ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5843/2007

Asupra recursului

de față;

Din examinarea lucrărilor dosarului,

constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la 26

ianuarie 2007 pe rolul Tribunalului Argeș, reclamanta Direcția Generală de

Pașapoarte din cadrul Ministerul Administrației și Internelor a chemat în

judecată pe pârâta F.N., solicitând instanței ca prin hotărârea pe care o va

pronunța, să dispună restrângerea dreptului pârâtei la liberă circulație în

Grecia pentru o perioadă de cel mult trei ani, cu motivarea că pârâta a fost

returnată din Grecia la data de 19 decembrie 2006, în baza acordului de

readmisie încheiat de România cu această țară (aprobat prin H.G. nr. 635/1994),

fiind astfel aplicabile dispozițiile art. 38 lit. a) din Legea nr. 248/2005.

Tribunalul, prin sentința civilă nr.

164/CA din 26 februarie 2007, a respins cererea de chemare în judecată, soluție

menținută de Curtea de Apel Pitești, secția civilă pentru cauze privind

conflicte de muncă și asigurări sociale și pentru cauze cu minori și de

familie, potrivit deciziei nr. 140/A din 6 aprilie 2007 prin care a fost

respins ca nefondat apelul reclamantei.

Pentru a adopta această soluție

instanțele anterioare au reținut că după ce a devenit stat membru al Uniunii

Europene, România este obligată să respecte ordinea juridică instituită la

nivelul acesta, principiul efectului direct al directivelor, al supremației

dreptului comunitar fiind stabilit în jurisprudența Curții de Justiție a

Comunităților Europene.

Întrucât norma internă, art. 38 lit.

a) din Legea nr. 248/2005 este parțial incompatibilă cu norma comunitară, art.

27 din Directiva nr. 2004/38/CE și în speță nu există nici una din situațiile

de excepție prevăzute de art. 27 din această Directivă, s-a reținut aplicarea

efectului direct al Directivei.

Împotriva deciziei instanței de apel

a declarat recurs apelanta reclamantă Direcția Generală de Pașapoarte, criticând-o

ca fiind nelegală pentru următoarele motive:

- Conform art. 38 lit. a) și art. 39

alin. (1) din Legea nr. 248/2005, singura condiție necesară pentru dispunerea

măsurii restrângerii exercitării dreptului la liberă circulație în străinătate,

este aceea a returnării cetățeanului român dintr-un stat cu care țara noastră

are încheiat acord de readmisie.

- Dreptul la liberă circulație nu

este absolut, ci supus îngrădirilor stabilite prin Legea nr. 248/2005, act

normativ cu privire la care Curtea Constituțională (Decizia nr. 855 din 28

noiembrie 2006) a statuat că este conform cu prevederile constituționale, cu

art. 13 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, cu art. 2 din

Protocolul nr. 4 la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților

fundamentale.

- Întrucât la data returnării

pârâtei, România nu aderase la Uniunea Europeană, prevederile Directivei 2004/

38/CE nu îi sunt aplicabile, legea aplicabilă fiecărui caz în parte fiind

determinată în funcție de momentul apariției situației juridice analizate. O

situație juridică produce acele efecte care sunt prevăzute de legea civilă în

vigoare la data producerii ei.

Recursul nu este fondat.

La data pronunțării sentinței

tribunalului și a deciziei instanței de apel, România devenise membră a Uniunii

Europene, cu statut de partener egal în drepturi și obligații, cetățenii români

devenind conform art. 17 din Tratatul de instituire a Comunității Europene

cetățeni ai Uniunii Europene și beneficiari ai dreptului de liberă circulație

în aceleași condiții ca toți ceilalți cetățeni ai Uniunii Europene,

aplicându-li-se sistemul de norme și reguli comunitare, în speță prezentând

relevanță normele comunitare ce consacră principiul fundamental al liberei

circulații a persoanelor.

Împrejurarea că faptul expulzării a

avut loc anterior aderării României la Uniunea Europeană nu determină

inaplicabilitatea normelor comunitare, întrucât măsura restrângerii dreptului

analizat este de natură administrativă, contravențională, materie guvernată de

principiul aplicării legii mai favorabile.

