ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6265/2007

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin acțiunea formulată la 3 noiembrie 2006, Direcția

Generală de Pașapoarte a solicitat instanței, în baza dispozițiilor art. 38,

art. 39 și art. 52 din Legea nr. 248/2005, restrângerea exercitării dreptului

la liberă circulație în statele Uniunii Europene, pentru o perioadă de cel mult

3 ani, pârâtului D.G.A., returnat din Franța, la 31 august 2006, în baza

Acordului de readmisie, încheiat de România cu această țară, aprobat prin H.G.

nr. 278/1994.

Investit cu soluționarea litigiului, Tribunalul Argeș,

secția civilă, prin sentința nr. 108/CA din 12 februarie 2007, a respins

cererea reținând că pârâtul, ca cetățean al Uniunii Europene,

beneficiază începând cu 1 ianuarie 2007 de dreptul la liberă circulație pe

teritoriul statelor membre, drept fundamental care nu poate fi restrâns decât

în condițiile expres stipulate prin Directiva nr. 38/CE din 29 aprilie 2004,

iar dispozițiile comunitare prevalează asupra celor din legislația națională.

Tot astfel, se mai arată, nu pot fi acceptate

motivări care nu sunt direct legate de caz sau de considerații de prevenție

generală.

În esență cu aceeași motivare, Curtea de Apel

Pitești, secția civilă, pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări

sociale și pentru cauze cu minori și de familie, prin decizia nr. 194/A din 26

aprilie 2007 a respins ca nefondat apelul reclamantei.

În cauză a declarat recurs în termen legal reclamanta

Direcția Generală de Pașapoarte care susține în esență că, după aderarea la

Uniunea Europeană a României, măsura restrângerii exercitării dreptului la

liberă circulație se poate aplica pentru statul din care persoana a fost

returnată, în speță, Franța, măsură ce se impune pentru controlul migrației

ilegale din România spre statele europene și respectiv pentru apărarea

securității naționale și ordinii publice.

Astfel, se mai arată, nu se poate susține că măsura

restrângerii exercitării dreptului la liberă circulație în străinătate a

persoanelor care au fost returnate dintr-un stat în baza unui acord de

readmisie, încheiat cu România, încalcă prevederile din Constituție sau alte

instrumente juridice internaționale referitoare la dreptul la liberă

circulație.

Recursul se privește ca nefondat, urmând a fi

respins, în considerarea argumentelor ce succed.

Instanțele au făcut o judicioasă trimitere la

dispozițiile Directivei nr. 38/CE/ din 29 aprilie 2004 a Parlamentului European

și a Consiliului Uniunii Europene, potrivit cărora cetățenii acestei uniuni

(prin urmare și cetățenii români cu începere de la 1 ianuarie 2007) au dreptul

de a intra, de a rămâne timp de 3 luni și de a ieși de pe teritoriul altui stat

membru, fără nici o condiționare sau formalitate, alta decât aceea de a deține

o carte de identitate sau un pașaport.

Art. 27-33 din aceeași Directivă, statuează

într-adevăr că cetățenilor Uniunii Europene li se poate restricționa dreptul la

liberă circulație și de rezidență pe teritoriul altui stat membru numai pentru

motive de ordine, securitate sau sănătate publică, de regulă în modalitățile

refuzului de a acorda dreptul de intrare sau a expulzării aplicate de statul

afectat.

Aceste norme au fost transpuse de altfel în

legislația internă prin O.U.G. nr. 102/2005, privind libera circulație pe

teritoriul României a cetățenilor statelor membre ale Uniunii Europene și

Spațiului Economic European.

Textul art. 38

lit. a) din Legea nr. 248/2005, prin care se stipulează o modalitate

suplimentară de restrângere a dreptului la liberă circulație în cazul

returnării unui cetățean român în temeiul unui acord de readmisie, are un

caracter discriminatoriu în raport cu regimul de care beneficiază ceilalți

cetățeni ai Uniunii Europene și se situează în afara ipotezelor strict și

limitativ prevăzute prin dispozițiile art. 27 ale Directivei nr. 38/CE din 29

aprilie 2004, devenită aplicabilă în baza art. 20 alin. (2) din Constituție.

Cum legislația

comunitară, prioritară în speță, nu permite restricționarea dreptului discutat

decât în condițiile mai sus expuse, excluzând rațiuni de ordin economic, de

imagine, sau cu caracter preventiv iar simpla neîndeplinire de către pârât a

formalităților privind șederea în Franța, neînsoțită de alte probe nu

constituie, în sine, o conduită de natură să afecteze ordinea și securitatea

publică a acestui stat, soluția instanțelor de respingere a cererii, se

justifică.

Așa fiind, recursul urmează a se respinge ca

nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul declarat de

Direcția Generală de Pașapoarte împotriva deciziei nr. 194/A din 26 aprilie

2007 a Curții de Apel Pitești, secția civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 2 octombrie 2007.