ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5875/2007

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor dosarului,

constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul

Tribunalului Argeș la data de 30 noiembrie 2006, reclamanta Direcția Generală

de Pașapoarte a solicitat restrângerea exercitării, de către pârâtul I.V. a

dreptului la libera circulație în statele Uniunii Europene pentru o perioadă de

cel mult la 3 ani.

În motivarea acțiunii, reclamanta a

arătat că pârâtul a fost returnat din Franța la data de 31 august 2006 în baza

Acordului de readmisie încheiat de România cu această țară, astfel că împotriva

acestuia se impune luarea măsurii solicitate, potrivit art. 38 lit. a)

coroborat cu art. 52 din Legea nr. 248/2005.

Prin sentința civilă nr. 137/CA din

19 februarie 2007 pronunțată de Tribunalul Argeș, secția civilă, acțiunea a

fost respinsă, ca rămasă fără obiect.

Pentru a hotărî astfel, tribunalul a

reținut, în esență, că începând cu data de 1 ianuarie 2007 pârâtul, ca cetățean

al Uniunii Europene, beneficiază de dreptul la libera circulație în statele

membre ale Uniunii, dispozițiile legislației Uniunii în acest sens prevalând

asupra dispozițiilor din legea națională română.

Împotriva acestei sentințe a

declarat apel reclamanta, care a criticat hotărârea atacată pentru motive de

nelegalitate și netemeinicie în sensul că susținerile primei instanțe

referitoare la inaplicabilitatea Legii nr. 248/2005 după momentul aderării

României la Uniunea Europeană sunt nefondate, întrucât la data când pârâtul a

fost returnat, România nu era membră a Uniunii iar dispozițiile comunitare nu

erau obligatorii, astfel că măsura expulzării a fost legală, pârâtul fiind în

culpă pentru nerespectarea condițiilor de călătorie în străinătate.

Prin decizia civilă nr. 198/A din 27

aprilie 2004 pronunțată de Curtea de Apel Pitești s-a respins ca nefondat

apelul declarat în cauză.

În motivarea acestei decizii s-a

reținut că, începând cu 1 ianuarie 2007 România este membră a Uniunii Europene

și potrivit legislației comunitare toți românii sunt cetățeni ai acesteia,

statut ce le conferă dreptul la liberă circulație în toate statele membre.

Pârâtul beneficiază de aceste drepturi întrucât în prezent se aplică cu

prioritate legislația Uniunii Europene și proceselor în curs, legislație care

prevalează asupra dispozițiilor din legea națională română.

Reclamanta a declarat recurs

împotriva deciziei pronunțate în apel, solicitând schimbarea acesteia în sensul

admiterii cererii de restrângere a dreptului la liberă circulație intimatului

în Franța, pe o perioadă de maxim 3 ani.

În dezvoltarea motivelor de recurs

se susține, în esență, că din dispozițiile art. 38 lit. a) și art. 39 alin. (1)

din Legea nr. 248/2005 rezultă că singura condiție necesară pentru dispunerea

măsurii restrângerii exercitării dreptului la libera circulație în străinătate

este aceea a returnării cetățeanului român dintr-un stat cu care România are

încheiat acord de readmisie.

Măsura dispusă prin art. 38 lit. a)

din Legea nr. 248/2005, se arată în continuare, se circumscrie situațiilor

expres prevăzute de art. 53 din Constituție, respectiv apărarea securității

naționale și a ordinii publice, având în vedere că problema controlului

migrației ilegale din România spre statele europene prezintă interes atât pe

plan intern, cât și extern, așa cum se arată și în decizia Curții

Constituționale nr. 855 din 28 noiembrie 2006.

Legea nr. 248/2005 asigură implementarea

prevederilor constituționale, a art. 29 din Declarația Universală a Drepturilor

Omului, a art. 12 din Pactul internațional cu privire la drepturile civile și

politice și a art. 2 din Protocolul nr. 4 la Convenția pentru apărarea

drepturilor omului și libertăților fundamentale.

Analizând recursul, în limita

susținerilor recurentei care fac posibilă încadrarea în art. 304 pct. 9 C.

proc. civ., se constată că nu este fondat.

