ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1691/2007

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor dosarului,

constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 1071 din 25

septembrie 2006, Tribunalul Prahova a admis cererea formulată de Direcția

Generală de Pașapoarte, în contradictoriu cu pârâtul B.D.F. și a restrâns

exercitarea dreptului la liberă circulație a pârâtului în statele membre ale

Uniunii Europene, pe o perioadă de 3 ani de la data returnării.

Pentru a pronunța această hotărâre,

tribunalul a reținut că, în accepțiunea art. 3 alin. (3) din Legea nr. 248/2005,

restrângerea exercitării dreptului la liberă circulație în străinătate

constituie interdicția temporară de a călători în anumite state, dispuse de

autoritățile competente române. Conform art. 38 din lege, restrângerea

exercițiului dreptului la liberă circulație în străinătate poate fi dispusă pe

o perioadă de cel mult 3 ani, numai în condițiile legii și cu privire la

persoana care a fost returnată dintr-un stat, în baza unui acord de readmisie

încheiat între România și acel stat sau persoana a cărei prezență pe teritoriul

unui stat, prin activitatea pe care a desfășoară sau ar urma să o desfășoare ar

aduce atingere intereselor României sau relațiilor bilaterale dintre România și

acel stat.

Reține tribunalul, că pârâtul fiind

returnat din Spania, la data de 16 iunie 2006, în baza acordului de readmisie

încheiat de România cu acest stat, sunt incidente prevederile art. 38 lit. a)

din Legea nr. 248/2005, față de care se dispune restrângerea dreptului la

liberă circulație a pârâtului, pe o perioadă de 3 ani de la data returnării.

Curtea de Apel Ploiești, prin

decizia civilă nr. 373 din 8 noiembrie 2006, a respins apelul declarat de pârât

împotriva acestei sentințe, reținând, în esență, că sunt îndeplinite condițiile

art. 38 lit. a) din Legea nr. 248/2005.

Împotriva acestei hotărâri a

declarat recurs pârâtul, susținând că interzicerea dreptului la liberă

circulație pe o perioadă de trei ani este exagerat de mare, deoarece a depășit

termenul de viză datorită faptului că în România nu a găsit un loc de muncă.

Mai arată, că în mod greșit s-a reținut că ar fi cerut să se respingă acțiunea

reclamantei, deși a cerut să-i fie restrâns dreptul la liberă circulație pe

durata minimă de 6 luni.

Înalta Curte, din oficiu, a invocat

nelegalitatea sentinței tribunalului și a deciziei atacate, prin care s-a

păstrat sentința apelată, pentru neconcordanța dintre minută și dispozitivul

sentinței.

Analizând recursul, în raport de

motivul invocat, din oficiu, se constată că este întemeiat.

Articolul 258 alin. (1) C. proc.

civ., așa cum a fost modificat prin art. I pct. 82 din O.U.G. nr. 138/2000,

dispune „După ce s-a întrunit majoritatea, se va întocmi de îndată dispozitivul

hotărârii care se semnează, sub sancțiunea nulității, de către judecători și în

care se va arăta, când este cazul, opinia separată a judecătorilor aflați în

minoritate”.

Textul modificat nu mai cuprinde

prevederea „pe scurt”.

De aceea, față de conținutul

textului citat, hotărârea trebuie să aibă același dispozitiv cu cel întocmit în

momentul pronunțării. Dispozitivul fiind unic, nu poate fi modificat ulterior,

în așa fel încât să difere față de cel întocmit „de îndată ce s-a întrunit

majoritatea”.

În prezenta cauză, dispozitivul întocmit

în condițiile art. 258 alin. (1) C. proc. civ. cuprinde mențiunea „Restrânge

exercițiul dreptului la liberă circulație pe 3 ani de la data returnării”, fără

să se arate care este țara ori care sunt țările la care se referă măsura restrângerii,

deși, față de prevederile art. 38 din Legea nr. 248/2005, care se referă la

statul de pe teritoriul căruia persoana a fost returnată și la perioada

restrângerii exercitării dreptului (trei ani), și cele ale art. 52, care

stabilesc în mod expres că măsura restrângerii dreptului la liberă circulație

în străinătate, instituită în condițiile art. 40, trebuie să se refere la

teritoriile tuturor statelor Uniunii Europene numai până la data aderării

României la U.E., în minută trebuia să se arate statul sau statele la care se

referă restrângerea.

Mențiunea „în statele membre ale

Uniunii Europene” este adăugată în dispozitivul sentinței, fiind astfel restrâns

dreptul pârâtului la liberă circulație în toate statele Uniunii Europene, pe

durata prevăzută de art. 38 din Legea nr. 248/2005 (trei ani), cu nesocotirea

art. 52 din lege (text ce nu este menționat nici în considerente), în raport de

care restrângerea dreptului la liberă circulație în toate țările Uniunii

Europene putea fi dispusă până la data aderării României la Uniunea Europeană.

Existând neconcordanță între cele

două dispozitive, sentința este nulă, pentru că nu se poate ști ce anume a

hotărât tribunalul în condițiile art. 258

1

C. proc. civ., și tot nulă

este și decizia atacată, prin care s-a păstrat această sentință.

Pentru considerentele expuse,

recursul declarat de pârât va fi admis, decizia instanței de apel și sentința

tribunalului vor fi casate și se va trimite cauza, spre rejudecare, la prima

instanță.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de pârâtul B.D.F.

Casează decizia civilă nr. 373 din 8

noiembrie 2006 a Curții de Apel Ploiești și sentința civilă nr. 1071 din 25

septembrie 2006 a Tribunalului Prahova.

Trimite cauza, spre rejudecare,

Tribunalului Prahova.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică,

astăzi 22 februarie 2007.