ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6127/2007

Deliberând asupra recursului civil

de față;

Din examinarea actelor și lucrărilor

cauzei constată următoarele:

Prin sesizarea înregistrată pe rolul

Tribunalului Argeș la 11 august 2006, Direcția Generală de Pașapoarte a chemat

în judecată pe pârâta M.M.M. pentru a i se restrânge dreptul la liberă

circulație în statele membre ale Uniunii Europene pentru o perioadă de trei

ani, ca urmare a returnării sale din Spania, la data de 30 martie 2006.

Prin sentința civilă nr. 32 din 25

ianuarie 2007 a Tribunalului Argeș a fost admisă cererea în sensul că s-a

restrâns dreptul la libera circulație pârâtei în statele membre ale Uniunii

Europene, cu motivarea că în baza acordului de readmisie cu România, pentru

încălcarea regulilor de ședere în Spania, pârâta a fost returnată la data de 30

martie 2006.

Prin decizia civilă nr. 167 din 16

aprilie 2007, Curtea de Apel Pitești a admis apelurile declarate de Parchetul

de pe lângă Tribunalul Argeș și de reclamanta Direcția Generală de Pașapoarte

București, a schimbat în parte sentința în sensul că a admis în parte sesizarea

și a restrâns dreptul pârâtei la libera circulație pe teritoriul Spaniei, doar

până la 31 decembrie 2006 și s-a menținut în rest sentința atacată.

Pentru a hotărî astfel, instanța de

apel a constatat că în baza acordului de readmisie încheiat cu România, Spania

a returnat-o pe pârâtă la data de 3 martie 2006, astfel că în baza art. 32 lit.

a) din Legea nr. 248/2005, acesteia i se putea restrânge dreptul pe o perioadă

de cel mult trei ani.

Regimul juridic al liberei

circulații este reglementat și de Directiva Parlamentului European și a Consiliului

nr. 2004/38/CE din data de 19 aprilie 2004, iar după aderarea României la

Comunitatea Europeană, la 1 ianuarie 2001, cetățenii români au devenit cetățeni

europeni, fiindu-le aplicabile deopotrivă dispozițiile tratatului și a întregii

legislații comunitare, astfel că orice normă de drept intern trebuie să fie

compatibilă cu aceasta.

Potrivit principiului aplicării cu

prioritate a legislației comunitare în raport cu legislația națională,

restrângerea dreptului la liberă circulație cetățenilor români trebuie să se

facă numai în condițiile art. 27 din Directiva Parlamentului European,

respectiv acelea de ordine publică, siguranță publică sau sănătate publică.

Motivul returnării pârâtei din

Spania, nu se încadrează în niciunul dintre cazurile exprese de restrângere a

dreptului la liberă circulație prevăzut de legislația comunitară, astfel că, a

apreciat instanța de apel, nu se justifică aplicarea sancțiunii prevăzută de

art. 38 lit. a) din Legea nr. 248/2005 după data aderării României la Uniunea

Europeană, la 1 ianuarie 2001, măsură ce a putut fi luată în raport cu norma

internă numai până la acea dată.

Împotriva acestei decizii a declarat

recurs reclamanta Direcția Generală de Pașapoarte și fără a indica niciunul din

motivele de recurs, a arătat următoarele:

Instanța de apel, în mod greșit, a

modificat în tot hotărârea pronunțată de către prima instanță, deși prin apelul

formulat de Direcția Generală de Pașapoarte s-a solicitat modificarea sentinței

primei instanțe doar în sensul restrângerii dreptului la liberă circulație pe

teritoriul Spaniei, în raport cu prevederile normelor legale în vigoare.

Instanța de apel a modificat în tot

hotărârea primei instanțe și a dispus restrângerea dreptului la liberă

circulație pârâtei, pe o perioadă de 3 luni începând cu data pronunțării

sentinței.

În raport de prevederile art. 295

alin. (1) C. proc. civ., instanța de apel trebuia să verifice în limitele

cererii de apel, stabilirea situației de fapt și aplicarea legii de către prima

instanță.

Pârâta a fost returnată din Spania

la data de 30 martie 2006, pe baza acordului de readmisie încheiat de România

cu această țară, iar în conformitate cu prevederile Legii nr. 248/2005, art. 38

lit. a), limitarea exercitării dreptului cetățenilor români la libera

circulație în străinătate se poate face numai temporar, în cazurile și în

condițiile prevăzute de lege și constă în suspendarea sau, după caz,

restrângerea exercitării acestui drept, măsură ce se dispune la solicitarea

Direcției Generale de Pașapoarte, conform art. 39 alin. (1) din același act

normativ.

Față de cele arătate mai sus,

reclamanta arată că în cazul returnării unui cetățean român dintr-un stat în

baza acordului încheiat cu România, limitarea exercitării dreptului cetățenilor

români la libera circulație în străinătate se dispune numai de către tribunalul

în a cărui rază teritorială se află domiciliul acelei persoane.

Or, instanța, prin decizia recurată,

a dispus restrângerea dreptului la liberă circulație pârâtei până la 31

decembrie 2006, lipsind astfel de efecte prevederile Legii nr. 248/2005.

