ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7278/2007
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7278/2007 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2007)
Asupra recursului de față:
Din examinarea lucrărilor din dosar,
constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată pe rolul
Tribunalului Argeș, reclamanta Direcția Generală de Pașapoarte a solicitat
restrângerea dreptului la liberă circulație al pârâtei
H.A.C. în statele membre ale Uniunii
Europene, pe o perioadă de cel mult 3 ani.
În motivarea acțiunii s-a susținut
că pârâta a fost returnată din Italia la data de 21 septembrie 2006, în baza
acordului de readmisie încheiat de România cu această țară și împotriva
acesteia se impune luarea măsurii restrângerii exercitării dreptului la libera
circulație potrivit art. 38 lit. a), coroborat cu art. 52 din Legea nr.
248/2005.
Prin sentința civilă nr.1 33/CA din
19 februarie 2007 pronunțată de Tribunalul Argeș, secția civilă, acțiunea fost
respinsă ca neîntemeiată.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a
reținut că începând cu data de 1 ianuarie 2007, data aderării României la
Uniunea Europeană, dispozițiile legislației uniunii cu privire la libera
circulație prevalează asupra dispozițiilor din legea națională română, iar
pârâta, ca cetățean al Uniunii, beneficiază de drepturile recunoscute de
legislația comunitară.
Reclamanta a declarat apel împotriva
acestei sentințe, susținând, în esență, că libertatea de circulație a
cetățenilor nu este absolută, ci trebuie să se desfășoare în conformitate cu regulile
strict stabilite prin Legea nr. 248/2005 și că, autoritățile române luând act
de măsura expulzării pârâtei, instanța română era în drept să se pronunțe
printr-o măsură de restrângere a dreptului la liberă circulație drept
consecință a măsurii dispusă de statul din care este returnat cetățeanul român.
Prin decizia civilă nr. 240/A din 28
mai 2007 pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția civilă, conflicte de
muncă și asigurări sociale, minori și de familie, apelul a fost respins ca
nefondat.
În motivarea acestei decizii s-a
reținut că, începând cu data de 1 ianuarie 2007, data aderării României la
Uniunea Europeană, în domeniul liberei circulații, cetățenii români vor fi
supuși legislației naționale, Legea nr. 248/2005, numai în măsura în care aceasta
concordă cu legislația comunitară, în caz contrar, aceasta din urmă
aplicându-se în mod direct și prioritar și că, simpla încălcare de către pârâtă
a termenului de ședere pe teritoriul Italiei nu echivalează cu o amenințare
reală, prezentă și suficient de gravă la adresa unui interes fundamental al
societății care să justifice luarea acestei măsuri.
Împotriva acestei decizii a declarat
recurs reclamanta care a solicitat schimbarea deciziei recurate și, în
rejudecare, să se dispună admiterea acțiunii.
În dezvoltarea motivelor de recurs
se susține, în esență, că din dispozițiile art. 38 lit. a) și art. 39 alin. (1)
din Legea nr.248/2005 rezultă că singura condiție necesară pentru dispunerea
măsurii restrângerii exercitării dreptului la libera circulație în străinătate
este aceea a returnării cetățeanului român dintr-un stat cu care România are
încheiat acord de readmisie.
Măsura dispusă prin art. 38 lit. a)
din Legea nr. 248/2005, se arată în continuare, se circumscrie situațiilor
expres prevăzute de art. 53 din Constituție, respectiv apărarea securității
naționale și a ordinii publice, având în vedere că problema controlului
migrației ilegale din România spre statele europene prezintă interes atât pe
plan intern, cât și extern, așa cum se arată și în Decizia Curții
Constituționale nr. 855 din 28 noiembrie 2006.
Legea nr. 248/2005 asigură
implementarea prevederilor constituționale, a art. 29 din Declarația Universală
a Drepturilor Omului, a art. 12 din Pactul internațional cu privire la
drepturile civile și politice și a art. 2 din Protocolul nr. 4 la Convenția
pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale.
Analizând recursul, în limita
susținerilor recurentei care fac posibilă încadrarea în art. 304 pct. 9 C.
proc. civ., se constată că nu este fondat.
