ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 227/2008

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor dosarului,

constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 130 din 24

aprilie 2007 Tribunalul Argeș a respins acțiunea formulată de reclamanta

Direcția Generală de Pașapoarte București, împotriva pârâtului S.C.M., reținând

că pârâtul a fost returnat din Franța la data de 23 februarie 2007, în baza

acordului de readmisie dintre cele doză state, privind readmisia persoanelor

aflate în situație ilegală, ratificat prin H.G. nr. 278/1994; că, în speță, se

pune problema interpretării și aplicării dispozițiilor legale referitoare la

exercitarea unui drept fundamental al cetățeanului și anume dreptul la

circulație (art. 25 din Constituție), în componența ce implică dreptul de a

părăsi teritoriul României în scopul de a circula pe teritoriul statelor

Uniunii Europene; ca urmare a aderării României la Uniunea Europeană,

examinarea situației de fapt a pârâtului se face în raport cu noua ordine

juridică în România; că în speță se va face aplicarea principiilor de drept

comunitar, așa cum au fost stabilite în jurisprudența Curții Europene de Justiție

și că în aceste condiții s-a făcut aplicarea efectului direct al art. 27 din

Directiva 2004/38/CE, potrivit căruia restrângerea dreptului al liberă

circulație se poate impune pentru încălcarea normelor privind ordinea publică,

siguranța și sănătatea publică.

Din actele și lucrările cauzei,

rezultă că pârâtul a încălcat dreptul de ședere pe teritoriul Franței, aspect

ce rezultă din declarația dată de acesta la intrarea în țară, ceea ce nu poate

fi încadrată în sfera națiunilor de ordine, siguranță sau sănătate publică,

pentru a se putea admite acțiunea formulată de reclamantă.

Prin decizia nr. 294/A din 31 iulie

2007 pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția civilă, pentru cauze privind

conflictele de muncă și asigurări sociale și pentru cauze cu minori și de

familie, s-a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamanta Direcția

Generală de Pașapoarte, reținându-se, în esență, următoarele:

În speță, nu se regăsesc niciuna din

situațiile de excepție prevăzute de art. 27 din Directiva 2004/38/CE a Parlamentului

European și a Consiliului, în care s-ar putea dispune restrângerea dreptului la

libera circulație a pârâtului. Nerespectarea de către pârât a condițiilor

prevăzute de legea franceză referitoare la dreptul de ședere pe teritoriul

acestui stat, nu poate fi încadrată în sfera noțiunilor de ordine, siguranță

sau sănătate publică, întrucât aceasta nu echivalează ca o amenințare reală,

prezentă și suficient de gravă la adresa unui interes fundamental al societății

care să justifice luarea măsurii solicitate de reclamantă.

Împotriva acestei decizii civile a

declarat recurs reclamanta Direcția Generală de Pașapoarte, care, fără să

invoce vreun motiv de recurs, în esență, arată că intimatul a fost returnat din

Franța, în baza acordului de readmisie încheiat de România cu această țară,

aprobat prin H.G. nr. 278/1994, iar autoritățile române nu pot cenzura măsura

referitoare la returnare.

Temeiul acțiunii l-a constituit

măsura returnării și sunt aplicabile prevederile art. 38 lit. a) și art. 39

alin. (1) din Legea nr. 248/2005.

Arată recurenta, că singura condiție

necesară pentru dispunerea măsurii restrângerii exercitării dreptului la liberă

circulație este aceea a returnării dintr-un stat cu care țara noastră are

încheiat un acord de readmisie.

Art. 25 din Constituție prevede că

„legea stabilește condițiile exercitării acestui drept”, ceea ce înseamnă că

libertatea circulației cetățenilor nu este absolută, că trebuie să se

desfășoare potrivit unor reguli și că aceste reguli sunt stabilite de Legea nr.

248/2005.

Recurenta redă conținutul art. 38

din Legea nr. 248/2005 și arată că, ține de opțiunea legiuitorului să instituie

anumite cerințe specifice în care cetățenii români pot circula în străinătate,

iar art. 38 din Legea nr. 248/2005 reglementează una dintre obligațiile ce

trebuie respectate de către cetățenii români aflați în străinătate.

Măsura dispusă prin art. 38 lit. a)

din această lege se circumscrie situațiilor expres prevăzute de art. 53 din

Constituție, respectiv apărarea securității naționale și a ordinii publice,

având în vedere că problema controlului migrației ilegale din România spre

statele europene prezintă interes atât pe plan intern, cât și extern. Se

precizează, că arătările din expunerea de motive a Legii nr. 248/2005 sunt în

acest sens și că măsura restrângerii dreptului la liberă circulație a

persoanelor returnate în baza unui acord de readmisie nu încalcă prevederile

Constituției, sens în care s-a pronunțat și Curtea Constituțională prin decizia

nr. 855 din 28 noiembrie 2006.

Se arată cum este definită

libertatea de circulație în art. 2 din Protocolul nr. 4 la Convenția Europeană

a Drepturilor Omului și se susține că sancțiunea impusă de art. 38 din Legea

nr. 248/2005 constituie o măsură necesară într-o societate democratică, pentru

protejarea drepturilor și libertăților altora și este justificată de interesul

public.

De asemenea, s-a arătat că prin

Legea nr. 157/2005, prin care a fost ratificat Tratatul privind aderarea

României la Uniunea Europeană, s-a reglementat prin anexa VII posibilitatea

statelor membre de a aplica restricții pentru cetățenii noilor state pe o

perioadă de 2 ani după aderare, privind drepturile la libera circulație a

persoanelor.