Criticile formulate de reclamantă se

circumscriu motivului de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C.

proc. civ., încadrarea în drept a acestora fiind făcută de către instanță în

condițiile art. 306 alin. (3) C. proc. civ.

Examinând decizia în raport de

criticile formulate, instanța constată recursul nefondat pentru cele ce

urmează:

Pârâta a fost returnată din Spania,

la data de 30 martie 2006, în baza Acordului de readmisie încheiat între

România și această țară, iar în temeiul art. 38 lit. a) din Legea nr. 248/2005

privind regimul liberei circulații a cetățenilor români, în străinătate,

reclamanta a solicitat restrângerea dreptului la liberă circulație al pârâtei

pe o perioadă de cel mult 3 ani, în statele membre ale Uniunii Europene.

Până la data aderării României la

Uniunea Europeană, restrângerea dreptului la liberă circulație a cetățenilor

români în spațiul comunitar se dispune în condițiile Legii nr. 248/2005,

respectiv în cazul în care un cetățean român a fost returnat în baza unui acord

de readmisie, încheiat între România și statul din care a fost returnată

persoana respectivă, pentru ședere ilegală.

Or, potrivit dispozițiilor art. 148

alin. (2) și (4) din Constituția României, ca urmare a aderării României la

Uniunea Europeană, la 1 ianuarie 2007, prevederile tratatelor constitutive ale

Uniunii, precum și celelalte reglementări comunitare, cu caracter obligatoriu,

au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne.

Autoritatea judecătorească garantează

aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din actul aderării, iar odată

cu semnarea acestuia instanțele naționale au obligația să interpreteze legea

internă prin raportare la dreptul comunitar, care, așa cum s-a arătat, are

prioritate.

Potrivit dispozițiilor art. 307

alin. (1) și (2) din Tratatul instituind Comunitatea Europeană, statele membre

au obligația de a lua măsurile necesare pentru a asigura compatibilitatea

dintre tratatul european și convențiile încheiate înainte de data aderării, ce

au generat drepturi și obligații.

Această prevedere din tratat face ca

legislația comunitară să fie de imediată aplicare, ceea ce înseamnă că legea

română va fi interpretată în raport cu norma comunitară, chiar dacă la data

luării măsurii returnării România nu era stat membru al Uniunii Europene.

Dreptul la liberă circulație pe

teritoriul statelor membre ale Uniunii Europene este garantat de art. 18 din

Tratat. În aplicarea acestui articol, a fost adoptată Directiva 2004/38/CE a

Parlamentului European.

Actele normative menționate sunt

cuprinse în anexele protocolului de aderare, care cuprinde condițiile și

aranjamentele admiterii în Uniunea Europeană și care a devenit parte a

tratatelor europene.

Potrivit legislației europene în

materie, dreptul la liberă circulație nu este un drept absolut, pentru că,

potrivit art. 27 din Directiva 2004/38/CE, restricționarea libertății de

circulație și de ședere a cetățenilor Uniunii și a membrilor lor de familie se

dispune doar pentru motive de ordine publică, siguranță națională sau sănătate

publică, iar potrivit alin. (2) al articolului, măsura trebuie să respecte

principiul proporționalității și să se bazeze exclusiv pe conduita celui în

cauză.

Soluția este în deplin acord cu art.

6 din Tratatul privind Uniunea Europeană, care statuează că drepturile

fundamentale sunt respectate, așa cum sunt garantate de Convenția europeană

pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale.

Prin urmare, calitatea de membru al

Uniunii Europene nu interzice României dreptul de a restrânge libera circulație

a cetățenilor săi, numai că, limitarea trebuie supusă condițiilor prevăzute de

art. 27 din Directiva 2004/38/CE, iar dispozițiile Legii nr. 248/2005 trebuie

interpretate în acord cu legislația comunitară.

Față de aceste considerente, se

constată, că în mod legal, instanța de apel a reținut că după aderarea României

la Uniunea Europeană, la 1 ianuarie 2007, returnarea unui cetățean român de pe

teritoriul unui stat membru al Uniunii nu constituie un motiv de restrângere a

dreptului la liberă circulație a persoanei respective, deoarece în raport de

prevederile Directivei Parlamentului European și a Consiliului nr. 2004/38/CE,

condițiile în care se poate dispune restrângerea acestui drept vizează ordinea

publică, siguranța publică și sănătatea publică.

Așa fiind, instanța, în baza

dispozițiilor art. 312 C. proc. civ., va respinge recursul declarat de

reclamanta Direcția Generală de Pașapoarte din Ministerul Internelor și

Reformei Administrative.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul declarat de

reclamanta Direcția Generală de Pașapoarte din Ministerul Internelor și

Reformei Administrative împotriva deciziei nr. 167 A din 16 aprilie 2007 a

Curții de Apel Pitești, secția civilă, pentru cauze privind conflicte de muncă

și asigurări sociale și pentru cauze cu minori și de familie.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică,

astăzi 27 septembrie 2007