Prin decizia nr. LXX (70)

din 15 octombrie 2007 dată de Înalta Curte de Casație și Justiție în cadrul recursului

în interesul legii s-a stabilit că instanțele de control judiciar nu sunt

competente să efectueze contopirea direct în căile de atac, deoarece aceasta nu

poate fi dispusă fără a se aprecia însuși fondul cauzei, apreciere în cadrul

căreia instanța are posibilitatea să aplice un spor de pedeapsă conform art. 34

C. pen.

Este de observat, că situația

reglementată în cadrul alin. (2) al art. 36 C. pen., se referă la hotărâri de

condamnare definitive, iar contopirea pedepselor stabilite, pentru fiecare dintre

infracțiunile concurente, nu se poate realiza decât în faza ulterioară

rămânerii definitive a acestora, aceea a executării.

Ca urmare, pentru efectuarea

operațiunii, de contopire în această din urmă ipoteză, se poate recurge la

procedura reglementată în art. 449 C. proc. pen., remediul în situația dată

(dacă infracțiunile au fost concurente așa cum se susține) nefiind trimiterea

cauzei spre rejudecare.

Sub aspectul individualizării

pedepsei, instanța a avut în vedere criteriile de individualizare prevăzută de art.

72 C. pen., reținându-se că pedepsele aplicate inculpaților nu corespund gradului

de pericol social al faptelor comise de inculpați, aceștia săvârșind infracțiunile

reținute în sarcina lor pe fondul punerii în libertate de către instanțele

judecătorești a unor inculpați, aducându-se atingere prestigiului înfăptuirii justiției.

S-a avut în vedere și

perseverența infracțională a inculpaților.

Referitor la inculpatul P.M.O.,

din adresa nr. 1613/D/P/2008 eliberată de Ministerul Public rezultă că, la data

de 4 decembrie 2008, numitul P.M.O. arestat în altă cauză, a formulat un denunț

față de L. care vinde heroină cu sumă de 50 lei doza, denunțul formând obiectul

dosarului nr. 1613/D/P/2009.

Urmare acestui denunț, a

fost identificat L. în persoana inculpatului M.G.A.

Acesta a fost depistat, în

urma acțiunii de prindere în flagrant inițiată de organele de urmărire penală,

la data de 13 ianuarie 2009, că a vândut 3 doze conținând 0,33 gr. de heroină martorei

U.D. și a deținut pentru vânzare și pentru consum propriu, fără drept, 8 doze conținând

1 gr. de heroină.

Prin rechizitoriul nr. 1613/D/P/2009

din data de 29 ianuarie 2009 s-a dispus trimiterea în judecată a acestui inculpat.

În acest caz, inculpatul beneficiază

de cauza de reducere a pedepsei prevăzută de art. 19 raportat la art. 2 lit. a)

pct. 2 teza finală din Legea nr. 682/2002 ce se referă la persoana care, întrucât

a comis o infracțiune gravă, are calitatea de inculpat într-o cauză, iar

înaintea sau în timpul urmării penale ori al judecății denunță sau facilitează

identificarea și tragerea la răspundere penală a altor persoane care au

săvârșit astfel de infracțiuni.

În acest sens, în

considerarea cazului de casare prevăzută de art. 385

9

alin. (1) pct.

14 C. proc. pen., această eroare de judecată trebuie îndreptată prin admiterea

recursului inculpatului conform art. 385

15

pct. 2 lit. d) C. proc.

pen.

În consecință, recursul

inculpatului P.M.O. va fi admis, va fi casată în parte decizia și făcându-se

aplicarea textului de lege menționat va fi redusă pedeapsa corespunzător.

În baza aceluiași caz de

casare va fi limitat și conținutul pedepsei accesorii aplicată inculpatului G.I.

la drepturile prevăzută de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II și lit. b) C.

pen., fiind proporțională și justificată numai interzicerea acestor drepturi și

în acord cu decizia C.E.D.O., din cauza H. contra Regatului Unit al Marii

Britanii și Irlandei de Nord.

Vor fi menținute celelalte dispoziții

ale sentinței.

Conform art. 385

16

alin.

(2) C. proc. pen., va fi computată durata arestării preventive pentru fiecare inculpat

la zi.

Conform art. 192 alin. (3) C.

proc. pen., cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile declarate

de inculpații P.M.O. și G.I., împotriva deciziei penale nr. 270 din 11

noiembrie 2008 a Curții de Apel București, secția I penală.

Casează decizia recurată numai

cu privire la pedeapsa principală aplicată inculpatului P.M.O. și, respectiv

pedeapsa accesorie aplicată inculpatului G.I. și rejudecând:

Face aplicarea dispozițiilor

art. 19 din Legea nr. 682/2002 și reduce pedeapsa aplicată inculpatului P.M.O. de

la 6 ani închisoare la 5 ani închisoare.

Limitează conținutul

pedepsei accesorii aplicată inculpatului G.I. la drepturile prevăzute de art. 64

alin. (1) lit. a) teza a II-a lit. b) C. pen.

Menține restul dispozițiilor

deciziei atacate.

Deduce din pedepsele

aplicate inculpaților durata arestării preventive pentru fiecare de la 29

martie 2008 la 25 martie 2009.

Cheltuielile judiciare

ocazionate cu soluționarea recursurilor inculpaților rămân în sarcina statului.

Onorariul apărătorilor

desemnați din oficiu în sumă de câte 100 lei până la prezentarea apărătorilor

aleși, se va suporta din fondul Ministerului Justiției și Libertăților

Cetățenești.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 25 martie 2009.