ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5800/2007

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea formulată la 24 ianuarie 2007, Ministerul Administrației și Internelor, Direcția Generală de Pașapoarte, a solicitat instanței, în contradictoriu cu B.D., restrângerea exercitării dreptului la liberă circulație al pârâtului în Grecia, pentru o perioadă de cel mult 3 ani, motivat de împrejurarea returnării acestuia, la data de 25 noiembrie 2006 în baza Acordului de readmisie încheiat de România cu această țară. Învestit cu soluționarea litigiului, Tribunalul Argeș, secția civilă, prin sentința nr. 148/C.A.

din 26 februarie 2007, a respins cererea, reținând în esență că începând cu 1 ianuarie 2007, data aderării României la Uniunea Europeană, cetățenii români au dreptul la liberă circulație, pe teritoriile statelor membre, acest drept putând fi restrâns, potrivit reglementărilor comunitare, doar pentru motive de încălcare a ordinii, siguranței sau sănătății publice, astfel cum statuează Directiva nr. 38/CE/din 29 aprilie 2004, împrejurare care nu a fost dovedită în speță. Conduita persoanei, se mai arată, trebuie să constituie o amenințare reală, prezentă și suficient de gravă la adresa unui interes fundamental al societății, neputând fi acceptate motivări care fac trimitere la texte ce încalcă normele comunitare.

Soluția a fost menținută de Curtea de Apel Pitești, secția civilă, pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale și pentru cauze cu minori și de familie care, în esență cu aceeași motivare, prin decizia nr. 143/A din 11 aprilie 2007, a respins ca nefondat apelul reclamantei. În cauză, a declarat recurs în termen legal Direcția Generală de Pașapoarte din Ministerul Internelor și Reformei Administrative care, criticând hotărârea dată în apel, face trimitere la dispozițiile art. 38 lit. a) din Legea nr. 248/2005, din care rezultă că singura condiție necesară pentru dispunerea măsurii restrângerii exercitării dreptului la liberă circulație în străinătate este aceea a returnării cetățeanului român dintr-un stat cu care România are încheiat acord de readmisie.

Tot astfel, se mai arată, libertatea de circulație nu este absolută, ea trebuind să se desfășoare potrivit unor reguli, cu îndeplinirea și respectarea unor condiții stabilite de lege, iar în ceea ce privește Directiva 2004/38/CE aceasta nu era aplicabilă la data la care pârâtul a fost returnat, întrucât România nu era încă membră a Uniunii Europene. Recursul se privește ca nefondat, urmând a fi respins, în considerarea argumentelor ce succed. De la data de 1 ianuarie 2007, România a devenit membru cu drepturi depline al Uniunii Europene urmare aderării cetățenii români beneficiind de dreptul la liberă circulație, drept esențial în spațiul comunitar.

Potrivit art. 4-6 din Directiva nr. 2004/38/CE din 29 aprilie 2004 a Parlamentului European și a Consiliului Uniunii Europene, opozabilă României de la 1 ianuarie 2007, cetățenii Uniunii Europene, deci, cu începere de la 1 ianuarie 2007, și cetățenii români, au dreptul de a intra, de a rămâne timp de trei luni și de a ieși de pe teritoriul altui stat membru, fără nici o condiționare sau formalitate, alta decât aceea de a deține o carte de identitate sau un pașaport. Conform art. 27-33 din aceeași Directivă cetățenilor Uniunii Europene li se poate restricționa dreptul la liberă circulație și dreptul de rezidență pe teritoriul unui stat membru doar pentru motive de ordine, securitate sau sănătate publică.

Prevederile directivei nu sunt aplicabile decât în situația în care legea națională cuprinde dispoziții mai favorabile. Normele la care s-a făcut referire mai sus, au fost transpuse în legislația internă prin O.U.G. nr. 102/2005, privind libera circulație pe teritoriul României a cetățenilor statelor membre ale Uniunii Europene și Spațiului Economic European. Ca atare, dispozițiile art. 38 lit. a) din Legea nr. 248/2005, prin care se stipulează o modalitate suplimentară de restrângere a dreptului la libera circulație, în cazul returnării unui cetățean român, în temeiul unui acord de readmisie, se situează în afara ipotezelor strict și limitativ prevăzute prin dispozițiile art. 27 ale Directivei nr. 2004/38/2004, nefiind deci compatibile cu dreptul comunitar.

În consecință, în mod corect au reținut instanțele că dispoziția legală în temeiul căreia s-a formulat acțiunea, are un caracter discriminatoriu în raport cu regimul de care beneficiază ceilalți cetățeni ai Uniunii Europene, iar, în cauză, nu s-a reținut a fi îndeplinită nici una din cerințele legislației comunitare, pentru a se putea dispune limitarea dreptului la liberă circulație pe teritoriul unui stat membru. Așa fiind, recursul se va respinge, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul Ministerul Internelor și Reformei Administrative, Direcția Generală de Pașapoarte împotriva deciziei nr. 143 A din 11 aprilie 2007 a Curții de Apel Pitești, secția civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 18 septembrie 2007.