ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 19.04.2007

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3199/2007

HOTĂRÂRE
19.04.2007
CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3199/2007 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2007)

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor dosarului,

constată următoarele:

La 9 octombrie 2006 Direcția

Generală de Pașapoarte a solicitat Tribunalului Argeș să dispună restrângerea

exercitării de către M.D.F. a dreptului la libera circulație în statele Uniunii

Europene pe o durată de până la 3 ani.

Motivând cererea, reclamanta a

susținut că pârâta a fost returnată din Italia la data de 28 iulie 2007 în baza

acordului de readmisie dintre România și acest stat, fiind astfel aplicabile

dispozițiile art. 38 lit. a) și art. 52 din Legea nr. 248/2005, potrivit cu

care măsura restrângerii exercitării dreptului la libera circulație a

cetățenilor români poate fi dispusă pentru o perioadă de cel mult trei ani cu

privire la persoana care a fost returnată dintr-un stat în baza unui acord de

readmisie încheiat între România și acel stat, măsură care, până la data

aderării României la Uniunea Europeană, trebuie să se refere la teritoriile

tuturor statelor membre ale Uniunii Europene, cu excepția celor pentru care

persoana în cauză face dovada că are drept de intrare.

Tribunalul Argeș, secția civilă, a

pronunțat sentința civilă nr. 340/CA din 13 noiembrie 2006, prin care a admis

cererea reclamantei și a dispus restrângerea exercitării de către pârâtă a

dreptului la libera circulație în străinătate pe timp de un an (de la 28 iulie

2006 la 28 iulie 2007), după cum urmează:

- de la 28 iulie 2006 la 31

decembrie 2006 inclusiv, pe teritoriile statelor membre ale Uniunii Europene,

cu excepția celor cu privire la care face dovada că are drept de intrare;

- de la 1 ianuarie 2007 la 28 iulie

2007 inclusiv, pe teritoriul Italiei.

Ca stare de fapt, prima instanță a

constatat că pârâta a fost returnată din Italia fără ca reclamanta să precizeze

motivul și condițiile returnării.

În drept, aceeași instanță a hotărât

că sunt aplicabile dispozițiile art. 38 lit. a) din art. 52 din Legea nr. 248/2005.

Pârâta a declarat apel.

Curtea de Apel Pitești, secția

civilă, conflicte de muncă și asigurări sociale, minori și de familie, a

pronunțat decizia civilă nr. 5/A din 15 ianuarie 2007, prin care a admis apelul

și a schimbat în tot sentința primei instanțe în sensul că a respins cererea

formulată de reclamantă.

Motivând decizia, instanța de apel a

constatat întâi că aderarea României la Uniunea Europeană la data de 1 ianuarie

2007 a făcut aplicabil dreptul comunitar, respectiv directiva Parlamentului

European și a Consiliului Europei nr. 2004/CE din 29 aprilie 2004, iar pârâta

nu se încadrează în nici una din situațiile prevăzute prin art. 1 și art. 22-27

ca temei al restrângerii dreptului la libera circulație.

În raport cu asemenea argument,

instanța de apel a hotărât că măsura restrângerii dreptului pârâtei la liberă

circulație în statele membre ale Uniunii Europene ca urmare a returnării ei din

Italia a încetat la data de 1 ianuarie 2007, astfel că sesizarea reclamantei a

rămas fără obiect.

Reclamanta a declarat recurs

solicitând casarea hotărârii date în apel și păstrarea sentinței primei

instanțe, scop cu care a invocat nelegalitatea deciziei atacate, susținând că

dispozițiile Legii nr. 248/2005 sunt aplicabile și ulterior aderării României

la Uniunea Europeană.

Recursul este întemeiat.

Așa cum s-a arătat, deși instanța de

apel a afirmat că pârâta nu se încadrează în situațiile reglementate prin art. 1

și art. 22-27 din Directiva nr. 2004/CE din 29 aprilie 2004 a Parlamentului

European și Consiliului Uniunii Europene, a concluzionat că măsura restrângerii

dreptului la libera circulație a încetat odată cu aderarea României la Uniunea

Europeană, astfel încât a calificat cererea dedusă judecății ca fiind rămasă

fără obiect, ceea ce a determinat în exclusivitate soluția dată apelului.

Asemenea rezolvare este esențial

nelegală.

Potrivit art. 38 lit. a) din Legea

nr. 248/2005, restrângerea exercitării dreptului la liberă circulație în

străinătate a cetățenilor români poate fi dispusă pentru o perioadă de cel mult

3 ani cu privire la persoana care a fost returnată dintr-un stat în baza unui

acord de readmisie încheiat între România și acel stat.