Articolul 38 din Legea nr. 248/2005
prevede posibilitatea luării măsurii restrângerii dreptului la liberă
circulație în străinătate, pentru o perioadă de cel mult trei ani, în cazul
persoanelor readmise în baza unui acord de readmisie, însă, odată cu semnarea
actului de aderare a României, legea internă trebuie interpretată prin
raportare la dreptul comunitar, care are prioritate.
Această prioritate este stabilită de
art. 148 alin. (2) și (4) din Constituția României, potrivit căruia prevederile
tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum și celelalte reglementări
comunitare cu caracter obligatoriu au prioritate față de dispozițiile contrare
din legile interne, cu respectarea actului de aderare, iar autoritatea
judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din
actul aderării.
Conform dispozițiilor art. 307 alin.
(1) și (2) din Tratatul instituind Comunitatea Europeană, statele au obligația
de a lua toate măsurile pentru a asigura compatibilitatea dintre acest tratat
și convențiile încheiate înainte de data aderării ce au generat drepturi și
obligații, iar, față de această prevedere, legislația comunitară este de
imediată aplicare.
De aceea, legea română trebuie
interpretată în raport cu norma comunitară, iar dreptul la libera circulație pe
teritoriul statelor membre ale Uniunii Europene este garantat de art. 18 din
Tratat, în aplicarea căruia a fost adoptată Directiva 2004/38/CE a
Parlamentului European și a Consiliului, din 29 aprilie 2004.
Acest act normativ este cuprins în
anexele protocolului de aderare, care cuprinde condițiile admiterii în Uniunea
Europeană și care a devenit parte a tratatelor europene.
Potrivit legislației europene în
materie, dreptul la liberă circulație nu este un drept absolut, însă, conform
art. 27 din Directiva 2004/38/CE, restricționarea libertății de circulație și
de ședere a cetățenilor Uniunii și a membrilor lor de familie se dispune numai
pentru motive de ordine publică, siguranță națională sau sănătate publică. În
alin. (2), textul prevede că măsura trebuie să respecte principiul
proporționalității și să se întemeieze exclusiv pe conduita persoanei în cauză.
Și art. 6 din Tratatul instituind Uniunea Europeană statuează că drepturile
fundamentale sunt respectate, așa cum sunt garantate de Convenția pentru
apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale.
Prin urmare, deși calitatea de
membru al Uniunii Europene nu interzice României dreptul de a restrânge
libertatea de circulație a cetățenilor săi, limitarea nu se poate dispune numai
pentru faptul că o persoană a fost returnată dintr-un stat cu care România are
încheiat acord de readmisie, așa cum susține recurenta.
Limitarea exercitării dreptului la
liberă circulație trebuie supusă condițiilor prevăzute de art. 27 din Directiva
2004/38/CE, iar prevederile Legii nr. 248/2005 trebuie interpretate în acord cu
legislația comunitară, chiar dacă returnarea s-a produs anterior aderării
României la Uniunea Europeană, cum este cazul în speță, deoarece dispozițiile
dreptului comunitar sunt de imediată aplicare.
În cauză, așa cum corect s-a reținut
prin decizia atacată, nu s-a dovedit că sunt îndeplinite condițiile art. 27 din
Directivă.
Intimatul-pârât a fost returnat din
Italia pentru ședere ilegală, fără să fi fost judecat și condamnat pentru
săvârșirea vreunei fapte penale.
Or, față de art. 27 alin. (2) din
Directiva 2004/38/CE, care prevede că măsura trebuia să respecte principiul
proporționalității și să se bazeze exclusiv pe conduita celui în cauză, prin
restrângerea dreptului la liberă circulație a intimatului-pârât doar pe motiv
de ședere ilegală în Italia, ar fi încălcat principiul proporționalității.
Pentru considerentele expuse,
recursul declarat de reclamantă va fi respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat
recursul declarat de reclamanta
Direcția Generală de Pașapoarte împotriva deciziei nr. 240/A din 28 mai 2007
pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția civilă, conflicte de muncă și
asigurări sociale, minori și de familie.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 1 noiembrie
2007.