ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 09.10.2007

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6496/2007

HOTĂRÂRE
09.10.2007
CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6496/2007 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2007)

Deliberând, asupra recursului de

față, în condițiile art. 256 C. proc. civ., constată următoarele:

Prin acțiunea introdusă la 30

noiembrie 2006 pe rolul Tribunalului Argeș reclamanta Direcția Generală de

Pașapoarte a solicitat restrângerea exercitării dreptului la liberă circulație

în Statele Uniunii Europene pentru o perioadă de cel 3 ani pentru pârâtul Ș.I.

Acțiunea a fost motivată în drept pe

dispozițiile art. 38 lit. a), art. 39 și art. 52 din Legea nr. 248/2005 privind

regimul liberei circulații a cetățenilor români în străinătate, modificată și

completată de O.G. nr. 5/2006.

În fapt s-a arătat că pârâtul a fost

returnat din Italia la data de 5 octombrie 2006 în baza Acordului de readmisie

încheiat de România cu această țară și ratificat prin Legea nr. 173/1997.

Tribunalul Argeș prin sentința

civilă nr. 110/CA din 12 februarie 2007 a respins acțiunea ca nefondată.

S-a reținut că Legea nr. 248/2005 a

fost modificată prin O.G. nr. 5/2006 și O.U.G. nr. 96/2006, prin aceste din

urmă acte normative fiind introdus art. 6/1 potrivit căruia identitate valabilă

constituie documentul de călătorie pe baza căruia cetățenii români pot călători

în spațiul Uniunii Europene. În mod egal s-a arătat că limitările la libera

circulație sunt expres prevăzute de art. 27 al Directivei nr. 38/2004.

Instanța de fond a mai constatat că

după 1 ianuarie 2007 măsura prevăzută de Legea nr. 248/2005 nu se mai poate

dispune în condițiile în care, în această materie, dispozițiile comunitare

prevalează asupra legislației interne.

Curtea de Apel Pitești, secția

civilă, pentru cauze privind conflictele de muncă și asigurări sociale și

pentru cauze cu minori și de familie prin decizia civilă nr. 230 A din 16 mai

2007 a respins ca nefondat apelul declarat de reclamantă.

S-a reținut în esență că

dispozițiile art. 38 lit. a) din Legea nr. 248/2005 modificată prin O.G. nr.

5/2006 nu-și găsesc aplicarea în cauză câtă vreme măsura restrângerii

exercitării dreptului de libera circulație nu-i conferă pârâtului garanția

respectării unui drept recunoscut cetățenilor Uniunii Europene conform art. 27

din Directiva 2004/38/CE, după data de 31 decembrie 2006.

S-a mai constatat că în cauză nu s-a

dovedit niciuna din situațiile prevăzute de art. 27 din Directivă.

S-a apreciat că în cauză nu există

incompatibilitate între Tratatul Uniunii Europene și Legea de aprobare a

acordului de readmisie, aceasta din urmă neimpunând aplicarea restricțiilor

care oricum ar fi trebuit să fie conforme cu principiile unei legislații

democratice.

Împotriva acestei decizii reclamanta

a declarat în termen legal recurs.

Criticile în fapt s-au referit în

esență la împrejurarea că exercitarea dreptului la liberă circulație are loc cu

respectarea unor obligații impuse de lege și limitările aduse acestui drept și

permise de Legea nr. 248/2005 nu contravin nici normelor constituționale (art.

53) și nici reglementărilor internaționale care consacră acest drept.

S-a arătat că migrația ilegală care

presupune o deplasare a persoanei care au intrat ilegal pe teritoriul unui stat

sau care nu mai îndeplinesc condițiile de ședere în acest stat este o problemă

de interes public și deci supusă limitărilor.

Analizând hotărârea prin prisma

criticilor formulate și care se pot încadra în motivul de recurs prevăzut de

art. 304 pct. 9 C. proc. civ., se constată că recursul este nefondat pentru

considerentele ce urmează.