Articolul 38 din Legea nr. 248/2005

prevede posibilitatea luării măsurii restrângerii dreptului la liberă

circulație în străinătate, pentru o perioadă de cel mult trei ani, în cazul

persoanelor readmise în baza unui acord de readmisie, însă, odată cu semnarea

actului de aderare a României, legea internă trebuie interpretată prin raportare

la dreptul comunitar, care are prioritate.

Această prioritate este stabilită de

art. 148 alin. (2) și (4) din Constituția României, potrivit căruia prevederile

tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum și celelalte reglementări

comunitare cu caracter obligatoriu au prioritate față de dispozițiile contrare

din legile interne, cu respectarea actului de aderare, iar autoritatea

judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din

actul aderării.

Conform dispozițiilor art. 307 alin.

(1) și (2) din Tratatul instituind Comunitatea Europeană, statele au obligația

de a lua toate măsurile pentru a asigura compatibilitatea dintre acest tratat

și convențiile încheiate înainte de data aderării ce au generat drepturi și obligații,

iar, față de această prevedere, legislația comunitară este de imediată

aplicare.

De aceea, legea română trebuie

interpretată în raport cu norma comunitară, iar dreptul la libera circulație pe

teritoriul statelor membre ale Uniunii Europene este garantat de art. 18 din

Tratat, în aplicarea căruia a fost adoptată Directiva 2004/38/CE a

Parlamentului European și a Consiliului, din 29 aprilie 2004.

Acest act normativ este cuprins în

anexele protocolului de aderare, care cuprinde condițiile admiterii în Uniunea

Europeană și care a devenit parte a tratatelor europene.

Potrivit legislației europene în

materie, dreptul la liberă circulație nu este un drept absolut, însă, conform

art. 27 din Directiva 2004/38/CE, restricționarea libertății de circulație și

de ședere a cetățenilor Uniunii și a membrilor lor de familie se dispune numai

pentru motive de ordine publică, siguranță națională sau sănătate publică. În

alin. (2), textul prevede că măsura trebuie să respecte principiul

proporționalității și să se întemeieze exclusiv pe conduita persoanei în cauză.

Și art. 6 din Tratatul instituind Uniunea Europeană statuează că drepturile

fundamentale sunt respectate, așa cum sunt garantate de Convenția pentru

apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale.

Prin urmare, deși calitatea de

membru al Uniunii Europene nu interzice României dreptul de a restrânge

libertatea de circulație a cetățenilor săi, limitarea nu se poate dispune numai

pentru faptul că o persoană a fost returnată dintr-un stat cu care România are

încheiat acord de readmisie, așa cum susține recurenta.

Limitarea exercitării dreptului la

liberă circulație trebuie supusă condițiilor prevăzute de art. 27 din Directiva

2004/38/CE, iar prevederile Legii nr. 248/2005 trebuie interpretate în acord cu

legislația comunitară, chiar dacă returnarea s-a produs anterior aderării

României la Uniunea Europeană, cum este cazul în speță, deoarece dispozițiile

dreptului comunitar sunt de imediată aplicare.

În cauză, așa cum corect s-a reținut

prin decizia atacată, nu s-a dovedit că sunt îndeplinite condițiile art. 27 din

Directivă.

Intimatul-pârât a fost returnat din

Franța pentru ședere ilegală, fără să fi fost judecat și condamnat pentru

săvârșirea vreunei fapte penale.

Or, față de art. 27 alin. (2) din

Directiva 2004/38/CE, care prevede că măsura trebuia să respecte principiul

proporționalității și să se bazeze exclusiv pe conduita celui în cauză, prin

restrângerea dreptului la liberă circulație a intimatului-pârât doar pe motiv

de ședere ilegală în Franța, ar fi încălcat principiul proporționalității.

Pentru considerentele expuse,

recursul declarat de reclamantă va fi respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul

declarat de reclamanta Direcția Generală de Pașapoarte împotriva deciziei 198/A

din 27 aprilie 2007 a Curții de Apel Pitești, secția civilă, pentru cauze

privind conflicte de muncă și asigurări sociale și pentru cauze cu minori și de

familie.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică,

astăzi 20 septembrie 2007.