ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6127/2007

Deliberând asupra recursului civil de față; Din examinarea actelor și lucrărilor cauzei constată următoarele: Prin sesizarea înregistrată pe rolul Tribunalului Argeș la 11 august 2006, Direcția Generală de Pașapoarte a chemat în judecată pe pârâta M.M.M.

pentru a i se restrânge dreptul la liberă circulație în statele membre ale Uniunii Europene pentru o perioadă de trei ani, ca urmare a returnării sale din Spania, la data de 30 martie 2006. Prin sentința civilă nr. 32 din 25 ianuarie 2007 a Tribunalului Argeș a fost admisă cererea în sensul că s-a restrâns dreptul la libera circulație pârâtei în statele membre ale Uniunii Europene, cu motivarea că în baza acordului de readmisie cu România, pentru încălcarea regulilor de ședere în Spania, pârâta a fost returnată la data de 30 martie 2006. Prin decizia civilă nr. 167 din 16 aprilie 2007, Curtea de Apel Pitești a admis apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Argeș și de reclamanta Direcția Generală de Pașapoarte București, a schimbat în parte sentința în sensul că a admis în parte sesizarea și a restrâns dreptul pârâtei la libera circulație pe teritoriul Spaniei, doar până la 31 decembrie 2006 și s-a menținut în rest sentința atacată.

Pentru a hotărî astfel, instanța de apel a constatat că în baza acordului de readmisie încheiat cu România, Spania a returnat-o pe pârâtă la data de 3 martie 2006, astfel că în baza art. 32 lit. a) din Legea nr. 248/2005, acesteia i se putea restrânge dreptul pe o perioadă de cel mult trei ani. Regimul juridic al liberei circulații este reglementat și de Directiva Parlamentului European și a Consiliului nr. 2004/38/CE din data de 19 aprilie 2004, iar după aderarea României la Comunitatea Europeană, la 1 ianuarie 2001, cetățenii români au devenit cetățeni europeni, fiindu-le aplicabile deopotrivă dispozițiile tratatului și a întregii legislații comunitare, astfel că orice normă de drept intern trebuie să fie compatibilă cu aceasta.

Potrivit principiului aplicării cu prioritate a legislației comunitare în raport cu legislația națională, restrângerea dreptului la liberă circulație cetățenilor români trebuie să se facă numai în condițiile art. 27 din Directiva Parlamentului European, respectiv acelea de ordine publică, siguranță publică sau sănătate publică. Motivul returnării pârâtei din Spania, nu se încadrează în niciunul dintre cazurile exprese de restrângere a dreptului la liberă circulație prevăzut de legislația comunitară, astfel că, a apreciat instanța de apel, nu se justifică aplicarea sancțiunii prevăzută de art. 38 lit. a) din Legea nr. 248/2005 după data aderării României la Uniunea Europeană, la 1 ianuarie 2001, măsură ce a putut fi luată în raport cu norma internă numai până la acea dată.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta Direcția Generală de Pașapoarte și fără a indica niciunul din motivele de recurs, a arătat următoarele: Instanța de apel, în mod greșit, a modificat în tot hotărârea pronunțată de către prima instanță, deși prin apelul formulat de Direcția Generală de Pașapoarte s-a solicitat modificarea sentinței primei instanțe doar în sensul restrângerii dreptului la liberă circulație pe teritoriul Spaniei, în raport cu prevederile normelor legale în vigoare. Instanța de apel a modificat în tot hotărârea primei instanțe și a dispus restrângerea dreptului la liberă circulație pârâtei, pe o perioadă de 3 luni începând cu data pronunțării sentinței. În raport de prevederile art. 295 alin. (1) C. proc.

civ., instanța de apel trebuia să verifice în limitele cererii de apel, stabilirea situației de fapt și aplicarea legii de către prima instanță. Pârâta a fost returnată din Spania la data de 30 martie 2006, pe baza acordului de readmisie încheiat de România cu această țară, iar în conformitate cu prevederile Legii nr. 248/2005, art. 38 lit. a), limitarea exercitării dreptului cetățenilor români la libera circulație în străinătate se poate face numai temporar, în cazurile și în condițiile prevăzute de lege și constă în suspendarea sau, după caz, restrângerea exercitării acestui drept, măsură ce se dispune la solicitarea Direcției Generale de Pașapoarte, conform art. 39 alin. (1) din același act normativ.

