Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 21.09.2007
respins

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5972/2007

HOTĂRÂRE
21.09.2007
CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5972/2007 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2007)

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la data de 6 februarie 2007 la Tribunalul Argeș și întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 248/2005 reclamantul Ministerul Administrației și Internelor, Direcția Generală de Pașapoarte a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună restrângerea exercitării dreptului la libera circulație în Italia pentru o perioadă de cel mult trei ani pârâtei V.M. În motivare a arătat că pârâta a fost returnată din Italia la data de 17 noiembrie 2006 în baza Acordului de readmisie încheiat de România și Italia ratificat prin Legea nr. 173/1997, motiv pentru care solicită în temeiul dispozițiilor art. 38 lit. a) din Legea nr. 248/2005 restrângerea exercitării dreptului la liberă circulație.

Prin sentința civilă nr. 233 CA din 26 martie 2007 Tribunalul Argeș a admis acțiunea și a dispus restrângerea exercitării dreptului la libera circulație al pârâtei pe termen de 1 an, în Italia. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut că pârâta nu a dovedit că măsura returnării a fost anulată și sunt incidente dispozițiile art. 38 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 248/2005. Împotriva acestei sentințe pârâta V.M. a declarat apel, criticând-o pentru că intrarea României în Uniunea Europeană conferă cetățenilor dreptul la liberă circulație în statele membre. De asemenea, arată pârâta, nu a încălcat Directiva nr. 38/CE din 29 aprilie 2004 sau dispozițiile art. 2 din Protocolul adițional nr. 4 al Curții Europene a Drepturilor Omului.

Prin decizia civilă nr. 211/A din 3 mai 2007 Curtea de Apel Pitești, secția civilă și pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale și pentru cauze cu minori și de familie, a admis apelul și a schimbat sentința în sensul că a respins acțiunea. Pentru a hotărî astfel instanța a reținut că este dreptul suveran al autorităților statului italian de a aplica legile interne și de a dispune măsurile corespunzătoare așa cum consideră de cuviință, dar împrejurarea că autoritățile italiene au dispus returnarea pârâtei nu este prin ea însăși suficientă pentru ca instanța română să interzică, la rândul său, dreptul de circulație al cetățeanului român pe teritoriul Italiei. Situația de fapt a pârâtei a fost apreciată în raport de noua ordine juridică din România, determinată de aderarea începând cu data de 1 ianuarie 2007 la Uniunea Europeană.

Dreptul la liberă circulație a cetățenilor români pe teritoriul statelor membre ale Uniunii Europene este garantat de art. 25 din Constituția României, art. 18 din Tratatul CE și art. 4 din Directiva nr. 2004/38/CE. Potrivit art. 27 și urm. din Directivă restrângerea dreptului la liberă circulație se poate face pentru motive de ordine publică, siguranță publică sau sănătate publică ceea ce în speță nu s-a dovedit. Împotriva acestei decizii reclamantul a formulat recurs. Deși criticile nu sunt încadrate potrivit dispozițiilor art. 304 C. proc. civ. prezentarea lor permite încadrarea în dispozițiile pct. 9 din art. 304 C. proc. civ. Recurentul-reclamant arată că autoritățile române nu se pot opune măsurii returnării și au luat act de aceasta.

Art. 52 din Legea nr. 248/2005 are aplicabilitate după aderarea României la Uniunea Europeană în sensul că măsura restrângerii dreptului la liberă circulație se dispune doar pentru statul din care a fost returnată persoana. Sunt incidente dispozițiile art. 38 lit. a) din Legea nr. 248/2005 măsura dispusă încadrându-se în situațiile expres și limitativ prevăzute de art. 53 din Constituție respectiv apărarea securității naționale și a ordinii, având în vedere că problema controlului migrației ilegale din România spre statele Uniunii Europene prezintă interes atât pe plan intern cât și extern. În consecință, nu se poate susține că măsura restrângerii exercitării dreptului la liberă circulație în străinătate a persoanelor care au fost returnate dintr-un stat în baza unui acord de readmisie încheiat între România și acel stat încalcă prevederile Constituției sau vreunui instrument juridic internațional în această materie.

Dispozițiile art. 2 alin. (1) din Protocolul nr. 4 la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale trebuie interpretat în sensul că orice persoană care se găsește în mod legal pe teritoriul unui stat are dreptul de a circula liber pe teritoriul acelui stat. Prin Tratatul de aderare, ratificat prin Legea nr. 157 din 24 mai 2005 România a negociat o perioadă de tranziție de doi până la 7 ani, începând cu 1 ianuarie 2007 la capitolul privind libera circulație a persoanelor. Recursul nu este fondat. Susținerea recurentei în sensul că, singură condiția returnării intimatei-pârâte pe baza unui acord de readmisie, era suficientă pentru ca, atrăgând aplicabilitatea dispozițiilor art. 38 lit. a) din Legea nr. 248/2005, pentru a impune măsura restrângerii libertății de circulație, ignoră normele dreptului comunitar, care au devenit incidente după aderarea României la Uniunea Europeană.

