ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5926/2007

Asupra recursului civil de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Direcția Generală de Pașapoarte a

cerut la data de 16 noiembrie 2006 restrângerea exercitării pe timp de până la

3 ani a dreptului la liberă circulație în statele membre ale Uniunii Europene a

pârâtului A.I.I. returnat din Franța la 21 octombrie 2006 în baza acordului de

readmisie încheiat între România cu această țară.

Instanța sesizată, Tribunalul

Prahova, secția civilă, a pronunțat sentința nr. 1533 din 05 decembrie 2006,

prin care a respins ca nefondată cererea reclamantei.

Apelul declarat de către Direcția

Generală de Pașapoarte a fost respins prin decizia nr. 71 din 15 februarie 2007

a Curții de Apel Ploiești, secția civilă.

În esență, instanțele au reținut că

reclamanta nu a făcut dovada că pârâtul a săvârșit una din faptele care justifică

limitarea dreptului la liberă circulație.

Direcția Generală de Pașapoarte a

declarat recurs, solicitând casarea hotărârilor și pe fond admiterea cererii

sale.

În dezvoltarea recursului se

susține, în esență, că Legea nr. 248/2005 este aplicabilă, la momentul

returnării pârâtului, România nu era membră a Uniunii Europene.

Recursul corespunde motivului de

casare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și se privește ca nefondat.

Ulterior datei de 1 ianuarie 2007,

data aderării României la Uniunea Europeană, măsura restrângerii temporare a

exercitării dreptului unui cetățean român la liberă circulație în statele

membre ale Uniunii Europene poate fi dispusă pe baza legislației naționale care

o reglementează [art. 38 lit. a) din Legea nr. 248/2005] numai în concordanță

cu legislația comunitară.

Or, potrivit art. 27 alin. (1) și

(2) din Directiva nr. 2004/38/CE din 29 aprilie 2004 a Parlamentului European

și Consiliului Uniunii Europene, statele membre pot restrânge dreptul la libera

circulație și de ședere a cetățenilor Uniunii și membrilor lor de familie,

indiferent de cetățenie, pentru motive de ordine publică, siguranță publică sau

sănătate publică.

Măsura restrângerii nu poate fi însă

întemeiată decât pe conduita persoanei în cauză, care trebuie să constituie o

amenințare reală, prezentă și suficient de gravă la adresa unui interes

fundamental al societății.

Așadar, simpla returnare a

cetățeanului român dintr-un stat membru al Uniunii Europene nu constituie temei

suficient pentru luarea măsurii prevăzută de art. 38 lit. a) din Legea

nr.248/2005.

Dimpotrivă, recurenta avea

obligația, conform art. 1169 C. civ., în coroborare cu normele comunitare sus

arătate, să facă dovada că măsura cerută este consecința unor fapte imputabile

pârâtului, de natură să-i califice conduita ca fiind o „amenințare” în sensul

normei comunitare.

Pe cale de consecință, recursul

urmează a fi respins potrivit dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge, ca nefondat, recursul declarat

de reclamanta Direcția Generală de Pașapoarte împotriva deciziei nr. 71 din 15

februarie 2007 a Curții de Apel Ploiești, secția civilă și pentru cauze cu

minori și de familie.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 20 septembrie 2007.