ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1521/2007

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 1099 din 30 octombrie 2006, Tribunalul Olt a admis acțiunea reclamantei Direcția Generală de Pașapoarte împotriva pârâtului G.C.R. și a dispus restrângerea exercitării dreptului de liberă circulație a pârâtului în Spania și în celelalte state membre ale Uniunii Europene, cu excepția celor cu privire la care face dovada că are dreptul de intrare, începând cu data de 30 octombrie 2006 și până la 30 octombrie 2008. Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că pârâtul a fost returnat la data de 3 august 2006 în baza Acordului de readmisie încheiat de România cu această țară, deoarece a fost descoperit de organele de poliție fără acte care să justifice prezența lui în Spania, situația returnării sale rezultând din talonul de returnare aflat la dosar.

A reținut tribunalul că, motivul returnării pârâtului rezultă din declarația acestuia dată în fața agentului din cadrul P.P.F., H.C., privind șederea ilegală în Spania, deoarece a ieșit legal din țară la data de 23 ianuarie 2004 și nu s-a mai întors pe teritoriul României până la 3 august 2006, când a fost returnat. A mai reținut instanța de fond că dreptul la liberă circulație al oricărei persoane, inclusiv al pârâtului se subordonează legii și interesului general. Astfel, potrivit art. 38 lit. a) din Legea nr. 248/2005, privind regimul liberei circulații a cetățenilor români în străinătate, modificată și completată cu dispozițiile O.G.

nr. 5/2006, restrângerea exercitării dreptului la libera circulație a cetățenilor români, poate fi dispusă pentru o perioadă de cel mult 3 ani … cu privire la, persoana care a fost returnată dintr-un stat în baza unui acord de readmisie încheiat între România și acel stat”, în cauza de față existând Acordul de readmisie între România și Spania. În raport de aceste dispoziții, s-a reținut că exercitarea dreptului la libera circulație în străinătate a pârâtului poate fi restrânsă conform art. 38 lit. a) din lege până la data de 30 octombrie 2008, cu precizarea în plus, că așa cum rezultă din declarația sa, pe teritoriul Spaniei a fost judecat și condamnat pentru săvârșirea unor infracțiuni.

De asemenea, au fost avute în vedere modificările și completările ulterioare ale Legii nr. 248/2005, care stabilesc faptul că „până la data aderării României la Uniunea Europeană, în cazul returnării unui cetățean român în baza unui acord de readmisie încheiat între România și un stat membru al Uniunii Europene, măsura restrângerii dreptului la liberă circulație în străinătate, trebuia să facă referire și la teritoriile tuturor acestor state, cu excepția celor cu privire la care persoana în cauză ar face dovada că are drept de intrare”.

Apelul declarat de pârât a fost respins prin decizia nr. 953 din 11 decembrie 2006, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția civilă, care a reținut ca neîntemeiată susținerea apelantului că art. 52 din Legea 248/2005 are în vedere numai prevederile art. 40 din lege, care se referă la suspendarea exercitării dreptului la liberă circulație în străinătate, pentru că se referă la măsura restrângerii dreptului la liberă circulație în străinătate, iar cu privire la persoana apelantului nu s-a dispus măsura prevăzută de acest text. În acest sens, reține instanța de apel că prin soluția pronunțată de tribunal s-a făcut o corectă aplicare a prevederilor art. 38 lit. a) din Legea nr. 248/2005 în raport cu probele administrate.

S-a mai avut în vedere că, chiar dacă potrivit art. 39 din aceeași lege „ în situația prevăzută de art. 38 lit. a) măsura se dispune la solicitarea Direcției Generale de Pașapoarte, cu privire la statul de pe teritoriul căreia a fost returnată persoana”, iar în art. 52 din lege se prevede că „până la data aderării la U.E. în cazul returnării unui cetățean în baza unui acord de readmisie încheiat între România și un stat membru al U.E., măsura restrângerii dreptului la liberă circulație în străinătate, instituită în condițiile art. 38, trebuie să se refere la teritoriile tuturor acestor state, cu excepția celor cu privire la care persoana în cauză face dovadă că are drept de intrare, astfel că măsura se referă la teritoriile statelor U.E., până la aderarea României, și după acest moment restrângerea dreptului se referă numai la Spania.

În final, s-a reținut că, în condițiile în care măsura restrângerii dreptului la libera circulație s-a dispus în această modalitate prevăzută de lege, iar critica apelantului nu face referire la perioada de timp pentru care s-a dispus luarea acestei măsuri, în realitate referindu-se numai la aspectul că ea privește toate statele Uniunii Europene, în speță s-a apreciat că nu pot fi reținute motive de ordine publică și care să poată fi puse în dezbaterea părților din oficiu. Împotriva acestei decizii, în termen legal, a declarat recurs pârâtul G.C.R. Invocând dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurentul a arătat că decizia este nelegală, pentru că a fost dată cu încălcarea greșită a legii.