Dacă, ulterior petrecerii faptelor,

intervine o reglementare mai favorabilă, trebuie să fie aplicată cu prioritate.

Reglementarea mai favorabilă o

constituie Directiva 2004/38/CE a Parlamentului European și a Consiliului din

29 aprilie 2004 privind dreptul la liberă circulație și ședere pe teritoriul

statelor membre pentru cetățenii Uniunii și membrii familiilor acestora.

Conform art. 20 alin. (2) din

Constituția României: „Dacă există neconcordanțe între pactele și tratatele

privind drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte și

legile interne, au prioritate reglementările internaționale, cu excepția

cazului în care Constituția sau legile interne conțin dispoziții mai

favorabile”.

Deși, de principiu, directivele

comunitare ar trebui transpuse în dreptul intern al fiecărui stat membru,

Curtea de Justiție a Comunităților Europene a consacrat în jurisprudența sa

superioritatea și efectul direct al regulilor comunitare ca „făcând parte

integrantă, cu rang de prioritate, din ordinea publică aplicabilă pe teritoriul

statelor membre”, precizând că trebuie să fie aplicate încă de la intrarea lor

în vigoare, „în pofida unei eventuale preexistențe a unei legi naționale

incompatibile și pe toată durata aflării lor în vigoare, în pofida adoptării

ulterioare a unei legi incompatibile” (cauza Simmenthal – Hotărârea din 9

martie 1978).

Art. 10 din Tratatul de instituire a

Comunității Europene, care prevede obligația de cooperare loială între statele

membre, impune inclusiv instanțelor judecătorești române respectarea

principiilor și soluțiilor consacrate de jurisprudența Curții de Justiție a

Comunităților Europene.

În alte cauze (cauza Van Gend en

Loos; cauza Becker), Curtea Europeană de Justiție a statuat că dispozițiile unei

directive sunt direct aplicabile, în absența unor măsuri de transpunere în

dreptul intern, dacă sunt necondiționate și suficient de precise pentru a

permite instanțelor judecătorești să le aplice așa cum sunt formulate.

Examinând prevederile Legii nr. 248/2005

și dispozițiile Directivei nr. 2004/38/CE, Înalta Curte constată că între

normele interne și cele comunitare există neconcordanțe, cele comunitare fiind

mai favorabile și suficient de precise pentru a fi direct aplicate. Astfel, din

perspectiva art. 38 lit. a) din Legea nr. 248/2005, pentru a dispune

restrângerea dreptului cetățeanului român chemat în judecată la liberă

circulație în străinătate (inclusiv pe teritoriul statelor membre ale Uniunii

europene), este suficient ca acesta să fi fost returnat din statul cu privire

la teritoriul căruia se solicită a fi adoptată măsura, în baza unui acord de

readmisie încheiat între România și acel stat, independent de motivul pentru

care a fost returnat.

Spre deosebire de norma internă,

art. 27 din Directiva 2004/38/CE stabilește expres și limitativ doar trei

cazuri în care autoritățile statelor membre ar putea restrânge libertatea de

circulație a cetățenilor Uniunii, respectiv afectarea ordinii publice,

siguranței publice sau sănătății publice.

În consecință, norma comunitară este

mai favorabilă, cea internă fiind parțial neconcordantă, în condițiile în care

permite îngrădirea dreptului fundamental analizat și în alte cazuri decât cele

care vizează ordinea, siguranța sau sănătatea publică.

În prezenta cauză, conform talonului

de returnare întocmit în punctul de trecere a frontierei, anexat cererii de

chemare în judecată, pârâta a fost returnată din Grecia la data de 19 decembrie

2006 „pe motiv de ședere ilegală”, motiv care nu se încadrează în cele

limitativ prevăzute de Directiva 2004/38/CE.

Pentru considerentele prezentate, în

baza dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul va fi respins ca

nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul declarat de

reclamanta Direcția Generală de Pașapoarte din Ministerul Internelor și

Reformei Administrative împotriva deciziei civile nr. 140/A din 6 aprilie 2007

a Curții de Apel Pitești, secția civilă, pentru cauze privind conflicte de

muncă și asigurări sociale și pentru cauze cu minori și de familie, ca

nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică,

astăzi 19 septembrie 2007.