ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2486/2009

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin sentința civilă nr. 1097 din 20

iunie 2008 pronunțată de Tribunalul București, secția a III-a civilă, s-a

respins excepția necompetenței teritoriale invocată de Ministerul Public, iar

pe fond a fost respinsă ca neîntemeiată cererea formulată de reclamanta

Direcția Generală de Pașapoarte pentru restrângerea exercitării dreptului la

liberă circulație în Franța pe o perioadă de cel mult 3 ani, a pârâtului P.D.

Pentru a hotărî astfel, tribunalul a

reținut, în esență, că dreptul la liberă circulație poate cunoaște limitări

doar în cazurile și condițiile art. 2 paragrafele 3 și 4 din Protocolul nr. 4,

cu respectarea raportului de proporționalitate între scopul urmărit prin

aplicarea unei limitări a dreptului în discuție și mijloacele folosite pentru

realizarea lui, iar returnarea pârâtului din Franța, în baza acordului de

readmisie încheiat cu această țară nu reprezintă o împrejurare de natură a

justifica persistența unei ingerințe atât de semnificative în libertatea de

circulație a pârâtului.

Reclamantul a declarat apel

împotriva acestei sentințe, susținând greșita interpretare și aplicare a

dispozițiilor art. 38 lit. a) din Legea nr. 248/2005, modificată și completată

prin O.G. nr. 5/2006, dreptul la liberă circulație neavând un caracter absolut

ci trebuie să se desfășoare cu îndeplinirea și respectarea condițiilor

prevăzute de lege.

Prin decizia civilă nr. 591/A din 1

septembrie 2008 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă

și pentru cauze cu minori și de familie, apelul a fost respins ca nefondat.

În motivarea acestei decizii s-a

reținut, în esență, că în speță este aplicabilă norma comunitară în acord cu

jurisprudența Curții Europene de Justiție și că în raport de dispozițiile art.

27 din Directiva 2004/38/CE care prevăd situațiile de excepție în care se poate

dispune restrângerea dreptului la liberă circulație, simpla nerespectare a

condițiilor prevăzute de legea franceză referitoare la dreptul de ședere pe

teritoriul său a unui cetățean român nu se poate încadra în sfera noțiunilor de

ordine, siguranță sau sănătate publică.

Direcția Generală de Pașapoarte a

declarat recurs solicitând casarea hotărârilor și pe fond admiterea cererii

sale.

Dezvoltând, în fapt recursul,

Direcția Generală de Pașapoarte a susținut că autoritățile române nu au

competența de a cerceta și a se pronunța asupra legalității și temeiniciei

actului de returnare săvârșit de autoritățile străine, ci numai de a lua act de

această măsură, care constituie condiție suficientă pentru a se dispune

restrângerea exercitării dreptului la libera circulație, așa cum este

reglementată prin art. 38 lit. a) din Legea nr. 248/2005, act normativ aflat în

concordanță cu dispozițiile art. 25 din Constituția României.

Recursul astfel motivat corespunde

cazului de casare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.și nu este fondat.

Ulterior datei de 1 ianuarie 2007,

data aderării României la Uniunea Europeană, măsura restrângerii temporare a exercitării

dreptului unui cetățean român la libera circulație în statele membre ale

Uniunii Europene poate fi dispusă în baza legislației naționale care o

reglementează [art. 38 lit. a) din Legea nr. 248/2005] numai în concordanță

deplină cu legislația comunitară.

Or, potrivit art. 27 alin. (1) și

(2) din Directiva nr. 2004/38/CE din 29 aprilie 2004 a Parlamentului European

și Consiliului Uniunii Europene, statele membre pot restrânge libertatea de

circulație și de ședere a cetățenilor Uniunii și a membrilor lor de familie,

indiferent de cetățenie, pentru motiv de ordine publică, siguranță publică sau

sănătate publică, iar măsura restrângerii nu poate fi întemeiată decât pe

conduita persoanei în cauză, care trebuie să constituie o amenințare reală,

prezentă și suficient de gravă la adresa unui interes fundamental al

societății.

Așadar, contrar susținerilor

recurentei, simpla returnare a cetățeanului român dintr-un stat membru al

Uniunii Europene, nu constituie temei suficient pentru luarea măsurii prevăzută

de art. 38 lit. a) din Legea nr. 248/2005.

Dimpotrivă, recurenta avea obligația

rezultată din prevederile art. 1169 C. civ. și din prevederile mai sus arătatei

norme comunitare de a face dovada că măsura cerută este consecința unei fapte

care o justifică și care a fost săvârșită de pârât.

În consecință, recursul va fi

respins potrivit dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul

declarat de reclamantul Ministerul Administrației și Internelor împotriva

deciziei nr. 591 A din 1 septembrie 2008 a Curții de Apel București, secția a

III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi

5 martie 2009

.