ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6265/2007

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea formulată la 3 noiembrie 2006, Direcția Generală de Pașapoarte a solicitat instanței, în baza dispozițiilor art. 38, art. 39 și art. 52 din Legea nr. 248/2005, restrângerea exercitării dreptului la liberă circulație în statele Uniunii Europene, pentru o perioadă de cel mult 3 ani, pârâtului D.G.A., returnat din Franța, la 31 august 2006, în baza Acordului de readmisie, încheiat de România cu această țară, aprobat prin H.G. nr. 278/1994.

Investit cu soluționarea litigiului, Tribunalul Argeș, secția civilă, prin sentința nr. 108/CA din 12 februarie 2007, a respins cererea reținând că pârâtul, ca cetățean al Uniunii Europene, beneficiază începând cu 1 ianuarie 2007 de dreptul la liberă circulație pe teritoriul statelor membre, drept fundamental care nu poate fi restrâns decât în condițiile expres stipulate prin Directiva nr. 38/CE din 29 aprilie 2004, iar dispozițiile comunitare prevalează asupra celor din legislația națională. Tot astfel, se mai arată, nu pot fi acceptate motivări care nu sunt direct legate de caz sau de considerații de prevenție generală. În esență cu aceeași motivare, Curtea de Apel Pitești, secția civilă, pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale și pentru cauze cu minori și de familie, prin decizia nr. 194/A din 26 aprilie 2007 a respins ca nefondat apelul reclamantei.

În cauză a declarat recurs în termen legal reclamanta Direcția Generală de Pașapoarte care susține în esență că, după aderarea la Uniunea Europeană a României, măsura restrângerii exercitării dreptului la liberă circulație se poate aplica pentru statul din care persoana a fost returnată, în speță, Franța, măsură ce se impune pentru controlul migrației ilegale din România spre statele europene și respectiv pentru apărarea securității naționale și ordinii publice. Astfel, se mai arată, nu se poate susține că măsura restrângerii exercitării dreptului la liberă circulație în străinătate a persoanelor care au fost returnate dintr-un stat în baza unui acord de readmisie, încheiat cu România, încalcă prevederile din Constituție sau alte instrumente juridice internaționale referitoare la dreptul la liberă circulație.

Recursul se privește ca nefondat, urmând a fi respins, în considerarea argumentelor ce succed. Instanțele au făcut o judicioasă trimitere la dispozițiile Directivei nr. 38/CE/ din 29 aprilie 2004 a Parlamentului European și a Consiliului Uniunii Europene, potrivit cărora cetățenii acestei uniuni (prin urmare și cetățenii români cu începere de la 1 ianuarie 2007) au dreptul de a intra, de a rămâne timp de 3 luni și de a ieși de pe teritoriul altui stat membru, fără nici o condiționare sau formalitate, alta decât aceea de a deține o carte de identitate sau un pașaport. Art. 27-33 din aceeași Directivă, statuează într-adevăr că cetățenilor Uniunii Europene li se poate restricționa dreptul la liberă circulație și de rezidență pe teritoriul altui stat membru numai pentru motive de ordine, securitate sau sănătate publică, de regulă în modalitățile refuzului de a acorda dreptul de intrare sau a expulzării aplicate de statul afectat.

Aceste norme au fost transpuse de altfel în legislația internă prin O.U.G. nr. 102/2005, privind libera circulație pe teritoriul României a cetățenilor statelor membre ale Uniunii Europene și Spațiului Economic European. Textul art. 38 lit. a) din Legea nr. 248/2005, prin care se stipulează o modalitate suplimentară de restrângere a dreptului la liberă circulație în cazul returnării unui cetățean român în temeiul unui acord de readmisie, are un caracter discriminatoriu în raport cu regimul de care beneficiază ceilalți cetățeni ai Uniunii Europene și se situează în afara ipotezelor strict și limitativ prevăzute prin dispozițiile art. 27 ale Directivei nr. 38/CE din 29 aprilie 2004, devenită aplicabilă în baza art. 20 alin. (2) din Constituție.

Cum legislația comunitară, prioritară în speță, nu permite restricționarea dreptului discutat decât în condițiile mai sus expuse, excluzând rațiuni de ordin economic, de imagine, sau cu caracter preventiv iar simpla neîndeplinire de către pârât a formalităților privind șederea în Franța, neînsoțită de alte probe nu constituie, în sine, o conduită de natură să afecteze ordinea și securitatea publică a acestui stat, soluția instanțelor de respingere a cererii, se justifică. Așa fiind, recursul urmează a se respinge ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Respinge ca nefondat recursul declarat de Direcția Generală de Pașapoarte împotriva deciziei nr. 194/A din 26 aprilie 2007 a Curții de Apel Pitești, secția civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 2 octombrie 2007.