Dreptul la liberă circulație al

cetățenilor români nu este un drept absolut, el trebuind să se exercite cu

respectarea cerințelor legii materiale speciale la care trimite art. 25 alin.

(1) din Constituția României, care îl consacră.

Legea nr. 248/2005 privind regimul

liberei circulații a cetățenilor români în străinătate nu stabilește că prin

simpla returnare dintr-un alt stat a unui cetățean român, trebuie să se dispună

restrângerea exercitării dreptului acestuia la liberă circulație.

Dacă s-ar fi dorit o asemenea consecință,

legiuitorul ar fi stipulat în mod expres că o asemenea restrângere operează de

drept.

În legislația primară, art. 18.1 al

Tratatului Comunității Europene prevede că orice cetățean al Uniunii are

dreptul de a circula și de a locui liber pe teritoriul Statelor membre sub

rezerva limitărilor și condițiilor prevăzute de tratat și de dispozițiile luate

pentru aplicarea sa.

În legislația secundară, Directiva

Consiliului nr. 38/2004/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 29

aprilie 2004 privind libera circulație și rezidență a cetățenilor UE și

membrilor de familie ai acestora pe teritoriul statelor membre, publicată în

Jurnalul oficial al UE din Legea nr. 158 din 30 aprilie 2004, solicită prin

art. 27 că limitarea dreptului cetățenilor statelor membre la liberă circulație

poate fi dispusă numai pentru motive de ordine publică, securitate publică sau

sănătate publică.

Prin O.U.G. nr. 102/2005 privind

libera circulație pe teritoriul României a cetățenilor statelor membre ale

Uniunii Europene și Spațiului Economic European aprobată prin Legea nr.

260/2005 și care a intrat în vigoare la data aderării României la Uniunea

Europeană (conform art. 35 din O.U.G. citată) a transpus Directiva nr.

Ca urmare, normele de reglementare

comunitară se vor aplica cu prioritate în raport cu normele de drept intern,

preeminență consacrată la nivel de principiu de textul art. 20 din Constituția

României.

Se constată că în cauză reclamanta

nu a dovedit în condițiile art. 1169 C. civ. incidența vreuneia dintre cauzele

de limitare prevăzute de directiva citată.

Ca urmare instanțele au constatat în mod legal și temeinic că în cauză

reclamanta nu a făcut dovada existenței vreunei situații care să impună măsura

restrângerii acestei libertăți în ce privește pe pârât.

Văzând și dispozițiile art. 312 C.

proc. civ. s-a respins recursul pentru considerentele mai sus arătate.

Respinge ca nefondat recursul

declarat de reclamantul Ministerul Internelor și Reformei Administrative,

Direcția Generală de Pașapoarte împotriva deciziei nr. 230 A din 16 mai 2007 a

Curții de Apel Pitești, secția civilă, pentru cauze privind conflicte de muncă,

asigurări sociale și pentru cauze cu minori și de familie.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 9 octombrie

2007.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2007-10-02
0,97
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6265/2007
Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea formulată la 3 noiembrie 2006, Direcția Generală de Pașapoarte a solicitat instanței, în baza dispozițiilor art. 38, art. 39 și art. 52 din
ÎCCJ 2007-09-21
0,97
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5972/2007
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la data de 6 februarie 2007 la Tribunalul Argeș și întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 248/2005 reclamantul Ministerul Adminis
ÎCCJ 2007-05-29
0,97
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4332/2007
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele: Direcția Generală de Pașapoarte a solicitat la data de 18 decembrie 2006 restrângerea exercitării dreptului pârâtului Ș.C.V. la libera circulație în state
ÎCCJ 2007-09-17
0,97
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5748/2007
Asupra recursului civil de față; Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele: Adresându-se Tribunalului Argeș, la 24 ianuarie 2007 reclamanta Direcția Generală de Pașapoarte din Ministerul Administrației și Internelor a cerut
ÎCCJ 2007-10-03
0,97
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6299/2007
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la 19 ianuarie 2007 pe rolul Tribunalului Argeș, secția civilă, reclamanta Direcția Generală de Pașapoarte a solicitat instanței
Sursă