Analizând recursul, în limita

susținerilor recurentei care fac posibilă încadrarea în art. 304 pct. 9 C.

proc. civ., se constată că nu este fondat.

Articolul 38 din Legea nr. 248/2005

prevede posibilitatea luării măsurii restrângerii exercitării dreptului la

liberă circulație în străinătate pentru o perioadă de cel mult trei ani, în

cazul persoanelor readmise în baza unui acord de readmisie, însă, odată cu

aderarea României la Uniunea Europeană legea internă trebuie interpretată prin

raportare la dreptul comunitar, care are prioritate.

Această prioritate este stabilită de

art. 148 alin. (2) și (4) din Constituția României, potrivit căruia prevederile

tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum și celelalte reglementări

comunitare cu caracter obligatoriu au prioritate față de dispozițiile contrare

din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare, iar

autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor

rezultate din actul aderării.

Conform dispozițiilor art. 307 alin.

(1) și (2) din Tratatul instituind Comunitatea Europeană, statele au obligația

de a lua toate măsurile pentru a asigura compatibilitatea dintre acest tratat

și convențiile încheiate înainte de data aderării, care au generat drepturi și

obligații. Față de această prevedere, legislația comunitară este de imediată

aplicare, iar legea română trebuie interpretată în raport cu norma comunitară.

Or, dreptul la libertatea de

circulație pe teritoriul statelor membre ale Uniunii Europene este garantat de

art. 18 din Tratat, în aplicarea căruia a fost adoptată Directiva 2004/38/C.E.

a Parlamentului European și a Consiliului, din 29 aprilie 2004.

Acest act normativ este cuprins în

anexele protocolului de aderare, care cuprinde condițiile admiterii în Uniunea

Europeană și care a devenit parte a tratatelor europene.

Potrivit legislației europene în materie,

dreptul la liberă circulație nu este un drept absolut, însă, conform art. 27

din Directiva nr. 2004/38/C.E., restricționarea libertății de circulație și de

ședere a cetățenilor Uniunii și a membrilor lor de familie poate fi dispusă

numai pentru motive de ordine publică, siguranță națională sau sănătate

publică. În alin. (2), textul prevede că măsurile luate trebuie să respecte

principiul proporționalității și să se întemeieze exclusiv pe conduita

persoanei în cauză. Și art. 6 din Tratatul privind Uniunea Europeană statuează

că drepturile fundamentale sunt respectate, așa cum sunt garantate de Convenția

pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale.

Prin urmare, deși calitatea de

membru al Uniunii Europene nu interzice României dreptul de a restrânge

libertatea de circulație a cetățenilor săi, restrângerea nu se poate dispune

numai pentru faptul că o persoană a fost returnată dintr-un stat cu care

România are încheiat acord de readmisie, așa cum susține recurenta.

Restrângerea exercitării dreptului

la liberă circulație trebuie supusă condițiilor prevăzute de art. 27 din

Directiva nr. 2004/38/C.E., iar prevederile Legii nr. 248/2005, trebuie

interpretate în acord cu legislația comunitară, deoarece dispozițiile dreptului

comunitar sunt de imediată aplicare.

Față de prevederile Anexei VII la

Legea nr. 157/2005, nu se poate reține că a fost suspendată aplicarea art. 27

din Directiva nr. 2004/38/CE, așa cum susține recurenta.

Textul invocat privește anumite

dispoziții din Directiva 2004/38/CE care preiau dispozițiile din Directiva nr.

68/360/CEE și care nu pot fi disociate din cele din Regulamentul CEE nr.

1612/1968, a căror aplicare a fost amânată în temeiul alin. (2), (5), (7) și

(8).

Directiva nr. 68/360/CEE a

Consiliului și Regulamentului Consiliului (CEE) nr. 1602/1968 au fost însă

adoptate pentru eliminarea discriminării bazate pe naționalitatea lucrătorilor,

în ceea ce privește încadrarea în muncă, remunerarea și alte condiții de muncă

și dreptul acestor lucrători de a se deplasa liber în cadrul comunității pentru

a desfășura o activitate salarială.

Prin urmare, posibilitatea derogării

privește numai libertatea de a circula și de a locui în cadrul comunității a

fiecărui resortisant, asigurând „accesul” la încadrarea în muncă și egalitatea

la tratament în exercitarea muncii și nu, în general, libertatea de circulație

și de ședere a cetățenilor.

Or, așa cum corect s-a reținut prin

decizia atacată, măsura care se cere a fi luată față de intimat este

disproporționată, în raport cu scopul urmărit ți ar fi încălcat astfel dreptul

la liberă circulație.

Intimatul-pârât a fost returnat din

Franța pentru ședere ilegală, fără să fie judecat și condamnat pentru

săvârșirea vreunei fapte penale.

De aceea, față de art. 27 alin. (2)

din Directiva 2004/38/CE, care prevede că măsura trebuie să respecte principiul

proporționalității și să se bazeze exclusiv pe conduita celui în cauză, prin

restrângerea exercitării dreptului la liberă circulație a intimatului-pârât

doar pe motiv de ședere ilegală în Franța nu ar fi respectat principiul

proporționalității cu scopul legitim urmărit.

Pentru considerentele mai sus

expuse, recursul declarat de reclamantă va fi respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul declarat de reclamanta

Direcția Generală de Pașapoarte din Ministerul Internelor și Reformei

Administrative împotriva deciziei nr. 294 A din 31 iulie 2007, pronunțată de

Curtea de Apel Pitești, secția civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică,

astăzi 17 ianuarie 2008.