Dispozițiile invocate, ale art. 38 lit. a) din Legea nr. 248/2005 vin în conflict cu Directiva nr. 2004/38/CE a Parlamentului European și a Consiliului. Aceasta, în condițiile în care, norma internă impune drept singură condiție de restrângere a dreptului la libera circulație, ca persoana în cauză să fi fost returnată dintr-un stat în baza unui acord de readmisie, în timp ce normele Directivei permit restrângerea exercițiului acestui drept fundamental în situații excepționale, privind motive de ordine publică, siguranță publică sau sănătate publică [art. 27 alin. (2) din Directivă]. Or, astfel de motive nu pot rezulta în mod suficient din faptul însuși al expulzării,pentru că ar însemna ca principiul proporționalității în adoptarea măsurii să nu mai intereseze și astfel, să fie ignorată exigența normei comunitare.

Aplicând dreptul național, jurisdicțiile sunt chemate să-l interpreteze, în orice măsură posibilă, în lumina textului și a finalității Directivei, pentru a atinge rezultatul (efectul util) avut în vedere de aceasta și a se conforma astfel prevederilor art. 189 alin. (3) din Tratatul de instituire a Comunității Europene. Cum prin interpretarea și aplicarea dreptului național nu se pot realiza în conformitate cu prevederile Directivei, datorită condițiilor restrictive impuse [art. 39 lit. a) din Legea nr. 248/2005], rezultă că instanța, ca autoritate a statului căruia îi revine obligația de transpunere în legislația internă a normei comunitare, trebuie să aplice dreptul comunitar, protejând astfel drepturile conferite de acesta persoanelor.

Altminteri, ar însemna ca, prin măsurile dispuse înainte de transpunerea normelor comunitare să nu mai poată fi realizat obiectivul propus de acestea, ceea ce ar contraveni jurisprudenței Curții de Justiție a Comunităților Europene (în acest sens, hotărârea din 4 iulie 2006 a Marii Camere), potrivit căreia „jurisdicțiile naționale sunt obligate să se abțină să interpreteze dreptul intern într-un mod care ar risca serios, după epuizarea termenului de transpunere, realizarea obiectivului propus de respectiva directivă”. Sub acest aspect, instanța de apel a constatat în mod direct conflictul dintre norma internă și cea comunitară, dând preeminență acesteia din urmă.

De aceea, pentru a se permite persoanei, cetățean român să iasă de pe teritoriul țării și să circule în statele membre ale Uniunii europene, nu mai trebuie avute în vedere, cum se susține în recurs, neîndeplinirea condițiilor de ședere în spațiul Uniunii (care după data aderării României oricum nu mai subzistă în aceiași termeni). Pe de o parte, nerespectarea culpabilă a cerințelor de ședere pe teritoriul unui stat a fost sancționată și s-a consumat prin adoptarea măsurii expulzării de către statul respectiv. Pe de altă parte, potrivit dreptului comunitar [art. 4 alin. (1) din Directivă], toți cetățenii Uniunii au dreptul de a părăsi teritoriul unui stat membru pentru a se deplasa într-un alt stat membru, fără a li se putea impune vize de ieșire și nici alte formalități echivalente.

Așadar, cetățeanului român nu i se poate interzice ieșirea de pe teritoriul țării, cu referire la dispozițiile art. 39 lit. a) din Legea nr. 248/2005, normă ce și-a găsit aplicabilitatea atâta vreme cât România nu aderase la Uniunea Europeană și cât timp nu venea în conflict cu norme de drept comunitar, cărora trebuie să li se asigure preeminența. Pentru considerentele arătate, criticile de nelegalitate formulate au fost găsite neîntemeiate, recursul urmând să fie respins în consecință.

DECIDE: Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul Ministerul Internelor și Reformei Administrative împotriva deciziei nr. 211 A din 3 mai 2007 a Curții de Apel Pitești, secția civilă și pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale și cauze cu minori și familie. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 21 septembrie 2007.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2007-11-07
0,97
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7514/2007
Asupra recursului de față, constată: Prin cererea înregistrată la data de 16 ianuarie 2007, reclamanta Direcția Generală de Pașapoarte București a solicitat restrângerea exercițiului dreptului la libera circulație în Italia, pentru o perioa
ÎCCJ 2007-10-03
0,97
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6299/2007
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la 19 ianuarie 2007 pe rolul Tribunalului Argeș, secția civilă, reclamanta Direcția Generală de Pașapoarte a solicitat instanței
ÎCCJ 2007-10-09
0,97
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6496/2007
Deliberând, asupra recursului de față, în condițiile art. 256 C. proc. civ., constată următoarele: Prin acțiunea introdusă la 30 noiembrie 2006 pe rolul Tribunalului Argeș reclamanta Direcția Generală de Pașapoarte a solicitat restrângerea
ÎCCJ 2007-09-17
0,97
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5748/2007
Asupra recursului civil de față; Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele: Adresându-se Tribunalului Argeș, la 24 ianuarie 2007 reclamanta Direcția Generală de Pașapoarte din Ministerul Administrației și Internelor a cerut
ÎCCJ 2007-05-29
0,97
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4332/2007
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele: Direcția Generală de Pașapoarte a solicitat la data de 18 decembrie 2006 restrângerea exercitării dreptului pârâtului Ș.C.V. la libera circulație în state
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă