ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 9232/2006

Asupra recursului civil de față; Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 490 din 6 aprilie 2006, Tribunalul Dâmbovița a respins cererea formulată de Direcția Generală de Pașapoarte, privind restrângerea exercitării dreptului la libera circulație a pârâtului P.I. Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că, în condițiile art. 38, art. 39 alin. (1) și art. 44 alin. (1) din Legea nr. 248/2005 privind regimul circulației cetățenilor români în străinătate, transformarea măsurii de suspendare a dreptului de a folosi pașaportul în restrângerea dreptului la libera circulație este facultativă și nu obligatorie, iar în raport de circumstanțele cauzei, aceasta nu se impune.

Curtea de Apel Ploiești prin decizia civilă nr. 128 din 15 iunie 2006, a admis apelul formulat de reclamanta Direcția Generală de Pașapoarte din cadrul Ministerului Administrației și Internelor, împotriva sentinței civile nr. 490 din 6 aprilie 2006 a Tribunalului Dâmbovița, în contradictoriu cu pârâtul P.I. și pe cale de consecință: a schimbat în tot sentința atacată în sensul că a admis acțiunea; a dispus restrângerea exercitării dreptului la liberă circulație pentru o perioadă de 1 an pe teritoriile Statelor Uniunii Europene. Pentru a hotărî astfel, instanța de apel a reținut că, pârâtul P.I. fiind returnat din Spania în baza Acordului de readmisie încheiat de România cu această țară și fiind îndeplinite condițiile prevăzute de art. 38 și art. 52 din Legea nr. 248/2005, se impune restrângerea exercitării dreptului la liberă circulație a pârâtului pentru o perioadă de 1 an pe teritoriile Statelor membre ale Uniunii Europene.

Împotriva deciziei civile mai sus menționată a declarat recurs P.I. criticând-o ca nelegală, invocând dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., deoarece: Suspendarea temporară a dreptului său de folosință a proprietarului s-a dispus ca urmare a faptului că a depășit termenul de ședere în Spania, în cauză fiind aplicabile dispozițiile art. 14 lit. e) teza a doua din O.G. nr. 65/1997 privind regimul pașapoartelor în România. Că, transformarea măsurii de suspendare a dreptului de a folosi pașaportul în restrângerea dreptului la libera circulație este facultativă și nu obligatorie, iar în cazul său nu se impune transformarea măsurii de suspendare, deoarece din actele de la dosar rezultă că, are drept de muncă în Spania și faptul că figurează înscris ca locuitor în evidențele Primăriei din Piera, Barcelona.

Recursul este fondat. Potrivit art. 55 lit. c) din Legea nr. 248/2005 privind regimul liberei circulații a cetățenilor români în străinătate, intrată în vigoare la data de 20 ianuarie 2006, măsurile de suspendare a dreptului de a folosi pașaportul, dispuse în temeiul art. 14 lit. e) din O.G. nr. 65/1997, cu modificările și completările ulterioare, încetează de drept, cu excepția celor dispuse cu privire la cetățenii români returnați în baza acordurilor de readmisie încheiate de România cu alte state, care rămân în vigoare pe o perioadă de 6 luni, putând fi transformate, înainte de expirarea acestui termen, în măsuri de restrângere a dreptului la libera circulație în străinătate, în condițiile art. 39 alin. (1) și art. 38, precum și după caz, art. 44 din aceeași lege, la solicitarea Inspectoratului General de Poliție de Frontieră sau după caz a Direcției Generale a Pașapoartelor.

Rezultă așadar că, transformarea măsurii de suspendare a dreptului de a folosi pașaportul în restrângerea dreptului la libera circulație este facultativă și nu obligatorie, iar în raport de cele dovedite de recurentul P.I., în sensul că are drept de muncă în Spania și este înscris ca locuitor în evidența Primăriei din Piera (Barcelona) măsura de restrângere a dreptului la libera circulație nu se impune. Pentru toate aceste considerente Înalta Curte reține că, motivele de recurs invocate se circumscriu temeiurilor de drept prevăzute de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și în consecință se va admite recursul ca fondat. Se va modifica decizia atacată în sensul că se va respinge ca nefondat apelul declarat de Ministerul Administrației și Internelor, Direcția de Pașapoarte, împotriva sentinței civile nr. 490 din 6 aprilie 2006 a Tribunalului Dâmbovița.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Admite recursul declarat de pârâtul P.I. împotriva deciziei nr. 128 din 15 iunie 2006 a Curții de Apel Ploiești, secția civilă. Modifică decizia, în sensul că respinge ca nefondat apelul declarat de reclamantul Ministerul Administrației și Internelor, Direcția Generală de Pașapoarte, împotriva sentinței civile nr. 490 din 6 aprilie 2006 a Tribunalului Dâmbovița. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 13 noiembrie 2006.