Potrivit art. 38 lit. a) din Legea nr. 248/2005 privind regimul liberei circulații a cetățenilor români în străinătate, modificată și completată de O.G. nr. 5/2006, restrângerea exercitării dreptului la libera circulație a cetățenilor români poate fi dispusă, pentru o perioadă de cel mult 3 ani, față de persoana care a fost returnată dintr-un stat, în baza unui acord de readmisie, încheiat între România și acel stat. Dreptul constituțional la liberă circulație nu este un drept absolut, putând fi limitat în condițiile prevăzute de legea specială, care este Legea nr. 248/2005. Se mai susține că, în mod greșit s-au aplicat dispozițiile art. 52 din aceeași lege prin restrângerea exercitării dreptului de liberă circulație a sa și în celelalte state membre ale Uniunii Europene până la data de 30 octombrie 2008. Criticile formulate permit încadrarea recursului în dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc.

civ. și sunt fondate în parte pentru considerentele de mai jos: Conform dispozițiilor art. 38 lit. a) din Legea nr. 248/2005, restrângerea exercitării dreptului la libera circulație în străinătate a cetățenilor români poate fi dispusă pentru o perioadă de cel mult 3 ani față de persoana care a fost returnată dintr-un stat în baza unui acord de readmisie, încheiat între România și acel stat. Prin urmare, pentru a se putea dispune măsura în discuție, este necesar ca persoana să fi fost expulzată de pe teritoriul acelui stat și să fi fost readmisă de Statul Român. Procedurile ce au loc în fiecare din aceste trei etape, expulzare, readmisie, restrângerea libertății de circulație, pot interesa drepturi ce fac obiect de reglementare al Convenției pentru apărarea dreptului omului și libertăților fundamentale și protocoalelor sale adiționale.

Înalta Curte constată că textul citat instituie garanții specifice, de fond și de ordin procedural, pentru situațiile în care un stat semnatar al Convenției decide să expulzeze, pentru rațiuni ce țin de aprecierea sa, un străin aflat pe teritoriul său. În aplicarea măsurii restrângerii dreptului la libertate de circulație, se are în vedere art. 2 parag. 2 din Protocolul adițional nr. 4 la Convenție, care prevede că orice persoană este liberă să părăsească orice țară, inclusiv pe a sa. Dreptul astfel garantat, nu este, însă, un drept absolut, întrucât poate fi limitat, în condițiile prevăzute de parag.

3 al art. 2 din Protocolul adițional nr. 4 la Convenție, care impune ca limitarea să fie prevăzută de lege, să fie o măsură necesară, într-o societate democratică (pentru securitatea națională, siguranța publică, menținerea ordinii publice, prevenirea faptelor penale, protecția sănătății sau a moralei, ori protejarea drepturilor și libertăților altora) și să fie proporțională cu scopul legitim urmărit. Astfel, măsura este prevăzută de lege, respectiv de art. 38 alin. (2) din Legea nr. 248/2005, care îndeplinește condițiile de accesibilitate și previzibilitate impuse de Convenție, și urmărește unul din scopurile legitime, prevăzute de paragraful 3 din art. 2 din protocolul adițional nr. 4 la Convenție.

În speță, s-a făcut dovada îndeplinirii condițiilor prevăzute de acest text, în sensul existenței acordului de readmisie încheiat cu Spania, precum și acte care atestă că, recurentul a fost obligat să părăsească teritoriul Spaniei, pentru că s-a aflat în mod ilegal în acest stat. La stabilirea perioadei în care se va aplica această măsură trebuie avut în vedere ca măsura să fie proporțională cu scopul urmărit, astfel încât să nu se aducă atingere însăși existenței dreptului ce se bucură de protecție națională și europeană. La stabilirea perioadei în care se va aplica măsura, instanța a avut în vedere că recurentul a fost descoperit pe teritoriul Spaniei fără acte care să justifice prezența sa în acest sens, conform talonului de returnare, cât și declarația sa, din care rezultă că a fost judecat și condamnat pentru săvârșirea unor infracțiuni, aspecte față de care instanța de recurs reține că măsura este proporțională cu scopul legitim urmărit.

În ceea ce privește aplicarea dispozițiilor art. 52 din Legea nr. 248/2005 se reține că, în mod greșit s-a dispus restrângerea dreptului la libera circulație în străinătate a recurentului și pe teritoriile tuturor statelor membre ale Uniunii Europene până la data de 30 octombrie 2008, în condițiile în care acest lucru putea fi dispus până la data aderării României la Uniunea Europeană. Pentru considerentele expuse, se va admite recursul declarat de pârât și se va casa decizia atacată. În urma admiterii apelului, declarat de pârât împotriva sentinței nr. 1099 din 30 octombrie 2006, pronunțată de Tribunalul Olt, secția civilă, aceasta va fi schimbată în parte, în sensul că se va înlătura din dispozitivul său, mențiunea referitoare la restrângerea exercitării dreptului la liberă circulație a pârâtului și în celelalte state membre ale Uniunii Europene, având în vedere că, începând cu 1 ianuarie 2007 România a aderat la Uniune.

Vor fi menținute celelalte dispoziții ale sentinței pronunțate de Tribunalul Olt.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Admite recursul declarat de pârâtul G.C.R. împotriva deciziei nr. 953 din 11 decembrie 2006 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția civilă, pe care o casează. Admite apelul declarat de pârât împotriva sentinței 1099 din 30 octombrie 2006 a Tribunalului Olt, secția civilă, pe care o schimbă în parte în sensul că înlătură mențiunea referitoare la celelalte state membre ale Uniunii Europene. Menține celelalte dispoziții ale sentinței tribunalului. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 19 februarie 2007.