În asemenea situație, măsura se

dispune, la solicitarea Direcția Generală de Pașapoarte, cu privire la statul

de pe teritoriul căruia a fost returnată persoana, de către tribunalul în a

cărui rază teritorială se află domiciliul acestei persoane, iar când aceasta

are domiciliul în străinătate, de către Tribunalul București [art. 39 alin. (1)

din Legea nr. 248/2005].

Conform art. 52 din aceeași lege,

până la data aderării României la Uniunea Europeană, în cazul returnării unui

cetățean român în baza unui acord de readmisie încheiat între România și un

stat membru al Uniunii Europene, măsura restrângerii dreptului la libera

circulație în străinătate, instituită în condițiile art. 38, trebuie să se

refere la teritoriile tuturor acestor state, cu excepția celor cu privire la

care persoana în cauză face dovada că are drept de intrare.

Interpretarea corectă a

dispozițiilor art. 38 lit. a) și art. 52 din lege este contrară celei date în

apel cu prilejul judecării cauzei de față.

Textele legale amintite nu au

nicidecum semnificația că măsura restrângerii dreptului la libera circulație,

consecință a returnării unui cetățean român dintr-un stat membru al Uniunii

Europene în temeiul acordului de readmisie dintre România și acel stat, nu s-ar

mai aplica după data de 1 ianuarie 2007, când România a devenit stat membru al

Uniunii Europene.

Dimpotrivă, măsura este în

continuare aplicabilă, dar nu poate privi decât teritoriul statului din care

cetățeanul român a fost returnat, așa cum se prevede, de altfel, prin art. 39

alin. (1) din lege, momentul aderării României la Uniunea Europeană făcând să

înceteze numai extinderea temporară a măsurii de la statul membru al Uniunii

Europene de pe teritoriul căruia a fost returnată persoana la teritoriile

statelor membre ale Uniunii Europene, cu o anumită excepție, extindere dispusă

prin art. 52 din lege.

Aderarea României la Uniunea

Europeană nu are ca efect nemijlocit încetarea aplicabilității unei legi

naționale, în speță dispozițiile Legii nr. 248/2005 referitoare la

posibilitatea restrângerii temporare a exercitării dreptului la libera

circulație în statele Uniunii Europene.

Prin faptul aderării, dreptul

comunitar devine imediat aplicabil ca ordine juridică integrată în ordinea

internă de drept a statelor membre, efectul imediat operând prin ele însele în

cazul tratatelor institutive și a regulamentelor, precum și prin transpunere în

cazul directivelor și deciziilor instituțiilor comunitare.

De asemenea, dreptul comunitar are

efect direct în cazul dreptului primar (tratate institutive și regulamente) și

efect util în cazul dreptului derivat (directive și decizii ale instituțiilor

comunitare), adică are un caracter justițiabil în fața jurisdicțiilor naționale

în sensul că particularii pot invoca drepturile prevăzute de normele de drept

comunitar în fața judecătorului național, care este perfect competent să

judece, considerat fiind, în aceste condiții, judecătorul de drept comun al

dreptului comunitar.

În fine, dreptul comunitar este

prevalent dreptului național contrar, producând efecte concrete în ordinea

internă a statelor membre, judecătorul național fiind cel chemat să sancționeze

contrariul.

Dreptul la libera circulație a

cunoscut o primă reglementare în Tratatul de la Roma (1957), care stabilește

„eliminarea, între statele membre, a obstacolelor în calea liberei circulații a

persoanelor, serviciilor și capitalurilor” și statuează faptul că „în scopul

aplicării prezentului Tratat, și fără a aduce prejudicii vreunei prevederi

speciale incluse în acesta, este interzisă orice discriminare pe motiv de

naționalitate”.

Libera circulație a persoanelor în

cadrul Comunității Europene a fost definită de Actul Unic European (1987) drept

una din cele patru libertăți fundamentale ale Pieței Interne (circulația

bunurilor, serviciilor, capitalurilor și forței de muncă).

Libera circulație a persoanelor

derivă din prevederile legate de conceptul de „cetățenie europeană”, introdusă

prin Tratatul de la Maastricht (1993), prin care s-a acordat drept la liberă

circulație și de liberă rezidență în interiorul Uniunii tuturor cetățenilor

statelor membre ale Uniunii Europene, cu respectarea condițiilor impuse de

Tratatul Comunității Europene și a măsurilor luate pentru aplicarea acestora

(s.n.)