Față de cele arătate mai sus, reclamanta arată că în cazul returnării unui cetățean român dintr-un stat în baza acordului încheiat cu România, limitarea exercitării dreptului cetățenilor români la libera circulație în străinătate se dispune numai de către tribunalul în a cărui rază teritorială se află domiciliul acelei persoane. Or, instanța, prin decizia recurată, a dispus restrângerea dreptului la liberă circulație pârâtei până la 31 decembrie 2006, lipsind astfel de efecte prevederile Legii nr. 248/2005. Criticile formulate de reclamantă se circumscriu motivului de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., încadrarea în drept a acestora fiind făcută de către instanță în condițiile art. 306 alin. (3) C. proc.

civ. Examinând decizia în raport de criticile formulate, instanța constată recursul nefondat pentru cele ce urmează: Pârâta a fost returnată din Spania, la data de 30 martie 2006, în baza Acordului de readmisie încheiat între România și această țară, iar în temeiul art. 38 lit. a) din Legea nr. 248/2005 privind regimul liberei circulații a cetățenilor români, în străinătate, reclamanta a solicitat restrângerea dreptului la liberă circulație al pârâtei pe o perioadă de cel mult 3 ani, în statele membre ale Uniunii Europene. Până la data aderării României la Uniunea Europeană, restrângerea dreptului la liberă circulație a cetățenilor români în spațiul comunitar se dispune în condițiile Legii nr. 248/2005, respectiv în cazul în care un cetățean român a fost returnat în baza unui acord de readmisie, încheiat între România și statul din care a fost returnată persoana respectivă, pentru ședere ilegală.

Or, potrivit dispozițiilor art. 148 alin. (2) și (4) din Constituția României, ca urmare a aderării României la Uniunea Europeană, la 1 ianuarie 2007, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii, precum și celelalte reglementări comunitare, cu caracter obligatoriu, au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne. Autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din actul aderării, iar odată cu semnarea acestuia instanțele naționale au obligația să interpreteze legea internă prin raportare la dreptul comunitar, care, așa cum s-a arătat, are prioritate. Potrivit dispozițiilor art. 307 alin. (1) și (2) din Tratatul instituind Comunitatea Europeană, statele membre au obligația de a lua măsurile necesare pentru a asigura compatibilitatea dintre tratatul european și convențiile încheiate înainte de data aderării, ce au generat drepturi și obligații.

Această prevedere din tratat face ca legislația comunitară să fie de imediată aplicare, ceea ce înseamnă că legea română va fi interpretată în raport cu norma comunitară, chiar dacă la data luării măsurii returnării România nu era stat membru al Uniunii Europene. Dreptul la liberă circulație pe teritoriul statelor membre ale Uniunii Europene este garantat de art. 18 din Tratat. În aplicarea acestui articol, a fost adoptată Directiva 2004/38/CE a Parlamentului European. Actele normative menționate sunt cuprinse în anexele protocolului de aderare, care cuprinde condițiile și aranjamentele admiterii în Uniunea Europeană și care a devenit parte a tratatelor europene.

Potrivit legislației europene în materie, dreptul la liberă circulație nu este un drept absolut, pentru că, potrivit art. 27 din Directiva 2004/38/CE, restricționarea libertății de circulație și de ședere a cetățenilor Uniunii și a membrilor lor de familie se dispune doar pentru motive de ordine publică, siguranță națională sau sănătate publică, iar potrivit alin. (2) al articolului, măsura trebuie să respecte principiul proporționalității și să se bazeze exclusiv pe conduita celui în cauză. Soluția este în deplin acord cu art. 6 din Tratatul privind Uniunea Europeană, care statuează că drepturile fundamentale sunt respectate, așa cum sunt garantate de Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale.

Prin urmare, calitatea de membru al Uniunii Europene nu interzice României dreptul de a restrânge libera circulație a cetățenilor săi, numai că, limitarea trebuie supusă condițiilor prevăzute de art. 27 din Directiva 2004/38/CE, iar dispozițiile Legii nr. 248/2005 trebuie interpretate în acord cu legislația comunitară. Față de aceste considerente, se constată, că în mod legal, instanța de apel a reținut că după aderarea României la Uniunea Europeană, la 1 ianuarie 2007, returnarea unui cetățean român de pe teritoriul unui stat membru al Uniunii nu constituie un motiv de restrângere a dreptului la liberă circulație a persoanei respective, deoarece în raport de prevederile Directivei Parlamentului European și a Consiliului nr. 2004/38/CE, condițiile în care se poate dispune restrângerea acestui drept vizează ordinea publică, siguranța publică și sănătatea publică.

Așa fiind, instanța, în baza dispozițiilor art. 312 C. proc. civ., va respinge recursul declarat de reclamanta Direcția Generală de Pașapoarte din Ministerul Internelor și Reformei Administrative.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Respinge recursul declarat de reclamanta Direcția Generală de Pașapoarte din Ministerul Internelor și Reformei Administrative împotriva deciziei nr. 167 A din 16 aprilie 2007 a Curții de Apel Pitești, secția civilă, pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale și pentru cauze cu minori și de familie. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 27 septembrie 2007