Dreptul la liberă circulație și

ședere pe teritoriul statelor membre pentru cetățenii Uniunii și membrii

familiilor acestora este reglementat, după modificarea Regulamentului C.E.E.

nr. 1612/68 și abrogarea mai multor directive anterioare, prin Directiva

2004/38/CE din 29 aprilie 2004 a Parlamentului European și a Consiliului

Uniunii Europene, text cu relevanță pentru Spațiul Economic European.

Acest din urmă act normativ derivat

de drept comunitar reglementează, pe lângă dreptul la liberă circulație și

ședere, și restrângerile acestor drepturi pentru motive de ordine publică,

siguranță publică sau sănătate publică (s.n.).

În raport cu cele astfel arătate

sunt de reținut următoarele:

- este esențial nelegal refuzul a

priori al judecătorului național de a aplica dreptul intern pentru simplul

motiv al incidenței dreptului comunitar, fără să cerceteze și să identifice

eventuale ipoteze de conflict între dreptul comunitar și dreptul intern,

aplicând fie norma internă conformă cu dreptul comunitar, fie, așa cum mai sus

s-a arătat, dreptul comunitar în mod imediat, direct și prevalent, integrat

automat sau transpus în sistemul național de drept;

- de asemenea, în scopul aplicării

corecte a normei de drept incidente, instanțele erau obligate să stabilească

faptele care au determinat returnarea persoanei în cauză, dacă acestora le sunt

sau nu aplicabile măsurile restrictive prevăzute în dreptul intern sau în cel

comunitar și să examineze faptele și măsura cerută prin prisma raportului de

proporționalitate, numai apoi hotărând fie în sensul admiterii cererii dedusă

judecății lor, fie în sensul respingerii acesteia.

Față de toate cele ce preced se

constată că instanța de apel a încălcat legea, ceea ce constituie caz de recurs

potrivit art. 304 pct. 9 C. proc. civ. în timp ce soluția dată de tribunal în

primă instanță este pe deplin legală.

Ca urmare, conform cu art. 312 alin.

(1) și art. 314 C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție va admite

recursul de față, va casa decizie atacată și ca soluție de fond, va păstra

hotărârea primei instanțe.

Se va dispune comunicarea dispozitivelor

prezentei decizii și sentinței de primă instanță potrivit prevederilor art. 39

alin. (3) din Legea nr. 248/2005.

Admite recursul declarat de Direcția

Generală de Pașapoarte împotriva deciziei civile nr. 5/A din 15 ianuarie 2007

pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția civilă, conflicte de muncă și

asigurări sociale, minori și de familie.

Casează decizia atacată și păstrează

sentința civilă nr. 340/CA din 13 noiembrie 2006 pronunțată de Tribunalul Argeș,

secția civilă.

Dispune comunicarea de îndată a

dispozitivelor prezentei decizii și al sentinței de primă instanță către

Direcția Generală de Pașapoarte, Inspectoratul General al Poliției de Frontieră

și Serviciul Public Comunitar Argeș pentru eliberarea și evidența pașapoartelor

simple.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică,

astăzi 19 aprilie 2007.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2007-09-27
0,98
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6130/2007
Asupra recursului civil de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea promovată la data de 12 decembrie 2006 și înregistrată pe rolul Tribunalului Argeș sub nr. 7764/109/2006, reclamanta Direcția de Pașap
ÎCCJ 2007-09-17
0,97
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5748/2007
Asupra recursului civil de față; Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele: Adresându-se Tribunalului Argeș, la 24 ianuarie 2007 reclamanta Direcția Generală de Pașapoarte din Ministerul Administrației și Internelor a cerut
ÎCCJ 2007-11-07
0,97
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7514/2007
Asupra recursului de față, constată: Prin cererea înregistrată la data de 16 ianuarie 2007, reclamanta Direcția Generală de Pașapoarte București a solicitat restrângerea exercițiului dreptului la libera circulație în Italia, pentru o perioa
ÎCCJ 2007-10-04
0,97
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6399/2007
Asupra recursului civil de față: Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele: La 23 decembrie 2007, reclamanta Direcția Generală de Pașapoarte a chemat în judecată pe pârâtul A.V., solicitând restrângerea dreptului acestuia la
ÎCCJ 2007-09-12
0,97
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5640/2007
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: La 27 decembrie 2006, Direcția Generală de Pașapoarte a solicitat Tribunalului București, secția a IV-a civilă, să dispună restrângerea exercitării de căt
Sursă